`
1 2 3 4 5 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 469 rezultate
- Dezbrăcat de uniformă! Poliţistul din Bihor care a rupt în bătaie un sătean a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare 14/05/2024
- Direcția de Statistică: Salariul mediu în Bihor a continuat să crească 06/05/2024
- Adoptă un pinguin! Cum poți ajuta o specie de animale simpatice 07/04/2024
- Salariul mediu net în Bihor a „sărit” de 4.000 lei, iar numărul angajaților este în creștere 02/04/2024
- A mers la pescuit pe un râu din Bihor şi a alunecat în apă. Fiul său l-a ținut la suprafață, până au venit pompierii 01/04/2024
- O veste bună, alta proastă: salariul mediu net în Bihor s-a apropiat de 4.000 lei, dar efectivul de salariați este în scădere 01/03/2024
- Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: DNA a început să facă ordine în PNL 12/02/2024
- Pescari cu carte: Povestea celor doi specialiști care au scris prima carte dedicată peștilor din Oradea 03/01/2024
- Salariul mediu în Bihor, în creștere constantă. Noi informații de la Direcția Județeană de Statistică 31/12/2023
- „O sărbătoare a Crișului Repede”: Viața sălbatică a râului care străbate Oradea, „vedeta” unei cărți și a unui album cu fotografii (VIDEO/FOTO) 20/12/2023
- Pedeapsa primită de un poliţist din Bihor, care a rupt în bătaie un sătean. În trecut, omul "legii" a furat cârlige şi banii din amenzi 05/12/2023
- „Avem unul dintre cele mai frumoase muzee, și nu doar din România”. Reabilitarea noului sediu al Muzeului Țării Crișurilor, încheiată cu un rezultat model (FOTO) 27/11/2023
- Cu barca pe stradă, în Sântandrei! Gest inedit făcut de un localnic (FOTO) 18/11/2023
- Noi date pentru Bihor: salarizarea crește ușor, dar scade numărul de salariați 31/10/2023
- Apele Oradiei: Orașul s-a dezvoltat și datorită belșugului de ape care străbat zona. De unele poate nici nu știați... (FOTO) 01/10/2023
- Noaptea cercetătorilor: Invenţii, poțiuni şi vieţuitoare nevertebrate, expuse la Universitatea Oradea (FOTO) 29/09/2023
- Filmul flagrantului în care a „picat” președintele CJ Vaslui: Cum a fost prins Dumitru Buzatu cu șpaga de 1,25 milioane lei în portbagaj (VIDEO) 25/09/2023
- Testare cu bucluc: Scandal cu plângeri penale între şeful de post din Tărcaia şi un localnic pe care l-a încătuşat 21/09/2023
- „Castelul din spini”: Teatrul Szigligeti începe stagiunea cu un musical 31/08/2023
- La cât a ajuns salariul mediu în Bihor? Noi date de la Direcția Județeană de Statistică 31/08/2023
- O nouă tragedie în Crişul Repede, în Oradea: Bărbat, găsit fără suflare în barajul din Ioşia (FOTO) 23/08/2023
- Încă o tragedie: Un tânăr s-a înecat în Crișul Repede, în zona Silvaș din Oradea 21/08/2023
- Un tânăr de 32 de ani a murit în lacul din Sântimreu. Ieșise la pescuit 21/08/2023
- Bihor, locul 6 în topul celor mai vizitate județe din țară 07/08/2023
- „Copilul și Natura”: zeci de copii s-au întrecut într-un concurs de pescuit la Biharia 07/06/2023
- Salariul mediu net în Bihor a urcat la 3.486 de lei, dar rămâne cu mult sub media națională 02/06/2023
- Paradox: tot mai multe locuințe la tot mai puțini bihoreni: „O înrăutățire continuă a evenimentelor demografice”, spune șeful Direcției Județene de Statistică Bihor 30/05/2023
- Parc pe legheleu: Povestea parcului în care Primăria Aleşd a investit peste 1 milion de lei, ca azi să zacă în paragină (FOTO/VIDEO) 19/05/2023
- Au învățat să pescuiască responsabil, pe Valea Iadului (FOTO/VIDEO) 04/05/2023
- Salariul mediu net în Bihor a ajuns la 3.394 lei. Cu cât a crescut și unde se situează față de media națională 28/04/2023
- Importurile de cereale din Ucraina în România ar putea fi, până la urmă, oprite 27/04/2023
- Prima zi de prohibiție. Pescuitul interzis până pe 7 iunie 09/04/2023
- Copiii şi mărgelele: Câţiva elevi ucraineni creează figurine şi accesorii din mărgele la un atelier din Oradea (FOTO) 29/03/2023
- Clanul din Tărcaia: Cum ajunge o mafie locală să-i hărţuiască şi să-i pedepsească pe cei care denunță ilegalități (VIDEO) 08/03/2023
- Câți bani a câștigat lunar, în medie, un angajat din Bihor în ultima lună a anului trecut 01/03/2023
- Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Ianoș s-a întristat că nu a fost luat figurant la filmul preotului 20/02/2023
- Flagrant în piața din Beiuș: Pești braconați din Criș, vânduți în pungi, pe tarabe! (VIDEO) 10/02/2023
- Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Beni Hill asfaltatorul a dat autostrada... pe spital 30/01/2023
- A fost prins la braconaj chiar în centrul Oradiei! Un bărbat a primit o amendă de 1.000 de lei (FOTO/VIDEO) 22/01/2023
- La „pescuit” de PET-uri: Pe trei râuri din Bihor vor fi instalate echipamente moderne pentru colectarea deșeurilor 04/01/2023
- Mult sub media națională: Salariul mediu net în Bihor este de 3.251 de lei 29/12/2022
- Iohannis a promulgat legea care plafonează prețurile la energie. Preț maxim de 1,3 lei/kwH la curent 13/12/2022
- Școala de afară: În Oradea se țin o sumedenie de activități ecologice, atât pentru copii cât și pentru adulți 01/12/2022
- Piranha în Crișul Repede, în centrul Oradiei! Șeful Gărzii de Mediu Bihor anunță o anchetă (FOTO) 01/12/2022
- Elevi de la două colegii din Oradea au luat lecții despre pești de la cei mai apreciați pescari din oraș (FOTO) 25/11/2022
- Pásztor dezvoltatorul: Bugetarul de lux al Bihorului vrea să facă un cartier de case 21/11/2022
- Poliția Bihor: Tânărul care a murit în barajul Fughiu a ieșit la pescuit ilegal. Barca s-a scufundat 04/11/2022
- Tânărul de 21 de ani a fost găsit mort de scafandri în apele barajului Fughiu (FOTO) 04/11/2022
- Artistul navelor: Un tânăr din Bihor a devenit mecanic de ambarcațiuni și restaurează fostul vapor „Snagov 1” al lui Nicolae Ceaușescu (FOTO) 16/10/2022
- Atenție la zilieri! 12 firme din 15 verificate de ITM Bihor au fost sancționate în doar 4 zile 10/10/2022
- Spargere la un magazin cu articole de vânătoare, în Oradea: S-au furat pistoale airsoft, lunete, spray-uri (FOTO/VIDEO) 10/10/2022
- Viața ca o vacanță: O familie din Oradea și-a petrecut ultimul an călătorind prin toată Europa într-o autorulotă unică (FOTO/VIDEO) 20/09/2022
- Cantoane da, baraje ba! Câți bani a avut ABA Crișuri pentru propriul confort și câți pentru a repara și finaliza necesarele baraje? 15/09/2022
- Lugaș Resort: „Centrul turistic” în care primăria din Lugașu de Jos a investit 800.000 euro și-a dovedit inutilitatea după doar o lună (FOTO) 06/09/2022
- Hogeac pe lac: ABA Crișuri n-are bani pentru baraje, dar și-a construit o pensiune „canton” pe un lac de lângă Oradea (FOTO) 23/08/2022
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Lista concertelor, atelierelor și expozițiilor de tot felul 22/08/2022
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Șefii ABA Crișuri și-au făcut o pensiune mascată într-un canton 22/08/2022
- Vacanțe în miniatură: În Bihor au apărut oferte inedite de cazare, în case minuscule sau chiar în iurtă (FOTO) 21/08/2022
- Le-a pierit pofta de delicatese: Patru tineri din Bihor s-au ales cu dosare penale după ce s-au filmat pescuind raci protejaţi 19/08/2022
- Este infracţiune! Un filmuleţ de pe TikTok i-a băgat în alertă pe comisarii Gărzii de Mediu Bihor (FOTO/VIDEO) 18/08/2022
- Trei bihoreni s-au ales cu dosare penale pentru pescuit ilegal! (FOTO) 16/08/2022
- Unde ieșim săptămâna asta: O perioadă plină de festivaluri, ateliere, tabere și concerte 15/08/2022
- Crișul Repede, plin de gunoaie. ABA Crișuri face apel la orădeni să adune și ei din PET-uri, când ies la plimbare (FOTO/VIDEO) 11/08/2022
- Unde ieșim săptămâna asta: De la Sounds of Oradea la Festivalul Cărților Deschise și Olimpiada Porumbeilor 08/08/2022
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea și împrejurimi: „scufundări” cu rechinii, tabere de vară, ateliere sau SculptFest la Căbești 01/08/2022
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Seară dansantă în Parcul Libertății, tabără pentru copii, școli de vară și ateliere diverse 25/07/2022
- Poliţistul Bogdănel: un băieţel de 4 ani din Oradea are propria uniformă şi îi însoţeşte pe poliţişti la acţiunile preventive (FOTO) 21/07/2022
- Sanitarul apelor: Un împătimit al scufundărilor, Radu Herea adună gunoaie de pe fundul apelor din Bihor (FOTO / VIDEO) 21/07/2022
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Lista evenimentelor până pe 24 iulie. Trece-le în calendar! 18/07/2022
- Unde ieşim săptămâna asta în Oradea: Ateliere diverse, seri dansante, dar și concerte cu IRIS și 3 Sud Est 11/07/2022
- Cei mai buni pescari din ţară concurează la o fermă de crapi din Diosig (FOTO) 06/07/2022
- O vară grozavă! Oferta de tabere estivale în Bihor este mai bogată ca oricând (FOTO) 03/06/2022
- Sărbătoarea lumii acvatice: Ateliere și tururi ghidate în Oradea, de Ziua Internațională a Migrației Peștilor 20/05/2022
- Hanul Pescarilor susţine că restaurantul şi balta de pescuit vor rămâne deschise 04/04/2022
- Tupeu de "pescar": Celebrul evazionist Rácz Attila rămâne fără Hanul Pescarilor 30/03/2022
- Gala Premiilor Oscar 2022, cu incidente: Will Smith l-a pălmuit pe Chris Rock. Lista câștigătorilor (VIDEO) 28/03/2022
- Aqua Crisius: Un camion și o remorcă de deșeuri colectate din albia unui râu din Bihor 24/03/2022
- Doi oameni de afaceri din Bihor, tată şi fiu, trimişi în judecată de DNA pentru instigare şi complicitate la fraudă cu fonduri europene 07/03/2022
- Pescarii Aqua Crisius, hărțuiți pe nedrept: Asociația câștigă definitiv procese prin care demonstrează că permisul AJVPS nu este obligatoriu 15/02/2022
- Protest în a doua zi din an, la Beiuş: Pescarii sunt nemulţumiţi de conducerea clubului local (FOTO / VIDEO) 02/01/2022
- De ce să păstrăm râurile (neatinse)? 13/12/2021
- Nenoroc cu Amarok: Vicepreşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan, prins cu maşina de serviciu în timpul liber (FOTO) 01/12/2021
- Amendă cu tâlc: De ce se avântă secretarul asociaţiei din Beiuş să măsoare peştii prinşi de pescari 20/11/2021
- Procurorii DNA Oradea le-au interzis unor administratori de firme din Bihor să acceseze fonduri europene. Află de ce! 05/10/2021
- Un pescar din Oradea a doborât recordul naţional la crap! Câte kilograme a avut captura (FOTO / VIDEO) 10/09/2021
- Prins în fapt! După alte isprăvi penale, un polițist din Bihor a fost prins, acum, cu un transport ilegal de lemne 01/09/2021
- Grenadă neexplodată, descoperită în Oradea de un pescar 25/08/2021
- A plecat la pescuit și nu s-a mai întors! Un bihorean de 48 de ani, dat dispărut de familie 09/08/2021
- Crişul tuturor: Ca să nu se mai certe cu pescarii, amatorii de sporturi nautice cer Primăriei un regulament de acces pe Crişul Repede (FOTO) 03/08/2021
- Un pescar din Bihor a dezvăluit cum se deversează ape murdare în Crişul Negru: „Nimeni nu ia nicio măsură” (VIDEO) 31/07/2021
- Serile muzicii: La a V-a ediţie a European Music Open, în centrul Oradiei vor răsuna canţonete şi fragmente din opere celebre (VIDEO) 30/07/2021
- Puşcaşii Bihorului: Fostul preşedinte al CJ, Pásztor Sándor, acuzat că vrea să pună stăpânire abuziv pe un fond de vânătoare valoros, lângă Oradea 20/07/2021
- Modog, tare-n baston: Ajutor de şef de post din Bihor, judecat fiindcă a bătut cu bestialitate un sătean 14/07/2021
- Directiva care interzice obiecte din plastic de unică folosinţă a intrat în vigoare. România întârzie cu legea 04/07/2021
- Vacanţe de poveste în Bihor: Echitaţie, ateliere creative, întreceri sportive, via ferrata, rafting şi alte provocări în natură 03/07/2021
- Lupul la oi, Pásztor la Ape 30/06/2021
- Condamnat cu suspendare în trei dosare pentru furturi repetate din locuinţe şi anexe, un hoţ din Oradea a ajuns după gratii pentru... sfidare 29/06/2021
- UDMR îşi vede de treabă: Controversatul Pásztor a fost „uns” director la ABA Crişuri, Avrigeanu mazilit discret! 24/06/2021
- Peşti morţi pe un lac de pescuit de lângă Oradea. Angajaţii pretind că situaţia e normală (FOTO) 22/06/2021
- Şeful ABA Crişuri, Ionel Avrigeanu: „Nu e o plăcere să tai un pom, dar uneori este necesar” 10/06/2021
1 2 3 4 5 Pagina următoare >
- Aeroportul Oradea a fost redeschis cu o nouă aerogară. Vezi cum arată! (FOTO/VIDEO) 15:18, 18 Mai 2024
- Festival... muzeal: În Oradea, ediția din acest an a Nopții Muzeelor va fi „țesută” cu multă muzică 14:00, 18 Mai 2024
- Salvator premiat: Un pompier din Bihor de 23 de ani este campion naţional la culturism (FOTO) 09:02, 18 Mai 2024
- A patra etapă de reabilitare a rețelelor de termoficare în Oradea: 50 de milioane de euro pentru modernizarea rețelelor de la 19 puncte termice 10:21, 18 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Victor Micula, închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunităţii pentru împuşcăturile din Oradea (VIDEO) 17:25, 17 Mai 2024
- Ilie Bolojan, interceptat de un grup de orădeni din Podgoria, care l-au luat la întrebări despre Inelul Metropolitan de Nord (FOTO) 09:05, 10 Mai 2024
- Mina de... dolari: Detaliile afacerii prin care americanii vor să exploateze o mină din Bihor, „luând fața” chinezilor și rușilor (FOTO) 08:01, 15 Mai 2024
- Noaptea Muzeelor a scos orădenii din case: "A ţinut prea puţin" (FOTO/VIDEO) 08:00, 19 Mai 2024
- Deși a jucat cu echipa a doua, FC Bihor s-a impus la Peciu Nou cu 3-0 în ultima etapă din play-off-ul Ligii a III-a 02:20, 19 Mai 2024
- Victorie cu emoții! CSM Oradea a câștigat primul meci de acasă în finala Ligii Naționale (FOTO/VIDEO) 20:50, 18 Mai 2024
- Au purtat Flacăra Speranței prin Oradea! (FOTO/VIDEO) 19:26, 18 Mai 2024
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:50, 16 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:40, 15 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:30, 10 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:40, 09 Mai 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- De unde stii tu... ...ca vlajganul din imagine nu se simte,... Postat 19 Mai 2024, 00:29 de Musti
- Nimeni nu observa... ...ca aceasta centura a Santandreiului ar... Postat 19 Mai 2024, 00:07 de Musti
- E o femeie Femeie transgender intolerantilor (a se... Postat 18 Mai 2024, 22:42 de CivisUlpianum
- joel Servus cont nou, o sa pleci tu la Vaslui... Postat 18 Mai 2024, 22:35 de Sandu2100
- Bucurosu-le Pleci cu avionul la Nojorid. Postat 18 Mai 2024, 20:49 de joel
Bihoreanul tipărit
- Banii Oradiei: Oraș în dezvoltare, dar și în criză, Oradea interbelică a avut de gestionat bugete fluctuante 08:01, 17 Mai 2024
- Onorariu cu bucluc: Lichidator judiciar din Bihor trimis în judecată fiindcă a falsificat o sentință judecătorească! 08:03, 16 Mai 2024
- Mina de... dolari: Detaliile afacerii prin care americanii vor să exploateze o mină din Bihor, „luând fața” chinezilor și rușilor (FOTO) 08:01, 15 Mai 2024
- „Motorul Oradiei”: De la corupție și fraude la investiții și dezvoltare, așa funcționa Primăria din Oradea în perioada interbelică (FOTO) 14:40, 14 Mai 2024
ACTUAL
- Navă scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari au fost dați dispăruți 17:10, 18 Mai 2024
- La mare, cu trenul, din Oradea. Vezi cum vor circula Trenurile Soarelui! 20:24, 16 Mai 2024
- Premierul Slovaciei a fost împușcat de un scriitor: „Nu sunt de acord cu politica lui şi a guvernului!” (VIDEO) 16:32, 16 Mai 2024
- O nouă gafă a premierului: Ciolacu a spus "onorată instanţă", în loc de "onorată asistenţă" în timp ce-şi citea discursul la un eveniment din Constanţa (VIDEO) 18:52, 15 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- Deși a jucat cu echipa a doua, FC Bihor s-a impus la Peciu Nou cu 3-0 în ultima etapă din play-off-ul Ligii a III-a 02:20, 19 Mai 2024
- Victorie cu emoții! CSM Oradea a câștigat primul meci de acasă în finala Ligii Naționale (FOTO/VIDEO) 20:50, 18 Mai 2024
- Au purtat Flacăra Speranței prin Oradea! (FOTO/VIDEO) 19:26, 18 Mai 2024
- Trei medalii şi un titlu de campion naţional pentru judoka de la CSM Oradea la Naţionalele de tineret 19:09, 18 Mai 2024
Oradea Noastră
- Oradea ieri, Oradea azi: Gropile din carosabil, problema șoferilor de zeci de ani (FOTO) 18:46, 13 Mai 2024
- Bihorul, mai curat: Să participăm la „Luna curățeniei în Bihor”! 17:05, 12 Mai 2024
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
Bihor
- Aeroportul Oradea a fost redeschis cu o nouă aerogară. Vezi cum arată! (FOTO/VIDEO) 15:18, 18 Mai 2024
- Festival... muzeal: În Oradea, ediția din acest an a Nopții Muzeelor va fi „țesută” cu multă muzică 14:00, 18 Mai 2024
- Bursa locurilor de muncă la Oradea: Firmele au găsit angajați pentru 20% din joburile disponibile 11:55, 18 Mai 2024
- A patra etapă de reabilitare a rețelelor de termoficare în Oradea: 50 de milioane de euro pentru modernizarea rețelelor de la 19 puncte termice 10:21, 18 Mai 2024
Stiri Oradea
- Noaptea Muzeelor a scos orădenii din case: "A ţinut prea puţin" (FOTO/VIDEO) 08:00, 19 Mai 2024
- Au purtat Flacăra Speranței prin Oradea! (FOTO/VIDEO) 19:26, 18 Mai 2024
- A patra etapă de reabilitare a rețelelor de termoficare în Oradea: 50 de milioane de euro pentru modernizarea rețelelor de la 19 puncte termice 10:21, 18 Mai 2024
- Fabrică de medicamente din plasmă, la Oradea: O companie din Ucraina investește 37 milioane de euro în Parcul Industrial I 16:52, 17 Mai 2024
Timp Liber
- Noaptea Muzeelor a scos orădenii din case: "A ţinut prea puţin" (FOTO/VIDEO) 08:00, 19 Mai 2024
- Festival... muzeal: În Oradea, ediția din acest an a Nopții Muzeelor va fi „țesută” cu multă muzică 14:00, 18 Mai 2024
- Mii de baloane, în weekend, la ERA Park Oradea! 08:48, 17 Mai 2024
- "Blind Date with a Book", reduceri şi cadouri inedite la Târgul de carte Gaudeamus, deschis în Piaţa Unirii din Oradea (FOTO) 16:54, 15 Mai 2024
Revista Familia
- Pragul Vaida #12, cu Ioan F. Pop, Marian Neguțu și Vlad Mușat 13:55, 10 Mai 2024
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pentru două puncte termice 10:15, 16 Mai 2024
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pe Bulevardul Decebal, Simion Bărnuțiu și alte străzi 09:09, 15 Mai 2024
- Termoficare Oradea: se întrerupe furnizarea apei calde pentru punctul termic nr. 868 10:01, 14 Mai 2024
- Termoficare Oradea: 2 puncte termice rămân fără apă caldă 09:50, 13 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5772 RON
- 1 EUR = 4.9756 RON
- 1 HUF = 0.0129 RON