Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
`
< Pagina precedentă 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Pagina următoare >
Părerea noastră
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 18089 rezultate
- 20 de persoane au fost reținute, în cea mai amplă anchetă de braconaj din Bihor! Au fost găsite trofee de cerbi și căprioare, precum și unul de urs (FOTO) 15/11/2023
- Judecătorii din Beiuş care au oprit executarea silită a fraţilor Micula au fost declaraţi nevinovaţi. Decizia CSM, cu opinie separată 15/11/2023
- Angajații Direcției de Sănătate Publică Bihor, protest pentru salarii egale cu ale colegilor din CAS, tocmai majorate 15/11/2023
- Angajații Casei de Pensii Bihor intră în „grevă spontană” câte o oră zilnic. Vor salarii egale cu ale colegilor din Casa Națională, de la București 15/11/2023
- Intră Primăria Oradea în faliment? 15/11/2023
- Chiriaşul primarului: În an electoral, tatăl prim-procurorului din Beiuș s-a „mutat” în casa edilului liberal 15/11/2023
- A început campania reducerilor de iarnă la Amavi (FOTO) 15/11/2023
- În ultima clipă! Primăria Oradea încearcă să închidă până în decembrie 15 proiecte europene, dar 9 vor continua și la anul (FOTO) 15/11/2023
- Oradea colectează selectiv: 5 fracții, un singur oraș! 15/11/2023
- „Nu ştiam o boabă...”: Peste 100 de ucraineni refugiați în Oradea au învăţat limba română, printr-un proiect derulat de Fundația Șinca și Crucea Roșie (FOTO) 14/11/2023
- Angajații CAS Bihor opresc protestul și reiau programul obișnuit cu publicul. S-a votat legea care le mărește salariile 14/11/2023
- Scandal în Senat, la dezbaterea noii legi a pensiilor. Politicienii, între „penisuri și vagine de pluș” și un vot pe repede-înainte 14/11/2023
- Trei câini pierduți au ajuns acasă cu ajutorul poliţiştilor de la Protecţia Animalelor Bihor. Sfatul poliţiştilor pentru proprietarii de căţei 14/11/2023
- Guvernul-catastrofă: Primăria Oradea, sfătuită să invoce „forța majoră” pentru a ocoli constrângerile fiscal-bugetare 14/11/2023
- Sunt drogat, ce mă fac? Tot mai mulți copii consumatori de droguri din Bihor ajung la Urgențe, iar autoritățile sunt depășite de situație 14/11/2023
- Primăria a pierdut procesele cu orădenii care se opun lărgirii străzilor Avram Iancu și Evreilor Deportaţi și realizării unei străpungeri în zona Libertăţii 13/11/2023
- Trei jocuri de Halloween de jucat pe telefon 13/11/2023
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: A venit vremea ORA Jazz Festival 13/11/2023
- AVE Bihor vă ajută la curățenia de toamnă 13/11/2023
- Sisteme complete pentru încălzirea în pardoseală - eficiente și fiabile (FOTO) 13/11/2023
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Consumul de droguri la copii, un fenomen scăpat de sub control și în Bihor 13/11/2023
- Agente pentru Grivei: Cine sunt orădencele care salvează de la moarte câinii ce ajung în singurul adăpost public din Bihor (FOTO) 12/11/2023
- Ziua Sf. Martin, o tradiție germană sărbătorită și la Oradea. Elevi și preșcolari au confecționat lampioane în memoria soldatului devenit episcop (FOTO) 11/11/2023
- Formația Metropol şi-a lansat un nou album şi va organiza un concert în Oradea (FOTO) 10/11/2023
- FC Bihor joacă sâmbătă la Lipova, pe terenul echipei pe care, în tur, a învins-o în prelungiri 10/11/2023
- Crișul cel bogat: Tronsonul din Oradea al Crișului Repede este casă bună pentru multe specii ocrotite (FOTO) 10/11/2023
- Oportunitate pentru orădeni: Fonduri de 100.000 de euro, nerambursabili, pentru idei și afaceri, în competiția Startarium „Românii sunt antreprenori” 09/11/2023
- Condamnat în uniformă: Un fost şef de post din Bihor găsit vinovat pentru agresarea unui adolescent s-a întors la muncă! 09/11/2023
- Casa Corpului Didactic Bihor are prima filială din județ, la Beiuș (FOTO) 08/11/2023
- „Povestea unui destin de excepție”: Anul Iuliu Maniu este marcat în Oradea cu o expoziție, tururi ghidate și vizionare de film 08/11/2023
- „Lord of the Dance”: Show de dansuri irlandeze în regia lui Michael Flatley, la Oradea (FOTO) 08/11/2023
- Oana Lasconi regretă declarațiile făcute împotriva mamei sale. Elena Lasconi: „Pur și simplu m-a doborât” 08/11/2023
- Ambalaje de preț! Începem să plătim ambalajele băuturilor: 50 de bani pentru fiecare PET, sticlă sau doză 08/11/2023
- Pas în spate legat de plafoanele pentru plățile cash. Anunțul făcut de premierul Marcel Ciolacu 07/11/2023
- Dorian Popa: „Am consumat cannabis. A greși este omenește” (FOTO) 07/11/2023
- Curtea de Apel a dat verdictul: „Valu”, poliţistul din Oradea prins în flagrant la furat, merge în arest preventiv 07/11/2023
- Primar cu 92% din voturi: Edilul din Băcioi, comună ajutată de autoritățile din Oradea și Bihor, a obținut cel mai mare scor în alegerile din Republica Moldova 07/11/2023
- A reînviat Cleopatra: Nou local cu servicii erotice, în buricul Oradiei 07/11/2023
- Arbitru acuzat de hărțuire: Și-a pipăit o colegă înaintea unui meci, dar șefii fotbalului bihorean vor să-i împace 07/11/2023
- A fost clasat dosarul operațiunii de kompromat a cărei victimă a fost jurnalista Emilia Șercan 06/11/2023
- Girafele, pe cale de dispariție. Cu ce amenințări se confruntă 06/11/2023
- Studenți și profesori din Oradea, la prima ediție a festivalului dedicat școlilor de arhitectură din România (FOTO) 06/11/2023
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Târg de nunți în weekend la ERA Park 06/11/2023
- Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Extrem de Preasfințitul are o problemă cu filmul „21 de rubini” 06/11/2023
- Nu ratați BIHOREANUL tipărit: Un arbitru din Bihor cu apucături libidinoase a fost reclamat de o colegă 06/11/2023
- Un Mega-film orădean: 21 de rubini 05/11/2023
- Elena Lasconi a fost scoasă de pe lista USR pentru europarlamentare. Fiica primăriței, cu lacrimi în ochi: „Este o homofobă” 05/11/2023
- A fost anulată proiecția „21 de rubini” în Marghita: Echipa filmului acuză că primarul a luat decizia, la presiunea protopopului ortodox. Edilul neagă 05/11/2023
- „Suntem dintre cei care nu renunță”. Întâlnire emoționantă cu binefăcătorii Casei de Copii Margherita din Telechiu (FOTO) 04/11/2023
- Analizele de sânge confirmă: Dorian Popa a condus drogat 03/11/2023
- OTL: Circulația tramvaielor în data de 4 noiembrie 2023 03/11/2023
- S-a deschis reprezentanță Volvo în Oradea! Înscrie-te și tu la test drive, la AutoGrand (FOTO/VIDEO) 03/11/2023
- Controale la stații, depozite și transportatori de carburanți din Bihor: 20 de firme închise temporar și amenzi de aproape 1 milion de lei 03/11/2023
- Echipa FC Bihor este pregătită de duelul cu „câinii roşii”. Antrenorul formației orădene: „Ne dorim mai mult decât de la meciul cu FCSB” 02/11/2023
- Furați cu avocați: Primărița din Brusturi și-a făcut „abonamente” anuale la avocați, de una singură, din banii comunei 02/11/2023
- Ediția tipărită a Gazetei Sporturilor, închisă peste noapte. Cătălin Tolontan, îndepărtat de la conducere 01/11/2023
- O orădeancă luptă în războiul dintre Israel și Hamas. Tatăl fetei: „Europa nu știe ce înseamnă Orientul Mijlociu” (VIDEO) 01/11/2023
- Salvați „soldatul” Pantea! Șefii încearcă să-l aducă la Oradea pe prim-procurorul abuziv din Beiuș, chiar cu riscul blocării activității 01/11/2023
- Noul proiect al legii pensiilor. Iată principalele prevederi! 31/10/2023
- Viitori artiști din Oradea au făcut un stagiu practic în Germania (FOTO) 31/10/2023
- Fără reclame pe Facebook și Instagram, dar pe bază de abonament. Vezi cât costă și de când vor fi disponibile! 31/10/2023
- „21 de rubini”, proiecție cu lacrimi și aplauze la Oradea. Cel mai nou film al preotului Ciprian Mega spune o poveste cruntă despre România (FOTO) 31/10/2023
- Încă un polițist infractor. Nimic nou! 31/10/2023
- Pensionat cu forța, fostul inspector școlar general Virgil Blage a dat în judecată IȘJ Bihor și Colegiul Economic 31/10/2023
- Marcel Boloș, la dezbaterea moțiunii simple depuse împotriva sa: Opoziția caută „un ţap ispăşitor, un acar Păun” 30/10/2023
- La Inspecția Teritorială de Muncă, pensionare doar prin arestare? 30/10/2023
- Tribunalul Bihor a decis: Incendiatorii din Ştei rămân în arest preventiv 30/10/2023
- Șofer de BMW, prins "ameţit" în trafic în Oradea: pozitiv la droguri și cu o alcoolemie de dosar penal, a vrut analize doar pentru substanţe interzise 30/10/2023
- OTL: Circulația tramvaielor în data de 31 octombrie 2023 30/10/2023
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: ONFest01, festivalul tinerilor orădeni 30/10/2023
- Descoperă avantajele pompei de căldură aer-apă Energy Save în economisirea energiei (FOTO) 30/10/2023
- Oradea ieri, Oradea azi: Cum a evoluat iluminatul public din oraș în ultimii 70 de ani (FOTO) 29/10/2023
- Podurile Oradiei: BIHOREANUL vă spune poveștile, prea puțin știute, ale numeroaselor poduri din oraș (FOTO) 29/10/2023
- România va trece la ora de iarnă 28/10/2023
- Îmblânzitoarea de pagini: Orădeanca Ioana Blaga îi ajută pe copii să descopere universul fascinant al lecturii (FOTO) 28/10/2023
- Cât de dese sunt câștigurile mari la păcănele? 27/10/2023
- Camera, fapta și organul: Vor putea fi folosite imaginile surprinse în trafic de camerele de bord? 27/10/2023
- Care sunt măsurile finale prin care Guvernul țintește reducerea cheltuielilor bugetare 26/10/2023
- OTL: Circulația tramvaielor în perioada 28 - 29 octombrie 26/10/2023
- Tribunalul Bihor: Alexandru Buciuman, șoferul care l-a ucis pe Horia Chiva, rămâne în arest 26/10/2023
- S-a promulgat legea privind creșterea taxelor. Ce modificări vor avea loc și începând de când 26/10/2023
- "Am rămas cu gust amar": Părinţii lui Horia Chiva l-au întâlnit în sala de judecată pe şoferul care le-a ucis copilul (FOTO/VIDEO) 26/10/2023
- Premieră: familiile pacienților UPU din Oradea vor primi în timp real informații despre starea acestora. Dr. Borcea avertizează privind abuzarea Urgențelor 26/10/2023
- Dilema „verde”: Ce soluții au bihorenii din mediul rural pentru a scăpa de deșeurile vegetale 26/10/2023
- Proces la Oradea cu proprietarii mărcilor Hermes, Tommy Hilfiger şi Burberry. Ce daune au cerut unor români prinşi cu sute de haine fake în maşină 26/10/2023
- Tribunalul Bihor îi vrea liberi! Poliţistul din Oradea şi fratele său, acuzaţi de furt şi şantaj, au fost puși sub control judiciar 26/10/2023
- Fente de primari: Cu ce șmecherii reușesc să scape unii edili din Bihor de opoziția din Consiliile Locale 26/10/2023
- Veste îngrijorătoare pentru fanii BUG Mafia. Caddilac a fost internat în spital 26/10/2023
- Tribunalul Bihor, obligat să se pronunțe AZI asupra arestului tânărului care a lovit mortal copilul de 12 ani. Mama va protesta în fața Palatului de Justiție! 26/10/2023
- Un poliţist din Oradea şi fratele său, prinşi în flagrant în timp ce spărgeau casa unui om de afaceri. Procurorii îl acuză pe "omul legii" de şantaje, trafic de influenţă şi fals 25/10/2023
- Incendiul violent din Ştei a fost o răzbunare mafiotă. Un bărbat din Sântandrei și unul din Oradea, arestați preventiv 25/10/2023
- Medicamentele vechi vor putea fi predate la spitale 25/10/2023
- Afacerist din Bihor, prins că fenta Fiscul prin 8 firme, PFA-uri şi Întreprinderi individuale. Bărbatul a dat un tun de 1,5 milioane de lei 25/10/2023
- De la Sorbonică la Universitate 25/10/2023
- EXCLUSIV: De ce au vrut să îl elibereze judecătorii pe șoferul care l-a ucis pe băiatul de 12 ani, ce spun procurorii și cum vrea mama să schimbe legea 25/10/2023
- S-a votat, va fi lege: certificatele de handicap ireversibil devin permanente, fără ca titularii să mai treacă periodic pe la comisiile medicale 24/10/2023
- Încep lucrările la al cincilea drum nou între Oradea și comunele din Zona Metropolitană, pentru centura Biharia 24/10/2023
- Scandal în breasla dentiștilor, în contextul alegerilor din Colegiul Medicilor Stomatologi. Mai mulți medici din Bihor s-au plâns prefectului Țiplea 24/10/2023
- Școală pentru alegeri: Noua școală din Finiș e gata, dar primarul nu umblă după avize pentru a o deschide 24/10/2023
- Sezonul circuitului "Oradea joacă padel" se apropie de final: Etapa a 10-a şi-a desemnat câştigătorii 24/10/2023
< Pagina precedentă 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Pagina următoare >
- Consilierul prezidențial George Bologan s-a căsătorit la Oradea. Vezi cine se numără printre invitați! (FOTO/VIDEO) 15:57, 19 Mai 2024
- Prins cu minciuna: Cum a încercat un orădean să îi „aburească” pe judecători pentru a-și recupera permisul 09:11, 19 Mai 2024
- Noaptea Muzeelor a scos orădenii din case: "A ţinut prea puţin" (FOTO/VIDEO) 08:00, 19 Mai 2024
- Centura Sântandrei a fost deschisă fără tăieri de panglică și discursuri (FOTO/VIDEO) 22:03, 19 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Victor Micula, închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunităţii pentru împuşcăturile din Oradea (VIDEO) 17:25, 17 Mai 2024
- Ilie Bolojan, interceptat de un grup de orădeni din Podgoria, care l-au luat la întrebări despre Inelul Metropolitan de Nord (FOTO) 09:05, 10 Mai 2024
- Centura Sântandrei va fi deschisă traficului începând de duminică, de la ora 18 (FOTO) 20:35, 17 Mai 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Modernizat cu fonduri europene, Aeroportul s-a redeschis cu surprize plăcute pentru pasageri 00:00, 20 Mai 2024
- Centura Sântandrei a fost deschisă fără tăieri de panglică și discursuri (FOTO/VIDEO) 22:03, 19 Mai 2024
- Încă un bihorean e căutat de Poliție după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors 20:45, 19 Mai 2024
- Gentlemeni pe motor: Zeci de motocicliști îmbrăcați elegant au pornit în paradă prin Oradea și Băile Felix (FOTO/VIDEO) 20:15, 19 Mai 2024
- Românca închisă în China se stinge în indiferența autorităților române. „Cum să rămâi indiferent știind că i-au căzut dinții din gură din pricina inaniției?”
- Cine sunt primarii care au atras finanțări-record din PNRR
- Cine sunt candidații pentru Primăria Sectorului 3 și ce averi au
- Cine sunt candidații pentru Primăria Sectorului 2 și ce avere au
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:50, 16 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:40, 15 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:30, 10 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:40, 09 Mai 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Ciupercile Au aparut frustratii la comentarii ca in... Postat 19 Mai 2024, 23:21 de Mare_blue17
- Apare propaganda din nou Dar propaganda nu ne spune ce faine e la... Postat 19 Mai 2024, 22:57 de Sandu2100
- Mihaita Vezi ca nu ai răspuns aici. Totuși de... Postat 19 Mai 2024, 22:56 de Sandu2100
- Texte și pretexte Pentru salvarea planetei de poluare nu își... Postat 19 Mai 2024, 21:50 de 1
- Pinonel Ce te mai mira? Gardienii publici mi-au... Postat 19 Mai 2024, 21:00 de poiu
Bihoreanul tipărit
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Modernizat cu fonduri europene, Aeroportul s-a redeschis cu surprize plăcute pentru pasageri 00:00, 20 Mai 2024
- Banii Oradiei: Oraș în dezvoltare, dar și în criză, Oradea interbelică a avut de gestionat bugete fluctuante 08:01, 17 Mai 2024
- Onorariu cu bucluc: Lichidator judiciar din Bihor trimis în judecată fiindcă a falsificat o sentință judecătorească! 08:03, 16 Mai 2024
- Mina de... dolari: Detaliile afacerii prin care americanii vor să exploateze o mină din Bihor, „luând fața” chinezilor și rușilor (FOTO) 08:01, 15 Mai 2024
ACTUAL
- Navă scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari au fost dați dispăruți 17:10, 18 Mai 2024
- La mare, cu trenul, din Oradea. Vezi cum vor circula Trenurile Soarelui! 20:24, 16 Mai 2024
- Premierul Slovaciei a fost împușcat de un scriitor: „Nu sunt de acord cu politica lui şi a guvernului!” (VIDEO) 16:32, 16 Mai 2024
- O nouă gafă a premierului: Ciolacu a spus "onorată instanţă", în loc de "onorată asistenţă" în timp ce-şi citea discursul la un eveniment din Constanţa (VIDEO) 18:52, 15 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- Suporterii echipei FC Bihor vor avea parte de transport gratuit pentru meciul de la Filiași 14:48, 19 Mai 2024
- Deși a jucat cu echipa a doua, FC Bihor s-a impus la Peciu Nou cu 3-0 în ultima etapă din play-off-ul Ligii a III-a 02:20, 19 Mai 2024
- Victorie cu emoții! CSM Oradea a câștigat primul meci de acasă în finala Ligii Naționale (FOTO/VIDEO) 20:50, 18 Mai 2024
- Au purtat Flacăra Speranței prin Oradea! (FOTO/VIDEO) 19:26, 18 Mai 2024
Oradea Noastră
- Oradea ieri, Oradea azi: Gropile din carosabil, problema șoferilor de zeci de ani (FOTO) 18:46, 13 Mai 2024
- Bihorul, mai curat: Să participăm la „Luna curățeniei în Bihor”! 17:05, 12 Mai 2024
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
Bihor
- Centura Sântandrei a fost deschisă fără tăieri de panglică și discursuri (FOTO/VIDEO) 22:03, 19 Mai 2024
- Încă un bihorean e căutat de Poliție după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors 20:45, 19 Mai 2024
- Cartierul Nufărul I din Oradea ar urma să fie reabilitat prin trei proiecte europene în valoare de 40 milioane euro 18:01, 19 Mai 2024
- L-ați văzut? Un orădean a plecat de la casa mamei sale din Tărian și nu a mai revenit 13:50, 19 Mai 2024
Stiri Oradea
- Gentlemeni pe motor: Zeci de motocicliști îmbrăcați elegant au pornit în paradă prin Oradea și Băile Felix (FOTO/VIDEO) 20:15, 19 Mai 2024
- Istorie și tango. Analia Selis marchează la Oradea 20 de ani de carieră artistică în România 19:04, 19 Mai 2024
- Cartierul Nufărul I din Oradea ar urma să fie reabilitat prin trei proiecte europene în valoare de 40 milioane euro 18:01, 19 Mai 2024
- Consilierul prezidențial George Bologan s-a căsătorit la Oradea. Vezi cine se numără printre invitați! (FOTO/VIDEO) 15:57, 19 Mai 2024
Timp Liber
- Gentlemeni pe motor: Zeci de motocicliști îmbrăcați elegant au pornit în paradă prin Oradea și Băile Felix (FOTO/VIDEO) 20:15, 19 Mai 2024
- Istorie și tango. Analia Selis marchează la Oradea 20 de ani de carieră artistică în România 19:04, 19 Mai 2024
- Filmul documentar “Nostalgia Dictaturii” va fi proiectat la Oradea, în cadrul Zilelor Muzeului Țării Crișurilor 15:00, 19 Mai 2024
- Noaptea Muzeelor a scos orădenii din case: "A ţinut prea puţin" (FOTO/VIDEO) 08:00, 19 Mai 2024
Revista Familia
- Pragul Vaida #12, cu Ioan F. Pop, Marian Neguțu și Vlad Mușat 13:55, 10 Mai 2024
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pentru două puncte termice 10:15, 16 Mai 2024
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pe Bulevardul Decebal, Simion Bărnuțiu și alte străzi 09:09, 15 Mai 2024
- Termoficare Oradea: se întrerupe furnizarea apei calde pentru punctul termic nr. 868 10:01, 14 Mai 2024
- Termoficare Oradea: 2 puncte termice rămân fără apă caldă 09:50, 13 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5879 RON
- 1 EUR = 4.9751 RON
- 1 HUF = 0.0128 RON