Comisia Europeană a lansat un program de lucru pentru consolidarea industriei continentale de apărare şi a selectat 31 proiecte care să sporească producţia de muniţii şi gradul de pregătire. Unul dintre aceste proiecte se va implementa în România, fiind vorba de o fabrică de armament în valoare de 47 de milioane de euro, anunță news.ro.
Proiectul a fost depus de compania germană Rheinmetall şi ROMARM, o companie Ministerului Economiei.
„Am avut inspecţii în teren, există un concept, pentru că astfel a fost depus proiectul, ştim ce avem de făcut. Însă vom avea din nou, în aprilie, vizite în teren la nivel tehnic, pentru a putea să definim mai bine proiectul şi de aici, să mergem cu toţi paşii necesari”, a explicat ministrul Economiei, Radu Oprea, pentru Europa Liberă.
Nemții de la Rheinmetall își doresc să construiască în țara noastră o fabrică de pulberi, a mai spus Oprea. Deocamdată, nu se știe unde va fi ridicată această investiție.
În prezent, România are 16 fabrici de muniție și armament de stat.
În total, Comisia Europeană alocă o finanțare de 500 de milioane de euro pentru producția de muniție în statele membre, fiind prima tranșă dintr-un buget de 2 miliarde.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.