URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 08 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că mai toată lumea a auzit de concitadinul nostru George Haber, ajuns în Sillicon Valley, unde a făcut o frumoasă carieră în IT. De câte ori are ocazia, vine în țara natală și deapănă, cu mult umor și competență, experiențele fascinante acumulate într-o viață de om. Așa a făcut și săptămâna trecută, când la IQ Digital Oradea Summit, o manifestare de mare calitate, ne-a povestit despre planurile sale de viitor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, în dimineața când Administrația Fondului de Mediu a lansat sesiunea pentru depunerea cererilor în Programul Casa Verde, pentru finanțarea instalării de panouri fotovoltaice și, în premieră, și a dotării cu acumulatori, am simțit gustul frustrării. Nu al invidiei față de cei care le-au înregistrat în mai puțin de 2 minute (am prieteni care au reușit), ci al frustrării că n-am priceput unde am greșit...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.

Termoficare Oradea anunță încărcarea cu apă a instalaţiilor și probele de presiune la instalațiile interioare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Termoficare Oradea S.A. anunță că începând de luni, 30 septembrie 2024, începe încărcarea cu apă a instalațiilor de alimentare cu energie termică, concomitent cu efectuarea probelor de presiune la instalațiile interioare.

Acțiunile sunt necesare pentru pregătirea rețelei de termoficare în noul sezon de încălzire 2024 - 2025.

Rugăm clienții companiei să se asigure că lucrările la instalațiile interioare din imobile vor fi finalizate în timp util, astfel încât să fie evitate incidentele (inundații în apartamente sau în subsolurile blocurilor) ce pot apărea odată cu încărcarea acestora.

Vă reamintim că asociațiile de proprietari/utilizatorii/consumatorii au obligația de a se asigura că instalațiile interioare proprii (de alimentare cu energie termică) sunt în stare de funcționare și că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor.

Umplerea instalațiilor se va face treptat, începând cu data de 18 septembrie 2024, la modulele termice din Cartierul Nufărul 1, adică la consumatorii alimentați din fostele puncte termice 839, 840, 844, 845, 863, 878 și 883.

Această măsură insularizată este necesară pentru efectuarea probelor de funcționare a modulelor termice noi, implementate prin proiectul Primăriei Muncipiului Oradea: „Valorificarea energiei geotermale în asociație cu pompe de căldură, pentru producerea agentului termic pentru încălzire și apă caldă în cartierul Nufarul I-Oradea”.

Pentru informații suplimentare, utilizatorii pot apela dispeceratul de urgență Tel Verde 0 800 070 800 (număr apelabil gratuit din toate rețelele fixe și mobile) sau 0259 467 577 - Dispecerat SCADA.

Termoficare Oradea S.A.
16 septembrie 2024

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5425 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON