URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Noiembrie 2021, 18:05

"Fabrica perfectă de morţi". Mihai Lasca şi un fost brancardier acuză că medicii din Oradea ucid pacienţi. Individul a fost pacient la Psihiatrie!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mihai Lasca, deputat ales pe listele AUR Bihor şi exclus din partid din cauza cazierului penal, cunoscut pentru poziţiile antivacciniste şi negaţioniste referitoare la pandemie, se remarcă printr-o nouă ispravă, dusă însă la un nou nivel. Luând de martor un fost brancardier pe secţia de Pneumoftiziologie a Spitalului Municipal din Oradea, Lasca afirmă că medicii îi omoară pe bolnavi în spitale, otrăvindu-i cu medicamente şi sufocându-i cu oxigen, la ordinul lui Raed Arafat, motiv pentru care cere să fie anchetaţi.

Atât doar că brancardierul, pe care Lasca l-a prezentat drept fiind Cristian Cernat, are şi el nu doar un trecut şi un prezent penal, ci şi antecedente de pacient la Psihiatrie.

Inginer brancardier

"Dezvăluirile" lui Lasca privind "genocidul" din spitalele Covid în general şi în speţă din Spitalul Municipal Oradea au fost consemnate luni, 1 noiembrie, de site-uri antivacciniste şi negaţioniste, precum national.ro şi activenews.ro - care redau fără nicio observaţie critică, ba chiar însuşindu-şi întru totul cele spuse, şi fără să fi contactat vreun medic sau conducerea spitalului - un dialog filmat postat pe Facebook între deputat şi brancardier, sub titlul "Masacrul din spitale: Le dădeau oxigen la maxim pacienţilor până le ardeau plămânii, inclusiv oxigen tehnic, industrial, nu medical. Mărturie tulburătoare despre ce se întâmpla în Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Oradea: Mureau cu zile!".

Potrivit concluziilor trase de semnatarii articolelor pe baza discuţiilor dintre cei doi, în secţia de Pneumftiziologie a Spitalului Municipal din Oradea "pacienţii sunt lăsaţi să moară singuri în saloane", "oxigenul le este administrat în exces" până sunt omorâţi, la fel li se dau cu forţa şi "tratamente psihotrope", ceea ce face ca spitalul să fie "fabrica perfectă de morţi Covid".

Toate acestea le spune un fost brancardier, Cristian Cernat, în vârstă de 28 de ani, fost inginer electromecanic, "care a ajuns, din întâmplare, să lucreze 6 luni într-un spital Covid, din decembrie 2020 până în mai 2021", şi care a rămas "marcat pe viaţă".

"Oxigen la maxim"

Potrivit fostului brancardier, despre care Lasca subliniază că îi confirmă alte "dezvăluiri" anterioare, Covid nu există, fiind o invenţie a medicilor, interesaţi să bage groaza în oameni pentru că încasează sporuri de lucru cu pacienţii Covid, aşa încât un doctor câştigă 30.000 lei lunar, o asistentă 9.000 lei, iar o infirmieră 5.000 lei. "Ce fac pentru aceşti bani? Probabil ce li s-a ordonat", spun semnatarii articolelor, citându-i pe Lasca şi pe fostul brancardier.

Concret, acesta din urmă susţine că în spital angajaţii "le ard plămânii" bolnavilor, dându-le oxigen în debit de 15 litri pe minut, astfel că adesea "le-am redus eu presiunea oxigenului". "Erau oameni de 80-90 de ani care îşi dădeau masca de oxigen jos, pentru că le făcea rău. Oxigenul începea să fie administrat din camera de primire. Aşa spunea medicul, chiar dacă pacienţii spuneau că nu au nevoie. (...) Toţi veneau în ambulanţă cu oxigenul. Apoi pe salon iar oxigen. (...) După ce le băga oxigen, starea pacienţilor începea să se degradeze, nici vorbă să se facă bine", afirmă fostul brancardier.

"Veneau pe picioarele lor şi mureau în două-trei zile"

Acesta susţine că medicii şi asistentele "nu-şi făceau treaba şi le dădeau sedative pacienţilor", dând între altele exemplul unui tânăr care "a venit pe picioarele lui şi, după tratament, în două-trei ore, a murit, deşi nu avea alte boli".

De asemenea, fostul brancardier afirmă că "medicii nu ieşeau din camera de gardă", nefiind interesaţi deloc de starea bolnavilor, dar şi că au existat "cazuri de persoane care au murit în drum spre toaletă, pentru că s-au desaturat". Evident, fără a explica paradoxul "desaturării" unor pacienţi forţaţi să inhaleze oxigen...

"Pandemia este artificială"

În dialogul cu fostul brancardier, deputatul Mihai Lasca afirmă că "pandemia este una artificială, care are scop precis ca oamenii să ajungă în număr cât mai mare la ATI, după care să decedeze" şi îl laudă pe interlocutor că este unul dintre cei "foarte puţini care aleg să spună adevărul şi să nu lase aceste atrocităţi să rămână mascate şi ascunse".

Lasca pretinde că demască "protocoalele criminale impuse în spitalele din România" de către Raed Arafat, promiţând că doctorii, care sunt complici, "vor răspunde pentru faptele lor", şi cerând ca aceştia să fie anchetaţi de procurori. Parlamentarul susţine că televiziunile sunt şi ele complice, deoarece "au primit peste 30 milioane de euro ca să emită şi să-i terorizeze pe români", iar acestea îi mint pe români că "saloanele ATI erau pline", când de fapt erau goale.

În aceeaşi logică, Lasca afirmă că până şi testele PCR "sunt o înşelătorie, nu au absolut nici o legatură cu această boală inventată, Covid, această boală imaginară", încurajându-l pe fostul brancardier să spună că "a văzut cum se falsifică aceste teste", în timp ce testele rapide "nici nu se iau măcar în considerare".

Asta, "confirmă" interlocutorul, "nu poate veni decât de sus, presupunem că vine de la Arafat", prin urmare oricine ajungea în secţie "automat era catalogat drept cu Covid", indiferent de ce suferea, chiar "şi dacă venea cu degetul tăiat, tot cu Covid era".

"Înger al morţii"

În discuţia dintre cei doi, Lasca îl îndeamnă pe fostul brancardier să povestească despre tratamentele "criminale": pacienţii erau obligaţi să înghită Remdesivir, Favipiravir şi Azitrox, legaţi de pat. Apoi li se administra tot forţat oxigen şi, dacă şi aşa "scăpau", erau băgaţi la ATI pentru a fi omorâţi, aşa încât să nu scape nimeni: "Cei care rezistau tratamentului medicamentos ajungeau la ATI, unde bineînţeles că mureau, nu aveau cum să scape acolo pentru că li se oxigenau plămânii cu 15 litri pe minut în loc de 4 litri pe minut", iar asta nici măcar cu oxigen medical, ci "industrial, care se foloseşte la sudură".

Mai mult, Lasca susţine că medicii l-au pus pe fostul brancardier să se echipeze în negru şi să-şi pună o cagulă tot neagră, pentru a arăta "ca un înger al mortii", ca să-i înspăimânte pe pacienţi şi să-i oblige să înghită "pastila galbenă"! "Ajungeau legumă, nu mai puteai discuta cu ei, intrau în comă, erau intubati, iar apoi, în momentul decesului, erau automat trimiși la înmormântare cu sicriul sigilat, fără autopsii şi din start cu diagnosticul pneumonie virală nespecificată, adică Covid".

"La Municipal, unde era practic capătul drumului, mai trăiau maxim o zi", afirmă fostul brancardier, care adaugă că pacienţii erau bruscaţi, "la ordinea zilei, mai ales din partea brancardierilor bătrâni".

De asemenea, acesta povesteşte că o altă metodă de a băga groaza în români este traficul ambulanţelor, puse să umble toată ziua prin oraş, goale şi cu sirenele pornite, "de dimineaţa până seara, ca să dea impresia că sunt atât de mulţi pacienţi".

Ameninţat şi anchetat

La un moment dat, deputatul ex-AUR afirmă că fostul brancardier, pentru că a avut curajul să le spună medicilor că sunt "criminali", a fost hărţuit de Poliţie. "Am fost ameninţat și anchetat de către Poliţia Municipiului Oradea şi au încercat să mă intimideze fără citație, prin telefon, chemat la sediu, pus să dau declaraţie dictată, dar nu am dat nicio declaraţie pentru că am dreptul la tăcere, prin urmare nu s-au adeverit acuzaţiile aduse mie, nu au găsit probe, dar m-au dat afară".

Concluzia lui Lasca este delirantă: "Întelegeţi acum de ce mor oamenii în spitale, pentru că sunt testaţi fals pozitiv de această boală imaginară, sunt obligaţi să li se administreze aceste tratamente criminale, iar dacă nu le acceptă intervin acești brancardieri mascaţi, precum niște infractori cagulaţi, și sunt legați de pat ca să ajungă să fie trataţi cu forta, să ajungă niște cifre, iar sporurile să fie păstrate de "eroii salvatori", care trebuie să răspundă pentru faptele lor. Aceia sunt bani pătaţi cu sângele românilor, dar pentru asta vor trebui să curgă anchetele (...) Vom solicita procurorilor declanşarea acestor anchete ca urmare a dezvăluirii acestor informaţii extrem de grave şi preţioase, care sunt bucăţile acestui puzzle reprezentând genocidul din spitalele din Romania".

Videoclipul cu "dezvăluirile", care durează o oră, a adunat peste 200.000 de vizualizări pe Facebook, dar şi 24.000 de distribuiri pe alte pagini. De altfel, Lasca şi-a şi încurajat fanii să facă asta. "Distribuiţi masiv!", le-a repetat acestora.

Spitalul "neagă cu fermitate"

După ce articolele publicate de cele două site-uri şi postarea deputatului Mihai Lasca au fost răspândite pe Facebook, conducerea Spitalului Municipal din Oradea a dat publicităţii, marţi, un comunicat în care "neagă cu fermitate orice susţineri privind presupuse fapte de malpraxis medical în tratarea pacienţilor infectaţi cu Covid".

"Spitalul respectă protocolul de tratament în privinţa medicaţiei, care este adaptată fiecărui pacient în funcţie de afectarea pulmonară şi de simptomatologia manifestată de fiecare pacient, inclusiv sub aspectul administrării de oxigen medical. Ceea ce se susţine a fi un efect advers al supradozajului de oxigen de care suntem acuzaţi sunt în fapt manifestări ale infectării cu SARS-CoV-2 propriu-zise, ale desaturării şi detresei pulmonare accentuate pe care această infecţie le cauzează. Degradarea bruscă a stării generale a pacienţilor despre care se susţine a fi un efect al supradozajului de oxigen este de fapt un element specific al evoluţiei fulminante a acestei infecţii", arată comunicatul Spitalului Municipal.

Potrivit acestuia, pacienţii Covid "sunt continuu supravegheaţi de cadrele medicale, singurele îndreptăţite să administreze şi să dozeze oxigenul medicinal", iar fostul brancardier, prin însăşi natura postului pe care îl ocupa, "nu avea contact cu pacientul, nu putea staţiona în zona roşie unde este administrat oxigenul pacienţilor, având strict atribuţii de a transporta pacientul de la camera de gardă până la intrarea în secţia medicală".

Conducerea spitalului apreciază că fostul brancardier vrea de fapt să se răzbune fiindcă nu i s-a înnoit contractul de muncă: "Aceste fapte reprezintă un demers pur vindicativ din partea fostului salariat, care a dat dovadă de o conduită cât se poate de reprobabilă la locul de muncă, conduită în considerarea căreia raportul de muncă nici nu a fost menţinut”.

De asemenea, conducerea unităţii afirmă că va începe demersuri legale "pentru tragerea la răspundere a persoanelor şi entităţilor care propagă la adresa noastră şi a personalului nostru informaţii false, afectând imaginea instituţiei sanitare şi subminând actul medical", precizând în final că de la începutul pandemiei spitalul a tratat "cu eforturi extraordinare" 9.704 de pacienţi Covid "şi considerăm că este condamnabilă orice încercare de a submina şi de a duce în derizoriu aceste eforturi prin propagarea de neadevăruri".

Fostul brancardier, violent şi pacient la Psihiatrie

În plus, managerul Spitalului Municipal, Laurenţiu Chiană, a declarat BIHOREANULUI că nu a fost contactat de niciunul dintre jurnaliştii care au semnat articolele ce reiau acuzaţiile fostului brancardier şi ale deputatului Mihai Lasca, dar şi că fostul angajat este o persoană cu o conduită violentă şi antecedente psihiatrice, necunoscute la momentul angajării, în decembrie 2020.

"În condiţiile în care, după cum se ştie, avem deficit de personal, spitalul a făcut numeroase angajări de infirmiere şi brancardieri pe perioadă determinată, această persoană a fost angajată pe 6 luni. La angajare, a depus o adeverinţă potrivit căreia era "clinic sănătos", dar se pare că nu era", spune Chiană.

Managerul afirmă că în scurt timp, fostul brancardier şi-a contrariat colegii prin comportamentul său. "Venea îmbrăcat în negru ca mascaţii de la Poliţie, cu cagulă, deşi i s-a pus în vedere că trebuie să poarte echipamentul de brancardier. Venea la spital şi când nu era de serviciu, susţinând că trebuie să păzească Primirile", a relatat Laurenţiu Chiană.

La un moment dat, fostul brancardier a început şi să devină violent. "A ameninţat o pacientă care i-a fost prietenă, iar aceasta şi-a anunţat familia, care a depus plângere penală împotriva lui. Când rudele au venit la spital, s-a încăierat cu ele, dar şi cu personalul care a încercat să îi despartă", spune managerul.

"Am început să facem verificări şi am aflat cu surpriză că persoana respectivă a fost pacient la Psihiatrie. Am pus cazul în discuţia comisiei de disciplină, care a decis să nu îi mai fie prelungit contractul de muncă, care a expirat în luna mai", arată Chiană.

"Este regretabil că unele persoane profită de asemenea probleme medicale ale altei persoane pentru a face propagandă politică şi propagandă antimedicală, dar şi că unele persoane care exercită meseria de jurnalist nu au făcut minimumul demers să afle şi poziţia unităţii sanitare. Bineînţeles că noi nu încercăm să facem rău pacienţilor, ci îi ajutăm să îşi recapete starea de sănătate, iar asemenea acuzaţii nu fac decât să semene neîncredere în corpul medical şi să favorizeze în continuare teoriile care ne-au adus pe toţi, ca societate, în situaţia în care suntem acum, cu spitale pline, cu multe decese, restricţii şi suferinţe de tot felul", spune managerul Spitalului Municipal.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
16 Comentarii
@Moderator
Exact ca la "cuvinte nepotrivite" sau ca la ștergerea unor comentarii care "umbresc imaginea "conducătorului iubit". De ce? Pentru că deranjează? Ha ...
Postat 03 Noiembrie 2021, 18:04 de KP
Interesant că Bihoreanul a introdus un filtru pentru postări.
Automat se șterge dintr-un comentariu "BGI". Adică Bolojan însoțit de Gavril și în coadă cu Ilie. Revenim așadar. Pe coperta lui scrie BIG, că poate așa nu e filtrată informația.
Postat 03 Noiembrie 2021, 12:39 de KP
RE: Interesant că Bihoreanul a introdus un filtru pentru postări.
Domnule, ce odihnit ești... De ce am fi introdus o filtrare din asta?
Postat 03 Noiembrie 2021, 13:29 de Moderator
Regula nu-i de azi sau de ieri doar.
E valabilă dintotdeauna. Nebunii au întotdeauna dreptate. Pe de altă parte, cine e cel mai cunoscut fost "internat" ?!? În arhiva spitalului de Neuropsihiatrie există un dosar, bine și discret arhivat, încă din anul 1991. Pe coperta lui scrie iar mai sus un număr și o dată, care sunt același cu cele inserate într-un raport medical.
Postat 03 Noiembrie 2021, 12:32 de KP
Titlul corect: Mihai Lasca şi un soţ brancardier
@MODERAROR Unele lucruri trebuie repetate sa le intre in cap tuturor idi*tilor! Si nu conteaza sursa atata vreme cat stirile sunt corecte. Principalii vinovati pt. situatia de azi: 1. Declaratia lui Klaus Werner Johannis, 24.06.2021 ,, ”Campania a fost un succes, practic am oprit pandemia. Faptul că avem așa puține cazuri – nu mai avem un interes foarte mare pentru vaccinare" 2. Florin Vasile Câțu, declara in 29.06.2021 „Am atins cea mai mare ţină. Ştiţi că ieri în Bucureşti nu a fost niciun caz în 24 de ore. Ţinta era să eliminăm pandemia şi ţinta a fost atinsă”
Postat 03 Noiembrie 2021, 12:25 de ili3
PREA MULT
Deja este prea mult. Acest LASCArica al societatii moderne, acest papagal politic imbracat in blana de oaie, acest improscator de minciuni daunatoare societatii este lasat in continuare liber. Ce se asteapta? Sa-l luam noi la pumni in cap ca sa il trezim la realitate? Nu vede nimeni ca acest personaj avid dupa publicitate nu mai are nicio sansa de a ajunge om normal? Va rog inchideti acest purice ce se hraneste cu viata Antivaxerilor care ajung sa moara din cauza lui. E prea mult, deja. Ajunge!!!
Postat 03 Noiembrie 2021, 12:12 de mandrucasuntoradean
@sss
te rog foloseste semne de punctuatie, e aproape imposibil de citit ce scrii... sunt de acord cu tine in multe privinte, dar legat de secretomania din jurul schemei de tratament, opinia mea e ca nu e deloc sanatos sa fie publica, atata timp cat boala cauzata de covid nu are un tratament universal. Fiecare pacient este diferit, cu simptome si istoric medical diferite, iar tratamentul este unul pur simptomatic, prin urmare diferit de la un pacient la altul. In al doilea rand, efectul in piata ar fi unul devastator, pentru ca o lista de tratament cauzeaza penurii pe piata medicamentelor. Vezi ce se intampla cu anticoagulantele, sau anticorpii monoclonali folositi de zeci de ani de pacientii cronici. Cresterea consumului in spitale, plus stocurile facute de oamenii panicati, au dus in situatia in care stocurile sunt f mici, iar preturile sunt si de 20 ori mai mari.
Postat 03 Noiembrie 2021, 11:42 de mitru
Și dacă totuși....
Ba s-ar putea că omul să aibă niste probleme nu știu exact trebuiesc probate ambele situații atât el cât și lucrurile pe care le spune totuși există posibilitatea și de cele mai multe ori adevărul este undeva la mijloc adică dacă totuși omul spune o parte din adevăr nu de alta dar e prea mare secretomanie atât în jurul tratamentului adică nu prea înțeleg ce-i așa mare secret tratamentul daca îi întrebi ceva uni zic așa alți invers și o spune unul trecut recent prin situație ,bâlbâiala asta secretomania unul zice una alt doctor alta pare puțin ciudată situația iar de aici se nasc și polemicile adică ,ca orice om normal îți pui niste întrebări iar daca nu ești vaccinat nu prea ești băgat în seamă asta pare adevărul acuma sigur doar nu or fi idioți ei să recunoască poate nu tot ce zice asta este adevăr dar exista posibilitatea să spună și puțin adevăr eu unul am niste experiențe cu doctori atat ante cât și post covid de care nu vreau să-mi mai amintesc niciodată bine acei doctori e mult spus doctori ar trebuie eliminați definitiv din sistem .Și încă ceva daca asta e nebun cum zic uni cum a ajuns el sa fie angajat indiferent ce funcție a avut fie și brancardier bună întrebare nu??pentru asta răspunde cineva apoi oricum c-am tot ce tine de malpraxis in covid a fost eliminat deci nu prea mai răspunde nimenea ,iar daca nici atunci când nu era covid asistentele stăteau la tv ,bârfe și cafele iar daca indrezneai sa le deranjeazi erai rapid pus la punct sau poftit afara acum când nu mai intră nici aerul pe secții nu vreau să știu ce e pe acolo .
Postat 03 Noiembrie 2021, 10:18 de sss
Un inginer devine brancardier ::::))))))
Afectat de o boala psihica, poate avansa acum ca si gropar, se fac mai multi bani si e CA$$H in HAND ::::))) ce dracu ai facut Cristiane din inginer sa devii brancardier?? Probabil daca AUR ajunge la guvernare te pun astia ministrul sanatatii , ca ai experienta ::::::))))) AFGHANISTAN are nevoie de tine, noi NU, pleaca din tara mea .
Postat 02 Noiembrie 2021, 23:38 de Sandu2100
Sa ne fereasca Dumnezeu de specialisti fara coloana vertebrala,fara onestitate....
"Obligaţia" onestităţii cadrelor medicale:" Întrebarea etică ce survine atunci când pacienţii ajung să fie afectaţi de „rezultatele neaşteptate ale îngrijirilor medicale” vizează obligativitatea cadrelor medicale de a le explica pacienţilor erorile survenite şi de a le comunica consecinţele lor. În sfera medicală, erorile sunt definite ca evenimente nefavorabile, vătămătoare pentru pacienţi, cauzate fie de calitatea îngrijirilor medicale , fie de eşecuri în realizarea unui plan de tratament, fie de folosirea mijloacelor nepotrivite pentru atingerea unui scop terapeutic. În pofida faptului că majoritatea erorilor medicale sunt determinate de deficienţele şi lipsa de performanţă a sistemului medical, şi nu neaparat de greşelile individuale ale medicilor, dezvăluirea erorilor medicale şi comunicarea cauzelor lor celor în cauză rămân împovărate de dileme etice dificil de soluţionat, întrucât recunoaşterea fiecărei erori/culpe medicale implică ştirbirea imaginii publice a sistemului medical şi lezează încrederea generală în acesta. Având în vedere cele de mai sus, poate fi timpul să excludem termenul de „onestitate” din virtuțile vieții sau, cel puțin, să înlocuim definiția acestei caracteristici cu „respectarea regulilor de conduită în lumina situației și a circumstanțelor, în conformitate cu principiile "morale" inoculcate în societate” ?! Adică „onestitatea” este o înțelegere a regulilor jocului în fiecare situație specifică . De exemplu, indiferent de ceea ce vi se întâmplă în viata de zi cu zi,in afara biroului, între pereții unei institutii, o persoană este "obligată" să respecte eticheta de afaceri,de "moralitate"sau "etica", impuse de sistem,,să se comporte în conformitate cu standardele corporative impuse. Mulți ar prefera să nu știe niciun adevăr, fără să fie mult mai calm să trăiești! Cei care spun adevărul nu sunt iubiți în nicio echipă și se încearcă să fie evitati. Poate că oamenii înșiși știu totul despre ei înșiși, dar nimeni nu vrea să recunoască realitatea dură, umanitatea preferă să trăiască si sa priveasca adevarul numai prin prisma unor " ochelari roz", este mai ușor și mai confortabil."Specialistii medici,fara coloana vertebrala,fara onestitate, sunt trimisii/dscipolii Satanei pe Pamant.
Postat 02 Noiembrie 2021, 23:16 de platona
Seamana a fabrica
După cum mor oamenii pe bandă rulantă cam seamănă a fabrică. Doar la fabrică ies produse așa pe flux. Spitalul ar trebui să te facă sănătos nu mort. Scopul ca și instituție se pare că nu și-l atinge, ba din contră. Tot ceea ce afirmă indivizii, cu tot cu trecutul lor dubios, pare logic, rațional și realist. Rezultatele negative din statistici confirmă teoria lor. Au fost cazuri in tara cand internat cu piciorul rupt a murit dupa 3 zile de Covid. În România nu te mai surprinde nimic, se poate întâmpla orice. Iubirea de bani este radacina tuturor relelor!
Postat 02 Noiembrie 2021, 22:37 de georgemarian
Si porcii zboara
S-au intalnit doi tampiti, pusi pe tapet de "publicatia" paravan, Activenews adica (detinuta de o firma cu 0 angajati si cifra de afaceri infima), ca sa fie apoi preluat in presa mainstream conspirationista. Astia sunt adevaratii criminali.
Postat 02 Noiembrie 2021, 22:08 de mitru
National - Mărturii horror din spitalele morții: ”Sunt niște criminali!”
"Pacienți lăsați să moară singuri în saloane, oxigen administrat în exces, tratamente psihotrope și, în general, fabrica perfectă de morți Covid. Așa descrie sistemul un brancardier, de profesie inginer electromecanic, care a ajuns, din întâmplare, să lucreze 6 luni într-un spital Covid, din decembrie 2020 până în mai 2021. ”Sunteți niște criminali”, le-a spus brancardierul medicilor și asistentelor din spital."
Postat 02 Noiembrie 2021, 21:52 de platona
avertisment
Domnule Platona, nu e nevoie să ne copiați la nesfârșit din articole care vi se par interesante. Ați copiat extrasele astea deja de vreo 7 ori. Aici e un spațiu al comentariilor, dacă aveți ceva de comentat cu privire la articolul de mai sus, bine, dacă nu, abțineți-vă. Dacă veți continua practica asta de a face propagandă, vă suspendăm contul. Încurajăm opiniile, argumentele, polemicile civilizate, nu propaganda, fake-urile și teorii conspiraționiste...
Postat 02 Noiembrie 2021, 23:15 de Moderator
Ro Alert - Atenție au scăpat 2 nebuni!
După ce naiba ii băgați în seamă pe aurolacii ăștia???
Postat 02 Noiembrie 2021, 21:47 de Wtfman
psihi.
Penibilul orasului loveste din nou.
Postat 02 Noiembrie 2021, 20:02 de DanD
Toti votantii Aur sunt bolnavi cu capul
Ei nu isi dau seama, dar noi astia care nu suntem ca ei , ii cunoastem doar din ce vorbesc si comportament
Postat 02 Noiembrie 2021, 20:00 de Sandu2100
Vaisamar
O poza cu un fost pacient la psihiatrie cu un viitor pacient la casa de nebuni.
Postat 02 Noiembrie 2021, 19:42 de mandrucasuntoradean
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON