Un orădean în vârstă de 45 ani a fost reţinut pentru 24 ore, după ce, fără permis de conducere şi beat criţă fiind la volanul unui Peugeot, a izbit două maşini parcate pe strada Meziadului din Oradea.
Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, accidentul rutier s-a produs sâmbătă seară, în jurul orei 23.
"Polițiștii Biroului Rutier Oradea l-au depistat pe bărbatul de 45 de ani după ce, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și având o concentrație alcoolică de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat", scrie în informare.
Din fericire, evenimentul rutier a fost fără victime. Orădeanul a fost condus la sediul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Bihor, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar apoi la sediul Serviciului Rutier Bihor, pentru audieri. În final, poliţiştii i-au întocmit dosar penal şi l-au reţinut pentru 24 de ore.
El este cercetat acum, în libertate, pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Ancheta este continuată de polițiștii Serviciului Rutier Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.