URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 05 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
08 Noiembrie 2023, 19:32

„Povestea unui destin de excepție”: Anul Iuliu Maniu este marcat în Oradea cu o expoziție, tururi ghidate și vizionare de film

„Povestea unui destin de excepție”: Anul Iuliu Maniu este marcat în Oradea cu o expoziție, tururi ghidate și vizionare de film Sursa foto: captură video / TVR
„Povestea unui destin de excepție”: Anul Iuliu Maniu este marcat în Oradea cu o expoziție, tururi ghidate și vizionare de film Sursa foto: captură video / TVR
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Expoziția fotodocumentară „Iuliu Maniu - povestea unui destin de excepție” va fi lansată marți, 14 noiembrie, de la ora 13, la Muzeul Orașului Oradea. Evenimentul se va desfășura în cadrul manifestărilor prilejuite de „Anul Iuliu Maniu”, 2023 fiind declarat prin lege astfel, la împlinirea a 150 de ani de la nașterea liderului românilor din Transilvania (8 ianuarie 1873) și 70 de ani de la tragica sa moarte, în Penitenciarul Sighet (5 februarie 1953).

Moderatorul vernisajului va fi prof. univ. dr. Gabriel Moisa, managerul Muzeului Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, în deschidere vor lua cuvântul dr. Marin Pop, șef Secție Muzeografie - muzee locale, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Cristian Borz, preotul Parohiei Greco-Catolică Bădăcin și dr. Cristina Liana Pușcaș, muzeograf la secția Muzeul Orașului Oradea.

„Cele 12 panouri informative prezintă viața lui Iuliu Maniu, începând cu informații despre familie, studii, continuând cu rolul său ca lider al românilor din Transilvania și contribuţia sa la Marea Unire de la 1 decembrie 1918, activitățile politice ca deputat în Parlamentul de la Budapesta și în Parlamentul de la București, perioada exercitării președinției Consiliului Dirigent după 1918, prim-ministru al României, lider al Partidul Național Român și al Partidului Național Țărănesc, precum și rezistența împotriva ocupației sovietice și a regimului totalitar impus”, transmit organizatorii.

În plus, va fi expus și bastonul lui Iuliu Maniu care va fi adus special de la Casa Memorială „Iuliu Maniu” Bădăcin.

De asemenea, elevii cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, însoțiți de profesori, sunt așteptați la tururi ghidate, dar și la vizionarea filmului documentar „Remember Iuliu Maniu - 1986” (40 minute), realizat de Cristina Liana Pușcaș și de Ana-Maria Borz, muzeograf la Casa Memorială „Iuliu Maniu” Bădăcin, din cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău.

Expoziția fotodocumentară „Iuliu Maniu - povestea unui destin de excepție” va rămâne deschisă până în data de 6 decembrie, iar programul educativ muzeal se va desfășura de marți până vineri, în intervalul orar 9.00 - 14.00. Programările se fac la numărul de telefon: 0771.741.331, costul unui bilet fiind de 10 lei / elev.

Expoziția este organizată de Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Consiliul Județean Sălaj, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și Casa Memorială „Iuliu Maniu” Bădăcin.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.571 RON
  • 1 EUR = 4.9678 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON