Doi copilaşi cu vârste de 1 şi 2 ani care au rămas blocaţi într-o maşină pe strada Nicolae Jiga din Oradea au fost salvaţi de pompierii orădeni.
Potrivit unei informări transmise de purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, locotenent-colonel Camelia Roșca, incidentul a fost sesizat la 112 chiar de mama celor doi copii, luni, în jurul orei 17.45.
"Femeia ieşise, timp de câteva minute, din autoturism, pentru a cumpăra medicamente, uitând cheile în interior, răstimp în care cei mici se jucaseră, blocând accidental portierele", se arată în comunicat.
La faţa locului au ajuns pompierii Detaşamentului 1 Oradea, care utilizând mai multe accesorii din dotare au spart cu grijă geamul din dreapta faţă, reuşind apoi să deblocheze maşina şi să-i predea în siguranţă pe cei doi copii mamei lor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.