URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
18 Aprilie 2024, 12:15

Ciprian Blejan, candidat AUR la preşedinţia CJ Bihor: Suntem prizonierii nepăsării! Indiferenţa autorităţilor subminează siguranţa copiilor în şcoli

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bihorul are, şi în prezent, unităţi de învăţământ fără autorizaţii sanitare şi de securitate la incendii, fără pază. Copiii noştri sunt nevoiţi să înveţe în clădiri infecte, expuşi la accidente, violență, hărțuiri, traficul cu stupefiante şi chiar abuzuri.

„Ne trebuie o schimbare radicală, nu cârpeli și vorbe goale!”, spune candidatul AUR la preşedinţia CJ Bihor, care atrage atenţia asupra indiferenţei cu care autorităţile statului şi cele locale tratează problema siguranţei copiilor în unităţile de învăţământ.

Copiii noştri, la mâna hazardului

În Bihor, la începutul anului şcolar 2023/2024, existau 61 de şcoli și grădinițe în județ care nu au autorizație sanitară de funcționare, pentru că sunt într-o stare deplorabilă. În plus,ultima statistică făcută publică de ISU Crişana arată că 86 dintre clădirile unităţilor de învăţământ din Bihor nu sunt autorizate din punct de vedere al securităţii.

„Asta înseamnă o infrastructură inadecvată pentru siguranţa copiilor. În caz de seisme, inundaţii sau incendii, în aceste multe unități de învățământ, siguranţa copiilor este la mâna hazardului”, susţine Ciprian Blejan.

Bătaie de joc

Lipsa unor sisteme de protecţie eficiente lasă loc abuzurilor. Au devenit la ordinea zilei ştirile cu educatoare şi profesori care lovesc şi înjură copiii, cu şcoli unde traficanţii de droguri se plimbă nestingheriţi, unde copiii cad victime accidentelor, violenţelor şi hărţuielii.

„Este revoltător că siguranța copiilor în școlile din România e tratată cu atâta indiferență! Nu doar în Bihor - la nivel național, infrastructura educațională e la pământ, iar siguranța elevilor e pusă grav în pericol. Clădirile sunt dărăpănate, lipsește personalul specializat în securitate, un teren minat pentru copiii noștri. România a eşuat în protejarea propriilor săi copii”, declară candidatul AUR la preşedinţia CJ Bihor.

Se cer investiţii

În opinia lui Ciprian Blejan, toate imobilele în care funcţionează unităţile de învăţământ din Bihor ar trebui expertizate din punct de vedere sanitar şi al siguranţei elevilor. Sarcina este a autorităţilor locale şi judeţene, obligate să asigure infrastructura adecvată în şcoli şi grădiniţe.

„În secolul 21, e ridicol să ridici în slăvi o autoritate publică locală sau judeţeană şi să ai şcoli fără grupuri sanitare în incintă, fără apă curentă, canalizare, instalații electrice şi rețele de încălzire centralizate ori mobilier școlar adecvat”, susţine candidatul AUR la preşedinţia CJ Bihor.

Unde mai pui, zice tot Blejan, că în contextul actual, într-o Europă tot mai nesigură, siguranţa copiilor ar fi trebuit să fie o urgenţă stringentă. „Se cer investiții majore pentru a aduce infrastructura școlilor în secolul 21, personal pregătit să intervină la nevoie, sisteme de securitate demne de acest nume. Iar toate acestea susținute de o legislație bine pusă la punct care să protejeze cu adevărat copiii. Nu mai putem accepta indiferența criminală a celor care ar trebui să ofere siguranță copiilor noștri în școli!”, susţine Ciprian Blejan, candidat AUR la preşedinţia CJ Bihor.


Sunt un inginer cu o vastă experiență în domeniul construcțiilor edilitare. De-a lungul carierei mele, am realizat și implementat sute de proiecte în mai multe județe ale țării, demonstrând abilități manageriale excepționale și o capacitate de a duce la bun sfârșit proiecte complexe. Sunt convins că pot contribui semnificativ la dezvoltarea județului Bihor. Am o viziune clară pentru viitorul județului nostru și sunt determinat să implementez proiecte concrete și eficiente, care vor îmbunătăți calitatea vieții tuturor cetățenilor.

Vă invit să vă alăturați echipei mele și să construim împreună un Bihor mai prosper, mai modern și mai unit!

Bihorul RENAȘTE!

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON