Dr. Petru Chitulea, şef secţie Ginecologie la Spitalul Judeţean: "Medicul trebuie plătit cu onorarii, nu cu salarii"

Că este unul din cei mai buni ginecologi români o admit până şi confraţii. El însuşi îşi consideră normal succesul: a avut norocul să înveţe de la maeştri, ambiţia de a se perfecţiona mereu şi oroare de mediocritate. Autor a aproape 300 de lucrări deasupra oricărei bănuieli de impostură şi al unor metode chirurgicale inovatoare, este unul dintre cei mai cunoscuţi medici orădeni, neamestecat în scandaluri de malpraxis ori de corupţie.

După ce Înalta Curte a decis că medicii din spitalele publice, la fel ca funcţionarii, nu pot primi "plăţi suplimentare sau donaţii" de la pacienţi, doctorul Petru Chitulea  vorbeşte despre posibilele efecte asupra medicilor, dar şi a pacienţilor, despre cum ar putea fi împăcată nevoia doctorilor de a fi bine plătiţi cu cea a bolnavilor de a fi corect trataţi, şi explică în ce fel poate lucra un medic "de stat" şi în privat, cum s-ar putea schimba sistemul sanitar şi cel al asigurărilor de sănătate aşa încât nici pacientul, şi nici medicul să nu mai fie victime.

- Care credeţi că vor fi consecinţele faptului că medicii din spitalele publice vor putea fi inculpaţi pentru luare de mită?

- Medicul nu e un funcţionar, exercită o profesie liberală. Cei din spitalele de stat vor pleca într-un ritm şi mai intens, chiar şi cei maturi, care nu aveau până acum această intenţie. Pentru a ajunge medic, înveţi încă din gimnaziu şi liceu, ca să intri la facultate dai examen, după absolvire mai faci 5 ani de rezidenţiat şi alţi 3-5 ani specializare. După 20 ani de şcolire continuă ai 1.300 lei salariu şi evident nu poţi trăi din el, nu poţi cumpăra publicaţii de specialitate şi participa la cursuri de perfecţionare. Dacă va fi mereu "vinovatul de serviciu" al unui sistem care nu-l plăteşte onorabil şi îl mai şi terorizează, medicul va pleca ori în străinătate, ori în spitalele private. Vor rămâne mai puţini medici în sistemul public, cei care nu fac faţă altor standarde, iar bolnavii, dacă vor dori calitate, vor merge către spitalele private, deci vor plăti mai mult.

– Dacă aţi fi ministrul Sănătăţii, cum aţi soluţiona problema?

- Aş scoate medicii din categoria funcţionarilor şi aş aplica măsurile preconizate de fostul ministru Eugen Nicolăescu, pentru ca medicii să nu mai fie angajaţi cu carte de muncă, ci cu contracte de prestări, să câştige după veniturile aduse spitalului prin munca lor. Să aibă nu salarii, ci onorarii. N-am inventa nimic, sistemul funcţionează în Vest. Spitalul încheie contracte cu medicii buni din zonă, care la rându-le pot colabora cu două-trei spitale. Când ajunge la specialist şi acesta decide că trebuie operat, îi prezintă alternativele şi-l întreabă unde vrea să fie tratat. Pacientul alege, iar la externare medicul îşi primeşte onorariul, din care plăteşte analizele şi cazarea pacientului, chiria pentru infrastructura spitalului şi echipa cu care a lucrat. Ce rămâne e câştigul lui. Cu cât este mai eficient, cu atât va fi mai mare şi câştigul lui, dar şi al pacientului. Aşa s-ar rezolva şi problemele de disciplină, şi cele de ierarhizare. Acum, un medic poate să nu facă nimic în spital şi e plătit ca unul care operează din greu. Dacă am schimba sistemul, cei care muncesc mai mult ar fi plătiţi mai bine.

"Vrem navete spaţiale, dar avem buda în fundul curţii"

- Deşi în sănătate se fac investiţii tot mai mari, par a nu se reflecta în rezultate. E corectă percepţia?

- Da. Vă explic de ce. Dacă renovezi o casă, trebuie să începi de la fundaţie, nu să pui turnuleţe pe acoperiş. Reforma trebuie pornită de la bază, cu investiţii în medicina primară, în generalişti competenţi, apoi continuată în confortul spitalelor, pentru că degeaba ai robot şi heliport dacă nu ai pansament. Sigur, dorinţa medicilor de a avea cele mai moderne tehnologii este de înţeles, dar nu e logică, pentru că ele trebuie aşezate pe o bază solidă. Noi vrem navete spaţiale, dar avem buda în fundul curţii.

- Spitalele suferă şi pentru că CAS decontează doar cazurile prevăzute în contract, numeric mai puţine decât cele realmente rezolvate. Poate fi corectată anomalia?

- Contractul CAS-spital e o aberaţie, nu ai cum să prevezi numărul pacienţilor. Spitalul nostru tratează lunar 3.500 pacienţi, dar CAS ne decontează 2.500. Contractul ar trebui încheiat între cel care plăteşte asigurarea de sănătate şi CAS, la fel cum pentru o maşină se face între asigurator şi proprietarul maşinii, nu între asigurator şi service.

- La noi asiguratul crede că e acoperit pentru orice afecţiune şi ajunge la medic abia când aceasta se agravează. În Anglia îşi pierde asigurarea dacă nu face controale periodice.

- Când ai o maşină în garanţie îi faci revizia regulat. Dacă eşti controlat periodic, bolile pot fi descoperite la timp şi tratate economicos. Dacă o gravidă nu merge la controale poate suferi complicaţii, poate naşte un copil cu handicap, şi asta costă infinit mai mult decât controalele.
În ce priveşte iluzia că asiguraţii sunt acoperiţi pentru orice, aici e ca diferenţa între RCA, Casco şi Full-Casco. Cetăţenii trebuie să ştie că CAS nu acoperă, de fapt, orice. La noi pacientul e asigurat de la răceală până la transplant, dar adesea nu primeşte nici aspirină. Deci, banul trebuie să urmeze pacientul, iar acesta să-şi aleagă spitalul, ceea ce ar asigura o concurenţă sănătoasă în sistem.

"Instrumentul cel mai important e creierul"

- Ştim care sunt bolile sistemului. Particularizând, care e situaţia Maternităţii orădene?

- Nu are rost particularizarea, bolile sunt aceleaşi.

- E onest ca un medic "de stat" să lucreze şi în privat? Nu ignoră ori neglijează pacientul din spitalul public, nu-l mută practic în clinica proprie?

- În timpul liber, un medic poate sta acasă, să bea bere, să pescuiască, să joace cărţi. Dacă mai lucrează, câştigă şi el, şi pacientul. Cu cât munceşte mai mult, cu atât devine mai bun. Apoi, dacă pacientul merge pe banii lui la privat, degrevează policlinica de stat, îi face economie. Cel mai adesea nu e dus din spitalul public în cabinetul privat, ci invers. Majoritatea pacientelor mele vin la cabinetul privat şi, dacă trebuie operate, le duc la spitalul de stat sau la unul privat, după cum aleg, cu diagnosticul gata pus, ceea ce scurtează timpul de internare şi de tratare. Toate astea au efecte benefice, nu negative. Şi, apropo, pacientele care aleg spitalul privat, pentru condiţiile hoteliere mai bune, aduc un câştig sistemului sanitar românesc: altfel s-ar opera în străinătate, iar banii CAS ar "emigra" în loc să rămână în ţară.

- Sistemul sanitar nu există fără cel de învăţământ medical, iar dvs sunteţi şi profesor. Au viitorii medici de la cine învăţa? Ce le transmiteţi?

- Eu zic că sunt cinci criterii pentru a depăşi mediocritatea: să fii inteligent şi harnic, să exersezi mult, să ai talent şi un maestru bun. Eu am fost norocos, am avut profesori excepţionali în facultate şi mentori foarte buni după. Ce le transmit, ca atare, studenţilor şi rezidenţilor? Încerc să-i fac să gândească, le spun că instrumentul cel mai important e creierul, că medicina e logică. Tot ce se întâmplă cu omul are logică, treaba medicului e s-o înţeleagă.  Nu în ultimul rând, le spun să aibă empatie. Un mare profesor urmărea reacţiile studenţilor la prima disecţie şi-i remarca pe unii impresionaţi, pe alţii bravând. Pe ăştia îi ţinea minte şi îi pica la examene, convins că nu vor fi medici buni. Şi aşa e: dacă nu-ţi pasă de pacient, nu te rupi să rezolvi cazul.

- Participaţi la o mulţime de congrese ştiinţifice europene şi mondiale. De ce?

- Acum câţiva ani, chiar la un congres, un profesor celebru a prezentat o lucrare, intitulată "Este internetul o sursă de informaţie pentru medici?". Concluzia? Nu. Pe internet e inflaţie de informaţii, cauţi "cancer de col uterin" şi apar 2,5 milioane articole. Dar e necontrolată, poţi găsi valoare, dar şi prostii monumentale. În schimb, la congrese afli noutăţi verificate, informaţie de valoare concentrată, pui întrebări... Ţii pasul cu noutăţile, iar eu vreau s-o fac la nivel de top. În plus, aşa punem şi Oradea pe hartă, aşa s-au organizat aici 7-8 congrese internaţionale.

- Cum de n-aţi rămas în străinătate?

- De fraier!

"Mai bine o cezariană în plus"

- Poate ieşi România din drama natalităţii mai mici decât mortalitatea?

- Asta e o chestiune socio-politică. Eu cred că unicul factor care influenţează dorinţa de a face copii nu e nivelul de trai, dovadă fiind că natalitatea e mai mare în Americă Latină decât în Europa, ci speranţa. Gândiţi-vă la boom-ul demografic de după al doilea război: a fost determinat de speranţa păcii. În România, dacă studiaţi statisticile, veţi observa o legătură a natalităţii cu alegerile. La un an după alegerea unui preşedinte care creează speranţă se nasc mai mulţi copii, de pildă în 1997 şi 2005. După ce câştigă partidele susţinute de pensionari se nasc mai puţini, ca în 1993 şi 2001. Speranţa e treaba politicienilor, ei trebuie să convingă oamenii că merită să facă copii.

- Se spune că pledaţi pentru cezariană, în detrimentul naşterii naturale...

- Principial sunt pentru naşterea naturală: natura e mai deşteaptă decât doctorii! Dar când natura greşeşte e indicată cezariana. Sigur, sunt controverse privind creşterea procentajului de cezariene, dar cauzele sunt obiective. La un congres un profesor întreba dacă nu mai ştiu femeile să nască ori dacă s-a schimbat reproducerea umană. Eu am spus că da, s-a schimbat profund. Acum 50 de ani femeile se măritau la 17-18 ani, nu exista contracepţie şi până la 30 de ani făceau 5-6 copii, din care supravieţuiau 3-4. Moartea la naştere era considerată normală. În anii ’60 a apărut pilula contraceptivă şi s-a declanşat revoluţia sexuală, care a emancipat femeile. Au început să facă copii la 30, chiar 40 de ani, după ce îşi asigură o carieră, casă, maşină. Problema e că, deşi la această vârstă femeia e încă tânără social, pentru naştere e bătrână. Or, când corpul nu mai funcţionează la parametri ideali, intervenim prin cezariană pentru a ajuta şi gravida, şi fătul. Înainte, moartea ori handicapul la naştere erau riscuri acceptate. Acum, când pot fi eliminate, asemenea riscuri sunt inacceptabile. Nu mai spun că după o fertilizare in vitro, după ce femeia s-a chinuit şi a cheltuit mult ca să rămână gravidă, nu poţi risca o sarcină aşa preţioasă doar ca să reduci cezarienele, să raportezi economii. Mai bine o cezariană în plus decât un copil cu handicap în plus. Ultimul argument e opţiunea femeii înseşi. Se spune "my body, my choice": e corpul ei, sarcina ei, trebuie să poată fi alegerea ei!

- După ce în comunism au fost interzise, am ajuns campioni la avorturi. Sunteţi pentru sau împotrivă?

- Principial sunt împotrivă. E cea mai proastă metodă de planificare familială, este eşecul contraconcepţiei. Dar mai rău ca avortul este interzicerea lui. La ce a dus interdicţia? La sute de mii de femei mutilate în încercarea de a scăpa de sarcina nedorită, la zeci de mii de femei moarte şi la zeci de mii de copii cu diverse handicapuri.

"Nu putem face de râs Partidul"

- Aţi cunoscut şefi de spitale înainte şi după 1989. Ce calităţi şi defecte au?

- Înainte de ’89 sănătatea era condusă în Bihor de şeful Direcţiei Sanitare, celebrul Popa Ionică. Un fel de Dumnezeu, pentru că Direcţia făcea investiţiile, plătea salariile, promova şi sancţiona medici, deci controla totul. Popa Ionică s-a menţinut 30 de ani în funcţie pentru că a promovat directori de spitale doar profesionişti. În ciuda contraselecţiei specifice epocii, l-am auzit spunând: "Tovarăşi, nu-l putem pune director pe cutare, nu putem face de râs Partidul". Acum avem manageri numiţi politic. Câţi se pricep să gestioneze conturi, să facă achiziţii eficient şi fără învârteli? 

- Dar ce pregătire e preferabil să aibă managerii: medici, jurişti, economişti? Cum e la alţii?

- În nicio ţară civilizată spitalele nu sunt administrate de medici, ci de manageri profesionişti. La noi aproape toţi sunt medici, deşi locul lor e în cabinet şi în sala de operaţie. Fac un curs scurt şi gata: sunt manageri! În Franţa mă miram că directorii nu sunt medici, iar un profesor m-a lămurit: "Dacă un medic e bun, îşi face meseria. Dacă e prost, ce motiv am avea să credem că poate fi un bun manager?".

- Spitalele din Oradea cum stau din acest punct de vedere?

- Ca în toată ţara.

- Care sunt beneficiile trecerii spitalelor din subordinea Ministerului Sănătăţii în cea a Primăriei? Are descentralizarea şi dezavantaje?

- Eu am susţinut-o pentru că scurtează şi circuitul informaţional, şi cel decizional. Una e să soliciţi ceva Ministerului, care nici nu-ţi răspunde pentru că ministrul, numit fiind, nu are niciun interes, şi alta autorităţilor locale care, fiind alese, sunt interesate ca treaba să meargă bine. Descentralizarea are un singur dezavantaj: că n-a fost făcută mai devreme.

CINE ŞI CUM
Caracterizări în trei cuvinte

Ilie Bolojan, primarul Oradiei - cel mai bun primar, dar nu perfect

Dr. Gheorghe Carp, manager Spitalul Judeţean - un bun ministru al Sănătăţii

Ing. Gavril Grebenişan, fost manager al Maternităţii - inteligent, corect, integru

Eugen Nicolăescu, fost ministru al Sănătăţii - a început bine reforma, dar n-a finalizat-o

Cseke Attila, fost ministru al Sănătăţii - bine intenţionat, prost consiliat