Ambulanța pentru Monumente Bihor s-a născut într-o familie care și-a făcut din salvarea patrimoniului o misiune de viață, alături de coordonarea propriului birou de arhitectură și predare. Alături de Adrian și de copiii noștri, Luna și Mihai, ne-am dedicat protejării monumentelor care au nevoie de noi. Mihai, de-o vârstă cu filiala noastră, a crescut printre biserici și cetăți, iar șantierele unde intervenim fac parte din viața lui de zi cu zi.
Fiica noastră Luna, la doar patru ani, m-a surprins spunând: „Mami, mie îmi place mult pe șantier, pentru că, așa cum tu și tati aveți grijă de biserici și oameni, așa au grijă de mine voluntarii și studenții”. Cuvintele ei mi-au înmuiat picioarele de emoție și m-au făcut să realizez cât de adânc este acest proiect în viețile noastre.
Pentru noi, coordonarea filialei Ambulanței pentru Monumente nu este doar o provocare profesională, ci o lecție de viață, pe care o transmitem și copiilor noștri. Fiecare intervenție aduce o nouă responsabilitate, iar prezența celor mici pe șantiere face ca întreaga experiență să fie și mai specială. Încercăm să le insuflăm grija față de patrimoniu și față de mediu, fie el construit sau natural.
Chiar dacă munca este grea și uneori copleșitoare, satisfacția imediată pe care o vedem în ochii voluntarilor și în reacțiile comunității ne dă putere să continuăm. Este un mod de a trăi, pe care încercăm să îl transmitem tuturor celor care vor să învețe alături de noi.
Totuși, în acest moment avem nevoie de sprijin. Autoutilitara noastră, esențială în activitatea de pe teren, a decis să ia o pauză neplanificată și s-a stricat chiar când aveam nevoie de ea mai mult ca niciodată. Orice donație ne va ajuta să o repunem pe roți și să continuăm salvarea monumentelor din Bihor și în anii următori.
Pe pagina noastră de Facebook, găsiți povestea monumentelor pe care le salvăm și cum ne puteți ajuta. Măcar cu o simplă distribuire, fiți salvarea Ambulanței pentru Monumente Bihor!
Greta Zsak
arhitectă
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.