Daniela Rahotă, șefa DSP Bihor: „Nu am fost pregătiţi pentru pandemie. Valul doi depinde de noi”

În toiul crizei Covid, Direcţiile de Sănătate Publică au fost considerate în întreaga ţară „veriga slabă” a sistemului sanitar, cu personal puţin şi nepregătit pentru noua situaţie de urgenţă epidemiologică. În primul interviu acordat de la izbucnirea crizei, directorul executiv al DSP Bihor afirmă, însă, că angajaţii instituţiei s-au achitat de sarcini, de la triajul în vămi şi plasarea în carantină a cetăţenilor repatriaţi din „zone roşii” - de la care au suportat şi agresiuni! - până la efectuarea anchetelor epidemiologice şi stingerea unor focare.

Dr. Daniela Rahotă explică de ce DSP Bihor s-a opus iniţial testării comunitare şi vorbeşte totodată despre consecinţele recentei decizii a CCR de „desfiinţare” a izolării la domiciliu, carantinei şi internării obligatorii a persoanelor infectate, precum şi despre scenariul înmulţirii cazurilor Covid în Bihor, moment în care secţia de Boli Infecţioase ar putea fi din nou mutată la Spitalul Municipal.

„A fost teribil de greu”

- Infecţioniştii bihoreni spun că pandemia nu i-a prins în ofsaid, în trecut participând la aplicaţii Ebola şi SARS. Cât de pregătit a fost personalul DSP Bihor?

- Noi nu am fost pregătiţi pentru activităţile care au decurs din pandemia Covid, începând cu triajul epidemiologic din vămi. Zilnic se întorceau 2.000-3.000 de oameni, le luam declaraţiile pe proprie răspundere, ale celor din alte judeţe trebuiau scanate şi trimise acolo, ale celor din Bihor, 300-400 pe zi, trebuiau procesate pentru ca apoi să fie monitorizaţi. Mulţi nu aveau telefon, dădeau numere din Italia, Franţa... Trebuia să luăm legătura cu fiecare, să aflăm cu cine locuieşte, dacă solicită sau nu hrană la domiciliu, să anunţăm primăriile - care spuneau că de fapt sunt mai puţini la o adresă, dar unii îşi treceau mai multe rude, pentru acele ajutoare... A fost o muncă titanică, din februarie până în aprilie, când declaraţiile au fost preluate de Poliţia de Frontieră şi trimise Poliţiei, care are evidenţa populaţiei.

Pe de altă parte, situaţia se tot schimba, a apărut multă legislaţie nouă, referitoare la carantină, pentru care iarăşi nu am fost pregătiţi. A fost teribil de greu să lucrăm cu carantinaţii, unii erau agresivi, ne înjurau, chiar ne scuipau, la propriu, mai ales cei veniţi din Irlanda şi Marea Britanie... A trebuit să asigurăm centrele de carantină, permanenţa epidemiologică, la sediul DSP, la CJCCI (n.r. - Comitetul Judeţean pentru Conducerea şi Coordonarea Intervenţiei, cu sediul la ISU). A fost teribil de greu, fără nicio zi liberă, cu telefoane în miez de noapte...

Peste toate, am avut personal deficitar. DSP Bihor are 105 angajaţi, din care 55 personal medico-sanitar. Noroc că ne-a dat DASO (n.r. - Direcţia de Asistenţă Socială Oradea) asistente şi medici din şcoli şi grădiniţe, care două luni au lucrat non-stop cu noi, cot la cot.

„Le era frică tuturor”

- Nu aţi mai făcut angajări suplimentare?

- Bihorul şi Aradul fiind cele mai expuse judeţe, pe frontiera de Vest, Ministerul Sănătăţii ne-a aprobat 64 posturi fără concurs, pe bază de dosar. Aveam nevoie de epidemiologi şi generalişti, dar ştiţi câţi s-au prezentat? 15! N-au vrut oamenii să vină, le era frică tuturor!

- În spitale, la început unii medici au dezertat de la datorie. La DSP Bihor s-a „fofilat” cineva?

- Nu. Asta mai lipsea! Am avut doar doi colegi epidemiologi cu o sănătate şubredă care s-au pensionat, oricum n-ar fi rezistat. Aşa că am lucrat cu doar trei epidemiologi.

- Ce au făcut, concret, angajaţii DSP?

- În primul rând triajul în vămi, apoi anchetele epidemiologice, ca să stabilim pentru fiecare caz Covid cu cine a avut contact, ce măsuri trebuie luate în focare, inclusiv în familii, în instituţii, în firme. Adesea oamenii au fost nesinceri, aflam ulterior alte informaţii, de exemplu o femeie infectată mai făcea şi pe frizeriţa pe la oameni prin case, aşa că a trebuit să discutăm şi aspecte poliţieneşti... Poliţia şi Jandarmeria făceau activităţi pentru care au fost pregătite, dar noi a trebuit să facem lucruri pentru care nu eram pregătiţi şi permanent a trebuit să ne adaptăm.

- Cum s-au făcut la început anchetele epidemiologice şi cum se fac în prezent, când nu mai există izolare, carantinare şi internare obligatorii?

- Regulile anchetelor au rămas aceleaşi. Când cineva e confirmat cu Covid, primul lucru este să afli contacţii pentru a fi testaţi. După decizia CCR, dacă o persoană infectată circulă liberă, este mai greu să afli cu cine a intrat în contact, pot fi zeci de persoane. De aceea, foarte importantă este declaraţia prin care cel infectat ia cunoştinţă că, dacă îmbolnăveşte alte persoane, poate să răspundă penal. E o chestiune de timp până la asemenea constatări.

„Testarea la întâmplare e degeaba”

- Decidenţii din Bihor au fost exasperaţi că în toiul crizei, când erau necesare reacţii rapide, reprezentanţii DSP s-au dovedit lipsiţi de flexibilitate. Iniţial v-aţi opus, de pildă, testării în centrele de carantină şi celei comunitare, fiindcă nu era „pe metodologie”...

- Metodologia e importantă, pentru că DSP întotdeauna a respectat legislaţia. Dacă Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) ne-au trasat o metodologie, nu puteam s-o încălcăm. Am respectat-o fie că am fost, fie că nu am fost de acord. Epidemiologii spuneau că ar fi bine să testăm şi carantinaţii, dar se punea problema cine plăteşte, pentru că testarea înseamnă costuri. Până la urmă, a plătit Spitalul Judeţean. În ce priveşte testarea pooling, propusă tot de Spitalul Judeţean, metoda nu era recunoscută de INSP. Noi nu ne-am opus, dar nu era omologată, iar rezultatele puteau să pună probleme legale. Apoi am învăţat din mers, am văzut ce au făcut şi alţii, am mai întrebat INSP, ne-am adaptat...

- Ajută testarea comunitară sau nu? În ce condiţii este utilă?

- Este utilă dacă nu se face la întâmplare, ci pe eşantioane stabilite cu criterii ştiinţifice: vârstă, sex, domiciliu, loc de muncă, alte afecţiuni... Testarea la întâmplare e degeaba. Şi mai este ceva: testarea în comunitate nu se face oricând, ci numai când eşti pe panta descendentă a epidemiei.

Sub control

- Testarea coloniei de romi din Vadu Crişului, pe care în primă fază localnicii au acceptat-o pentru ca apoi s-o refuze, a fost un eşec. Cui îi poate fi imputat?

- Numai educaţiei acelor oameni, pentru că s-au făcut eforturi serioase să accepte testarea. Am fost dezamăgită că nici nu ne-a ajutat medicul de familie de acolo, deşi îi are pe lista de pacienţi.

- Mulţi bolnavi Covid au fost din rândul romilor. În ce măsură este sub control situaţia în coloniile acestora?

- Este sub control, de vreme ce nu au apărut focare. Desigur, pot să apară, dar asta depinde de migraţia persoanelor şi de respectarea sau încălcarea măsurilor sanitare.

- Cum pot fi convinşi romii, şi nu doar ei, să respecte regulile? Mulţi nu acceptă nici igiena elementară. Cum îşi face treaba DSP în privinţa asta?

- Avem la primării mediatori şi asistenţi medicali comunitari, plătiţi de Ministerul Sănătăţii, faţă de care avem toată încrederea că şi-au făcut treaba. Ne sunau, ne puneau întrebări, ce trebuie să facă... Ne-au ajutat în această perioadă.

„Să revadă imaginile tragice!”

- Cum apreciaţi conduita asistentelor din Salonta care, deşi depistate recent cu coronavirus, au refuzat internarea?

- Ele uită un lucru, că au Covid din cauza lor. Sunt singurele vinovate, că nu au aplicat măsurile de protecţie. Dacă foloseau corect echipamentele de protecţie, se spălau pe mâini şi respectau regulile de distanţare, nu se infectau. Datele de până acum din ancheta epidemiologică ne arată că nu o pacientă a secţiei de Recuperare a produs focarul în spitalul din Salonta, ci o asistentă, aşa că pot urma consecinţe penale dacă se confirmă.

- Dacă aşa se poartă nişte asistente, ce aşteptări să mai avem de la oameni needucaţi, care neagă existenţa virusului sau îi minimalizează gravitatea?

- Mă surprinde felul în care oameni fără cunoştinţe medicale vin cu tot felul de teorii. Totuşi, cred că în Bihor oamenii respectă regulile, cu mici excepţii, din ce am văzut. Tuturor le recomand să se informeze din surse serioase şi eventual să revadă imaginile tragice din Italia, Spania, America, unde la un moment dat se înşirau morţii pe jos şi se transportau cu camioane.

Decesele, în scădere uşoară

- În Oradea secţia de Infecţioase a fost mutată din Spitalul Municipal, dar au apărut apoi noi infectări. Ce scenarii sunt dacă nu vor mai fi paturi pentru pacienţii Covid?

- Mutarea din Rogerius n-a fost o măsură pripită, a fost fundamentată. Cel puţin momentan nu există riscuri, iar mutarea, dacă numărul infectărilor va creşte, este reversibilă. La nevoie, Municipalul va fi folosit din nou. Dar nu se mai putea ţine un spital întreg pentru un număr mic de pacienţi suspecţi şi confirmaţi.

- Unii spun că „s-a murit” pe capete pentru că spitalele au tratat numai Covid. Au murit oameni pentru că n-au avut acces la servicii medicale?

- Nu e adevărat. Înainte de pandemie, media lunară a deceselor în Bihor era de 500-600, în primele patru luni ale pandemiei aceasta a scăzut uşor, pentru că oamenii au avut mai multă grijă de ei, au apelat la medicii de familie, cum era normal, şi nu au mai abuzat de UPU, ca înainte.

- Ce opinie aveţi, asimptomaticii trebuie internaţi, izolaţi sau lăsaţi liberi?

- Depinde şi de comorbidităţi, pentru că acum poţi fi asimptomatic, iar peste 10 ore să pici din picioare. Nu înseamnă că dacă acum eşti asimptomatic vei rămâne aşa 14 zile. Depinde şi de imunitate, nimeni nu reacţionează în acelaşi fel la o boală. În niciun caz nu aş recomanda ca persoanele care pot transmite virusul să fie libere s-o facă.

„Valul doi depinde de noi”

- Cine ia deciziile în problema Covid după ce spitalele cu subordonare locală din judeţ nu mai au o coordonare unitară, asigurată până la 1 iulie de dr. Gheorghe Carp?

- O coordonare există şi acum, chiar dacă neoficial. Şi azi am vorbit cu dr. Carp, care la fel ca dr. Hadrian Borcea (n.r. – şeful UPU-SMURD Bihor), ne-a ajutat foarte mult. Cu dânşii şi acum continuăm comunicarea. La fel, toate spitalele din judeţ se consultă cu epidemiologii DSP, chiar azi au venit aici primarul şi managerul spitalului din Salonta, unde a fost focarul cu asistentele infectate.

- Nici în plină pandemie, nici după relaxare, autorităţile nu au comunicat suficient de bine pentru a conştientiza populaţia că nu e de glumit cu Covid, dovadă numărul tot mai mare al celor care „nu cred”. Cum puteţi remedia acest deficit?

- DSP a dat comunicate de presă şi a transmis peste 400 de comunicări către instituţii şi societăţi comerciale. Cu publicul larg s-a comunicat prin Instituţia Prefectului şi nu cred că e cineva care nu a găsit informaţii în mediile de comunicare.

- După relaxare avem mai multe infectări decât în starea de urgenţă. La ce să ne aşteptăm în perioada următoare? Suntem pregătiţi pentru al doilea val? Va fi mai sever sau mai „moale”?

- Sunt multe variabile, dar valul doi depinde în primul rând de noi, de comportamentul nostru, de felul în care ne protejăm. Cert e că atâta timp cât nu există un vaccin, virusul rămâne un pericol care poate fi mortal.

- Cum credeţi că va avea loc reluarea cursurilor şcolare la toamnă? Se fac pregătiri pentru asta?

- Şi mie mi-a fost dor de studenţi (n.r. – fiind cadru didactic la Facultatea de Medicină) în toată perioada asta. Despre cum va fi la toamnă încă nu s-a discutat, dar ni s-a transmis să lucrăm la baze de cursuri online, ca să fim pregătiţi pentru orice situaţie.