URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Februarie 2021, 00:00

Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Cum a ajuns ABA Crișuri moșie pentru politicieni și neamurile lor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni, 15 februarie, a apărut o nouă ediţie a BIHOREANULUI tipărit, cu un conţinut bogat în informaţii exclusive şi variat. Iată ce puteţi citi în noul număr:

Moşia ABA

Chelneriţa făcută inginer la Administraţia Bazinală de Ape Prut e "apă de ploaie" pe lângă clientelismul din ABA Crişuri: în Bihor, o treime dintre angajaţi sunt neamuri, amante, amici şi pile de partid ale directorilor.

Aproape 200 din cei 532 salariaţi ABA Crişuri au fost "aduşi" pe statele de plată de foştii directori PSD, UDMR şi PNL Dorel Dume, Pásztor Sándor, Dumitru Voloşeniuc şi Ioan Oprean, prin detaşări de la firme ori din alte instituţii şi definitivaţi pe posturi prin concursuri aranjate, cu salarii grase, maşini de serviciu şi distracţii "de protocol".

BIHOREANUL vă oferă o imagine cuprinzătoare, cu exemple din belşug, a felului în care Administraţia Bazinală de Apă a devenit feuda directorilor politici, care de peste un deceniu umplu organigramele cu apropiaţii şi rubedeniile lor.

Finanţări cu amenzi

Primăria Oradea riscă să piardă 81,5 milioane lei prin corecţii financiare aplicate pe 9 proiecte europene în valoare totală de 333 milioane lei.

Opt proiecte, între care şi construirea pasajului Magheru, au fost penalizate cu 25% după ce funcţionarii Primăriei au omis să publice licitaţiile la nivel european, iar oraşul poate ajunge să returneze integral cei 58,7 milioane lei primiţi pentru realizarea noii linii de tramvai din Calea Aradului din cauza suspiciunii unui conflict de interese. BIHOREANUL face lumină în această controversată poveste...

Doctorat cu cântec

O solistă de muzică populară din Bihor, care se visează judecătoare, este acuzată că şi-a plagiat doctoratul în Drept.

Folcloristă în timpul liber, organizatoare de concerte la Ansamblul Crişana şi juristă la firma de contabilitate a mamei, care a fost angajată a Finanţelor şi condamnată penal, Denisa Puşcău e învinuită de un avocat bucureştean că i-a furat pagini întregi dintr-o carte.  

În loc să-şi apere reputaţia, s-a ascuns în spatele mamei, care ani la rând s-a învârtit între avocaţi, procurori şi judecători. Ca inculpată...

Bengalezi de Bihor

Trei cetăţeni din Bangladesh au devenit angajaţii-model ai unei familii bihorene. Liton, Arif şi Islam, care produc cu mândrie drapele româneşti, au fost cazaţi în propria casă de şefii lor, soţii Gavril şi Camelia Megheşan, pe care îi impresionează adesea cu specialităţi indiene şi cu poveşti despre cultura şi viaţa din Orient.

O poveste despre decenţă şi omenie, care depăşeşte barierele formate de naţii şi limbi diferite...

Violatorii de acasă

Tatăl şi bunicul patern al unei tinere din Groşi au ajuns în atenţia procurorilor, denunţaţi chiar de fata în vârstă de 18 ani, care susţine că aceştia au abuzat-o sexual vreme de aproape doi ani.

Şocantul caz, aflat în ancheta procurorilor din Aleşd de mai bine de o lună, a fost dat în vileag abia săptămâna trecută de o femeie din sat, revoltată că acuzaţiile nu au fost încă lămurite, iar cei doi bărbaţi - dacă într-adevăr sunt agresori sexuali - au fost lăsaţi în libertate şi, deci, ar putea comite alte fapte.

Aceştia neagă acuzaţiile, afirmând că fata ar fi inventat întreaga istorie, în timp ce mama tinerei pretinde că a aflat detaliile abia recent, la fel ca profesorii fetei, care o descriu ca pe o elevă cuminte şi fără probleme de comportament. BIHOREANUL vă prezintă povestea oribilă, descrisă chiar de tânără...

