`
< Pagina precedentă 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 5082 rezultate
- Intervenție neurochirugicală în premieră la Oradea, a doua în România, pentru eliminarea durerilor după operații multiple pe coloana vertebrală (FOTO) 21/10/2022
- Comunicat de presă: finalizare proiect POC în comuna Ceica 21/10/2022
- Femeia suspectă de botulism a primit tratamentul vindecător la Oradea: „Are o stare ușor ameliorată” 20/10/2022
- "Bine aţi venit în lumea satului!": Etajul III al Muzeului Ţării Crişurilor a fost deschis vizitatorilor (FOTO/VIDEO) 19/10/2022
- O femeie suspectă de botulism va fi transferată cu elicopterul la Oradea. A mâncat pește dintr-o conservă 19/10/2022
- A fost lansată aplicaţia prin care şoferii pot completa formularul de constatare amiabilă online (VIDEO) 17/10/2022
- Liviu Dragnea, trimis din nou în judecată de DNA. De data aceasta, în dosarul Tel Drum 17/10/2022
- La Festifall, cu mâinile curate. Membrii Rotary Club Oradea 1113 i-au învățat pe copii cum pot 6 mișcări făcute în 20 de secunde să-i protejeze de sute de boli (FOTO/VIDEO) 17/10/2022
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 17-21 octombrie 17/10/2022
- Un bărbat a murit la Oradea Festifall. A fost găsit inconștient în zona cortului din Piața Ferdinand 16/10/2022
- Complicaţiile cronice ale diabetului zaharat 16/10/2022
- Oradea Festifall a început cu personaje magice. Ce găsiți în centrul orașului (FOTO/VIDEO) 14/10/2022
- Bărbatul căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea era un cunoscut arbitru de handbal 14/10/2022
- Tragedie în Oradea: Un bărbat a căzut de la etajul 7 al unui bloc de pe strada Aluminei (VIDEO) 13/10/2022
- Accident grav în miez de noapte, în Oradea: Un tânăr de 30 de ani a murit 13/10/2022
- „Fain, dar prea scurt”. Sute de orădeni au ascultat de Ziua Orașului fanfara militară de la Cluj cântând marșuri, hore, valsuri și sârbe (FOTO/VIDEO) 12/10/2022
- Studenții români care învață în străinătate, discriminați de CNAS. Un senator de Bihor cere explicații 12/10/2022
- Accident teribil în Bihor: O femeie și un bărbat au murit. Alte două persoane, transportate la spital (FOTO/VIDEO) 11/10/2022
- Bursa locurilor de muncă, la Oradea. Aproape 50 de firme fac recrutări 11/10/2022
- Orădenii vor să composteze (FOTO) 11/10/2022
- Raport de nevoie: Managerul Spitalului Județean, dr. Gheorghe Carp, și-a prezentat prima „dare de seamă” abia după insistențele BIHOREANULUI 10/10/2022
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 10-14 octombrie 10/10/2022
- În loc de Trei G: Familia Govoreanu vrea să ridice un complex cu 4 etaje, birouri, spații comerciale și sală de fitness pe strada Moldovei din Oradea (FOTO) 04/10/2022
- Accident pe DN 1 în Bihor: Un TIR, un microbuz și un autoturism s-au lovit, două persoane rănite 04/10/2022
- Lovitură pe la spate: Un şofer drogat de Audi s-a izbit cu maşina de bolidul lui Romi Neguş, în Nufărul (FOTO) 04/10/2022
- Scandal de spionaj la NIS Petrol, o firmă controlată de Gazprom, care a făcut prospecțiuni și în Bihor. Compania ar fi transmis ilegal informații în Rusia 03/10/2022
- Klaus Iohannis, la început de an universitar: „Avem nevoie de toleranţă zero în privinţa plagiatului” 03/10/2022
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Vine Alexandru Andrieș cu „Turneul culinar”! 03/10/2022
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor în perioada 3-7 octombrie 2022 03/10/2022
- Un bărbat din Bihor a murit lovit de trăsnet, în pădure. Prietenul lui e în stare de şoc 02/10/2022
- Cauzele accidentului din pasajul Magheru: Vinovat pentru impact, șoferul Porsche-ului a fugit de la locul accidentului! (FOTO/VIDEO) 02/10/2022
- Teroarea termică: Explozia prețurilor la energie pune pe jar orădenii, care se tem că facturile îi vor „arde” la buzunar 27/09/2022
- Accident pe DN 19B în Bihor: Un microbuz s-a răsturnat, 6 persoane au avut nevoie de îngrijiri 26/09/2022
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor în perioada 26 - 30 septembrie 2022 26/09/2022
- Accident în Drăgeşti: o mașină s-a lovit de gardul unei case, o femeie a fost rănită 24/09/2022
- Diabetul zaharat: Care sunt semnele bolii 24/09/2022
- Electrificarea Bihorului: În plină criză provocată de scumpirea energiei, BIHOREANUL vă prezintă cum a ajuns electricitatea în județ (FOTO) 23/09/2022
- Primarul Birta le cere școlilor să facă economie: „Să trecem iarna cu reduceri de 10-20% la consumul de utilități” (FOTO) 20/09/2022
- Bolojan vrea „reconversia” Campusului pentru învățământul special din strada Ceyrat într-unul pentru învățământul profesional dual 20/09/2022
- Caz şocant la Spitalul de Psihiatrie din Ştei: O asistentă şefă şi două îngrijitoare sunt judecate pentru ucidere din culpă 20/09/2022
- Câte parale face presa? Câte vrea! (VIDEO) 20/09/2022
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor în perioada 19-23 septembrie 2022 19/09/2022
- Nu ratați BIHOREANUL tipărit: Povestea unei familii din Oradea care a transformat un handicap într-o frumoasă aventură 19/09/2022
- Tragedie în Oradea: Un bărbat a căzut de la etajul 7 al unui bloc de pe strada Sovata 14/09/2022
- Accident în Oradea: Femeie lovită de mașină pe strada Cazaban 13/09/2022
- Lansarea proiectului „Consolidarea capacității unităților de învătământ din comuna Aușeu în vederea gestionării situației de pandemie generată de virusul SARS-COV-2” 12/09/2022
- Şansă unică pentru bihorence de a-şi proteja bebeluşii, ȋncă de la naştere 12/09/2022
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 12-16 septembrie 2022 12/09/2022
- „Îl iubim pe Regele Charles!”. Noul monarh al Marii Britanii a fost primit cu urale la Palatul Buckingham. Primul său mesaj către popor, plin de emoție (VIDEO) 09/09/2022
- Trafic cu daune: Tot mai multe mașini periculoase ajung pe șosele, inclusiv în Bihor, din cauza unei lacune în legislația asigurărilor RCA 07/09/2022
- Explozie la gaze! Criza riscă să ardă la buzunar 14.000 de familii din Oradea, dar și firmele deservite de Distrigaz Vest 06/09/2022
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 5-9 septembrie 2022 05/09/2022
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Explozia prețului la gaze obligă Distrigaz Vest să renunțe la firme și să majoreze de 10 ori tariful pentru populație 05/09/2022
- Călător de meserie: Un tânăr din Oradea povestește cum a devenit nomad digital și colindă toată Europa (FOTO) 02/09/2022
- O bunicuţă din Oradea a împlinit 100 de ani. Cine a fost invitat la petrecerea organizată de Caritas Catolica (FOTO) 01/09/2022
- Pentru avioane mari: Ce investiții se vor face, de 23 de milioane de euro, la Aeroportul din Oradea 31/08/2022
- Accidentul mortal de lângă Aeroportul Oradea: O șoferiță din Salonta a pierdut controlul mașinii și a lovit un stâlp 31/08/2022
- Accident grav lângă Aeroportul Oradea. UPDATE: O persoană a murit, iar o șoferiță și un copil au fost duși la spital (FOTO) 31/08/2022
- Efectele radiaţiei solare asupra organismului (Insolaţia) 30/08/2022
- Vedeta apelor: Vizita prefectului de Bihor cu funicularul, din nou subiect de glume online 29/08/2022
- Accident între Nojorid şi Leş: Un şofer a intrat cu o camionetă într-un cap de pod. A rămas încarcerat (FOTO/VIDEO) 27/08/2022
- Canicula: Cum te ferești de efectele nocive 27/08/2022
- Un TIR încărcat cu parchet a luat foc în mers pe DN 19, în Tămăşeu 26/08/2022
- Două persoane, surprinse de o surpare de pământ în Oradea. UPDATE: Un bărbat a murit (FOTO/VIDEO) 26/08/2022
- Comunicat de presă finalizare proiect POC, comuna Ciumeghiu 25/08/2022
- A intrat frontal în TIR! Accidentul mortal de la Aușeu, înregistrat de camerele de supraveghere 24/08/2022
- Accident grav în Bihor: Două persoane au murit, după ce un camion și un autoturism s-au lovit în Aușeu (FOTO/VIDEO) 24/08/2022
- „În ce cont virez banii?” și „Îmi vine să râd”. Șoferița care a ucis patru muncitori în Iași, replici şocante în timpul procesului 23/08/2022
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 22-26 august 2022 22/08/2022
- Intrarea în Primăria Cluj Napoca a fost incendiată. Un tânăr a aruncat cu benzină pe ușă (VIDEO) 21/08/2022
- O nouă reţinere în cazul câinelui rottweiller spânzurat în pădurea din Sâniob: fostul proprietar al patrupedului a fost reţinut 18/08/2022
- Aleşi pe făraş: Consilierii PSD din Brusturi rămân fără posturi... din motive de chiul 18/08/2022
- Lugaș City: Primarul Sorban Levente, reclamat la Poliție pentru că a „umflat” rezultatele recensământului 17/08/2022
- Accident în Biharia: Mașina condusă de o măicuță a ajuns cu roțile în sus pe șosea (FOTO) 16/08/2022
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 16-19 august 15/08/2022
- Vindecare pe munte: În Bihor, copiii „speciali” își pot trata afecțiunile cu... via ferrata și rafting (FOTO) 14/08/2022
- Criminalul care și-a sugrumat bunica, eliberat de la Ștei. Își spunea Dumnezeu 13/08/2022
- USR Bihor: 5.000 de bihoreni au rămas fără joburi după modificarea Codului Fiscal, care „taxează” angajările part-time 11/08/2022
- Hoții de Finiș: Un polițist îi dă amendă după amendă fostului pădurar care îl acuză de cârdășie cu hoții de lemne (FOTO/VIDEO) 11/08/2022
- „HeliPol”: Poliția Română își cumpără elicoptere, pentru a gestiona traficul 10/08/2022
- Tragedie în Ungaria, cu un microbuz din România: Un mort şi doi răniţi într-un accident (FOTO) 08/08/2022
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 8-12 august 08/08/2022
- Un tânăr de 24 de ani, la volanul unui Mercedes, a provocat teribilul accident de la ieșire din Oșorhei spre Aleșd. Copilul de 10 ani este în comă 07/08/2022
- Accident cu o mașină de poliție în Oradea: În goana după niște suspecți, polițistul nu s-a asigurat într-o intersecție 05/08/2022
- Accidentul mortal de lângă Uileacu de Criș: Șoferul depășise și a lovit o remorcă la revenirea pe sens. Toate victimele sunt din Oradea 04/08/2022
- Cum s-a produs accidentul de la Sudrigiu, în urma căruia un TIR răsturnat a blocat cu orele DN76 03/08/2022
- Circa 60% dintre patronii de IMM-uri vor face concedieri în rândul angajaţilor part-time, ca urmare a suprataxării muncii 01/08/2022
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 1-5 august 2022 01/08/2022
- Ce taxe cresc de la 1 august: Se scumpesc țigările și alcoolul, munca part-time este supraimpozitată 31/07/2022
- Accident grav pe DN 76 în Bihor: O femeie și o fetiță de 5 ani au fost rănite (VIDEO) 29/07/2022
- Noi măsuri temporare în justiție 29/07/2022
- Apusenii în flăcări. Ce spune martorul izbucnirii incendiului de pe Valea Aleului, foc care a distrus peste 200 de hectare în trei zile și trei nopți (FOTO / VIDEO) 28/07/2022
- Omagiu pe motoare: Motociclistul care a murit nevinovat în accidentul din Biharia a fost condus pe ultimul drum de sute de oameni (FOTO/VIDEO) 28/07/2022
- Sfat pentru șefii de instituții din județ, în ziua unui nou record de infectări cu Covid: „Vă recomand să purtați mască!” 27/07/2022
- UE a votat: reducere cu 15% a consumului de gaz, ca măsură de urgență pentru criza generată de ruși 27/07/2022
- Focul continuă să facă ravagii în Parcul Natural Apuseni. Au ars peste 110 hectare de păşune împădurită pe Valea Aleului (VIDEO) 27/07/2022
- A ars Valea Aleului, din munții Apuseni. Pompierii s-au luptat cu flăcările timp de 10 ore (FOTO/VIDEO) 26/07/2022
- Poliția Bihor, despre accidentul mortal de la Biharia: Șoferul cisternei a intrat pe sensul opus 26/07/2022
- Accident mortal la ieşirea din Biharia: Motociclist lovit de cisternă. Şoferul a fugit, iar apoi a revenit 25/07/2022
- CSM CSU Oradea şi-a aflat adversarele din prima fază a Cupei României la baschet masculin 25/07/2022
< Pagina precedentă 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Pagina următoare >
- Ilie Bolojan, interceptat de un grup de orădeni din Podgoria, care l-au luat la întrebări despre Inelul Metropolitan de Nord (FOTO) 09:05, 10 Mai 2024
- Candidații PNL la Primăria și Consiliul Local Paleu, sprijiniți de Bolojan: „Astfel de oameni dedicați îmi dau un confort, știu că dacă vor câștiga vor face treabă” (FOTO) 07:58, 10 Mai 2024
- Calea Aradului va fi închisă luni circulaţiei auto, dinspre Ioşia spre Biserica Emanuel (FOTO) 19:37, 09 Mai 2024
- Judecătoarea bihoreancă din dosarul „2 Mai”, acuzată de noi gafe: mama tinerei care a murit, întrebată dacă a fost la înmormântare 19:12, 09 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
- Tehnologia dă bătăi de cap: Rețeaua de calculatoare a Primăriei Oradea întâmpină probleme după probleme 14:48, 03 Mai 2024
- Un anti-model: Bolojan 11:08, 30 Apr 2024
- Donează şi dai o tură cu motorul! Bikerii unui club din Oradea vor plimba inimoşii care vor sprijini 65 de copii sărmani să ajungă la mare 18:31, 10 Mai 2024
- Polo: CSM Oradea joacă la Bucureşti pentru medaliile de bronz 17:45, 10 Mai 2024
- Droguri cu kilogramele! Un traficant a fost prins în flagrant în Oradea și arestat (FOTO) 17:27, 10 Mai 2024
- Candidații la Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor s-au întâlnit cu patronii bihoreni, în prima dezbatere din campania electorală (FOTO) 17:09, 10 Mai 2024
- Cine sunt candidații pentru Primăria Capitalei și ce avere au. A început campania electorală
- Ce caută președintele chinez în Europa. Ștefan Popescu, analist de politică externă: „China are nevoie să nu existe un Occident unit.”
- De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Motivarea tribunalului de la Washington
- Cine a fost Olga Lengyel, supraviețuitoare de la Auschwitz, și cum se predă istoria Holocaustului în România
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:30, 10 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:40, 09 Mai 2024
- Săptămâna Verde la Compania de Apă Oradea (FOTO) 10:57, 30 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 26 Apr 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Apropo de buna guvernare, prin care Statul Român este beneficiarul a jumătate din tariful energiei electrice. Electrica Furnizare a umflat consumurile... Postat 10 Mai 2024, 18:22 de KP
- Apropo. Care-i semnificația datei de 22 decembrie... Postat 10 Mai 2024, 18:16 de KP
- Traseul e clar. Prima dată s-a cumpărat de municipiu in... Postat 10 Mai 2024, 18:14 de KP
- (KP) KO Nu te mai oftica atat ca se face. Problema... Postat 10 Mai 2024, 18:09 de Riviera
- 230 de locuri de parcare vor lua locul celor ... ... câtorva zeci de garaje și celor 150... Postat 10 Mai 2024, 18:04 de KP
Bihoreanul tipărit
- Primărie pe datorie: Dacă ar trăi din banii lor, un sfert dintre localitățile bihorene ar intra în faliment 08:01, 09 Mai 2024
- Secrete din culise: Amănunte neștiute din dosarul condamnării actorului Andrian Locovei pentru viol asupra unei colege 08:01, 08 Mai 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: A fost sau nu a fost viol? Lumea Teatrului orădean, împărțită în tabere 00:00, 07 Mai 2024
- Prăpăd de la scântei: Detaliile incendiului care a mistuit depozitele companiilor Cargus şi Black Sea din Oradea. Cine e vinovatul? (FOTO/VIDEO) 08:41, 03 Mai 2024
ACTUAL
- Judecătoarea bihoreancă din dosarul „2 Mai”, acuzată de noi gafe: mama tinerei care a murit, întrebată dacă a fost la înmormântare 19:12, 09 Mai 2024
- Arhiepiscopul Teodosie, trimis în judecată de DNA, după o dezvăluire Recorder (VIDEO) 19:05, 08 Mai 2024
- Avertizări de inundații pe râuri din Bihor. Cod portocaliu în zona Crișului Pietros 18:40, 08 Mai 2024
- Medici: Florin Piersic are o infecție generalizată în organism, septicemie. Un nou mesaj din partea actorului 15:30, 08 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- Polo: CSM Oradea joacă la Bucureşti pentru medaliile de bronz 17:45, 10 Mai 2024
- Turneu de tenis pentru copii, sâmbătă, la Sântandrei 16:31, 10 Mai 2024
- FC Bihor joacă iar cu Poli Timişoara, sâmbătă de la ora 18 15:36, 10 Mai 2024
- Pugiliştii de la Basti Box Salonta s-au întors cu şapte medalii de la concursuri internaţionale 18:44, 09 Mai 2024
BIHOREANUL TV
- Filmul „21 de rubini” al preotului Ciprian Mega a fost publicat integral pe YouTube (VIDEO)
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO)
- Mesajul de Paște al episcopului Virgil Bercea și programul de sărbători de la Catedrala greco-catolică „Sf. Nicolae” Oradea (VIDEO)
Oradea Noastră
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
- Busu de Bihor: Autodidact în meteorologie, tânărul Roberto Popa prognozează cu acuratețe vremea pentru bihoreni 08:05, 07 Mai 2024
- Fața orașului: O familie de lebede și-a făcut un cuib neobișnuit în Oradea (FOTO) 16:00, 06 Mai 2024
- Părintele tuturor: De 25 de ani, un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută (FOTO) 09:01, 28 Apr 2024
Bihor
- Donează şi dai o tură cu motorul! Bikerii unui club din Oradea vor plimba inimoşii care vor sprijini 65 de copii sărmani să ajungă la mare 18:31, 10 Mai 2024
- Droguri cu kilogramele! Un traficant a fost prins în flagrant în Oradea și arestat (FOTO) 17:27, 10 Mai 2024
- Candidații la Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor s-au întâlnit cu patronii bihoreni, în prima dezbatere din campania electorală (FOTO) 17:09, 10 Mai 2024
- Incendiu puternic în Sântandrei: O femeie a murit (FOTO/VIDEO) 16:44, 10 Mai 2024
Stiri Oradea
- Candidații la Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor s-au întâlnit cu patronii bihoreni, în prima dezbatere din campania electorală (FOTO) 17:09, 10 Mai 2024
- Centrul Civic din Oradea înverzește: Se plantează arțari, stejari, magnolii, lavandă și trandafiri. Peste 4.000 mp semănați cu gazon (FOTO) 16:11, 10 Mai 2024
- Termen, luna iulie: 230 de locuri de parcare vor fi amenajate în locul garajelor demolate din zona străzii Milcovului (FOTO) 12:42, 10 Mai 2024
- Judeţul Bihor va avea o hartă interactivă a producătorilor locali 09:57, 10 Mai 2024
Timp Liber
- „Floare de Iris, floare de colț...”: Concert Iris la Noo’vo Resto Lounge, în Oradea (VIDEO) 18:26, 09 Mai 2024
- Orchestra "Lăutarii" din Chişinău va concerta alături de Monica Anghel, Paula Seling și alții în Piața Unirii din Oradea 11:35, 09 Mai 2024
- „Valea împăcării” și „Triplu By-pass”. Un fost deținut politic își lansează la Muzeul Orașului Oradea două romane document 10:54, 09 Mai 2024
- România pitorească: Zeci de imagini realizate de artiști fotografi internaționali vor fi expuse în Cetatea Oradea 18:20, 08 Mai 2024
Revista Familia
- Pragul Vaida #12, cu Ioan F. Pop, Marian Neguțu și Vlad Mușat 13:55, 10 Mai 2024
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: Apa caldă va fi întreruptă pentru 3 puncte termice din Sânmartin și Felix 12:00, 10 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Un punct termic rămâne fără apă caldă 10:11, 09 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Alte șase puncte termice rămân fără apă caldă 16:53, 08 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Încă două puncte termice rămân fără apă caldă 10:41, 08 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.6364 RON
- 1 EUR = 4.9753 RON
- 1 HUF = 0.0128 RON