URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 05 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
10 Noiembrie 2023, 17:04

Formația Metropol şi-a lansat un nou album şi va organiza un concert în Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Metropol Group - 55 Years Of Rock". Aşa se numeşte cel mai nou album lansat în urmă cu doar câteva zile de legendara formaţie rock Metropol Group, care în 29 noiembrie va împlini 55 de ani de la înfiinţare. Cel de-al şaptelea LP a fost prezentat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, în prezenţa membrilor trupei, la Teatrul Regina Maria din Oradea.

Piese noi şi vechi

La eveniment au participat toţi cei cinci membri ai trupei care au contribuit la crearea noului material, mai exact Dobos Jószef (voce, chitară acustică), Orbán András (chitară, voce), Szász Ferenc (chitară, voce), Trendler Jószef (tobe) şi Virányi Attila (chitară bas, solist), dar şi fostul director al Filarmonicii de Stat din Oradea, Meleg Vilmos, prieten al acestora.

Albumul, format vinil, a fost lansat în 2 noiembrie, în ediţie limitată, de 300 de exemplare numerotate, la Moiras Records din Budapesta, capitala în care locuiesc în prezent o parte dintre membrii trupei.

Virányi Attila (foto stânga) a detaliat că albumul are și câteva piese neînregistrate până acum. "Faţa A conţine mai multe piese din arhivă, iar partea B conţine înregistrări din concerte din 2021, cele mai multe de la Festivalul Siculus de la Odorheiu Secuiesc", a explicat acesta.

Între piesele de pe faţa A se numără "Kocsidefekt" ("Defect de maşină"), "Ne Nevesd Ki Az Embereket" ("Nu râde de oameni") ori "Álljatok fel" ("Ridicaţi-vă-n picioare"). Cea de-a doua a fost înregistrată în trecut, însă n-a fost prezentă niciodată pe un disc. Pe celalată parte se regăsește cunoscuta "Rum blues", dar şi noutatea "Egy korty sör" ("O înghiţitură de bere").

Albumul, pe care se regăsesc piese în limbile maghiară și engleză, poate fi achiziționat online, de pe site-ul Rockdiszkont.hu, la preţul de 9.900 forinţi (130 lei). Alături de el, cumpărătorii vor primi şi o planşă care conţine o parte dintre afişele concertelor trupei din anii '70-'80.

Acesta este cel de-al şaptelea LP al trupei orădene, patru fiind până acum scoase de Electrecord, iar două de Moiras Records.

Concert la Oradea?

Membrii Metropol Group au mai spus şi că se gândesc să organizeze un concert la Oradea.

"Cel mai recent am cântat în 15 august, la Zilele Culturii Maghiare din Cluj-Napoca. E destul de dificil pentru noi să ne adunăm. Unii dintre noi mai lucrează, alţii suntem pensionari. Cu siguranţă vom pregăti însă un concert aici, la Oradea, dar încă nu ştim data", a mai spus Virányi Attila.

Cu piese energice şi cu mesaj, realizate în versiuni atât în limba maghiară, cât şi în limba română, grupul Metropol, înfiinţat în 29 noiembrie 1969, a fost cea mai importantă trupă orădeană din anii `70 - `80, lansând mai multe albume în perioada 1979 - 1986 şi punând în scenă concerte spectaculoase. Activitatea formaţiei s-a încheiat brusc şi tragic în 1994, prin moartea, într-un accident rutier, a unui din fondatorii trupei, Ráduly Béla.

În ultimii ani, formaţia a fost celebrată prin diferite concerte de foşti componenţi şi colaboratori.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.571 RON
  • 1 EUR = 4.9678 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON