URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Ianuarie 2019, 15:48

Un bebeluş de 7 luni, bolnav de rujeolă, este în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Părinţii acuză doctorii că ar fi ascuns riscul de îmbolnăvire (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un bebeluş de doar 7 luni este internat în comă la Spitalul Municipal "Gavril Curteanu" din Oradea, cu pneumonie şi rujeolă, iar medicii sunt rezervaţi privind şansele lui de supravieţuire.

"E în comă şi ne-au spus să ne pregătim de orice, că are doar 30% şanse de supravieţuire", a declarat tatăl copilului, Vasilică Bălan, marţi, pentru BIHOREANUL. Bărbatul acuză doctorii pentru această îmbolnăvire, spunând că nu au izolat un alt pacient bolnav de rujeolă.

Din rău în mai rău

Micuţul Antonio a ajuns în Spitalul Municipal chiar în ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Părinţii l-au dus cu bilet de trimitere de la medicul de familie, iar copilul a fost internat, spune tatăl, cu bronşită, la etajul 9 al spitalului, pe secţia Pediatrie III.

"A stat nevastă-mea cu el în spital până pe 31 decembrie. Copilul încă tuşea când a ieşit, dar au zis că e normal. Am mers acasă. În data de 9 ianuarie a început să tuşească, avea ceva pete pe cap, medicul de familie a zis că poate e reacţie de la antibiotice", a povestit tatăl micuţului.

Pentru că starea copilului s-a înrăutăţit, pe 11 ianuarie părinţii s-au dus iar la Spitalul Municipal, iar bebeluşul a fost din nou internat, de data aceasta şi cu diagnosticul de rujeolă. Mai mult, starea micuţului nu s-a ameliorat deloc, ba chiar a intrat în comă. "Ieri (n.r. luni) ne-au spus medicii să fim pregătiţi de orice, că are doar 30% şanse de supravieţuire", a mai spus Vasilică Bălan. Disperaţi, cei doi părinţi se roagă acum pentru o minune.

Unde s-a îmbolnăvit?

Tatăl susţine că prea multe explicaţii de la medici n-a primit. În schimb, soţii Bălan au aflat de la alţi părinţi cu copii internaţi că, în perioada Crăciunului, la aceeaşi secţie a spitalului, Pediatrie III, ar fi fost un copil bolnav de rujeolă.

"Nouă nimeni nu ne-a spus că în spital sunt cazuri de rujeolă, dar am vorbit cu o altă mămică, al cărei copil s-a îmbolnăvit şi el. Aşa am aflat că a fost un copil de etnie romă, bolnav de rujeolă, pe aceeaşi secţie cu noi. Nu pot să înţeleg de ce nu au pus carantină şi de ce nu ne-a spus nimeni nimic", a mai spus tatăl bebeluşului.

El şi soţia sa sunt convinşi că Antonio a contactat rujeola în spital, şi tocmai de aceea acuză medicii că nu le-au îngrijit copilul, ba chiar din contră, l-au lăsat pradă altor viruşi, deşi este prea mic pentru a fi vaccinat. "Să se scoată înregistrările, că nouă, când am revenit, ne-a spus doamna de la recepţie că de ce am plecat acasă şi ne-a întrebat dacă nouă nu ne-a zis nimeni că este rujeolă în spital", a declarat Bălan.

Mai mult, cei doi părinţi acuză personalul medical şi de lipsă de pricepere. "Copilul meu e plin de vânătăi de la cum s-au chinuit să-i pună branule. Au zis că nu i se văd venele, dar nu pot să înţeleg de ce nu au găsit o soluţie, există aparate pentru astfel de cazuri", a mai spus tatăl.

Nu din spital!

Întrucât soţii Bălan au alertat mass-media, conducerea Spitalului Municipal, mai precis managerul Dacian Foncea şi directorul medical Florian Maghiar, au susţinut marţi o conferinţă de presă, pentru a răspunde acuzaţiilor şi a prezenta datele pe care le pot oferi, cu respectarea drepturilor pacientului. Alături de Foncea şi Maghiar au fost şi doctoriţele Adriana Dobrescu, şefa secţiei ATI şi medic curant al bebeluşului, şi Anca Hnatiuc, medic epidemiolog.

Foncea a confirmat că micuţul a fost internat între 24 şi 31 decembrie la secţia Pediatrie III, cu diagnosticul pneumologie interstiţială cu insuficienţă respiratorie acută şi, sub tratament, a avut o evoluţie favorabilă, astfel că a fost externat sănătos din punct de vedere al bolii acute, cu recomandarea de a evita contactele infectante, dispensarizare prin medicul de familie şi alimentaţie diversificată corespunzătoare vârstei. Apoi, copilul a revenit la spital pe 11 ianuarie, "cu stare generală gravă", şi a fost internat direct pe Terapie Intensivă, unde se află şi în prezent, cu "prognostic rezervat".

Dacian Foncea, manager Spitalul Municipal"Nu am avut cazuri de rujeolă pe secţie în perioada în care pacientul a fost internat", a declarat Dacian Foncea (foto). Întrebat de BIHOREANUL dacă au existat suspiciuni de rujeolă în această secţie sau îmbolnăviri în alte secţii, managerul a declarat că posibile astfel de situaţii nu ar fi afectat pacientul cu pricina. "Sugarul nu avea cum să fie mobil de unul singur prin spital. La etajul 9, unde este secţia Pediatrie III, nu au fost cazuri de rujeolă. Teoretic şi practic, nu putea exista o formă de contact cu un posibil suspect de rujeolă", a precizat şeful spitalului.

Doar prin contact direct

Anca Hnatiuc, doctor Spitalul Municipal OradeaSpusele sale au fost confirmate şi de epidemiologul Anca Hnatiuc (foto), care a declarat că transmiterea rujeolei se face prin contact direct. "Este o transmitere aerogenă şi trebuie să am maxim 2 metri de la omul bolnav. Nu există stare de purtător sănătos în rujeolă, în sensul că m-am întâlnit cu o mamă a cărui copil e bolnav de rujeolă şi mama mi-a transmis mie. Sursa este clar omul cu infecţia", a declarat dr. Hnatiuc.

Un caz de rujeolă se confirmă atunci când pe corpul pacientului apar erupţii, ceea ce, a reiterat şi dr. Hnatiuc, în perioada 24-31 decembrie nu s-a întâmplat în Spitalul Municipal. "Se poate verifica, inclusiv faptul că la secţia Boli Infecţioase, unde se transferă imediat copilul bolnav cu erupţii rujeolice, nu a fost niciun caz de pe secţia Pediatrie III". Astfel, medicii susţin că bebeluşul s-a îmbolnăvit de rujeolă în afara spitalului, intrând în contact cu o persoană bolnavă, copil sau adult.

Mai mult, a subliniat specialista, copiii bolnavi de rujeolă, cu excepţia celor de pe Terapie Intensivă, nici nu rămân internaţi în locaţia spitalului de pe strada Coposu, ci sunt transferaţi de îndată la secţia de Boli Infecţioase, care funcţionează în clădirea de pe strada Republicii.

Anca Dobrescu, doctor ATI Spitalul Municipal OraadeaPe de altă parte, dr. Adriana Dobrescu (foto) a precizat şi că înrăutăţirea stării copilului poate avea legătură cu faptul că este un bebeluş fragil, născut prematur, susceptibil la infecţii.

Părinţii micuţului resping, însă, vehement această ipoteză. "S-a născut la 8 luni, e adevărat, dar a recuperat. Avea 6 kilograme şi jumătate la internare, acum are abia 5", a spus tatăl lui Antonio, furnizând BIHOREANULUI fotografii şi videoclipuri cu copilul înainte de îmbolnăvire, care îl arată vesel şi sănătos.

Totuşi, s-a lăsat cu demisii!

Managerul a dat asigurări că tratarea acestui copil este o prioritate pe secţia Terapie Intensivă. "Echipa medicală are preocuparea de a salva, dacă reuşim, acest pacient", a declarat Foncea, adăugând însă că nu-şi doreşte să intre într-o polemică cu părinţii micuţului. Întrucât părinţii bebeluşului au reclamat deja situaţia la Ministerul Sănătăţii, Foncea se aşteaptă la controale, dar spune că nu are emoţii.

În schimb, managerul a recunoscut că sunt în continuare aspecte de care este nemulţumit, în ceea ce priveşte îngrijirea pacientului în spital. Tocmai de aceea, a anunţat că l-a revocat din funcţie pe directorul de îngrijiri medicale al spitalului, Călin Barabaş. "Pe data de 9 ianuarie, am revocat directorul de îngrijiri, tocmai pentru a îmbunătăţi activitatea medicală şi de îngrijire în acest spital", a declarat Foncea.

Întrebat, concret, ce-i reproşează lui Barabaş, Foncea a fost evaziv: "Mă aştept ca Spitalul Municipal să aibă condiţii de îngrijire, dacă n-or fi chiar perfecte, dar la o limită la care comunitatea să nu mai poată băga de vină nimic".

Deocamdată, managerul n-a făcut nicio numire în locul lui Barabaş, acesta urmând să rămână pe funcţie până la începutul lunii februarie.


Din pricina unei greşeli, numele şefei secţiei ATI din cadrul Spitalului Municipal a fost notat în acest articol ca fiind Anca Dobrescu, în realitate fiind vorba de dr. Adriana Dobrescu, corectură făcută ulterior publicării materialului. Dr. Anca Dobrescu nu a avut nicio legătură cu acest caz medical.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON