`
1 2 3 4 5 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 6329 rezultate
- Tânărul bihorean Florin Mihuţ, imobilizat în scaun cu rotile în urma unui accident, lansează o carte motivaţională la Muzeul Ţării Crişurilor 08/05/2024
- Operație în premieră la Oradea: Unui adolescent i s-a fixat un os fracturat cu o tijă de titan (FOTO) 07/05/2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: A fost sau nu a fost viol? Lumea Teatrului orădean, împărțită în tabere 07/05/2024
- Sfârșit tragic pentru o bunicuță: a murit pe drum spre slujba de Înviere 05/05/2024
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO) 04/05/2024
- Liceeni olandezi, voluntari în Bihor: În loc de sejururi de vis, au ales să facă bine! (FOTO) 03/05/2024
- Bihorel: Cu șeful Poliției Ștei, ți-o iei! 03/05/2024
- Trei meciuri în 8 zile: Fotbaliştii de la FC Bihor încep seria jocurilor vineri, cu CSC Peciu Nou 02/05/2024
- Boxeri darnici: Mai mulți sportivi au donat o bandă de alergat unei secții de recuperare din Spitalul Județean (FOTO) 02/05/2024
- Accident pe DN 1, în Bihor. Şeful Poliţiei Ştei a intrat cu BMW-ul pe contrasens şi a izbit două maşini (FOTO) 30/04/2024
- Fost olimpic la matematică, cu un CV impresionant, Adrian Madar este candidatul PSD la funcția de primar al Municipiului Oradea 29/04/2024
- FC Bihor susţine sâmbătă, în deplasare, al patrulea duel din acest sezon cu Poli Timişoara 26/04/2024
- Primăria Oradea cumpără două apartamente, pentru a face loc viitorului sediu al Medicinei Legale 25/04/2024
- Verdict final în cazul şoferului din Oradea care a omorât, pe trecerea de pietoni, un copil de 12 ani. Mama băiatului: „Este o bătaie de joc” 25/04/2024
- Transportatorii de marfă sau de persoane, în vizor: De ce s-au ales cu amenzi 70 de şoferi într-o singură zi 25/04/2024
- FC Bihor a încheiat un parteneriat de colaborare cu JC Liberty: Tinerii fotbalişti orădeni vor avea în pregătiri şi elemente specifice judoului! (FOTO) 25/04/2024
- Judecătoarea Ancuța Popoviciu, originară din Bihor, nu va fi suspendată. A stat mută în fața jurnaliștilor (VIDEO) 24/04/2024
- Rupt de beat şi fără permis, un şofer din Oradea a izbit două maşini parcate. Polițiștii l-au "cazat" în Arest 22/04/2024
- Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Iepurașul vine la ERA Park și la Târgul de Paște din Cetate 22/04/2024
- Bihorel: Sute de kilometri de piste pentru bicicliști 21/04/2024
- Patru medalii pentru tinerii judoka ai Liberty Oradea. Tudor Lascău, campion pe urmele părinților: tatăl este singurul Shidoin nejaponez din lume, iar mama îi e antrenoare (FOTO) 21/04/2024
- A fost respinsă cererea de abținere a judecătoarei bihorene în procesul lui Vlad Pascu 19/04/2024
- „Autostrăzi” pentru cicliști: În numai doi ani, pasionații de ciclism în natură vor avea 330 kilometri de piste în Bihor 19/04/2024
- Judecătoarea din cazul Vlad Pascu, originară din Bihor, a făcut cerere de abținere în acest proces 18/04/2024
- FC Bihor joacă vineri la Carani, cu Phoenix Buziaş 18/04/2024
- Ciprian Blejan, candidat AUR la preşedinţia CJ Bihor: Suntem prizonierii nepăsării! Indiferenţa autorităţilor subminează siguranţa copiilor în şcoli 18/04/2024
- Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din Bihor care a scandalizat opinia publică în cazul accidentului din 2 Mai 16/04/2024
- Se pot depune candidaturile la locale. Primul „client” al Biroului Electoral Județean Bihor a fost bulibașa romilor, care se vrea șef al CJ în locul lui Bolojan 16/04/2024
- Copilărie zdrobită: Indolența autorităților a băgat în spital un copil de 6 ani, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el (FOTO) 16/04/2024
- Accident în Bihor: Un adolescent de 15 ani a urcat la volan și n-a putut controla mașina când a fost depășit. El și pasagerul său au ajuns la spital 15/04/2024
