URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 06 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că mai toată lumea a auzit de concitadinul nostru George Haber, ajuns în Sillicon Valley, unde a făcut o frumoasă carieră în IT. De câte ori are ocazia, vine în țara natală și deapănă, cu mult umor și competență, experiențele fascinante acumulate într-o viață de om. Așa a făcut și săptămâna trecută, când la IQ Digital Oradea Summit, o manifestare de mare calitate, ne-a povestit despre planurile sale de viitor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, în dimineața când Administrația Fondului de Mediu a lansat sesiunea pentru depunerea cererilor în Programul Casa Verde, pentru finanțarea instalării de panouri fotovoltaice și, în premieră, și a dotării cu acumulatori, am simțit gustul frustrării. Nu al invidiei față de cei care le-au înregistrat în mai puțin de 2 minute (am prieteni care au reușit), ci al frustrării că n-am priceput unde am greșit...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
10 Mai 2024, 12:42

Termen, luna iulie: 230 de locuri de parcare vor fi amenajate în locul garajelor demolate din zona străzii Milcovului (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Municipalitatea orădeană amenajează locuri de parcare în locul fostelor garaje din zona liniei ferate din cartierul Rogerius care au fost demolate în primăvară.

Parcări în loc de garaje

Primăria Oradea a dezafectat în luna martie 150 de garaje construite pe străzile Milcovului şi Andersen Nexo.

"În locul lor vor fi amenajate undeva la 230 de locuri de parcare. Numărul exact se va şti la finalizarea lucrărilor", a declarat pentru BIHOREANUL, directorul tehnic al Primăriei, Sebastian Marchiş.

Până în prezent constructorii au pregătit structura rutieră în vederea asfaltării amplasamentului viitoarelor parcări. "Cel mai probabil în cursul săptămânii viitoare vom asfalta primul tronson al drumului situat de-a lungul liniei ferate", a estimat Marchiş.

Potrivit directorului, cele 230 de locuri de parcare urmează să fie puse la dispoziţia riveranilor în cursul lunii iulie.

Gata cu garajele!

Primăria Oradea a somat la începutul lunii februarie proprietarii garajelor de pe străzile Milcovului şi Andersen Nexo să le golească şi să le demoleze singuri, pentru a-şi putea recupera bunurile depozitate aici ori materialele folosite la construirea acestora.

La începutul lunii martie municipalitatea orădeană a trecut la demolarea construcţiilor folosite de proprietari, în majoritatea cazurilor, ca şi magazii pentru diferite bunuri din gospodărie.

După cum BIHOREANUL a mai scris, municipalitatea orădeană a decis în urmă cu trei ani dezafectarea tuturor garajelor de pe domeniul public până în anul 2024.

Măsura este menită să îmbunătățească aspectul zonelor ocupate de astfel de construcţii şi să ofere mai multe locuri de parcare pentru maşinile orădenilor. Potrivit calculelor municipalităţii, pe amplasamentul a două garaje pot fi amenajate trei locuri de parcare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
@KP
"230 de locuri de parcare vor lua locul celor ... ... câtorva zeci de garaje" Inca o data gica contra da lovitura. Adica era bine sa ramana mizeria "garajelor", care de fapt erau/sunt niste depozite si care n-au vazut masini poate niciodata, decat niste parcari civilizate? 80 de parcari nu conteaza pentru tine? Doar pentru sunt facute de "neterminati"? Esti intreg la cap? Nimic nu-i bine, cum te suporta apropiatii?
Postat 11 Mai 2024, 11:55 de Biggie
230 de locuri de parcare vor lua locul celor ...
... câtorva zeci de garaje și celor 150 de locuri deja existente. Așadar, doar câteva locuri în plus, în viitor, dar care vor fi taxate la nivel net superior.
Postat 10 Mai 2024, 18:04 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5085 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON