Apele Oradiei: Orașul s-a dezvoltat și datorită belșugului de ape care străbat zona. De unele poate nici nu știați... (FOTO)

Bogat în ape, Bihorul are patru mari bazine hidrografice: Ier, Barcău, Crişul Repede şi Crişul Negru. Cel mai mare e cel din urmă, întins pe mai mult de 4.200 km2, urmat de cel al Crişului Repede, de aproape 3.000 km2. 

Oradea se află într-un loc privilegiat, ideal pentru găzduirea aşezărilor umane şi dezvoltarea activităţilor economice. BIHOREANUL vă arată importanţa apelor de pe teritoriul oraşului de-a lungul vremurilor.

"Liniştirea" Crişului

Oradea a apărut şi s-a dezvoltat pe malurile Crişului Repede. Râul izvorăşte din Depresiunea Huedin, din apropierea localităţii clujene Izvoru Crişului, curgând pe o lungime de 171 km şi adunând 36 de afluenţi. 

Conform monografiei Istoria Bihorului, localnicii au încercat încă din secolul al XVIII-lea să "calmeze" Crişul Repede, căci la umflarea cursului aveau loc repetate inundaţii, uneori catastrofale. În timpul Mariei Tereza au avut loc îndiguiri punctuale, în prima jumătate a anilor 1800 s-au făcut mai multe proiecte de îndiguiri, iar în 1851 a fost înfiinţată Societatea pentru canalizarea Crişurilor, pentru îmbunătăţirea cursurilor de apă.

În continuare, însă, oraşul era afectat de revărsările apelor. Istoricul Király Réka-Andrea arată că mari inundaţii au afectat Oradea în 1851, 1857 şi 1879. Cea din 1851 a distrus peste 500 de case, jumătate din câte erau în oraş, înălţimea apei fiind marcată cu o plăcuţă aflată pe faţada Bisericii Sf. Ana din strada Republicii (foto sus).

Şi în urma ploilor torenţiale din iunie 1970 "nivelul Crişului Repede a crescut, la Oradea apele s-au revărsat", arăta ziarul Scînteia. Iar zece ani mai târziu, Crişul s-a umflat din nou, ajungând aproape la nivelul străzilor din centrul urbei (foto), în martie 1981 reuşind să rupă unul din pilonii Podului Decebal, care a trebuit demolat.

Cele mai multe lucrări de îndiguire şi regularizare a Crişului Repede s-au efectuat în secolul XX, fiind realizate baraje şi captări pentru irigaţii şi pentru producţia de energie electrică. În 1988 era dată în folosinţă Acumularea Tileagd, cu o suprafaţă de 605 ha, iar un an mai târziu Acumularea Lugaşu, întinsă pe 538 ha.

Râu folositor

Se consideră că unul dintre cei care au remarcat potenţialul Crişului Repede, încă din timpurile medievale, a fost Regele Ladislau (László I) al Ungariei. În secolul XI, acesta a ridicat pe malul stâng o mănăstire închinată Fecioarei Maria, unde a fost mutată Episcopia Romano-Catolică de la Biharia. Mai târziu, aici a fost construită Cetatea Oradiei. 

Locul era ideal din punct de vedere strategic, aflat pe o insulă formată de Criş şi pârâul Peţa (foto), ale cărui ape calde umpleau şanţul de apărare aşa încât să nu poată fi traversat iarna, fiindcă nu îngheţa. Lăţimea sa varia între 50 şi 80 metri, iar adâncimea era de până la 9 metri. A fost o piedică în calea atacurilor tătare şi turceşti până în 1660, când, în urma trădării unei femei al cărei fiu fusese luat ostatic, invadatorii au aflat secretul evacuării apei şi au cucerit fortăreaţa.

În timp, Crişul Repede a fost folosit pentru scopuri diverse. În epoca modernă era calea cea mai uşoară pentru a se aduce lemne din estul judeţului. Bunuri de tot felul erau transportate cu bărci şi puteau fi descărcate chiar în centrul Oradiei, în faţa Băilor Rimanóczi, unde se afla un mic "doc" pentru preluarea mărfurilor (foto). În prezent, Crişul are doar dublul rol de a furniza apă pentru consum, tratată corespunzător, respectiv de preluare a apelor pluviale şi reziduale.

Bogăţia Peţei 

Pârâul Peţa avea un cu totul alt curs faţă de cel de azi. Izvorând de lângă Băile 1 Mai, traversa fostele sate Seleuş şi Velenţa, un braţ vărsându-se în Crişul Repede în zona centrului istoric de acum, altele continuând spre Sântandrei pe lângă Grădina Rhédey (în prezent Grădina Zoologică).

În Seleuş, Peţa avea mai multe braţe, localnicii folosind pârâul pentru pescuit şi amplasarea unor mori pentru măcinat. În volumul "Moara de apă în comitatul Bihor", Anca şi Alexandru Maghiar arată că în 1733 în Seleuş existau trei mori pentru măcinarea grânelor. Moara Réti se afla în capătul străzii Morii de azi, avea patru roţi şi prelucra făină şi griş, în apropiere funcţionând şi piua satului pentru uruială (hrană pentru animale). Moara Czifra se găsea lângă drumul Velenţei, fiind reconstruită de Rollinger Vilmos sr în 1911 şi există şi azi pe strada Velenţa.

Cursul Peţei traversa zona de-a lungul străzilor Petre Ţuţea şi Muntele Găina de azi, la capătul căreia încă poate fi observat locul unde cotea către Cetate (foto). Tot în Velenţa funcţiona moara Laporta, localizată în zona actualei străzi Războieni. Fiindcă provoca inundaţii, cursul a fost deviat, în 1908 fiindu-i creată o "scurtătură" pe la sudul cartierului Cantemir de acum. Vechiul curs a mai fost folosit, însă, pentru deservirea zonei industriale din Subcetate.

La vărsarea Peţei în Crişul Repede, în aval de Cetate, existau încă două mori: una cu trei roţi, alta cu cinci. Alte mori mai funcţionau pe Peţa şi pe braţele către Sântandrei. Cursul i-a fost modificat în funcţie de necesităţi, de pildă după 1810, când pe drumul de Nojorid, lângă crâşma Ioşia, a fost edificată o nouă moară şi a fost trasat un nou canal de moară.

Micile pâraie

Un afluent al Peţei este pârâul Adona, ce curge dinspre Cordău şi intră în oraş paralel cu strada Ciheiului, unde are un lac de acumulare. Albia acestuia nu a fost exploatată economic, iar pârâul a rămas descoperit chiar dacă pe maluri s-au construit case şi, mai târziu, blocurile cartierului Nufărul 2. În 2011, tronsonul dintre blocuri a fost întubat, deasupra fiind construite drumuri, parcări şi alei, până în dreptul podului de la intrarea în depoul Salca (foto). Câţiva metri mai în aval, Adona se varsă în Peţa. Segmentul către cartierul Grigorescu, mai în amonte, a fost menţinut deschis şi integrat într-un parc amenajat în anul 2022.

Un alt curs mic de apă, Crişul Mic, trecea prin satul Episcopia Bihor, venind dinspre Biharia şi vărsându-se în Crişul Repede în aval de barajul Ioşia. În secolul XVIII pe el se găsea o moară din lemn cu trei pietre, ale cărei venituri erau împărţite între Episcopia Romano-Catolică şi sătenii care îi asigurau funcţionarea. Moara exista şi în 1938, numită Margareta, proprietatea lui Stern József. În 2011-2013, albia Crişului Mic a fost refăcută pe 12,1 km, din care 1,3 kilometri, cursul prin cartier, a fost întubat, iar deasupra a fost amenajată o pistă pentru biciclişti din strada Matei Corvin până la strada Crivăţului.

Apele din dealuri 

Oradea e străbătută şi de alte mici cursuri de apă venite de pe dealuri. Pârâul Paris porneşte din lacul Săldăbagiu şi curge către oraş pe lângă strada Şanţului, apoi între străzile Gheorghe Doja şi Louis Pasteur. Urbanizarea Oradiei şi extinderea pe dealuri a dus la canalizarea şi întubarea lui, astfel că acum se află sub curţi, putând fi observat înainte de subtraversarea căii ferate. În oraş, Pârâul Paris urma un traseu de-a lungul actualelor străzi Bărăganului - Braşovului - Praporgescu - Iorga - Ciorogariu şi se vărsa în Criş în zona străzii Haşdeu. Cursul a fost deviat şi întubat în 1912-1913, acum mergând pe sub străzile George Enescu şi Magheru pentru a se vărsa în Criş lângă Podul Dacia.

Alt curs mic este Pârâul Sălbatic, ce izvorăşte din lacul de pe strada Izvorului (foto). În prezent este aproape secat, dar în trecut era descoperit până la fostul cimitir Olosig. Pârâul împărţea strada Lacu Roşu în două şi era traversat de câteva podeţe, balustradele din beton ale unui podeţ existând şi azi. În 2004, această parte a fost întubată, deasupra fiind amenajate parcări şi un mic parc. Un podeţ mai există şi pe strada Depoului, iar alte două lângă Spitalul de Pneumoftiziologie.

Având multe roluri, strategice şi economice, apele Oradiei au modelat oraşul în dezvoltarea sa, fiind la rându-le modelate pentru a fi cât mai de folos nevoilor urbane.

COMOARA DIN SUBTERAN
Apele termale şi folosirea lor

Pe lângă apele de suprafaţă, o altă resursă importantă a Oradiei sunt apele subterane, geotermale, utilizate încă din secolul  XIII, pe vremea Abaţiei Hevius de Magno-Varadino pentru "băi" vindecătoare, cunoscute drept Thermae Varadiensis. 

Inclusiv denumirea satului Haieu, aflat lângă izvorul Peţei, vine de la Héviyö, adică "Apele calde". Apa termală de sub Băile Felix este de tip akratotermă, având o concentraţie minerală de 1 gram/litru. Apa are o temperatură medie de 36-37ºC, fiind bogată în potasiu, calciu, magneziu şi fier, benefică pentru îmbunătăţirea sistemului circulator, a metabolismului, musculaturii şi a sistemului imunitar. Totodată, presiunea sa are un efect pozitiv asupra sistemului locomotor şi cardiovascular. Din secolul XVI este folosită în scop medical, în Băile Felix şi Băile 1 Mai.

Apa geotermală este de găsit de-a lungul Câmpiei de Vest, din Sătmar până în Banat. În 1963-1964 era identificat zăcământul geotermal de sub Oradea, de atunci fiind făcute mai multe foraje. Un foraj permanent se află în campusul Universităţii din Oradea, unde funcţionează şi Centrul Naţional pentru Cercetări Geotermale. Apa termală este folosită pentru umplerea de bazine şi pentru încălzirea unor spaţii, inclusiv locuinţe, pentru asta realizându-se foraje şi pompe pentru termoficarea apei în cartiere precum Nufărul (foto) şi Ioşia Sud.