URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
15 Mai 2024, 15:50

Bolojan și Birta despre Inelul Rutier Metropolitan de Nord: Nu s-a stabilit niciun traseu, nu există niciun studiu de fezabilitate, nicio variantă de lucru

Bolojan și Birta despre Inelul Rutier Metropolitan de Nord: Nu s-a stabilit niciun traseu, nu există niciun studiu de fezabilitate, nicio variantă de lucru Harta vehiculată pe pagina de Facebook „Împreună mutăm Inelul Metropolitan de NV”, a contestatarilor viitoarei șosele, NU indică un traseu stabilit al acesteia, arată președintele CJ Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, afirmă că, în pofida zvonurilor potrivit cărora a fost stabilit traseul viitorului Inel Metropolitan de Nord al Oradiei și în pofida unei imagini cu o posibilă hartă a acestuia, care ar trăda faptul că drumul va trece printre casele din Podgoria, deocamdată nu a fost realizat studiul de fezabilitate, acesta urmând să fie predat abia peste „2-3 luni”.

„În această perioadă electorală totul se răstălmăcește”, a spus Bolojan, în timp ce primarul Oradiei, Florin Birta, a acuzat „o minciună” privind „naționalizarea” de către Primărie a terenurilor unor orădeni din cartierul de pe dealuri.

Se lucrează la studii

„Proiectul Inelului Rutier Metropolitan de Nord este în faza de realizare a studiilor geo, încă nu avem un studiu de fezabilitate și nici variante de lucru privind traseul. În 2-3 luni vom avea cel puțin 2 - 3 variante de lucru, care vor fi prezentate public înainte de a începe o procedură de avizare la Compania de Drumuri”, a declarat șeful CJ Bihor într-o conferință de presă susținută miercuri la sediul PNL Bihor.

În cadrul acesteia, Bolojan a vorbit, alături de primarul Oradiei și președintele organizației municipale a PNL, Florin Birta, despre proiectele pe care CJ Bihor și municipalitatea le-au pornit în ultimii patru ani și, respectiv, despre unele pe care vor să le propună pentru următorii patru ani.

Declarația lui survine după ce în cursul săptămânii trecute, cu susținerea USR și a candidaților acestui partid la Primăria Oradea și la șefia CJ Bihor, un grup de orădeni din cartierul Podgoria au desfășurat un protest acuzând faptul că deja ar fi fost stabilit traseul IRM de Nord, ce va porni din DN 1 la ieșirea din Oșorhei și va străbate aproximativ 17 km până în Paleu – Biharia spre DN 19 spre Satu Mare.

Așa cum BIHOREANUL a relatat atunci, oamenii au afirmat că viitoarea șosea va trece pe o porțiune printre casele lor, ceea ce va face să-și piardă liniștea.

„Le vom explica”

„În principiu, avem niște constrângeri pe care va trebui să le explicăm cât se poate de clar”, a mai spus Bolojan în conferința de presă de miercuri, referindu-se la faptul că proiectarea IRM de Nord va trebui să țină seama de existența unor arii protejate la nord de Oradea, „unde nu putem intra pentru că nu am primit aviz la defrișări”, de existența unei „zone de liniște în zona de dealuri a municipiului Oradea” (delimitată într-un studiu de specialitate întocmit acum câțiva ani) și de cea a barajului de la Oșorhei, „care trebuie ocolit” așa încât Crișul Repede va trebui traversat „ori în aval spre Podgoria, ori în amonte de baraj”.

Președintele CJ Bihor a adăugat, de asemenea, că abia după ce studiul de fezabilitate va fi finalizat, administrația va avea variante de lucru pe care să le ia în considerare. „În mod cert le vom explica riveranilor argumentele pentru fiecare variantă, după ce va fi o dezbatere publică, se va trece la procedura de avizare”, a spus Bolojan.

Minciuni de campanie

Întrebat de BIHOREANUL privind vehicularea pe Facebook a unei presupuse variante de traseu a viitorului IRM de Nord printre casele din Podgoria (imaginea principală), care ar proveni chiar de la firma căreia CJ Bihor i-a comandat studiul de fezabilitate, dar și despre numărul variantelor ce vor fi luate în calcul de administrația județeană, Bolojan a sugerat că în campania electorală se „aruncă” informații în scop politic, însă acest lucru nu trebuie să oprească cursul normal al unor proiecte.

„În momentul de față nu există niciun studiu de fezabilitate care să fie predat Consiliului Județean și nicio variantă de lucru. Eu înțeleg acest context electoral și e greu să vii cu proiecte într-o perioadă de campanie electorală, dar când ai o oportunitate și știi că direcția pe care mergi este corectă, din punctul meu de vedere nu stai 3-5 luni ca să nu te deranjeze nimeni, ci trebuie să tratezi totul cu responsabilitate, și din punctul meu de vedere asta am făcut în acești ani”, a spus Bolojan.

În completare, primarul Florin Birta și-a arătat și el nemulțumirea față de „o minciună efectivă” lansată, tot în legătură cu IRM de Nord, de consilierul local Adrian Madar, candidat al PSD la Primăria Oradea. 

„Nu doar că s-a mers (n.r. – afirmat) că există un SF și deja se știe traseul, ci în ultima ședință a Consiliului Local am fost acuzați că Primăria Oradea deja a notat în CF interdicții, ceea ce este o minciună efectivă. Noi înțelegem că este campanie electorală, dar credem că a spune adevărul este mai important decât a minți”, a spus Birta.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Petre93 aka adi13 aka Maikeltroll
Unde-s dovezile?? Cât despre Bolojan și Birta sunt cei mai profesioniști oameni din țară.
Postat 16 Mai 2024, 10:22 de Sandu2100
Drop/sandu
PNL si Klaus cu Rares Bogdan sunt cei mai mari mincinosi. Noroc cu Ciuca ce nu stie sa vorbeasca e ca nu poti sti ce spune, mai prost ca Dancila. Sau Birta ce nu stie nimic, Bolojan minte asa cum respira, nici un proiect prezentat , arata complet diferit la finalizare. Uite dovezile de mincinosi, tu ai dovezi?
Postat 16 Mai 2024, 09:21 de Petre93
Ipocrizia este maximă și în acest caz.
Nu s-a stabilit nimic, nu s-a discutat niciun traseu sigur, nu există nicio variantă de lucru. Penibili prin definiție, cei doi politruci nu vor să se știe că inelul metropolitan are o variantă de lucru încă din 2006-2007, care a și fost însușită de către Consiliul local Oradea în noiembrie 2007, după ce fusese prezentată la nivelul Comisiei Europene, BEI, BEI și Ministerului Transporturilor și cu o informare de principiu făcută către SGG. Varianta prevedea ocolirea tuturor centrelor de comune lumitrofe și conexiunile aferente față de traseul A3 și toate drumurile naționale sau județene fin proximitate. După mintea cuplului B&B ... protestatarii din Podgoria s-au revoltat pe ceva ce nu există și nu este în niciun plan de viitor. Marș, mă ...
Postat 16 Mai 2024, 07:34 de KP
Pinonel
Mincinoși e USR și PSD
Postat 15 Mai 2024, 19:47 de Sandu2100
Ce avem noi aici?
Noi aici avem doi mincinosi care vazand cum li se topesc procentele in sondaje o dau la-ntors! Nimeni nu se indoieste ca daca, prin absurd, ar obtine 2/3 in cl Oradea si in cj Bihor, ar darama orice le-ar sta in calea afacerilor lor si ale acolitilor ( satraiti, dom' kopany!).
Postat 15 Mai 2024, 17:44 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON