URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 16 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Ianuarie 2021, 10:36

O orădeancă a ajuns pe site-uri porno după o ceartă cu fostul iubit

O orădeancă a ajuns pe site-uri porno după o ceartă cu fostul iubit (foto: generic, sursa pexels.com)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O femeie din Oradea l-a denunţat pe fostul ei iubit, după ce acesta a publicat, fără voia ei, pe nu mai puţin de 10 site-uri porno, un video înregistrat în timp ce cei doi întreţineau relaţii sexuale. Bărbatul a fost condamnat să plătească o amendă penală, sentinţa nefiind definitivă, anunță ziare.com.

Răzbunare

Aceeaşi sursă informează că Poliţia din Oradea a fost sesizată în 15 august 2018 în legătură cu faptul că A. Ioan Cristian a postat pe mai multe site-uri cu profil pornografic o filmare captată de inculpat în vara anului 2016, cu acordul femeii, şi care conţinea desfăşurarea unui raport sexual între aceasta şi inculpat.

Orădeanca nu şi-a dat acordul, însă, pentru ca înregistrarea video să apară pe site-uri cu pornografie. Bărbatul, în schimb, după o ceartă cu fosta lui iubită, a încărcat filmuleţul de circa 5 minute pe mai multe astfel de portaluri, scrie Ziare.com, prezentând-o pe orădeancă drept "profa de chineoterapie".

"Din materialul probator administrat în cauza se reţine că, în cursul anului 2016, persoană vătămată şi inculpatul au avut o relaţie amoroasă. Cu ocazia întreţinerii de raporturi sexuale, inculpatul având acordul persoanei vătămate, a filmat unul dintre raporturile sexuale. Relaţia dintre inculpat şi persoană vătămată s-a finalizat în cursul anului 2017 în termeni amiabili, cei doi rămânând în relaţii amicale. În cadrul acestor relaţii persoană vătămată nu exprimat vreun consimţământ pentru difuzarea sau distribuirea imaginilor înregistrate în cursul anului 2016", se precizează în hotărârea Judecătoriei Oradea prin care bărbatul s-a ales cu cazier penal, mai arată Ziare.com.

Se pare că bărbatul a decis să o expună în acest fel pe fosta sa iubită fiindcă aceasta începuse o relaţie cu un alt bărbat.

Amendă penală

La audieri, A. Ioan Cristian a declarat că recunoaşte că a postat înregistrarea în care întreţinea raporturi sexuale cu persoană vătămată şi mai multe poze la care face persoană vătămată referire pe mai multe site-uri de adulţi, se arată pe portalul menţionat.

Jurnaliştii de la Ziare.com mai scriu că victima a depus o plângere penală, dar procurorii au considerat că din moment ce şi-a dat acordul pentru filmarea actului sexual, postarea filmului pe site-uri pentru adulţi nu reprezintă infracţiune. Femeia a contestat decizia procurorului în instanţă, iar un magistrat a considerat că fapta reprezintă infracţiunea de violare a vieţii private şi a reţinut dosarul pentru judecată.

La finalul anului trecut, mai precis pe 6 noiembrie 2020, bărbatul a fost condamnat la plata unei amenzi penale în valoare de 1.500 de lei. De asemenea, acesta a fost obligat să îi plătească fostei sale partenere suma de 5.500 lei cu titlu de despăgubiri morale. Hotărârea a fost contestată atât de inculpat, cât şi de victimă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.596 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON