URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Septembrie 2022, 08:01

Teroarea termică: Explozia prețurilor la energie pune pe jar orădenii, care se tem că facturile îi vor „arde” la buzunar

Teroarea termică: Explozia prețurilor la energie pune pe jar orădenii, care se tem că facturile îi vor „arde” la buzunar PREGĂTIȚI BANII! Termoficare Oradea, care deservește 71.500 de locuințe, așteaptă pentru luna octombrie de la Agenția Națională de Reglementare în Energie noile tarife pentru serviciile de încălzire, primarul Florin Birta sperând în sprijinul Guvernului pentru plata gazului, al cărui preț a explodat. „Sincer, în acest moment chiar nu știe nimeni dacă gigacaloria se va scumpi sau nu”, spune primarul. Și iarna-i la ușă...
Teroarea termică: Explozia prețurilor la energie pune pe jar orădenii, care se tem că facturile îi vor „arde” la buzunar PREGĂTIRI DE IARNĂ. Constructorii vor trebui să închidă până pe 10 octombrie lucrările de pe rețelele comandate de Termoficare. „Dacă acum doi ani am avut o avarie care a durat trei zile și anul trecut una pe care am remediat-o în două zile, anul acesta vom ieși fără evenimente deosebite din iarnă, ca urmare a investițiilor făcute în rețele”, spune directorul comercial al Termoficare Oradea, Dan Crețu.
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Răcirea bruscă anunţă iarnă grea. "Pereţii blocului s-au răcit până am ajuns să am în casă 19 grade Celsius. Întâi am pus pe mine o haină în plus, pe urmă o pătură, iar în final am pornit aerul condiţionat pe încălzire. Mi-e groază de factura care o să-mi vină, dar mai bine dau banii pe curent decât pe medicamente", spune un pensionar. 

Iar acesta e doar preludiul unui sezon de încălzire, care se anunţă dificil!

Pregătiri de iarnă 

Dan Creţu, director Termoficare OradeaSăptămâna trecută, consumurile de agent termic din diagramele Termoficare Oradea au crescut brusc. "Răcirea vremii a făcut ca orădenii racordaţi la reţeaua primară să îşi dea drumul la încălzire", spune directorul comercial al societăţii, Dan Creţu (foto). Valul de frig a determinat urgentarea pregătirilor de iarnă: "Am făcut probele de presiune pentru identificarea conductelor cu potenţial de avarie şi am cerut constructorilor să închidă lucrările până pe 10 octombrie".

Termoficare a făcut mentenanţa turbinei pe gaz al cărei reductor a fost înlocuit, la fel şi conductele cu probleme. "Am reabilitat 3 km de reţele, am montat schimbătoare de căldură în punctele termice şi am instalat încă 2 km de conducte de recirculare, pentru ca apa să nu se mai răcească pe reţea", explică Creţu.

În plus, constructorii au înlocuit 8 km de reţea primară în cadrul celei de a treia etape de reabilitare, finanţate printr-un proiect european de peste 108 milioane lei.

Potrivit directorului, lucrările vor continua şi pe timpul sezonului rece, "dar numai acolo unde există trasee paralele, pentru a nu afecta consumatorii". Care oricum se gândesc cu groază la iarna care vine...

"Porniţi încălzirea!" 

Cristian IleScăderea temperaturilor exterioare a pus presiune pe administratorii asociaţiilor de proprietari. "Adevărul este că în apartamente e rece. Oamenii, care se încălzesc cum pot, cu aer condiţionat sau radiatoare, vin şi întreabă: «Porniţi încălzirea?»", relatează Cristian Ile (foto), administratorul a 20 de asociaţii de proprietari.

Orădenii au sentimente împărţite: pe de o parte se tem de frig, pe de cealaltă parte, de facturile de încălzire. "Contextul este foarte nefavorabil. Cum s-au scumpit toate, de la mâncare la benzină, oamenii nu au avut bani pentru fondul de rulment, iar majoritatea asociaţiilor intră în iarnă fără rezerve financiare", avertizează administratorul.

Lipsiţi de mijloace, consumatorii speră că CET-ul va avea destul gaz ca să încălzească oraşul şi suficiente fonduri ca să nu scumpească gigacaloria...

"N-ar trebui să apară scumpiri" 

Florin Birta, primarul OradieiContactat de BIHOREANUL primarul Florin Birta (foto) spune că, măcar de principiu, problema gazului este rezolvată. "Avem asigurată 60% din rezerva de gaz şi am primit asigurări de la Guvern că vom primi şi diferenţa", spune edilul.

În ce priveşte preţul gigacaloriei, însă, Birta evită să promită menţinerea lui la 373 lei, cât plăteşte azi populaţia, din valoarea totală de 528 lei. "Am cerut Ministerului Dezvoltării să ne aloce fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor cu gazul. Deciziile privind preţul gigacaloriei vor fi luate în funcţie de alocările pe care le vom primi", explică Birta.

În plus, Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie va transmite CET-ului, până la finalul lui octombrie, tarifele pentru sezonul rece. "Cum preţul gazului şi curentului este plafonat, n-ar trebui să apară scumpiri", spun surse din Primărie. 

Februarie, vârf de plată...

Conform experienţei din iarna trecută, orădenii se pot aştepta pentru decembrie la facturi medii de încălzire de 213 lei pentru un apartament cu o cameră de 35 metri pătraţi, 251 lei pentru unul cu 2 camere (46 mp) şi 273 lei pentru unul cu 3 camere (60 mp).

Vârful de plată ar urma să fie atins în februarie, când facturile ar putea urca la 367 lei pentru un apartament cu o cameră, 427 lei pentru unul cu 2 camere şi 435 lei pentru unul cu 3 camere.

"Costurile pot creşte cu 20% în funcţie de amplasarea apartamentului, de izolare, de existenţa unor apartamente debranşate în scară şi altele", spun angajaţii Termoficare. Oricum ar fi, clienţii CET-ului ies mai ieftin decât cei care se încălzesc cu gaz pe cont propriu sau cu peleţi...

"O haină în plus"

Orădenii racordaţi direct la gaz se pot aştepta la facturi mai mari încă din octombrie, după frigul de săptămâna trecută. "Miercuri aveam 19,5 grade Celsius în casă. Am dat drumul la încălzire, dar am pus termostatul pe 21 grade Celsius, mai jos decât în iarna trecută, cât să pot sta în casă cu o bluză", spune Emil, proprietarul unei case din Ioşia.

Orădeanul este îngrijorat. Iarna trecută gazul l-a costat 5.200 lei, echivalentul a circa 1.000 lei lunar. "Tot ce pot face ca să ies mai ieftin este să reduc temperatura la 21,5 grade Celsius faţă de 22,5 grade Celsius iarna trecută".

La fel vrea să facă şi Mihai, proprietarul unei case din cartierul Europa: "Voi pune pe mine o haină în plus. Dacă acum 2 ani plăteam sub 700 lei pe luna de iarnă, anul trecut facturile au sărit la 900 lei lunar. Voi fi fericit dacă mă voi încadra aici în iarna care vine", spune bărbatul.

Dublu!

Cei mai afectaţi sunt bihorenii care se încălzesc pe lemne sau peleţi, al căror preţ nu a fost încă plafonat, spre deosebire de cel al gazului şi al curentului. "Dacă anul trecut am luat 5 metri steri de lemne cu 1.300 lei, anul acesta am dat pe ei 2.000 lei. Cheltuiala totală cu lemnele mi-a sărit de la 3.900 lei iarna trecută la 6.000 lei, bani de care a trebuit să fac rost", spune Vlad, proprietarul unei case de 60 mp din Ioşia.

Dacă în toamna trecută preţul mediu al unui sac de peleţi de 15 kilograme era undeva la 26 lei, în februarie anul acesta urcase la circa 28 lei, pentru ca în mai să depăşească 30 lei. "Din februarie, când a început războiul din Ucraina, preţul a crescut cu circa 5 lei pe lună, iar astăzi este cam 51-52 lei, dublu faţă de anul trecut", spune Horea.

Proprietar al unei case de 130 mp, bărbatul se aşteaptă la o explozie a cheltuielilor cu încălzirea. "Nu este greu de calculat. Dacă anul trecut am dat pe peleţi cam 1.000 lei pe lună, la iarnă voi da 2.000 lei pe lună", spune acesta.

Energie verde (de supărare) 

Vlad Tanc, directorul HVAC Industrial ClimaPresaţi de circumstanţe, bihorenii caută soluţii alternative de încălzire. "Mulţi clienţi comandă aparate de aer condiţionat în ideea că îşi vor produce o parte din curent cu panouri fotovoltaice", spune directorul HVAC Industrial Clima, Vlad Tanc (foto).

Investiţia în panouri se ridică la circa 900 euro pentru fiecare KWh, în condiţiile în care o casă de 100 mp are nevoie de circa 10 KWh.

Ioan, proprietarul unei case din Copăcel, a investit 5.200 euro în 7 panouri fotovoltaice. "Le-am montat în august şi merg în gol. Electrica nu mi-a pus nici acum contor bidirecţional care să măsoare cât curent produc şi cât consum", spune bărbatul.

Explicaţia e simplă. Scumpirea energiei electrice a urcat în ultimul an numărul "prosumatorilor" bihoreni, care produc şi consumă curent, la circa 800, iar numărul este în creştere. "Montăm cam 30 de contoare bidirecţionale zilnic. Fiind vorba de o relaţie în trei, între Electrica, firma care a montat panourile şi proprietarul casei, formalităţile merg însă destul de greu", explică un angajat al Electrica Distribuţie. Iar cum iarna bate la uşă, populaţia riscă să se încălzească în continuare ca până acum. Tot mai scump şi tot mai greu...


VOR FI 2.000!
Coadă la ajutoare

Anul trecut, numărul ajutoarelor de încălzire acordate în Oradea în baza Legii 226/2021 a crescut de 6 ori, de la 305 la 1.906. Creşterea s-a datorat majorării fără precedent a preţurilor la energie, dar şi ridicării plafonului de venituri până la care se oferă acest sprijin. 

În 2022 pragul maxim al veniturilor a fost majorat de la 1.082 lei la 2.053 lei pentru o persoană singură şi de la 800 la 1.386 lei în cazul familiilor.

"Ne aşteptăm ca, iarna ce vine, numărul solicitărilor să treacă de 2.000, depăşind nivelul de anul trecut, chiar dacă pragurile s-au păstrat. Scumpirile din ultimul an au făcut ca populaţia să fie tot mai atentă cu orice formă de venit de care se poate ajuta", spune Amalia Tripa, consilier la Direcţia de Asistenţă Socială Oradea.

Procentul de compensare începe de la 100% în cazul celor cu un venit mediu net lunar pe membru de familie de 200 lei şi scade la 50% în cazul celor cu venituri între 680,1 lei şi 920 lei, pentru a coborî la 30% pentru cei cu venituri între 1.040 lei şi 1.160 lei, respectiv 20% pentru solicitanţii cu venituri între 1.160,1 lei şi 1.280 lei. Cel mai mic nivel de compensaţie, de numai 10%, se acordă celor cu venit mediu lunar net pe membru de familie între 1.280,1 lei şi 1.386 lei şi persoanelor singure cu venituri între 1.280.1 lei şi 2.053 lei.

Cererile de ajutor vor fi distribuite de DASO începând cu luna octombrie, pentru ca orădenii să-şi poată completa dosarele de ajutor de încălzire până la 15 noiembrie, considerată prima lună de iarnă din sezonul 2022 - 2023.

lucrări la rețeaua de termoficare din Oradea
PREGĂTIRI DE IARNĂ. Constructorii vor trebui să închidă până pe 10 octombrie lucrările de pe rețelele comandate de Termoficare. „Dacă acum doi ani am avut o avarie care a durat trei zile și anul trecut una pe care am remediat-o în două zile, anul acesta vom ieși fără evenimente deosebite din iarnă, ca urmare a investițiilor făcute în rețele”, spune directorul comercial al Termoficare Oradea, Dan Crețu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Guvernul meu
Se kaka de citeva luni cu ordonantele p-lafonar-ii. Toti unul si unul. Ia hai sa ne gindim putin. Suntem 19.000.000 romanasi pe teritoriul romaniei. Sau cit le-a iesit recensamintul, nu conteaza. Suntem egali in fata statului roman? Avem aceleasi drepturi? Sa zicem ca da. Bun, pe contorul meu de-acasa suntem 4 persoane. Primim toti patru 255 de kwh la 0.8 lei, restul cu 4 lei. E corect? Pentru ce avem buletine,certificate de nastere, evidenta populatiei, facem recensaminturi? Da unde-s sapte pe un contor? Ajutam smecherii cu pompe de caldura, care s-au napustit pe hidroelectrica? Trebuiau sa treaca instant toti consumatorii casnici pe hidroelectrica si nuclearelectrica, care produc cca 4000MWh, constant ,fara stres. Consumul casnic in RO e cca 27%. E suficient. Deja furnizorii de energie zic ca nu mai fac fata ordonantelor,modificarea schimbarii. Am o casa la tara, nu sta nimeni de ani de zile, raportez indexul lunar, factura zero. Ce sa vezi, din august ma trezesc cu 65 lei de plata. Intru sa vad, estimare nu stiu citi kilowati. Cercetez, ma screm, dau de conventia de consum. Se nascuse o conventie minunata, marca Electrica SA, cu zeci, sute de kwh, din burta lor nesatula [ https://ibb.co/n6Pg0fx ]. Modific conventia atunci,pun pe zero toate lunile, fac un ticket sa-mi storneze factura, o storneaza, gata , rezolvat. Pe naiba , ieri imi vine o factura noua, estimat 138kwh, 95 lei. Suntem sub ocupatie, in razboi declarat, #stati acasa. Va lasam noi fara case, mama voastra de perdanti...
Postat 28 Septembrie 2022, 18:25 de excalibur
da, productia interna din SUA acopera mai mult de 100% din consumul SUA
inca si importa vreo 20% din consum (cam 8% inainte de invazie, chiar din Rusia), dar si exporta vreo 25% din consum de asemenea (tot gazul lichefiat din Europa de acolo vine). Chiar daca extrag de pe teritoriul lor mai mult decat arde piata interna, totusi si la ei s-a scumpit si benzina si gazul. Acuma cu tiglele pe casa, inteleg ca unu propagandist care inventeaza minciuni cum ca Bolojan are casa pe centura in comuna Alesd si cum ca se viseaza parlamentar (total rupte de realitate) continua sa turuiasca cum ca americanii au invadat vietnamul si koreea de sud pentru resure (cand defapt doar a cheltuit acolo, fara sa extraga nimic), in schimb, dracul de Putin duce o operatiune sfanta si pacifista in Ucraina si Georgia. Are dreptul la opinia lui, e liber sa zica toate prostiile, si ii urez sanatate!
Postat 28 Septembrie 2022, 16:27 de unu
528 lei/Gcal costă în mod real.
Atunci tot 528 lei să se stabilească și tariful, nu cu subvenție din bugetul local. Asta pentru că nu există nicio justificare de bun simț și nicio logică, pentru ca unul care stă la casă și plătește gazul individual la operator pentru ceea de consumă, să suporte o parte din costurile de încălzire ale unuia care stă la bloc sau legat la rețeaua publică de termoficare.
Postat 28 Septembrie 2022, 08:14 de KP
Re: unu
America e independentă energetic, zici? Tu ai toate țiglele pe casă oare, când afirmi așa ceva? Tu ai impresia că cele 467 de conflicte militare și războaie ale SUA, în cei 240 de existență istorică pe planetă, au fost pentru "pace și democrație", nu-i așa? Ei bine, măcar pentru cultura ta generală ar trebui să ai habar că miza a fost dintotdeauna ... exploatarea resurselor și, în primul rând, a energiei de peste tot unde s-a putut.
Postat 28 Septembrie 2022, 08:13 de KP
528 lei/Gcal costă în mod real.
Atunci tot 528 lei să se stabilească și tariful, nu cu subvenție din bugetul local. Asta pentru că nu există nicio justificare de bun simț și nicio logică, pentru ca unul care stă la casă și plătește gazul individual la operator pentru ceea de consumă, să suporte o parte din costurile de încălzire ale unuia care stă la bloc sau legat la rețeaua publică de termoficare.
Postat 28 Septembrie 2022, 08:06 de KP
Acuma incepe sa se contureze ideea ca din cresterea preturilor traderii iau vreo citeva procente, restul pleaca la STAT, proprietarul producatorilor de energie
chiar asa este. Firma (de stat) vinde la cine ofera mai mult, face profit, iar profitul merge la buget. ...Dar pensiile nu se actualizeaza, iar cele speciale tot exista, si tot nu s-au anulat, in schimb se maresc salariile parlamentarilor ca ii mananca ciuda cand vad cat au parlamentarii din occident salar.
Postat 27 Septembrie 2022, 15:51 de unu
si America e independenta energetic, dar comertul e la liber si piata e globala
fara o lege care sa interzica ca ilegal exportul peste granite (neconstitutionala o astfel de lege daca esti membru european - piata libera comuna europeana), pretul nu e national, ci cam global. Chiar daca am avea 150% din consumul tarii, tot nu s-ar vinde la jumatate de pret in Romania cat timp neamtul ti-ar plati dublu pe acelasi produs.
Postat 27 Septembrie 2022, 15:47 de unu
Free your mind
Orbecaim intr-un razboi informational, psi. Romania are 80-90% independenta energetica. Adica e sustenabila la 50 bani/kwh energie electrica si 20 bani kwh gaze naturale. Se pune intrebarea cum a ajuns kilowattul la 4-8 lei in Romania? Pina acum s-a dat vina pe liberalizare, traderi,cotarea la bursa. Acuma incepe sa se contureze ideea ca din cresterea preturilor traderii iau vreo citeva procente, restul pleaca la STAT, proprietarul producatorilor de energie. Suntem intr-o halucinatie deliberata, se pescuieste in apa tulbure. Unii zic ca traversam un test in care se masoara cit pot rezista romanii directivelor de la Ursulla. Cine stie. La fel cum in plandemie au amutit medicii, in apocalipsa energiei au amutit inginerii. Revenind la oile noastre, Dan Simai, desemnat/delegat pe linie de termoficare, nu poate depasi, (sau nu vrea, sau nu e lasat), nivelul de informare generala, politically correct. Sa analizam "TEROAREA TERMICA" a firmei "Termoficare SA", care incalzeste 71.000 locuinte, vreo 150.000 oradeni. Termoficare ia gaz pentru turbina din magistralele transgaz, cu 30% mai ieftin (cel pitin pina sa inceapa balamucul). Termoficare produce curent electric, pe care il baga in sistemul national.Aburul este un produs secundar, cu care vara se asigura apa calda in oras. Iarna se pornesc cazane suplimentare folosite exclusiv pentru incalzire. Nu stie nimeni ecuatia de functionare a acestei firme. Firma plateste redevente Primariei oradea, proprietarul echipamentelor si retelelor. Suntem intr-o suveica. Sa facem un calcul simplu: 1kwh de gaz subventionat costa 0.31lei. 1MWh costa deci 310 lei. 1 gigacalorie = 1.16 megawattora. Deci 310x1.16=359lei. Randament de 90%, iese undeva la 400 lei. Asta la un consumator casnic racordat la reteaua de gaz. Termoficare se presupune ca ia gazul mai ieftin, nu stim cu cit. Termoficare vinde curent, nu stim cu cit si ce cantitate. Termoficare primeste subventie guvernamentala de milioane de lei anual. Toate astea ar trebui sa traga in jos pretul gigacaloriei. Lor le iese 528. COMPARATII. Lemnul uscat/peleti are 4.5kwh/kg. Un sac de peleti e 50lei, are 15kg. Costa 3.3lei/kg. Un kwh iese la 0.75 lei. Cu un randament de 80% ajungi la 0.9lei/kwh. Pe curent hidroelectrica 0.72lei/kwh. Deci , topul incalzirii ar fi cam asa: gaz subventionat 0.35; termoficare 0.5lei/kwh, real 0.4(subventie) ; curent hidro 0.72 ; peleti 0.9 ; motorina 9lei/litru/11kwh=cca 0.8 lei. Lemne USCATE: 400lei metru ster piata libera. 1ms=0.6mc;1mc=500kg , deci 400lei costa cca 300kg lemn. 1kg lemn are cca 4kwh, deci dai 400lei pe 1200kwh, 0.35lei/kwh.Daca le iei de la magazin, x2 , aka 0.7lei. O pompa de caldura care consuma 1kwh energie electrica si genereaza 2-3kwh energie termica te poate duce la 25-35bani/kwh, cu conditia sa ai access neplafonat la curent. Enjoy!
Postat 27 Septembrie 2022, 09:54 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON