`
1 2 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 187 rezultate
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit! Noi acuzații pentru Grivei, adăpostul unde câinii mor pe capete 18/03/2024
- Lagărul de „înfrumusețare”: Orădeancă desfigurată în urma unor operații estetice pentru care a plătit, în Turcia, o avere (FOTO) 29/12/2023
- O moarte îngropată: Primarul din Sălard pune decesul unei subalterne pe seama ambulanței care a venit târziu 15/12/2023
- Orădeanca Ioana Mihăilă, pusă de DNA sub urmărire penală în dosarul achiziției de vaccinuri anti-Covid. Susține că niciunul n-a expirat când era ministră (FOTO) 08/12/2023
- „Încurajăm drogații, bețivii, criminalii”: Protest în Oradea, după ce judecătorii au decis să-l lase liber pe șoferul care a lovit mortal un copil de 12 ani (FOTO/VIDEO) 21/10/2023
- O țară de știrbi: Tot mai mulți bihoreni au probleme cu dinții, dar CAS alocă doar 2% din buget stomatologilor 08/06/2023
- Plantați de dor: Oradea are o mini-pădure în memoria unor oameni dragi, trecuți în neființă (FOTO) 20/04/2023
- Mărturii cutremurătoare ale pacienților cardiologului Tesloianu, acuzat că „fabrica” simptome: M-a operat de 7 ori, se tot infecta 19/02/2023
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Reţeaua constatatorilor de decese a transformat procedura într-o afacere 13/02/2023
- Disecţia unui dezastru: Serviciul de Medicină Legală din Oradea își desfășoară activitatea în condiții oripilante (FOTO/VIDEO) 30/11/2022
- Și festivi, și darnici: Părinții și copiii de la Grădinița Allegria au sărbătorit toamna și au strâns un ajutor semnificativ pentru un copil bolnav (FOTO) 24/10/2022
- "În curat", domnule primar! 21/03/2022
- Scutecele Evei: Farmacista şefă din Marghita şi-a făcut firmă de îngrijiri la domiciliu fictive, cu sediul în spital! 03/02/2022
- Patru anchete penale pentru vaccinare fictivă în Bihor! Prefectul Dumitru Ţiplea atenționează medicii să respecte legea și etica profesională 24/11/2021
- "Injecţie" pentru Lasca: După un an de fake-uri despre Covid, deputatul Mihai Lasca ar putea fi acuzat de răspândirea de informaţii false (VIDEO) 10/11/2021
- "Fabrica perfectă de morţi". Mihai Lasca şi un fost brancardier acuză că medicii din Oradea ucid pacienţi. Individul a fost pacient la Psihiatrie! 02/11/2021
- Nașterea noilor eroi 23/03/2021
- Președinta Colegiului Medicilor Bihor: Doctorița Groșan nu primește nicio sancțiune! (FOTO / VIDEO) 22/03/2021
- Flavia Groșan, audiată la Colegiul Medicilor Bihor. Peste 100 de susținători la fața locului (FOTO / LIVE-VIDEO) 22/03/2021
- Fenomenul Flavia Groșan 22/03/2021
- „Zeița” Covidului: Doctorița Flavia Groșan, așteptată astăzi să dea explicații la Colegiul Medicilor Bihor 22/03/2021
- Doctoriţa Flavia Groşan din Oradea, dezvăluiri despre "schema minune" de tratament anti-Covid. "Mie nu îmi e frică de nimic" 18/03/2021
- Scandal imens după declarațiile doctoriței Flavia Groşan despre tratamentul Covid. Medicii se delimitează, internauţii se coalizează și fac demersuri pentru susţinerea ei (VIDEO) 18/03/2021
- O poliţistă din Bucureşti, acuzată că l-a şantajat pe esteticianul Vitalie Stan, supranumit "doctorul vedetelor" 31/08/2020
- Iradiat degeaba! Un orădean a fost "îmbolnăvit" greşit de cancer de o doctoriţă de la Spitalul Judeţean şi iradiat de 56 de ori 05/08/2020
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit! Incendiul de la Piața Mare a pregătit terenul pentru viitorul centru comercial 20/07/2020
- Chirurgul Adrian Maghiar, achitat de acuzaţiile de ucidere din culpă în dosarul de malpraxis 16/07/2020
- Dreptate perversă: Abuzurile sexuale asupra minorilor sunt tratate în bătaie de joc de justiție. Verificări și în Bihor! 17/06/2020
- Ruxandra Sala, preşedinta Corpului Profesional al Mediatorilor din Bihor: „Din patru persoane care apelează la mediere, trei își rezolvă disputele” 13/03/2020
- Medicii din Bihor se pregătesc de alegeri: Peste 2.000 de alegători vor vota conducerea Colegiului Medicilor 03/03/2020
- Neglijenţă fatală: Ce vină i s-a găsit chirurgului Adrian Maghiar în legătură cu moartea unei paciente 20/02/2020
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: În 5 ani de şefie, directorul ABA Crişuri, Dorel Dume, şi-a angajat în instituţie peste 40 de pile 21/10/2019
- Chirurgul orădean Adrian Maghiar, condamnat la închisoare cu amânare pentru malpraxis în cazul unei paciente care a murit la o săptămână după operaţie 18/10/2019
- Doctor Horror: BIHOREANUL prezintă detalii şocante din povestea doctoriţei orădence Nadia Filip, suspectată că şi-a ucis şi îngropat propriul copil 10/09/2019
- Medici la raport: Avocatul Poporului anchetează cazul pacienţilor plimbaţi degeaba din Beiuş la Oradea 06/09/2019
- Jos pantalonii! Un bihorean s-a supărat pentru că medicii de la Spitalul Judeţean i-au cerut să se dezbrace 01/09/2019
- 51 de spitale din România nu fac deloc avorturi la cerere, iar 31 refuză procedura de sărbători. Trei sunt din Bihor 29/06/2019
- Jurcuţ bătăuşul: Cunoscutul samsar de terenuri Florian Jurcuţ îşi atacă foştii parteneri de afaceri (VIDEO) 20/06/2019
- Fabrica de mediocri: Televiziunea naţională din Danemarca acuză Facultatea de Medicină din Oradea că produce absolvenţi care pun bolnavii în pericol (VIDEO) 19/03/2019
- Bihorel: Ambulanțele lui Arafat sunt cam de… porc 09/03/2019
- "Chirurgul" italian care a operat fără să fie medic, prins când a vrut să fugă din ţară, de poliţişti ai ITPF Oradea 06/02/2019
- Ciuruită-n spate: O orădeancă acuză de malpraxis un fost medic de ţară, ajuns pe pile anestezist la Maternitate 30/01/2019
- Alte acuzaţii de îmbolnăvire cu rujeolă în Spitalul Municipal din Oradea: Copil de 1 an infectat după ce a fost consultat în compartimentul de urgenţă 17/01/2019
- Doctori fără milă: De ce au fost concediați doctorița Marilena Crișan și ginerele ei, dr. Ovidiu Pop 13/11/2018
- Deputatul Ghilea acuză statul că falimentează cabinetele medicale pentru a le înlocui cu lanţuri de clinici, care vor practica tarife mari 02/11/2018
- În paza Domnului! Locuinţele bihorenilor şi clădirile publice nu sunt asigurate pentru dezastre şi incendii 05/09/2018
- Doctorie-n agonie! Medicii de familie din Bihor avertizează că bolile sistemului i-au adus în prag de faliment şi pe cale de dispariţie 05/07/2018
- Mortu-i de vină! La 4 ani după ultimul deces în "insula ucigaşă", procurorii refuză să cerceteze "malpraxisul" drumarilor 09/05/2018
- Retrospectiva săptămânii prin ochii lui Bihorel: Pruncu’ lui Unchiu’ explică cum e cu procesul de malpraxis 07/05/2018
- Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit! 07/05/2018
- Maghiar, inculpat: Chirurgul Adrian Maghiar a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă 03/05/2018
- Bihorul, fără malpraxis: 98% dintre erorile medicale reclamate în Bihor au fost respinse! (FOTO) 20/04/2018
- Universitatea altfel: Pentru celebrarea Centenarului, universitarii orădeni au pregătit 100 de activităţi, într-o singură zi 19/04/2018
- „Cine m-a schilodit?”: O orădeancă a rămas invalidă după şase operaţii și acuză de malpraxis trei ortopezi 16/04/2018
- Răsturnare de situaţie: Doctoriţa Georgeta Călinescu, condamnată la închisoare cu suspendare pentru moartea Patriciei Aktaa (FOTO) 08/12/2017
- Justiţie cu două feţe: După ce au vrut-o condamnată, procurorii cer iertarea doctoriţei Călinescu de malpraxis în cazul Patriciei Aktaa 06/12/2017
- Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit 04/12/2017
- Dotare ultra pentru Urologia din Oradea: bloc operator la nivel Euro 2017, după o investiţie de peste 9,24 milioane lei (FOTO) 11/10/2017
- Participare catastrofală a medicilor bihoreni la alegerea Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor: a votat doar o cincime din ei 05/10/2017
- Cu targa la Partid: Ipocrizie, manipulare, hoţie... 04/09/2017
- Avocat contra chirurg: Un cunoscut medic din Oradea este acuzat de omor din culpă de către un avocat 23/08/2017
- Nu rata noul BIHOREANUL tipărit! 21/08/2017
- Dreptate pentru Patricia: Acuzată de malpraxis, doctoriţa Călinescu a fost achitată pe motiv că micuţa... ar fi murit oricum 05/08/2017
- Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit! 31/07/2017
- Toţi pentru unii! Condamnaţi pentru malpraxis, medicii beiuşeni Topală şi Scridon nu plătesc, dar profesează nestingheriţi 15/06/2017
- Cât de mult ne iubim copiii? 06/06/2017
- Malpraxis auto: Proprietarul unui Lexus putea sări în aer cu maşina, după o intervenţie eronată la un service Toyota 25/05/2017
- Protest în furtună: 150 de persoane au manifestat la chemarea mamei Patriciei Aktaa, cerând Justiţiei să sancţioneze malpraxisul (FOTO / VIDEO) 24/05/2017
- În numele Patriciei Aktaa: Toţi cei care nu mai vor erori medicale ascunse „sub preş” sunt aşteptaţi, miercuri, la protest 23/05/2017
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit! 22/05/2017
- Avocatul Răzvan Doseanu despre verdictul în cazul Patriciei Aktaa: „Să spui că fapta medicului nu există e ca şi cum ar fi natural ca o fetiţă de 5 ani să moară” 03/05/2017
- Mama Patriciei Aktaa, fetiţa care a murit în spital infectată cu Salmonella: “Sunt în stare de șoc. Vom protesta în fața Tribunalului” (VIDEO) 29/04/2017
- Născută din avort! Caz şocant la Maternitatea Oradea: părinţii unei fetiţe spun că aceasta e "rodul" unui chiuretaj eşuat 25/01/2017
- "Chirurgul îngerilor" ridicat de poliţişti: Doctorul Gheorghe Burnei este acuzat de luare de mită şi experimente neautorizate pe copii 10/12/2016
- Senatorul ex-PNL Cristian Bodea vrea să instituie răspunderea magistraţilor: judecătorii şi procurorii să plătească „malpraxis”-ul 04/10/2016
- Chirurgul pe care îl acuză de malpraxis criminal familia unei paciente supraponderale operate într-o clinică privată din Arad este un "free-lancer" orădean 17/08/2016
- Senator ex-PNL Bihor îi reproşează ambasadorului SUA că sprijină justiţia, deşi aceasta arestează politicienii cu care "ieri a fost parte la hoţie" 16/08/2016
- Moşierul Bodog 01/08/2016
- Scăpată de procurori, inculpată de judecători: Doctoriţa Georgeta Călinescu de la Spitalul de Boli Infecţioase va fi judecată pentru moartea Patriciei Aktaa 07/07/2016
- Viol pe banii noştri: Statul român a primit "amendă" de la CEDO după ce magistraţii bihoreni au iertat şase violatori ai unei fete de 14 ani 02/06/2016
- Verdict final în dosarul tragediei de la Oradea Plaza: după 7 ani de procese, vinovaţii au scăpat, victimele trebuie să ia procesul de la capăt 09/05/2016
- Boală pe CAS: Managerul New Medics acuză Casa de Sănătate că împarte banii discreţionar 29/01/2016
- Condamnat pe viaţă: Trei doctoriţe, acuzate de malpraxis soldat cu amputarea piciorului unui nou-născut 03/01/2016
- Nu rata noul BIHOREANUL tipărit! 28/12/2015
- Războiul procurorilor: Primarul penal Adrian Domocoş a pus cap în cap DNA Oradea şi Parchetul din Beiuş 14/10/2015
- Hipocrat înlănţuit 20/08/2015
- Dr. Petru Chitulea, şef secţie Ginecologie la Spitalul Judeţean: "Medicul trebuie plătit cu onorarii, nu cu salarii" 20/08/2015
- Preţul vieţii: Proces de 1 milion de euro pentru un şofer mort după ce s-a izbit de "insulele" de pe DN 79 20/08/2015
- Foncea acuză: CAS Bihor a asistat la frauda de 700.000 euro prin reţete fictive, dar i-a controlat la sânge clinica pentru o eroare de... 9 lei 17/08/2015
- Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit! 17/08/2015
- Parteneriat cu Universitatea. Orădenii săraci îşi vor putea trata dinţii gratuit la Facultatea de Medicină 28/05/2015
- Managerul New Medics, Dacian Foncea: Şefii CAS Bihor, "o bandă care fură dreptul bihorenilor la sănătate" 11/05/2015
- Vinovaţii de la mall: Primul verdict în procesul tragediei de la Oradea Plaza stabileşte 2,5 milioane euro despăgubiri 03/12/2014
- Nu rata noul BIHOREANUL tipărit! 01/12/2014
- Leac anti-furt: Cardurile de sănătate sunt menite să reducă birocraţia, frauda şi chiar acoperirea incompetenţei 25/10/2014
- Părinţii Patriciei Aktaa au reclamat statul la CEDO şi procurorii la CSM, acuzând tergiversarea anchetei în cazul morţii fetiţei 14/10/2014
- "Malpraxis" la CAS: Managerul spitalului New Medics cere demiterea şefului CAS Bihor 08/05/2014
- Nu rata noul BIHOREANUL tipărit! 05/05/2014
- Sentinţă definitivă: Chirurgii Adrian Maghiar şi Victor Lazăr au fost achitaţi în dosarul de malpraxis 27/02/2014
- Ţigănie cu parafă: Partajul doctorilor Doru Crăiuţ şi Doina Cacuci dezvăluie o avere şocantă 19/11/2013
1 2 Pagina următoare >
- Aeroportul Oradea a fost redeschis cu o nouă aerogară. Vezi cum arată! (FOTO/VIDEO) 15:18, 18 Mai 2024
- Festival... muzeal: În Oradea, ediția din acest an a Nopții Muzeelor va fi „țesută” cu multă muzică 14:00, 18 Mai 2024
- Salvator premiat: Un pompier din Bihor de 23 de ani este campion naţional la culturism (FOTO) 09:02, 18 Mai 2024
- A patra etapă de reabilitare a rețelelor de termoficare în Oradea: 50 de milioane de euro pentru modernizarea rețelelor de la 19 puncte termice 10:21, 18 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Victor Micula, închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunităţii pentru împuşcăturile din Oradea (VIDEO) 17:25, 17 Mai 2024
- Ilie Bolojan, interceptat de un grup de orădeni din Podgoria, care l-au luat la întrebări despre Inelul Metropolitan de Nord (FOTO) 09:05, 10 Mai 2024
- Mina de... dolari: Detaliile afacerii prin care americanii vor să exploateze o mină din Bihor, „luând fața” chinezilor și rușilor (FOTO) 08:01, 15 Mai 2024
- Deși a jucat cu echipa a doua, FC Bihor s-a impus la Peciu Nou cu 3-0 în ultima etapă din play-off-ul Ligii a III-a 02:20, 19 Mai 2024
- Victorie cu emoții! CSM Oradea a câștigat primul meci de acasă în finala Ligii Naționale (FOTO/VIDEO) 20:50, 18 Mai 2024
- Au purtat Flacăra Speranței prin Oradea! (FOTO/VIDEO) 19:26, 18 Mai 2024
- Trei medalii şi un titlu de campion naţional pentru judoka de la CSM Oradea la Naţionalele de tineret 19:09, 18 Mai 2024
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:50, 16 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:40, 15 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:30, 10 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:40, 09 Mai 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- De unde stii tu... ...ca vlajganul din imagine nu se simte,... Postat 19 Mai 2024, 00:29 de Musti
- Nimeni nu observa... ...ca aceasta centura a Santandreiului ar... Postat 19 Mai 2024, 00:07 de Musti
- E o femeie Femeie transgender intolerantilor (a se... Postat 18 Mai 2024, 22:42 de CivisUlpianum
- joel Servus cont nou, o sa pleci tu la Vaslui... Postat 18 Mai 2024, 22:35 de Sandu2100
- Bucurosu-le Pleci cu avionul la Nojorid. Postat 18 Mai 2024, 20:49 de joel
Bihoreanul tipărit
- Banii Oradiei: Oraș în dezvoltare, dar și în criză, Oradea interbelică a avut de gestionat bugete fluctuante 08:01, 17 Mai 2024
- Onorariu cu bucluc: Lichidator judiciar din Bihor trimis în judecată fiindcă a falsificat o sentință judecătorească! 08:03, 16 Mai 2024
- Mina de... dolari: Detaliile afacerii prin care americanii vor să exploateze o mină din Bihor, „luând fața” chinezilor și rușilor (FOTO) 08:01, 15 Mai 2024
- „Motorul Oradiei”: De la corupție și fraude la investiții și dezvoltare, așa funcționa Primăria din Oradea în perioada interbelică (FOTO) 14:40, 14 Mai 2024
ACTUAL
- Navă scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari au fost dați dispăruți 17:10, 18 Mai 2024
- La mare, cu trenul, din Oradea. Vezi cum vor circula Trenurile Soarelui! 20:24, 16 Mai 2024
- Premierul Slovaciei a fost împușcat de un scriitor: „Nu sunt de acord cu politica lui şi a guvernului!” (VIDEO) 16:32, 16 Mai 2024
- O nouă gafă a premierului: Ciolacu a spus "onorată instanţă", în loc de "onorată asistenţă" în timp ce-şi citea discursul la un eveniment din Constanţa (VIDEO) 18:52, 15 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- Deși a jucat cu echipa a doua, FC Bihor s-a impus la Peciu Nou cu 3-0 în ultima etapă din play-off-ul Ligii a III-a 02:20, 19 Mai 2024
- Victorie cu emoții! CSM Oradea a câștigat primul meci de acasă în finala Ligii Naționale (FOTO/VIDEO) 20:50, 18 Mai 2024
- Au purtat Flacăra Speranței prin Oradea! (FOTO/VIDEO) 19:26, 18 Mai 2024
- Trei medalii şi un titlu de campion naţional pentru judoka de la CSM Oradea la Naţionalele de tineret 19:09, 18 Mai 2024
Oradea Noastră
- Oradea ieri, Oradea azi: Gropile din carosabil, problema șoferilor de zeci de ani (FOTO) 18:46, 13 Mai 2024
- Bihorul, mai curat: Să participăm la „Luna curățeniei în Bihor”! 17:05, 12 Mai 2024
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
Bihor
- Aeroportul Oradea a fost redeschis cu o nouă aerogară. Vezi cum arată! (FOTO/VIDEO) 15:18, 18 Mai 2024
- Festival... muzeal: În Oradea, ediția din acest an a Nopții Muzeelor va fi „țesută” cu multă muzică 14:00, 18 Mai 2024
- Bursa locurilor de muncă la Oradea: Firmele au găsit angajați pentru 20% din joburile disponibile 11:55, 18 Mai 2024
- A patra etapă de reabilitare a rețelelor de termoficare în Oradea: 50 de milioane de euro pentru modernizarea rețelelor de la 19 puncte termice 10:21, 18 Mai 2024
Stiri Oradea
- Au purtat Flacăra Speranței prin Oradea! (FOTO/VIDEO) 19:26, 18 Mai 2024
- A patra etapă de reabilitare a rețelelor de termoficare în Oradea: 50 de milioane de euro pentru modernizarea rețelelor de la 19 puncte termice 10:21, 18 Mai 2024
- Fabrică de medicamente din plasmă, la Oradea: O companie din Ucraina investește 37 milioane de euro în Parcul Industrial I 16:52, 17 Mai 2024
- DASO caută voluntari pentru a-şi extinde programul de cursuri gratuite de limba engleză pentru copiii din Oradea (FOTO) 11:00, 17 Mai 2024
Timp Liber
- Festival... muzeal: În Oradea, ediția din acest an a Nopții Muzeelor va fi „țesută” cu multă muzică 14:00, 18 Mai 2024
- Mii de baloane, în weekend, la ERA Park Oradea! 08:48, 17 Mai 2024
- "Blind Date with a Book", reduceri şi cadouri inedite la Târgul de carte Gaudeamus, deschis în Piaţa Unirii din Oradea (FOTO) 16:54, 15 Mai 2024
- O nouă ediție a festivalului de muzică ușoară Art Oradea, cu trupa Naty Loves Monday și tineri interpreți din toată țara 10:02, 15 Mai 2024
Revista Familia
- Pragul Vaida #12, cu Ioan F. Pop, Marian Neguțu și Vlad Mușat 13:55, 10 Mai 2024
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pentru două puncte termice 10:15, 16 Mai 2024
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pe Bulevardul Decebal, Simion Bărnuțiu și alte străzi 09:09, 15 Mai 2024
- Termoficare Oradea: se întrerupe furnizarea apei calde pentru punctul termic nr. 868 10:01, 14 Mai 2024
- Termoficare Oradea: 2 puncte termice rămân fără apă caldă 09:50, 13 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5772 RON
- 1 EUR = 4.9756 RON
- 1 HUF = 0.0129 RON