URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Aprilie 2024, 19:00

Bihorel: Sute de kilometri de piste pentru bicicliști

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Veste bună pentru bicicliștii din Bihor! De acum înainte nu vor mai fi turtiți de camioanele ce circulă haotic în trafic, dar nici nu vor mai putea accidenta tinere mămici ieșite la plimbare cu cărucioarele. Asta pentru că guvernanța locală anunță că amenajează niște piste frumoase.

Ele se vor amenaja în general pe rambleul căilor ferate nefolosite și pe digurile apelor din parohia celor de la ABA Crișuri.

Aceste investiții vor avea numeroase implicații.

1. După două drumuri pe bicicletă de la Oradea la Beiuș, pașnicii bicicliști vor începe să se bată cu pompele de umflat roți.

2. Chiar dacă calea ferată Oradea Cluj este dezafectată, pe acest traseu nu se vor face piste de biciclete.

3. Bicicliștii care vor merge beți pe diguri vor avea ocazia să ia gratuit și lecții de înot.

4. Pe lângă pistele de biciclete se vor face și niște șosele ca să poată fi aduși înapoi cei care nu mai au energie să revină acasă.

5. PSD-ul va cere ca autoritățile locale să asigure gratuit biciclete tuturor cetățenilor urbei.

6. Înainte de construcția pistelor, PNL-ul a cerut plantarea de pomi pe traseu, ca să aibă ce tăia când încep lucrările de amenajare.

7. UDMR solicită Consiliului Județean ca pe traseu să fie admise doar biciclete care au plăcuțe de frână bilingve.

8. Pentru a nu supăra imperiul Rus, partidul AUR cere interzicerea pe trasee a celebrelor biciclete de pe vremuri, „Ucraina”.

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON