Barza şi uliii

Prezentul e compromis, aşa că hai să ne ocupăm puţin şi de viitor, şi-au zis parlamentarii români, exploatând recent două teme ce îi au pe copii drept "subiecţi". Prima e controversa: educaţie sanitară vs educaţie sexuală. Educaţia sexuală a fost propusă de USR, dar la votul final, "oamenii noi" s-au abţinut. Cu ajutorul a doi PNL-işti, între care şi bihoreanca Florica Cherecheş, PSD-iştii au decis să bage educaţie sanitară, şi aceasta doar cu acordul părinţilor. Mă întreb dacă PSD & Co ştiu că educaţia sanitară există încă din 2004, cu denumirea educaţie pentru sănătate, dar şi de ce au insistat USR-iştii pentru a scoate din ea educaţia sexuală, deşi e doar o parte din ansamblul celei sanitare.

Politicienii au stors tema în propriul interes, ţinând cont doar de detaliile ce le convin. Unii au invocat că, potrivit Institutului Naţional de Statistică, aproape o zecime din totalul naşterilor înregistrate în 2018 au fost în rândul minorelor, afectate şi de o rată mare de avorturi. Ceilalţi au zis că educaţia sexuală nu poate fi predată copiilor fără acordul părinţilor deoarece li s-ar distruge inocenţa (echivalată, iată, cu ignoranţa!), negând astfel dreptul copiilor la informare prin condiţionarea de voinţa unor părinţi adesea anti-modele. Nici unii, nici alţii nu iau în considerare că, pur şi simplu, copiii de azi oricum nu mai cred în povestea cu barza de la vârste mici, la fel cum nu cred, de pildă, nici în Moş Crăciun.

Mai aproape de miezul problemei, care nu este nici că tinerelor fete li se strică inocenţa, nici că s-ar încărca programa cu încă o "opţională", mai importantă totuşi decât multe discipline obligatorii, de la algebră la chimie anorganică. Baiul adevărat este, cred eu, că indiferent cum se numeşte - doar sexuală ori sanitară, completă -, de educaţia igienică beneficiază strict copiii care frecventează şcoala, or la noi rata abandonului şcolar este de 1 la 4. Aşadar, nu e vorba doar dacă elevii trebuie să primească educaţie sanitară/sexuală, ci şi cum, fiind o "materie" ce nu trebuie predată mecanic, de către un prof de biologie oarecare, pentru că implică şi aspecte psihologice, etice etc. Dar despre asta nu vorbesc politicienii.

Cealaltă temă, majorarea alocaţiilor pentru copii, a fost legiferată cu "argumentul" că adulţii pot face liniştiţi copii deoarece vor primi mai mulţi bani, însă din nou esenţa a fost ocultată. Căci cine face copii pentru bani? Şi nu cumva viitorul copiilor ar fi mai bun dacă ar avea, de fapt, şcoli dotate şi cu profesori pregătiţi? Şi, în general, o societate educată material, civic şi spiritual?

Când vine vorba de copii şi de viitorul lor, politicienii noştri se întrec în ruşinoase olimpiade ale demagogiei. Toţi, de toate culorile, pentru că îi percep pe copii aşa cum îi văd şi pe adulţi: nu indivizi şi cetăţeni de calitate, ci simpli furnizori de voturi. Pe ale "habotnicilor" le vânează partidele tradiţionale, pe ale "progresiştilor", formaţiunile antisistem, doar să le ia locul celor dintâi prin simpla răsturnare a lumii.