URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Ianuarie 2019, 14:55

Alte acuzaţii de îmbolnăvire cu rujeolă în Spitalul Municipal din Oradea: Copil de 1 an infectat după ce a fost consultat în compartimentul de urgenţă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Noi acuzaţii privind îmbolnăvirea cu rujeolă la Spitalul Municipal din Oradea! Asemenea soţilor Bălan, care acuză că bebeluşul lor de 7 luni s-a îmbolnăvit de rujeolă internat în acest spital, o orădeancă, mama unui copil de un an, susţine că şi fiul ei a fost infectat tot în unitatea spitalicească.

Femeia, care preferă să rămână anonimă, a povestit BIHOREANULUI că a fost cu copilul la compartimentul de urgenţă al Spitalului Municipal în 24 decembrie, la fel ca soţii Bălan. "Citind ştirile pe această temă, mi-a atras atenţia faptul că am fost în aceeaşi zi la spital, de aceea i-am şi contactat pe părinţi când am văzut că spitalul neagă îmbolnăvirea. Şi copilul meu tot acolo s-a îmbolnăvit, vă garantez că altundeva în afară de spital nu am fost cu el", a declarat mămica.

Urgenţă... aglomerate

Spre deosebire de Antonio Bălan, copilul de un an nu a fost internat. "În 24 decembrie, când am fost la urgenţă, i-au pus diagnostic de bronşită şi mi-au propus internarea. Am refuzat şi am plecat acasă cu tratament. După o săptămână, am revenit la spital, căci copilul tuşea în continuare, a primit iar tratament şi din nou am refuzat internarea. Dar copilul meu făcea febră, nu am reuşit să i-o scad, şi am mers iar la spital. Îi apăruseră şi nişte pete, medicii au zis că sunt o reacţie la antibiotice. Pe 8 ianuarie am mers din nou la urgenţă, cu febră 40,5, atunci ne-au trimis cu ambulanţa la secţia de Infecţioase şi au pus diagnosticul de rujeolă", a declarat mămica.

Asemenea părinţilor Bălan, femeia susţine că micuţul n-a intrat în contact cu străini decât la spital. "Nu am dus copilul absolut nicăieri, am stat doar acasă. Mai am o fetiţă de 4 ani, ea e vaccinată, pe băiat nu am reuşit să-l vaccinăm încă, pentru că a fost tot răcit", a povestit femeia.

Aşadar, este convinsă că fiul ei a luat virusul rujeolei în spital. "Îmi aduc aminte că în 24 decembrie, când am fost prima oară, am stat de la ora 12 la 18 la urgenţă, aşteptând. Era plin de lume. Doar acolo s-a putut îmbolnăvi", a mai spus femeia. În acest context, este clar, însă, că dacă micuţul a contactat virusul în spital, l-a luat de la alţi pacienţi care aşteptau să le vină rândul la consultaţie. Din fericire, copilul s-a vindecat de rujeolă, fără nicio complicaţie.

"Există o legătură"

Şefa DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă, a confirmat îmbolnăvirea cu rujeolă a copilului de un an. "Copilul se regăseşte în evidenţa noastră, iar medicul de familie ne-a declarat că în perioada anterioară erupţiei a fost de multiple ori la CPU a Spitalului Municipal. Există o legătură între aceste vizite la spital şi îmbolnăvirea cu rujeolă", a declarat Rahotă pentru BIHOREANUL.

De altfel, în cadrul anchetei epidemiologice pe care DSP Bihor o face acum la Spitalul Municipal, specialiştii au cerut deja date privind toţi copiii care au trecut pe la compartimentul de urgenţă între 24 şi 31 decembrie. "Am solicitat deja aceste date, pentru că dorim să verificăm traseul fiecărui copil şi să identificăm dacă au mai fost cazuri de copii care s-au prezentat la spital şi ulterior figurează în borderoul nostru cu îmbolnăviri de rujeolă", a spus dr. Rahotă.

Greu de evitat

Contactat de BIHOREANUL, managerul Spitalului Municipal, Dacian Foncea, a declarat că CPU este în subordinea Spitalului Judeţean, avându-l ca şef pe dr. Hadrian Borcea, astfel că acesta ar trebui întrebat de posibilele îmbolnăviri. Deocamdată, dr. Borcea nu a putut fi contactat.

Pe de altă parte, însă, Foncea a mai spus că, într-o situaţie de epidemie, cum este acum în privinţa rujeolei, astfel de îmbolnăviri sunt greu de evitat. "Nu ştiu cât de mult vom putea să evităm contactul între pacienţi în această perioadă de epidemie", a declarat Foncea.

Totodată, managerul a reiterat că îmbolnăvirea cu rujeolă, chiar şi în spital, nu este fatală. "A lua rujeolă în spital nu este o crimă, nu este o faptă abominabilă din partea spitalului. Faptul că acest pacient (n.r. Antonio) are această complicaţie este o problemă medicală serioasă, pe care încercăm să o gestionăm la nivelul echipei medicale din spital. Dar a se lua rujeolă în spital nu este un motiv cauzator de moarte", a mai spus Foncea. 

Micuţul Antonio, încă în comă

Între timp, Vasilică Bălan, tatăl micuţului Antonio, a declarat pentru BIHOREANUL că a depus plângere la Colegiul Medicilor, acuzându-i pe doctorii Spitalului Municipal de malpraxis, dar şi la DSP Bihor. În plus, bărbatul şi-a spus of-ul prefectului Ioan Mihaiu, la care a fost joi în audienţă.

Totodată, bărbatul speră să poată obţine transferul copilului său, care este încă în comă. "Are momente în care parcă e mai bine. Vreau să-l transfer la Spitalul Grigore Alexandrescu (n.r. din Bucureşti), să vedem dacă vom reuşi", a declarat Vasilică Bălan.

Citeşte pe această temă şi articolele:

Un bebeluş de 7 luni, bolnav de rujeolă, este în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Părinţii acuză doctorii că ar fi ascuns riscul de îmbolnăvire (FOTO)

DSP Bihor: Trei bebeluşi s-au îmbolnăvit de rujeolă în Spitalul Municipal Oradea, dar nu şi micuţul Antonio

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON