Un incendiu puternic a izbucnit vineri după amiază în localitatea Sântandrei. O femeie a murit după ce bucătăria de vară a casei în care se afla a luat foc.
Surse locale au declarat BIHOREANULUI că focul a izbucnit în zona unui cartier de romi de la intrarea în sat.
"Oamenii fugeau plângând, iar la un moment dat am auzit o bubuitură și s-au văzut flăcări", a explicat un martor BIHOREANULUI.
La solicitarea ziarului, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana Bihor, lt. col. Camelia Roșca, a precizat că incendiul s-a produs pe strada Vlad Alexandru, fiind sesizat la 112 la ora 15.30, și că s-a soldat cu o victimă.
"La sosirea forţelor de intervenţie, o construcţie anexă - bucătărie de vară ardea generalizat, la fel și acoperişul casei. Din nefericire în interiorul bucătăriei de vară a fost găsit trupul neînsuflețit al unei femei în vârstă de circa 75 de ani”, a declarat lt. col. Camelia Roșca pentru BIHOREANUL.
(video: cititor BIHOREANUL)
La faţa locului au fost mobilizate trei echipaje de pompieri militari ai Detaşamentului 1 Oradea cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, dar şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.
La ora publicării acestei știri, pompierii sunt încă la fața locului.
Din primele date, în urma evenimentului au ars acoperișul casei și bucătăria de vară.
UPDATE: Cauze, în curs de stabilire
Potrivit unui comunicat transmis ulterior de reprezentanta ISU, incendiul a fost localizat în mai puțin de 10 minute și stins în circa 30 de minute.
Echipajele de pompieri au salvat din calea flăcărilor locuința lipită de cea incendiată și o altă casă aflată în imediata proximitate a focarelor.
Cauza și împrejurările determinante ale evenimentului sunt în curs de stabilire.
(video: cititor BIHOREANUL)
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.