URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 06 OCTOMBRIE 2022
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Pentru țăranii din Brusturi, Revelionul a venit cu trei luni mai devreme. Prima doamnă a comunei, nană Livia Bârlău, a fost realeasă șefa organizației de bază a PSD. Deși nu are decât două dosare penale, prin derogare a primit aprobarea de a rămâne șefa pesediștilor din zona Picleu-Țigănești, chit că poate alții, cu ani buni de pușcărie la activ, meritau cu prisosință să fie aleși în onoranta funcție.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
În prima zi a acestei luni s-a împlinit o jumătate de an de când, pe 1 aprilie, conducerea mega-Spitalului Județean era preluată, pe firmă de management, de dr. Gheorghe Carp, care renunța la tihnitul mandat de senator. O parte a bihorenilor care depind de serviciile acestuia (spitalizări, dar și internări de zi, consultații, investigații de laborator) se întreabă, legitim, ce s-a schimbat de atunci...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că ar fi oportună introducerea autobuzelor școlare pentru scăderea aglomerației din centrul Oradiei?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La finalul lunii martie, Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, adopta trei propuneri legislative inițiate de către parlamentari prin care se modifica aceeași lege, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Tratamentul diabetului zaharat vizează normalizarea glicemiei. Bolnavul trebuie să ştie şi să fie convins de importanţa respectării dietei şi a tratamentului, fiind de asemenea instruit să îşi controleze singur glicemia şi glicozuria (cantitatea de glucoză din urină).
12 Septembrie 2022, 07:00

Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 12-16 septembrie 2022

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că, în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna Septembrie 2022, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8.00 şi 16.00, după următorul program:

Luni, 12.09.2022       

Citiri radio ORADEA: Muzeului, Parcul Petőfi Sándor, Pescăruşului, Reményik Sándor, Săvineştilor, Şirul Canonicilor, Bicazului, August Treboniu Laurian, Braşovului, Mioriţei, Gheorghe Lazăr, Victor Babeş, Cometei, Dunărea, General David Praporgescu, Rovine, Stânişoarei, Aurel Vlaicu, Pelinului, Belşugului, Clopoţeilor, Piaţa Bobâlnei, Zambilelor, Magheranului, Henrik Ibsen, Aviatorilor, Ecaterina Varga, Nicolae Bolcaş, Piaţa Episcop Ignatie Darabant, Pionerilor, Czárán Gyula, Calea Sântandreiului, General Eremia Grigorescu, Nicolae Firu, Radu Enescu, Roman Mottl, Coriolan Hora, Corneliu Baba, Veteranilor, Ovid Densusianu.

Haieu, Inand, Oşorhei, Felcheriu

Marţi, 13.09.2022      

Citiri radio ORADEA: Alexandru Vaida-Voievod, Coziei, General Leonard Mociulschi, George Topârceanu, Horváth Imre, Ion Vidu, Lt.Col. Ion Buzoianu, Mărăşti, Mimozei, Moţilor, Muşcatei, Arany János, Episcop Mihai Pavel, Ion Luca Caragiale, Jean Calvin, Alexandru Roman, Traian Blajovici, Octavian Goga, Herbert Spencer, Vlădeasa, Fagurelui, Lucian Blaga, Padişului, Zaharia Stancu, Ursului, Horea, Closca, Crişan, Feldioarei, Golfului, Grigore Ureche, Piaţa 22 Decembrie, Zlatnei, Năvodarilor, Navigatorilor, Digului, Fântânilor, Cheile Turzii, Prundului, Ciobanului, Coralilor, Margaretei, Voltaire, Alexandru Cazaban, Comarnicului, Constantin Brâncoveanu, Grigore Erofte, Lăpuşului, Poieniţei, Theodor  Neculuţă, William Shakespeare.

Haieu, Oşorhei, Felcheriu, Vârciorog

Miercuri, 14.09.2022 

Citiri radio ORADEA: Alexandru Sahia, Haţegului, Oneştilor, Piaţa Devei, Piaţa Episcop Valeriu Traian Frenţiu, Piteştilor, Barcăului, Meziadului, Túberi Géza, Verii, Ceahlăului, Emil Racoviţă, Făgăraşului, Nicolae Teclu, Privighetorii, Ronald Reagan, Sabinelor, Sextil Puşcariu, Tepeş Vodă, 12 Octombrie, Avântului, Dobrogeanu Gherea, Eftimie Murgu, Gheorghe Şincai, Griviţei, Ioan Raţiu, Mierlei, Miron Costin, Oţelarilor, Panait Cerna, Piaţa Tineretului, Râului, Redutei, Zalăului, Calea Clujului, Alexandru Donici, Barierei, Calea Mareşal Alexandru Averescu, Cerbului, Dragoş Vodă.

Haieu, Oşorhei, Felcheriu, Vârciorog.

Joi, 15.09.2022 

Citiri radio ORADEA: Abraham Lincoln, Gheorghe Pop de Băseşti, Iacobinilor, Munteniei, Sirenei, Gheorghinelor, Înfrăţiri, Jimboliei, Oaşului, Argeşului, Arţarilor, Caraşului, Furnicii, Greierului, Zărandului, Johannes Gutemberg, Thomas Mann, Delfinului, Ion Buşiţia, Ion Mincu, Arabilor, Macieşului, Dr. Carol Davila, Cărăbuşului, Aurora, George Bota, Arturo Toscanini, Dâmboviţei, Aiudului, Americii, Bega, Câmpului, Maramureşului, Moliere, Moreni, Odesei, Olarilor, Pandurilor, Prepeliţei, Rădăuţilor, Recoltei, Scânteia, Sibiului, Spicului, Timişoarei, 1097, Bistriţei, Gavril Muzicescu, Ioan Andreescu, Măslinului, Micşunelelor, Muzicii, Steluşei, Theodor Aman, Traian Vuia, Albacului, Alexandru Vlahuţă, Gheorghe Costaforu, Mediaşului, Nicolaus Olahus.

Cheriu, Betfia, Vârciorog, Oşorhei.

Vineri, 16.09.2022     

Citiri radio ORADEA: Alexandru D. Xenopol, Bulevardul Decebal, Calea Aradului, Chimiei, Dimitrie Pompei, Fluieraşului, Henri Coandă, Lebedei, Lungă, Măgurei, Păunului, Porumbelului, Potârnichilor, Sintezei, Ştefan Octavian Iosif, Sturzului, Aleea Salca, Atelierelor, Brânduşei, Nojoridului, Plugarilor, Rapsodiei, Sudului, Thurzó Sándor, Agricultorilor, Alexandru Hasas, Ciheiului, Constantin Nottara, Francisc Hubic, General Nicolae Şova, Grigore Moisil, Lanului, Liviu Borcea, Narciselor, Traian Goga, Aleşdului, Balogh István, Caporal Gheorghe Muşat, Bethlen Gábor, Denis Diderot, George Bacaloglu, Ion Isaiu, Lascăr Catargiu, Sankt Petersburg, Tileagdului, Victor Papilian, Virgil Maxim, Constantin Brăiloiu, Dimitrie Cantemir, Ioan Corneli, Nufărului, Petru Maior, Sztarill Ferenc, Vavilov, Alexandru Cel Bun, Apateului, Episcop Nicolae Popovici, Floris Romer, Gheorghe Asachi, Grădina cu Fragi, Jules Verne, Leonardo Da Vinci, Liszt Ferenc, Tompa Mihály, Vincent Van Gogh.

Cheriu, Betfia, Vârciorog, Oşorhei.

Aceste programări se pot vizualiza pe pagina noastră de internet la adresa www.apaoradea.ro. Rugăm consumatorii care nu pot fi găsiţi la domiciliu în intervalul acesta orar, să ne contacteze la  numerele de telefon 0259–436909 sau 0259–435505 în vederea reprogramării citirii contoarelor.

Conducerea
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.9805 RON
  • 1 EUR = 4.9419 RON
  • 1 HUF = 0.0117 RON