Frăţia apărătorilor

Instituţia care reprezintă avocaţii din Bihor străluceşte prin opacitate, iar conducerea ei, teoretic dedicată legii, o nesocoteşte după bunul plac. BIHOREANUL vă prezintă o speţă inedită, despre felul în care conducerea Baroului răstălmăceşte legile pentru a "îngropa" urmele singurei sesizări disciplinare depuse împotriva unui membru al său de un magistrat.

Decanul Adrian Stancu a secretizat motivarea achitării avocatului Răzvan Doseanu într-un dosar disciplinar deschis la sesizarea procurorului Cristian Ardelean, interpretând abuziv prevederile legale, inclusiv faţă de BIHOREANUL.

Operaţii hi-tech

Tot mai multe intervenţii reuşite ale unui medic orădean care tratează coxartroza printr-o metodă revoluţionară, făcând-o recuperabilă în timp record!

Dacă după o operaţie clasică recuperarea este mult mai grea, iar în primele 6 săptămâni pacientul merge în cârje, în cazul artroplastiilor totale de şold cu abord direct anterior minim invaziv, efectuate de medicul Tona Jorgaq, bolnavul poate călca pe piciorul afectat chiar a doua zi. Detalii, în BIHOREANUL tipărit...

Sfidare la asigurare

Mai puţin de doi din zece bihoreni şi-au asigurat locuinţe împotriva dezastrelor naturale. La un deceniu de la intrarea în vigoare a Legii 260 din 2008, populaţia refuză să dea 20 euro pe an pe asigurarea obligatorie pentru cutremur, inundaţie sau o alunecare de teren.

Convinşi că judeţul este ferit de cutremure, inundaţii şi alunecări de teren, orădenii, în frunte cu Primăria, care e ea însăşi proprietară de locuinţe, evită să îşi încheie poliţe obligatorii de asigurare de 20 euro pe an, în ciuda amenzilor de până la 500 lei prevăzute de lege...

Despre "Invizibili"

Nu doar "oamenii mari" au încercări de tot felul, ci şi cei care sunt pe cale să devină adulţi. Adolescenţa, o etapă extrem de vulnerabilă în viaţa tuturor, stă la baza unui nou proiect al Teatrului orădean, finanţat de AFCN şi numit "Invizibili".

În premieră, tinerii vor putea să "scrie", indirect, un spectacol despre ei înşişi, despre nelinişti şi problemele care le ies în drum, povestindu-le organizatorilor despre acestea. Piesa în sine va fi realizată apoi de Elise Wilk, un tânăr dramaturg care a mai dat lovitura la Oradea cu un spectacol despre liceeni, numit "Exploziv".

ACTUALITATE LOCALĂ

Nu rataţi selecţia ştirilor de actualitate din BIHOREANUL tipărit! Printre subiecte: Deputatul şmenar Mihai Lasca a fost exclus din AUR; Avocatul Mircea Ursuţa, secretar de stat în Ministerul Justiţiei; Disponibilizări în Bihor: Patru firme anunţă concedierea a 900 de angajaţi; Fostul preot de la Biserica cu Lună, Ovidiu Pop, dat în urmărire naţională; Două accidente mortale, într-o singură săptămână; Amendă uriaşă pentru Primăria Batăr, pentru gunoaie îngropate în albia Crişului Negru etc.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
CrisDumi, EXCALIBUR Windows
De 12-13 ani, tot aiurea comentați și nimic nu se prinde de voi::::)))
Postat 15 Februarie 2021, 14:40 de Sandu2100
Orasul minune-Oradea
Termenul de garantie al unei minuni este de 3 zile,zice ethos-ul romanesc. Cum romanul e defetist,conform mioritei,poate ca e vorba de 3 ani...Iata cum,"O parte dintre orădenii expropriați pe traseul Nufărul - Cantemir au obținut anularea, în ceea ce-i privește, a HCL 753/2019, prin care s-au decis coordonatele „regenerării urbane” din perimetrul Nufărul - Nojoridului - Leonardo da Vinci - Ciheiului.".În concluzie, instanța a apreciat că „autoritatea publică pârâtă, neanalizând în principal varianta construirii de parcări în zonele libere de construcții din aria cercetată, a acționat cu exces de putere”.Liberalii absoluti ar trebui sa studieze,la fara frecventa,legea karmei.Karma se aplica in viata asta sau in cea(cele) viitoare...E vorba despre faptul ca nici o fapta buna nu ramine nepedepsita.
Postat 15 Februarie 2021, 11:23 de excalibur
Crisdumi, nu cere cocosului sa toarne oua si gainii sa strige cucurigu.
Eu stiu un lucru. Simplu si clar. Toti aia de care amintesti nu au condus un proiect european veci de viata lor. In urma cu 12-13 ani priveau la cei ce faceau astfel de proiecte si gandeau cat, ce si cum. Nu au inventat ei proiecte nici de 100E cu capul lor. Au dat din maini si au vorbit la tonti. Iar tontii au aplaudat pe banii lor de buzunar. Acuma o sa secmai plateasca odata distractia. Din buzunarul nostru.
Postat 15 Februarie 2021, 10:51 de WinDoss
Finanțări cu amenzi (2).
Faceți socoteala și observați că e vorba de corecții financiare de cca. 25% din valorile lucrărilor în cauză !?! Iar evaluările nu sunt încheiate încă, fiind vorba și de dosarele care implică nu numai partea "civilă" ci și cea "penală" !?! "Neterminații" au înțeles la un moment dat că nu-i scăpare și că banii trebuie returnați din efortul contribuabilor orădeni, din creșerea de taxe și impozite locale !?! Primul care a fugit de răspundere a fost Boloș, cel cu dealul "Ciuperca". Au venit alegerile și a tulit-o și Bolojan, de la diamai "apartamentul" cu 5 camere (biroul primarului) din Pța Unirii, în hruba din Petofi/Ady Endre, unde soarele nu pătrunde o lună din an, prin iunie parcă ... la un consiliu județean care are un buget total de vreo 17% din cât are Oradea !?! Acum au șters-o și cei de la Zona Metropolitană, Birta ca simplu consilier la Clotilde Armand și Foghiș într-un birou de secretar de stat la MT, unde care împarte încăperea cu încă 3 "tovarăși" liberali !?! Fug toți de la "miere și lapte" pentru că, după corecții financiare pot urma și alte "pedepse", chiar cu privare de libertate dacă OLAF constată niște situații numai bune pentru activitatea lui Kovesi !?! Așa că, au rămas niște fraieri care să dea cu subsemnatul ... un Birta care nu știe nici măcar câtă populație are orașul, sau un Jurcă care în loc de minus 75% la turism vede doar locul 6 la Top #staiacasă !?! Iar câțiva în spatele scenei, cum ar fi Necula cu Boeingul lui de termie cu tot și alții implicați tehnico-financiar în tot felul de lucrări dovedit a fi prost făcute, stau ca le spini ... să nu-i ajungă mâna lungă a celui care știe exact cuantumul "parandărătului" și "ingineriilor" cu firmele de casă !?! Grav e că, un buget întreg anual din taxe și pozite locale pe un an, se va duce pe aroganța unor "neterminați" cu pieptul umflat de la atâta habarnism ... și care, după ce au întors orașul cu fundu-n sus, au șters putina, visând în continuare că rezultatul muncii lor e numai și numai de bine !?! Orice prost poate face minuni când dă de sacul cu "galbeni" al altuia ... iar mass media are cea mai mare vină, pentru că în loc să ceară păreri obiective de la cei ce au acumulat tot timpul plus valoare pas cu pas, a ridicat în slăvi pe cel care a risipit de azi pe mâine !?!
Postat 15 Februarie 2021, 10:09 de CrisDumi
Finanțări cu amenzi.
Spuneam că trebuie oprit Bolojan și tribul lui de habarniști în materie de finanțări europene făcute la hei-rup ... de mai bine două mandate încoace !?! Când se tot lăudau "neterninații" cu sutele de milioane de euroi oe fare o să-i ateagă ... spuneam că fără proiecte gândite ca la abecedar, unde ca să pronunți "z" trebuie să începi cu "a" și să nu sari literele după capul lui Bolojan, va fi măcel și faliment în bugetul orașului !?! V-am avansat cu ceva vreme în urmă și timpul de peste 5 ani chiar, până când un proiect intră la astfel de recalculări, a corecțiilor financiare !?! Au sărit "neterminații" și chiar voi, la Bihoreanul, să apărați marile realizări ale "cârmaciului".
Postat 15 Februarie 2021, 08:48 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON