`
1 2 3 4 5 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 6059 rezultate
- Pragul Vaida #12, cu Ioan F. Pop, Marian Neguțu și Vlad Mușat 10/05/2024
- Calea Aradului va fi închisă luni circulaţiei auto, dinspre Ioşia spre Biserica Emanuel (FOTO) 09/05/2024
- ADLO anunță prelungirea apelului de selecție nr. 4 a participanților în etapa de preincubare în vederea stabilirii rezidenților în cadrul incubatorului de afaceri 08/05/2024
- Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în zona de munte a județului Bihor 08/05/2024
- Secrete din culise: Amănunte neștiute din dosarul condamnării actorului Andrian Locovei pentru viol asupra unei colege 08/05/2024
- Cu multe modificări în primul 11, FC Bihor a remizat doar cu Phoenix Buziaş 08/05/2024
- Premii pentru tineri orădeni la un concurs de robotică din Grecia (FOTO) 07/05/2024
- Avertizare meteo imediată: cod galben de furtuni în Bihor 07/05/2024
- Serviciile de informaţii avertizează: Rusia planifică acţiuni violente de sabotaj în Europa 06/05/2024
- "Muzica Palatelor Orădene". Casa Darvas, Templul Francmasoneriei şi celelalte obiective Oradea Heritage îşi deschid gratuit porţile la Noaptea Muzeelor 06/05/2024
- Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Edda la Festum Varadinum și Iris la Noo’vo 06/05/2024
- Alertă de vreme rea în Bihor: cod galben de furtună în mai multe localități din județ 05/05/2024
- Tu știi unde vei vota? Ce secții din Oradea au fost mutate și unde au fost arondate străzile nou înființate (DOCUMENT) 04/05/2024
- 10 elevi, 10 premii pentru Bihor la olimpiada națională de geografie. Județul este pe locul 2 în țară, în urma rezultatelor (FOTO) 03/05/2024
- Ziua porților deschise la creșele din Oradea. Părinții pot vedea cum arată și ce servicii oferă unitățile de învățământ antepreșcolar 02/05/2024
- Noaptea Muzeelor în Oradea: O mulțime de obiective turistice vor putea fi vizitate gratuit 01/05/2024
- Euro-fraudă la Universitate: Închisoare cu suspendare pentru un universitar orădean acuzat de fraudă cu fonduri europene 01/05/2024
- Bravo, Alex! Un elev din Oradea s-a calificat la olimpiada europeană de geografie, unde anul trecut a luat locul I 30/04/2024
- Rezultate foarte bune pentru înotătorii orădeni la Campionatele Naționale Universitare de la Bacău (FOTO) 30/04/2024
- Săptămâna Verde la Compania de Apă Oradea (FOTO) 30/04/2024
- Ne enervează: Hoții de flori devastează și curțile școlilor din Oradea (VIDEO) 29/04/2024
- Doi liceeni din Oradea, pe podium la Olimpiada de Robotică din Grecia (FOTO) 29/04/2024
- Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Evenimente dedicate sărbătorilor pascale 29/04/2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Cum se prezintă „harta electorală” a județului și ce spun sondajele locale 29/04/2024
- Contratenorul Viktor Iosif aduce un concert de arii de operă, la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea 28/04/2024
- Primarul din Sântandrei, Ioan Mărcuş, şi-a lansat candidatura pentru al nouălea mandat. Cine face parte din echipa lui (FOTO) 27/04/2024
- Programul obiectivelor turistice ale Oradea Heritage în 1-6 mai 26/04/2024
- Costel Moza, economist și antreprenor, candidatul AUR la Primăria Oradea: „Prioritatea mea? Bunăstarea orădenilor, păstrarea valorilor creștine şi susținerea familiei tradiționale” 25/04/2024
- Peste 160 de cai și 41 de atelaje vor concura în acest weekend la Pășunea Berkeș 24/04/2024
- Actorul orădean Andrian Locovei, condamnat la 6 ani de închisoare pentru viol. „E o porcărie, a fost totul consimţit” 23/04/2024
- Ediția a II-a a Maratonului pentru Educație Antreprenorială (FOTO) 22/04/2024
- Regii în Bihor: În perioada interbelică, familia regală a vizitat de mai multe ori Oradea şi Bihorul. Ce statui s-au ridicat în urma lor (FOTO) 21/04/2024
- Final spectaculos al manifestărilor organizate la 105 ani de la Eliberarea Oradiei (FOTO/VIDEO) 21/04/2024
- "Fii curajos, vorbeşte": Peste 1.000 de elevi din Bihor, încurajaţi să-şi exprime sentimentele şi să ia cuvântul în faţa colegilor (FOTO) 20/04/2024
- Paradă de atelaje cu 2 și 4 cai, duminică, în Oradea 20/04/2024
- Campanie gratuită de sigilare a dinţilor pentru elevii din şcolile din Oradea 20/04/2024
- La mulți ani, Oradea! Programul manifestărilor ce marchează 105 de ani de la instaurarea administrației românești 20/04/2024
- Pentru Oradea curată: Elevi de la patru colegii din oraș au adunat gunoaiele din centru (FOTO) 19/04/2024
- 1919 în Oradea: Pe 20 aprilie, se împlinesc 105 ani de la intrarea Armatei Române în Oradea. Care a fost atmosfera atunci? (FOTO) 19/04/2024
- Oradea să trăiască! Orădenii sunt aşteptaţi la o mare sărbătoare românească, la 105 ani de la eliberarea oraşului 18/04/2024
- Oradea "unplugged". Staţiile de încărcare electrică din parcările supraetajate nu funcţionează de peste un an (FOTO) 18/04/2024
- Parcarea subterană cu 1.000 de locuri, pe care Primăria Oradea vrea să o construiască în Nufărul, în consultare publică 17/04/2024
- Încă 5 școli din Bihor incluse în programul „Masă sănătoasă”, prin care elevii primesc zilnic mâncare 16/04/2024
- Noi descinderi în dosarul „mafiei gunoaielor” care a acționat și în Bihor (FOTO/VIDEO) 16/04/2024
- Ploi și vânt în Bihor. Zona de munte a județului, sub cod galben 16/04/2024
- Primăvara Reînvierii noastre: Programul complet al manifestărilor organizate cu ocazia împlinirii a 105 de ani de la instaurarea administrației românești în Bihor și Oradea 16/04/2024
- Prognozele meteo pentru Bihor vor fi mai precise după punerea în funcțiune a unui radar meteo nou în Oradea (FOTO) 15/04/2024
- Poftă de excelență: Platforma carne-online.ro a Distri Fresh International Oradea, cel mai căutat e-shop de profil din România (FOTO) 15/04/2024
- Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Nicu Alifantis, Horațiu Mălăele și Andra vin să ne încânte! 15/04/2024
- Pregătiri de sărbătoare. Oradea se împodobeşte cu sute de steaguri, cocarde şi ghirlande tricolore, pentru festivităţile de 20 aprilie (FOTO) 13/04/2024
- Nouă medalii, dintre care cinci de aur pentru arcaşii de la Menumorut Biharia, la Naţionalele probei sportive 3D Indoor (FOTO) 13/04/2024
- Restricții de circulație în centrul Oradiei pe 19 și 20 aprilie, pentru manifestările de Ziua eliberării orașului 12/04/2024
- Meșter de lumină: Un orădean s-a specializat în arta vitraliilor, a icoanelor pe sticlă, restaurării și miniaturii. Vezi ce e în stare să facă! (FOTO) 12/04/2024
- Inginerul orădean Alexandru Pop își va lansa cartea Libellus Nomisticus, la Muzeul „Iosif Vulcan” 10/04/2024
- Rata șomajului în Bihor, în ușoară creștere. Vezi unde te poți angaja! 10/04/2024
- Fără recunoaștere facială, dar cu cartele: Colegiul Ghibu din Oradea a angajat firma care să-i monteze un sistem de acces controlat 10/04/2024
- Jos pălăria: Lalelele înconjoară clădirea Colegiului Onisifor Ghibu din Oradea (FOTO) 09/04/2024
- 105 ani de la eliberarea Oradiei: Paradă militară, concert Andra, retragere cu torțe și foc de artificii. Vezi programul complet al zilei de 20 aprilie! 09/04/2024
- PSD și-a anunțat candidații la CJ Bihor și Primăria Oradea: medicul Aurel Mohan și economistul Adrian Madar 09/04/2024
- Termoficare Oradea anunță întreruperea furnizării apei calde de consum în cartierul Nufărul I 09/04/2024
- Nufăr... fără frunze : Primăria pune la pământ peste 2.000 de copaci, în proiectul privind regenerarea cartierului Nufărul I 08/04/2024
- Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Concerte Pacifica & Toni Șeicărescu și Fără zahăr 08/04/2024
- Primăria caută firme pentru modernizarea a trei parcuri din Oradea. Cum ar trebui să arate, la finalizarea lucrărilor (FOTO) 06/04/2024
- Oraș cu handicap: În vânătoare de parcări, numărul șoferilor din Oradea cu legitimații de handicap a crescut exploziv (FOTO) 04/04/2024
- Noua premieră a Teatrului Regina Maria, Rabbit Hole, va avea loc duminică, în Sala Mare 03/04/2024
- "Nu vrem drum!". Orădenii din Oncea se opun amenajării unei legături rutiere prin cartier care să lege zona Paleu de Şoseaua Borşului 02/04/2024
- Mesaj Ro-Alert în Bihor: Vânt puternic, evitați deplasările! 02/04/2024
- Gata cu gratuitatea! Începând din 1 aprilie, șoferii plătesc dacă își lasă mașina în parcarea subterană de lângă Cetatea Oradea 01/04/2024
- Cod galben de vânt și vijelii, în Bihor 01/04/2024
- Unde ieşim săptămâna asta, în Oradea: Proiecţie specială a filmului "Horia" 01/04/2024
- Simpozion dedicat lui Iosif Vulcan, la 183 de ani de la nașterea fondatorului Revistei Familia 31/03/2024
- Rămâne parc! Primăria Oradea a căzut la pace cu dezvoltatorul imobiliar Imopark, care dorea să construiască un bloc pe spaţiul verde din spatele Bisericii Emanuel (FOTO) 29/03/2024
- Parc, nu parcare! Zeci de orădeni din Nufărul se opun mega-parcării subterane, de teamă că blocurile o vor lua la vale 29/03/2024
- Meteorologii avertizează: vânt puternic în Bihor. Sfaturile pompierilor 28/03/2024
- Şobolanii din siloz: Şeful Comcereal Bihor a făcut dispărută rezerva de grâu a statului, dar scapă nesancționat 28/03/2024
- Drum nou și pasaj suprateran în Oradea! Comuna Paleu va fi legată direct de Şoseaua Borşului printr-un drum de 3,17 kilometri prin cartierul Oncea 27/03/2024
- Traian Bulzan, șeful Secției Drumuri Naționale Oradea: „În Bihor se va circula incomparabil mai bine” 26/03/2024
- Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: De la Comedy Show cu Marian Godină la concert Paraziții 25/03/2024
- Comunicat finalizare proiect: Centru Multifuncțional Recreativ Marghita 25/03/2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Cât mai trebuie să așteptăm pentru a circula decent pe drumurile Bihorului? 25/03/2024
- Ziarele Bihorului comunist: Cum a fost transformată presa în instrument de propagandă al PCR 24/03/2024
- Elevii mai multor școli din Oradea au cântat împreună de Ora Pământului (FOTO/VIDEO) 24/03/2024
- „O pădure de la zero”, în Bihor: Atmosferă de festival la o acțiune de plantare cu 2.000 de voluntari (FOTO/VIDEO) 23/03/2024
- Gratuit la dentist: DASO a deschis un cabinet stomatologic pentru toţi elevii din Oradea, la Colegiul Emanuil Gojdu 23/03/2024
- Ora Pământului, sărbătorită la Oradea: Elevi din Bihor vor cânta pe întuneric în Parcul 1 Decembrie 20/03/2024
- „Primăvară Româno-Spaniolă” la Oradea, cu teatru, expoziții și o seară de poezie 19/03/2024
- Ziua Internațională a Poeziei la Oradea: Dialog cultural între autori consacrați și elevi ai Liceului Greco-Catolic 18/03/2024
- Vladimir Putin a câștigat alegerile din Rusia cu 87% din voturi. Ce a spus despre Navalnîi (VIDEO) 18/03/2024
- Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Zile pline de concerte și de evenimente. Vezi lista! 18/03/2024
- Armand Goșu, interviu pentru BIHOREANUL: „Aducem oameni din Bangladesh, din Sri Lanka, din Nepal să ne apere de ruși?” 17/03/2024
- România va avea o fabrică de armament, finanțată cu 47 de milioane de euro de Comisia Europeană 16/03/2024
- 5.000 de participanți la sărbătoarea maghiarilor, în Oradea! Au pornit într-un marș cu torțe și au desfășurat un drapel al Ungariei lung de 100 de metri (FOTO/VIDEO) 15/03/2024
- Pregătiri de Ziua maghiarilor. Primăria Oradea a aprobat restricții de circulație pentru desfășurarea în siguranță a festivităților de 15 martie 13/03/2024
- Parcări de procurori: Angajații Parchetelor parchează cum vor... bolizii lor 13/03/2024
- ANM: Atenționare de ploi pentru toată țara, până miercuri dimineață 12/03/2024
- Erika Isac va concerta la un bal al bobocilor din Oradea, iar unii părinți s-au revoltat. Elev: „Probabil nu știu ce ascultă copiii lor în căști, acasă” 11/03/2024
- Cum a devenit A-bon un jucător mai important în industria cazinourilor online 11/03/2024
- Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Direcția 5 la Filarmonică și Theo Rose la ERA Park 11/03/2024
- Femeia, sărbătorită de Clubul Varadinum cu o expoziţie, în Piaţa Unirii din Oradea (FOTO) 05/03/2024
- Palatul Lévay din Oradea va fi reabilitat, alături de alte două clădiri centrale (FOTO) 05/03/2024
1 2 3 4 5 Pagina următoare >
- Ilie Bolojan, interceptat de un grup de orădeni din Podgoria, care l-au luat la întrebări despre Inelul Metropolitan de Nord (FOTO) 09:05, 10 Mai 2024
- Candidații PNL la Primăria și Consiliul Local Paleu, sprijiniți de Bolojan: „Astfel de oameni dedicați îmi dau un confort, știu că dacă vor câștiga vor face treabă” (FOTO) 07:58, 10 Mai 2024
- Mang la Tribunal: Fostul șef al pensionarilor din PSD Bihor, Ioan Bercea, a deschis proces partidului 10:45, 10 Mai 2024
- Toate cele trei licitații pentru amenajarea drumului expres între Oradea și Arad sunt suspendate 15:04, 10 Mai 2024
- Ilie Bolojan, interceptat de un grup de orădeni din Podgoria, care l-au luat la întrebări despre Inelul Metropolitan de Nord (FOTO) 09:05, 10 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
- Tehnologia dă bătăi de cap: Rețeaua de calculatoare a Primăriei Oradea întâmpină probleme după probleme 14:48, 03 Mai 2024
- Cer de poveste! Aurora boreală s-a văzut din nou în Bihor (FOTO) 00:54, 11 Mai 2024
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Hailey și Justin Bieber vor fi părinți. Au anunțat sarcina într-un mod inedit (VIDEO) 18:55, 10 Mai 2024
- Donează şi dai o tură cu motorul! Bikerii unui club din Oradea vor plimba inimoşii care vor sprijini 65 de copii sărmani să ajungă la mare 18:31, 10 Mai 2024
- Cine sunt candidații pentru Primăria Capitalei și ce avere au. A început campania electorală
- Ce caută președintele chinez în Europa. Ștefan Popescu, analist de politică externă: „China are nevoie să nu existe un Occident unit.”
- De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Motivarea tribunalului de la Washington
- Cine a fost Olga Lengyel, supraviețuitoare de la Auschwitz, și cum se predă istoria Holocaustului în România
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:30, 10 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:40, 09 Mai 2024
- Săptămâna Verde la Compania de Apă Oradea (FOTO) 10:57, 30 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 26 Apr 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- altoradean Hai sictir, eu, Orădenii și Bihorenii... Postat 10 Mai 2024, 23:17 de Sandu2100
- Hai sictir! Păi mă-i jegurilor,nu trebuia să vă... Postat 10 Mai 2024, 22:34 de altoradean
- KP poate să-l acuze pe Bolojan de orice Spre exemplu îl poate acuza pe Bolojan... Postat 10 Mai 2024, 22:17 de Sandu2100
- Pinonel Dada dada vorbim atunci sa vezi USR sub... Postat 10 Mai 2024, 22:15 de Sandu2100
- KP aka mama Omida Eu zic sa dai primăria in judecată la... Postat 10 Mai 2024, 22:14 de Sandu2100
Bihoreanul tipărit
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Primărie pe datorie: Dacă ar trăi din banii lor, un sfert dintre localitățile bihorene ar intra în faliment 08:01, 09 Mai 2024
- Secrete din culise: Amănunte neștiute din dosarul condamnării actorului Andrian Locovei pentru viol asupra unei colege 08:01, 08 Mai 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: A fost sau nu a fost viol? Lumea Teatrului orădean, împărțită în tabere 00:00, 07 Mai 2024
ACTUAL
- Judecătoarea bihoreancă din dosarul „2 Mai”, acuzată de noi gafe: mama tinerei care a murit, întrebată dacă a fost la înmormântare 19:12, 09 Mai 2024
- Arhiepiscopul Teodosie, trimis în judecată de DNA, după o dezvăluire Recorder (VIDEO) 19:05, 08 Mai 2024
- Avertizări de inundații pe râuri din Bihor. Cod portocaliu în zona Crișului Pietros 18:40, 08 Mai 2024
- Medici: Florin Piersic are o infecție generalizată în organism, septicemie. Un nou mesaj din partea actorului 15:30, 08 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- Polo: CSM Oradea joacă la Bucureşti pentru medaliile de bronz 17:45, 10 Mai 2024
- Turneu de tenis pentru copii, sâmbătă, la Sântandrei 16:31, 10 Mai 2024
- FC Bihor joacă iar cu Poli Timişoara, sâmbătă de la ora 18 15:36, 10 Mai 2024
- Pugiliştii de la Basti Box Salonta s-au întors cu şapte medalii de la concursuri internaţionale 18:44, 09 Mai 2024
BIHOREANUL TV
- Filmul „21 de rubini” al preotului Ciprian Mega a fost publicat integral pe YouTube (VIDEO)
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO)
- Mesajul de Paște al episcopului Virgil Bercea și programul de sărbători de la Catedrala greco-catolică „Sf. Nicolae” Oradea (VIDEO)
Oradea Noastră
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
- Busu de Bihor: Autodidact în meteorologie, tânărul Roberto Popa prognozează cu acuratețe vremea pentru bihoreni 08:05, 07 Mai 2024
- Fața orașului: O familie de lebede și-a făcut un cuib neobișnuit în Oradea (FOTO) 16:00, 06 Mai 2024
Bihor
- Cer de poveste! Aurora boreală s-a văzut din nou în Bihor (FOTO) 00:54, 11 Mai 2024
- Donează şi dai o tură cu motorul! Bikerii unui club din Oradea vor plimba inimoşii care vor sprijini 65 de copii sărmani să ajungă la mare 18:31, 10 Mai 2024
- Droguri cu kilogramele! Un traficant a fost prins în flagrant în Oradea și arestat (FOTO) 17:27, 10 Mai 2024
- Candidații la Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor s-au întâlnit cu patronii bihoreni, în prima dezbatere din campania electorală (FOTO) 17:09, 10 Mai 2024
Stiri Oradea
- Candidații la Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor s-au întâlnit cu patronii bihoreni, în prima dezbatere din campania electorală (FOTO) 17:09, 10 Mai 2024
- Centrul Civic din Oradea înverzește: Se plantează arțari, stejari, magnolii, lavandă și trandafiri. Peste 4.000 mp semănați cu gazon (FOTO) 16:11, 10 Mai 2024
- Termen, luna iulie: 230 de locuri de parcare vor fi amenajate în locul garajelor demolate din zona străzii Milcovului (FOTO) 12:42, 10 Mai 2024
- Judeţul Bihor va avea o hartă interactivă a producătorilor locali 09:57, 10 Mai 2024
Timp Liber
- „Floare de Iris, floare de colț...”: Concert Iris la Noo’vo Resto Lounge, în Oradea (VIDEO) 18:26, 09 Mai 2024
- Orchestra "Lăutarii" din Chişinău va concerta alături de Monica Anghel, Paula Seling și alții în Piața Unirii din Oradea 11:35, 09 Mai 2024
- „Valea împăcării” și „Triplu By-pass”. Un fost deținut politic își lansează la Muzeul Orașului Oradea două romane document 10:54, 09 Mai 2024
- România pitorească: Zeci de imagini realizate de artiști fotografi internaționali vor fi expuse în Cetatea Oradea 18:20, 08 Mai 2024
Revista Familia
- Pragul Vaida #12, cu Ioan F. Pop, Marian Neguțu și Vlad Mușat 13:55, 10 Mai 2024
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: Apa caldă va fi întreruptă pentru 3 puncte termice din Sânmartin și Felix 12:00, 10 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Un punct termic rămâne fără apă caldă 10:11, 09 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Alte șase puncte termice rămân fără apă caldă 16:53, 08 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Încă două puncte termice rămân fără apă caldă 10:41, 08 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.6364 RON
- 1 EUR = 4.9753 RON
- 1 HUF = 0.0128 RON