Biserica Ortodoxă Română, despre educaţia sexuală în şcoli: "Un atentat asupra inocenţei copiilor"

Patriarhia Română se declară împotriva legii privind obligativitatea organizării în şcoli a orelor de educaţie sexuală, susţinând că acestea vor avea un impact negativ asupra dezvoltării normale a copiilor.

Potrivit site-ului G4media.ro, legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis în 3 aprilie. În replică, printr-un comunicat de presă, Biserica Ortodoxă Română transmite că militează pentru caracterul opţional al acestor ore, iar programele să fie elaborate potrivit valorilor morale. 

În comunicat se precizează că "încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educaţie sexuală reprezintă un atentat asupra inocenţei copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească şi marcându-i pe aceştia pentru întreaga viaţă".

BOR aduce în sprijinul afirmaţiilor sale un studiu realizat de Institutul pentru Cercetare şi Evaluare din SUA. "Organizaţia independentă cu peste 25 de ani de experienţă în evaluarea programelor de acest tip arată că programele de educaţie sexuală în şcolile publice nu sunt eficiente, iar unele au dus chiar la creşterea ratei sarcinilor la adolescenţă, la reducerea vârstei debutului sexual, precum şi la comportamente sexuale riscante", se arată în comunicat.

Sursa citată mai notează că România este statul cu cea mai mare rată de avort în rândul adolescentelor din Uniunea Europeană.

Comunicatul integral al Patriarhiei Române:

Legea nr. 45/3 aprilie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287/6 aprilie 2020, care modifică şi completează Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prevede obligativitatea organizării în şcoli, cel puţin semestrial, a unor programe pentru viaţă şi sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, deşi Patriarhia Română a susţinut caracterul opţional în şcoli al orelor de educaţie pentru viaţă, iar programele şcolare corelate acestora să fie elaborate potrivit valorilor morale.

În acest sens, încă din ziua de 13 martie 2020, Patriarhia Română a transmis adrese cu privire la Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, către Preşedintele României, Primul-ministru şi Ministrul Educaţiei şi Cercetării, cu argumentele de mai jos.

 - Constituţia României prevede: "părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine" (art. 29, alin. 6); de asemenea, "libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale" (art. 29, alin. 1); aşadar, nu există niciun temei obiectiv pentru ca Statul să impună un model ideologic în educaţia copiilor, peste acordul şi convingerile părinţilor

- Totodată, în Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului se arată: "părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor" (art. 51, alin. 2).

- Conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, "educaţia şi formarea profesională a copiilor, a tinerilor şi a adulţilor au ca finalitate principală formarea competenţelor, înţelese ca ansamblu multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, deprinderi/abilităţi şi aptitudini, necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor obiective în viaţă, conform intereselor şi aspiraţiilor fiecăruia şi dorinţei de a învăţa pe tot parcursul vieţii" (art. 4); aşadar, finalitatea nu este conectarea minţii elevilor la ideologii invariabil nocive, fapt probat constant în istoria contemporană a umanităţii.

- Potrivit art. 65, alin. 4 şi 5 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, "Planurile-cadru şi programele şcolare pentru disciplinele/domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire obligatorii din învăţământul preuniversitar sunt elaborate de către instituţiile şi organismele abilitate ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Curriculumul la decizia şcolii se constituie atât din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivel naţional, regional şi local, cât şi din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ. Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, în urma consultării elevilor, părinţilor şi pe baza resurselor disponibile, stabileşte curriculumul la decizia şcolii." Aşadar, Planurile-cadru şi programele şcolare sunt elaborate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, nu prin lege adoptată de Parlamentul Româ

- În planul curriculumului şcolar formal, responsabilităţile educaţionale nu pot fi atribuite decât personalului didactic, certificat în acest sens.

- Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educaţie sexuală reprezintă un atentat asupra inocenţei copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească şi marcându-i pe aceştia pentru întreaga viaţă. În acest sens, mai multe studii realizate în diferite ţări au demonstrat că o astfel de abordare a educaţiei copiilor a avut ca urmare începerea vieţii sexuale mai devreme, cu implicaţiile de rigoare, fără vreo îmbunătăţire în plan social. Spre exemplu, analiza intitulată Re-examinarea dovezilor: Educaţia sexuală completă în şcoli în Statele Unite ale Americii, realizată în anul 2019, de Institutul pentru Cercetare şi Evaluare, din Statele Unite ale Americii, organizaţie independentă cu peste 25 de ani de experienţă în evaluarea programelor de acest tip, arată că programele de educaţie sexuală în şcolile publice nu sunt eficiente, iar unele au dus chiar la creşterea ratei sarcinilor la adolescenţă, la reducerea vârstei debutului sexual, precum şi la comportamente sexuale riscante. Concluzia cercetării este că astfel de programe sunt mai degrabă "de îndoctrinare sexuală" decât "de educaţie".

- În unele state ale Uniunii Europene, educaţia sexuală este organizată în cadrul altor discipline şcolare (Austria, Grecia, Irlanda, Letonia, Portugalia, Slovacia, Spania), iar în altele, ca disciplină distinctă, neavând caracter obligatoriu (Bulgaria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia, Lituania, Polonia).

- În România, studierea temelor specifice educaţiei pentru viaţă şi sănătate se realizează în cadrul disciplinei şcolare obligatorii Consiliere şi dezvoltare personală, căreia i se alocă deja o oră/săptămână în Planul-cadru pentru învăţământul gimnazial. De asemenea, în sistemul public de învăţământ românesc există deja discipline opţionale, ofertate la nivel naţional, care abordează aspecte privind educaţia pentru viaţă: Educaţie pentru sănătate; Pregătiţi pentru viaţă. Educaţie pentru viaţă şi comunitate; Adolescenţă şi autocunoaştere; Mai întâi caracterul.

- În ţara noastră, numeroase şi reprezentative asociaţii din societatea civilă şi-au exprimat îngrijorarea faţă de efectele educaţiei sexuale asupra copiilor. Aceste asociaţii şi-au prezentat poziţia în mod public şi au propus soluţii alternative, în care accentul cade pe educaţia pentru familie. Considerăm că pregătirea pentru viaţa intimă şi de familie trebuie să fie lăsată în primul rând în sarcina familiei care poate aprecia corect şi obiectiv stadiul de dezvoltare psiho-fizic, intelectual şi emoţional al copilului.

Conştienţi fiind de importanţa educaţiei tinerilor pentru a răspunde provocărilor societăţii actuale, considerăm că identitatea şi viaţa persoanei umane nu se epuizează într-o realitate exclusiv biologică sau socio-culturală. Viaţa are şi o dimensiune spirituală, ignorată în societatea contemporană secularizată, care a pierdut sensul sacru al vieţii umane. Biserica a acordat dintotdeauna o importanţă deosebită creşterii spirituale a omului, care este chemat la viaţă veşnică în iubirea lui Dumnezeu. De aceea, este relevantă şi valorificarea specificului formativ al educaţiei religioase, care contribuie la cultivarea unei conştiinţe vii şi mărturisitoare a valorii eterne a persoanei umane, la promovarea demnităţii acesteia în familie şi în societate şi la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare.