Comportament periculos surprins în centrul Oradiei, vineri noaptea: doi pasageri au fost filmați în timp ce călătoreau pe jumătate ieșiți dintr-o mașină aflată în mers, în zona pasajului Magheru.
Imaginile au fost transmise redacției BIHOREANULUI de un cititor care a asistat la scenă, iar Poliția Rutieră s-a sesizat și a început verificări.
În imagini se observă cum pasagerii autoturismului aflat în trafic circulă cu jumătate din corp în afara vehicului. „(n.r. - Se deplasau) pe direcția dinspre Hotel Continental spre Parcul Traian. Pe partea dreaptă, și pasagerul din față, și cel din spate erau ieșiți pe geam”, a scris martorul.
BIHOREANUL a solicitat un punct de vedere Poliției Bihor, agent-șef Alin Laza, purtătorul de cuvânt, a transmis că polițiștii Biroului Rutier Oradea s-au sesizat din oficiu în urma vizionării imaginilor.
„La data de 28 iunie a.c., în urma vizionării imaginilor surprinse în înregistrarea video, polițiștii Biroului Rutier Oradea s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări pentru identificarea conducătorului auto și a pasagerilor din autoturism, în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt, urmând ca, în funcție de rezultat, să fie dispuse măsurile legale care se impun” - a transmis agent șef Alin Laza, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Astfel de comportamente pot fi sancționate conform legislației rutiere, întrucât pun în pericol siguranța traficului și a persoanelor implicate.
(sursa video: cititor eBihoreanul)
UPDATE: Amendat de Poliție
IPJ Bihor a transmis că a identificat și amendat un adolescent de 17 ani, cel care se vede clar că e ieșit parțial din autoturism, cu 202,5 lei.
„În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri orădeni au identificat conducătorul autovehiculului, precum și pasagerii acestuia.
Față de un tânăr de 17 ani, din municipiul Oradea, pasager aflat pe locul din dreapta spate, a fost luată măsura sancționării contravenționale, conform prevederilor art. 36, alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu amendă în valoare de 202,5 lei”, se arată într-o scurtă informare trimisă de Alin Laza.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.