- Ghid spre aurore: Orădeanul Horia Bogdan duce fotografi profesioniști sau amatori în locuri naturale spectaculoase (FOTO) 14/04/2024
- Domnişoara munţilor: A devenit campioană naţională la alergare montană după numai 2 ani de când s-a apucat de sport (FOTO) 13/04/2024
- O nouă poluare masivă pe Peța: Pârâul s-a umplut de pești morți, din Oradea până în Sântandrei (FOTO/VIDEO) 13/04/2024
- FC Bihor începe sâmbătă, la Peciu Nou, seria jocurilor programate în judeţul Timiş 12/04/2024
- Anunț Distrigaz: Întrerupere planificată de gaze naturale 12/04/2024
- Orădencele au cucerit argint la Naţionalele şi Superliga de spadă de la Satu Mare 11/04/2024
- Cum a fost prins în Oradea criminalul evadat la București: S-a dat drept şofer de TIR cu maşina defectă şi a traversat ţara cu autostopul 10/04/2024
- Nu mai aprindeți resturile de vegetație! Şase incendii într-o singură zi în Bihor, inclusiv într-un cimitir (FOTO) 10/04/2024
- Poliția Bihor, despre accidentul mortal de pe DN 1: tânărul șofer a intrat frontal în TIR 10/04/2024
- Un pod, CFR, prea îndepărtat! 10/04/2024
- Accident mortal în Bihor: Un tânăr de 24 de ani a decedat, după impactul dintre un autoturism și un TIR 10/04/2024
- Ca-n vestul sălbatic! Au închiriat una din cele mai pitoreşti zone din Bihor, pe bani de nimic, propriilor neamuri și prietenilor (FOTO) 09/04/2024
- Judo: Mai multe medalii şi un titlu de campion naţional pentru orădenii de la CSM 08/04/2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Una dintre cele mai frumoase zone din munţii Pădurea Craiului a ajuns cartier de rulote şi construcţii neautorizate 08/04/2024
- Un copil de 6 ani din Bihor a ajuns la spital în stare gravă, după ce poarta unui teren de fotbal a căzut peste el 07/04/2024
- Ministra Justiției, despre judecătoarea originară din Bihor care a scandalizat opinia publică, în dosarul 2 Mai: „Atitudinea a fost nepotrivită” 06/04/2024
- „Există viaţă şi în scaun rulant”: Bihoreanul Florin Mihuţ a impresionat juriul de la „Chefi la cuţite” (FOTO/VIDEO) 04/04/2024
- "Nu vrem drum!". Orădenii din Oncea se opun amenajării unei legături rutiere prin cartier care să lege zona Paleu de Şoseaua Borşului 02/04/2024
- CSM Oradea s-a impus la Medgidia și a urcat pe locul 4 în play-off-ul Diviziei A la handbal masculin 31/03/2024
- O mare surpriză din partea chestorului Haniș 30/03/2024
- Tânărul din Bihor care a provocat moartea unui consătean a fost condamnat definitiv la 7 ani de închisoare. Suma uriaşă pe care trebuie să o plătească rudelor victimei 28/03/2024
- Şeful Poliţiei Bihor: Va fi o regulă că șoferii băuţi sau drogaţi merg în Arest! 27/03/2024
- Doi copilași care au rămas blocaţi într-o maşină pe o stradă din Oradea, salvaţi de pompieri 26/03/2024
- Traian Bulzan, șeful Secției Drumuri Naționale Oradea: „În Bihor se va circula incomparabil mai bine” 26/03/2024
- Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: De la Comedy Show cu Marian Godină la concert Paraziții 25/03/2024
- După 10 ani de la moartea unui șofer într-una din „insulele morții” de pe DN 79, Tribunalul Bihor a confirmat vinovăția CNAIR 23/03/2024
- Distrigaz: Întrerupere planificată gaze naturale 23/03/2024
- FC Bihor încheie sezonul regular cu jocul de acasă cu Progresul Pecica 22/03/2024
- FOTO/VIDEO Ciolacu, Ciucă și Grindeanu, la Oradea. Când se va deschide circulația pe șoseaua dintre centura Oradea și autostradă 22/03/2024
- De ce a fost respinsă recuzarea judecătoarei din Bihor care judecă tragedia din 2 Mai 21/03/2024
- Accidentul de pe bulevardul Dimitrie Cantemir din Oradea a fost provocat de un șofer de 19 ani. Ce au constatat polițiștii la primele cercetări (VIDEO) 20/03/2024
- Accident şocant pe bulevardul Dimitrie Cantemir din Oradea: Un şofer s-a izbit cu maşina de un stâlp de protecţie. Autoturismul s-a rupt în două (FOTO/VIDEO) 19/03/2024
- Handbal: CSM Oradea a cedat cu 31-40 jocul cu CSM Focşani din optimile Cupei României 19/03/2024
- Armand Goșu, interviu pentru BIHOREANUL: „Aducem oameni din Bangladesh, din Sri Lanka, din Nepal să ne apere de ruși?” 17/03/2024
- Lucrarea unei artiste originare din Bihor va fi expusă în Trafalgar Square din Londra (FOTO) 16/03/2024
- Turist din Ungaria, accidentat pe un traseu din Vadu Crișului. Salvatorii montani l-au dus pe targă 3 kilometri (FOTO) 15/03/2024
- Guvernul reînființează Antifrauda județeană. Boloș: Va face ANAF mai puternic în combaterea evaziunii fiscale 15/03/2024
- Tragedia de la 2 Mai: Judecătoarea cu origini în Bihor a admis procedura simplificată în cazul lui Vlad Pascu, fapt ce i-ar reduce considerabil pedeapsa 14/03/2024
- Ce plătește asiguratorul când nu respectă legea? 14/03/2024
- Primăvară cu povești: Teatrul Regina Maria pregătește două premiere pentru orădeni 14/03/2024
- Premieră în România: operație pe creier prin... pleoapă! (FOTO) 11/03/2024
- Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Direcția 5 la Filarmonică și Theo Rose la ERA Park 11/03/2024
- Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Calculul electoral al Birtașului în „războiul garajelor” 11/03/2024
- "Interzis pietonilor". Trotuarul din strada Independenţei a fost închis cu gard, începând din dreptul Podului Sfântul Ladislau (FOTO) 09/03/2024
- Cum s-a petrecut accidentul mortal de lângă Fegernic. Medicul avea permisul suspendat 08/03/2024
- „Suntem împietriți de durere!”. Medicul bihorean Vindis László este victima accidentului mortal de joi seara 08/03/2024
- Accident grav în Bihor: Șoferul unui autoturism a murit după impactul cu un TIR 07/03/2024
- După o perioadă lungă de pregătiri, FC Bihor este gata de startul stagiunii de primăvară (FOTO) 07/03/2024
- Un proiectil funcţional, descoperit pe un teren agricol din Sânmartin 07/03/2024
- "Legea 2 Mai", care prevede ca traficanţii de droguri de mare risc să nu mai poată primi pedepse cu suspendare, a fost adoptată 05/03/2024
- S-a terminat: Victor Micula a scăpat de procesul în care a fost acuzat că a vrut să înşele o firmă de asigurări cu 275.000 euro 05/03/2024
- Baschetbalistul Nikola Markovic a plecat de la echipa CSM CSU Oradea 05/03/2024
- Baschet: CSM CSU Oradea joacă luni de la ora 19, la Bucureşti, cu Dinamo 04/03/2024
- FC Bihor a încheiat seria amicalelor cu o victorie clară pe teren propriu (FOTO) 03/03/2024
- „Animalele nu sunt materiale”. Protest la prezentarea de modă a Victoriei Beckham, de la Paris (VIDEO) 02/03/2024
- Polițistul Bogdănel în acțiune: de 1 Martie a oferit mărțișoare șoferițelor oprite în Piața Unirii din Oradea (FOTO) 01/03/2024
- Primarul Florin Birta: Calea Aradului din Oradea se lărgește la 4 benzi, 16 arbori vor fi transplantați, linia de tramvai va fi înierbată 29/02/2024
- Deficit masiv de personal în Poliție și alte structuri MAI, după pensionări. Infracțiunile, în creștere 28/02/2024
- Prins beat la volan, un șofer din Ceica a fost trimis în arest de polițiștii din Beiuș, după ce a refuzat recoltarea de probe 28/02/2024
- Baschetbalistele de la CS Crişul Oradea au cucerit medaliile de bronz la Campionatul Naţional U19 (FOTO) 27/02/2024
- Pedeapsa și rolul educativ: Cum a motivat Judecătoria Oradea decizia de a-l trimite la închisoare pe un bărbat prins pentru a doua oară fără permis la volan 27/02/2024
- Trafic în continuare îngreunat pe DN 1 Oradea-Cluj. Vezi rutele ocolitoare! (FOTO) 27/02/2024
- Drogaţi la volan: Un şofer a izbit un pieton în Tileagd, o tânără a provocat un accident în Oradea 27/02/2024
- Accident în cartierul Nufărul din Oradea: O femeie a fost lovită pe trecerea de pietoni 27/02/2024
- Trafic în fum pe DN1: Incendiu de vegetație uscată între Lugașu de Jos și Urvind (FOTO) 26/02/2024
- Ministra Justiției spune că judecătoarea originară din Beiuș care a scandalizat o țară întreagă este „o pată neagră”: „Efectiv am paralizat când am citit” 26/02/2024
- Gest inconștient: O femeie de 25 de ani din Maramureș a condus cu bebelușul de 9 luni în brațe (VIDEO) 25/02/2024
- Accident cu ATV în Arieșeni, provocat de un tânăr de 18 ani din Oradea. O fată de aceeași vârstă a ajuns la spital 25/02/2024
- FC Bihor a câștigat clar penultimul amical: 5-1 cu CSM Victoria Carei (FOTO) 24/02/2024
- Primărie din Bihor, prinsă în flagrant când îngropa gunoaie lângă o arie protejată. Garda de Mediu îi confiscă utilajul! (FOTO/VIDEO) 24/02/2024
1 2 3 4 5 Pagina următoare >
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Primărie pe datorie: Dacă ar trăi din banii lor, un sfert dintre localitățile bihorene ar intra în faliment 08:01, 09 Mai 2024
- Bulibașa lui Sorbán: De ce l-a pus primarul din Lugaș pe liderul romilor pe loc eligibil 09:08, 09 Mai 2024
- Șoferii care dețin permis de categoria B pot conduce și motociclete, cu unele condiții 10:03, 09 Mai 2024
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
- Tehnologia dă bătăi de cap: Rețeaua de calculatoare a Primăriei Oradea întâmpină probleme după probleme 14:48, 03 Mai 2024
- Un anti-model: Bolojan 11:08, 30 Apr 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- „Floare de Iris, floare de colț...”: Concert Iris la Noo’vo Resto Lounge, în Oradea (VIDEO) 18:26, 09 Mai 2024
- Porți... închise: Aeroportul Oradea nu va mai primi oaspeți în acest weekend. Primele imagini din interiorul noului terminal (FOTO) 18:01, 09 Mai 2024
- Pasajul pe sub Bulevardul Decebal din Oradea va fi construit de firma Freyrom. Lucrările vor începe cu demolări de case (FOTO) 17:30, 09 Mai 2024
- Ciprian Blejan, candidat AUR la preşedinţia CJ Bihor: Producem acasă, consumăm de acasă. E timpul să investim în noi înșine! 17:10, 09 Mai 2024
- Ce caută președintele chinez în Europa. Ștefan Popescu, analist de politică externă: „China are nevoie să nu existe un Occident unit.”
- De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Motivarea tribunalului de la Washington
- Cine a fost Olga Lengyel, supraviețuitoare de la Auschwitz, și cum se predă istoria Holocaustului în România
- Programatorul din Londra care te ajută să verifici tot ce cumpără statul român
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:40, 09 Mai 2024
- Săptămâna Verde la Compania de Apă Oradea (FOTO) 10:57, 30 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 26 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:42, 02 Apr 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- ocolirea localitatii Husasau de Cris e o prostie administrativa un drum pe la est de Husasau e un drum fara... Postat 09 Mai 2024, 18:25 de unu
- Bihon (in afara de click-bait din titlul ca "s-a stabilit traseul") Două variante pentru Inelul Metropolitan... Postat 09 Mai 2024, 18:08 de unu
- Bihon (in afara de click-bait din titlul ca "s-a stabilit traseul") Două variante pentru Inelul Metropolitan... Postat 09 Mai 2024, 18:08 de unu
- chiar nu poti sa il acuzi pe Bolojan de extremism, dictatura si partizanism a colaborat in trecut in coalitii, cand... Postat 09 Mai 2024, 18:03 de unu
- simt cu editorialele bihoreanului, merita citite si dl. Chirila si dl. Adrian. Chiar acum... Postat 09 Mai 2024, 17:45 de unu
Bihoreanul tipărit
- Primărie pe datorie: Dacă ar trăi din banii lor, un sfert dintre localitățile bihorene ar intra în faliment 08:01, 09 Mai 2024
- Secrete din culise: Amănunte neștiute din dosarul condamnării actorului Andrian Locovei pentru viol asupra unei colege 08:01, 08 Mai 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: A fost sau nu a fost viol? Lumea Teatrului orădean, împărțită în tabere 00:00, 07 Mai 2024
- Prăpăd de la scântei: Detaliile incendiului care a mistuit depozitele companiilor Cargus şi Black Sea din Oradea. Cine e vinovatul? (FOTO/VIDEO) 08:41, 03 Mai 2024
ACTUAL
- Arhiepiscopul Teodosie, trimis în judecată de DNA, după o dezvăluire Recorder (VIDEO) 19:05, 08 Mai 2024
- Avertizări de inundații pe râuri din Bihor. Cod portocaliu în zona Crișului Pietros 18:40, 08 Mai 2024
- Medici: Florin Piersic are o infecție generalizată în organism, septicemie. Un nou mesaj din partea actorului 15:30, 08 Mai 2024
- Astra Zeneca retrage de pe piață vaccinul anti Covid, folosit inclusiv în România 13:15, 08 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- Oradea găzduiește Campionatul Național Universitar de baschet feminin 09:35, 09 Mai 2024
- Liga a III-a: Egal pentru Lotus Băile Felix la Carei şi înfrângere pentru Crişul Sântandrei la Satu Mare 19:31, 08 Mai 2024
- CSM Oradea va avea doi reprezentanţi la Mondialele individuale de Judo din Abu Dhabi 14:55, 08 Mai 2024
- Cu multe modificări în primul 11, FC Bihor a remizat doar cu Phoenix Buziaş 07:30, 08 Mai 2024
BIHOREANUL TV
- Filmul „21 de rubini” al preotului Ciprian Mega a fost publicat integral pe YouTube (VIDEO)
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO)
- Mesajul de Paște al episcopului Virgil Bercea și programul de sărbători de la Catedrala greco-catolică „Sf. Nicolae” Oradea (VIDEO)
Oradea Noastră
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
- Busu de Bihor: Autodidact în meteorologie, tânărul Roberto Popa prognozează cu acuratețe vremea pentru bihoreni 08:05, 07 Mai 2024
- Fața orașului: O familie de lebede și-a făcut un cuib neobișnuit în Oradea (FOTO) 16:00, 06 Mai 2024
- Părintele tuturor: De 25 de ani, un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută (FOTO) 09:01, 28 Apr 2024
Bihor
- Porți... închise: Aeroportul Oradea nu va mai primi oaspeți în acest weekend. Primele imagini din interiorul noului terminal (FOTO) 18:01, 09 Mai 2024
- Pasajul pe sub Bulevardul Decebal din Oradea va fi construit de firma Freyrom. Lucrările vor începe cu demolări de case (FOTO) 17:30, 09 Mai 2024
- E definitiv! Cei doi părinţi din Bihor care îşi educau copiii acasă sunt obligaţi să-i reînscrie la şcoală 16:40, 09 Mai 2024
- Lăsată liberă de Tribunal, fosta adjunctă a ITM Bihor, Nadia Racz, rămâne totuși sub control judiciar 13:50, 09 Mai 2024
Stiri Oradea
- Porți... închise: Aeroportul Oradea nu va mai primi oaspeți în acest weekend. Primele imagini din interiorul noului terminal (FOTO) 18:01, 09 Mai 2024
- Pasajul pe sub Bulevardul Decebal din Oradea va fi construit de firma Freyrom. Lucrările vor începe cu demolări de case (FOTO) 17:30, 09 Mai 2024
- „Valea împăcării” și „Triplu By-pass”. Un fost deținut politic își lansează la Muzeul Orașului Oradea două romane document 10:54, 09 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
Timp Liber
- „Floare de Iris, floare de colț...”: Concert Iris la Noo’vo Resto Lounge, în Oradea (VIDEO) 18:26, 09 Mai 2024
- Orchestra "Lăutarii" din Chişinău va concerta alături de Monica Anghel, Paula Seling și alții în Piața Unirii din Oradea 11:35, 09 Mai 2024
- „Valea împăcării” și „Triplu By-pass”. Un fost deținut politic își lansează la Muzeul Orașului Oradea două romane document 10:54, 09 Mai 2024
- România pitorească: Zeci de imagini realizate de artiști fotografi internaționali vor fi expuse în Cetatea Oradea 18:20, 08 Mai 2024
Revista Familia
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
- Pragul Vaida #11, cu poeţii experimentali Dmitri Miticov şi Cătălin Şuteu 20:08, 12 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: Un punct termic rămâne fără apă caldă 10:11, 09 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Alte șase puncte termice rămân fără apă caldă 16:53, 08 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Încă două puncte termice rămân fără apă caldă 10:41, 08 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea apei calde în Piața 1 Decembrie, Piața Independenței și pe alte străzi din oraș 15:31, 07 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.6285 RON
- 1 EUR = 4.9761 RON
- 1 HUF = 0.0128 RON