URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Octombrie 2022, 08:21

Orădenii vor să composteze (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Proiectul lansat de către „Asociația Bihorul Civic”, Salvează Resurse: Compostează - Economisește - Protejează, în Cartierul Tineretului în perioada 14 septembrie - 15 decembrie 2022, în parteneriat cu ECO Bihor, cu sprijinul Municipiului Oradea și al Consiliului Local Oradea, este un succes, toate cele 100 de compostoare fiind distribuite în 5 acțiuni.

Inițial, am mizat pe o prezență a cetățenilor interesați de reducerea facturii la salubritate și protejarea mediului înconjurător, la cele trei puncte din cartier desemnate prin proiect, însă, pe parcursul desfășurării proiectului am conceput Caravana Compostoarelor „din poartă în poartă” realizând suplimentar alte două acțiuni de succes.

„Aici, în Cartierul Tineretului, având în vedere sistemul de tarifare către RER Vest Oradea pe principiul - plătești cât arunci - apare un interes financiar să-ți reduci numărul de goliri la pubela maro prin compostare”, a declarat Zoltan Pasztai, director ECO Bihor, la lansarea proiectului.

Proiectul nostru are obiective principale: compostarea individuală a deșeurilor vegetale casnice, reducerea risipei alimentare și a cantității de deșeuri generate pe gospodărie, colectarea separată corespunzătoare a deșeurilor, reducerea facturii la salubritate.

Prin compostarea individuală, obținem un îngrășământ natural pentru grădină și reducem eliminarea unor cantități de deșeuri biodegradabile, colectate în pubela maro, astfel se reduc: numărul mașinilor de salubritate, emisiile de noxe și volumul acestor tipuri de deșeu!

Practic, pe lângă distribuirea gratuită a celor 100 de compostoare, ne propunem să monitorizăm cantitatea de deşeuri biodegradabile care nu mai ajunge să fie dusă la groapa de gunoi a oraşului, devenind îngrăşământ chiar pentru gospodăriile în cauză. Monitorizarea se realizează printr-o aplicaţie de pe situl asociației Bihorul Civic, pentru care fiecare utilizator a primit codul QR, în care se adaugă codul de compostor (pentru a verifica dacă toate compostoarele sunt folosite), data depunerii deşeului biodegradabil (pentru a verifica ritmicitatea depunerilor de deşeu) şi cantitatea în litri a deşeului biodegradabil depus (pentru a face un total volumetric al cantităţii de deşeu care nu mai este dus din Cartierul Tineretului la groapa de gunoi). De asemenea, pe parcursul acţiunilor, am făcut tuturor celor interesaţi un instructaj privind resturile ce pot fi depuse în compostor, modul de utilizare al compostorului, precum şi utilizarea compostului rezultat.

Pe toată durata proiectului am primit mesaje de la cetățeni din celelalte cartiere și chiar din zona metropolitană a Oradiei pentru a implementa proiectul și în comunitățile lor, lucru care ne motivează suplimentar.

În perioada următoare a proiectului vom monitoriza stadiul implementării și vom prezenta rezultatele tuturor partenerilor implicaţi, propunând extinderea acestuia şi în alte comunităţi.

Mulțumim cetățenilor care au arătat o deschidere către activitatea de compostare, companiei ECO Bihor pentru know-how-ul oferit, companiei ADI Ecolet și CJ Bihor pentru compostoarele oferite prin proiectul SMID Bihor, Primăriei Oradea și CL Oradea pentru susținerea proiectului!

* Proiect realizat cu sprijinul Municipiului Oradea și al Consiliului Local Oradea. Conținutul acestui proiect nu reflectă neapărat poziția Municipiului Oradea și nu implică nicio responsabilitate din partea acesteia.

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON