URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 07 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că mai toată lumea a auzit de concitadinul nostru George Haber, ajuns în Sillicon Valley, unde a făcut o frumoasă carieră în IT. De câte ori are ocazia, vine în țara natală și deapănă, cu mult umor și competență, experiențele fascinante acumulate într-o viață de om. Așa a făcut și săptămâna trecută, când la IQ Digital Oradea Summit, o manifestare de mare calitate, ne-a povestit despre planurile sale de viitor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, în dimineața când Administrația Fondului de Mediu a lansat sesiunea pentru depunerea cererilor în Programul Casa Verde, pentru finanțarea instalării de panouri fotovoltaice și, în premieră, și a dotării cu acumulatori, am simțit gustul frustrării. Nu al invidiei față de cei care le-au înregistrat în mai puțin de 2 minute (am prieteni care au reușit), ci al frustrării că n-am priceput unde am greșit...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Septembrie 2023, 08:01

Testare cu bucluc: Scandal cu plângeri penale între şeful de post din Tărcaia şi un localnic pe care l-a încătuşat

Testare cu bucluc: Scandal cu plângeri penale între şeful de post din Tărcaia şi un localnic pe care l-a încătuşat RĂZBOI. Tărcăianul Jónás Csaba (dreapta) îl acuză de abuz pe şeful de post din comună, Costel Iştoc (stânga), însă nici poliţistul nu s-a mai lăsat „denigrat”. L-a reclamat pentru denunţ calomnios, supărat că omul îl strigă „corupt” şi a mai şi postat pe Facebook cabana ridicată într-o arie protejată de socrii săi, susţinând că ar fi a lui...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe 6 septembrie, un şofer din Tărcaia, oprit în trafic pentru un control de rutină, s-a ales cu dosar penal pentru că a refuzat să se lase testat pentru droguri. Un caz aparent banal, care s-a transformat, însă, într-un uriaş scandal, a ajuns în ancheta procurorilor, avându-i ca împricinaţi pe şoferul îndărătnic şi pe poliţistul care l-a oprit. 

Cei doi s-au pârât reciproc, pentru o salbă de infracţiuni: Tărcăianul, Jónás Csaba, s-a plâns că poliţistul, agentul Costel Iştoc, şeful Postului de Poliţie al comunei, a acţionat brutal şi l-a încătuşat fără motiv întemeiat, determinându-l să refuze tot ce i se cere. Bănuiala lui e că a făcut-o ca să-l pedepsească, pentru că, anul trecut, l-a denunţat după ce a refuzat să oprească o maşină cu lemne transportate fără aviz de o rudă a primarului. Poliţistul neagă şi a făcut şi el denunţ: susţine că şoferul îl hărţuiește, dă ture cu maşina în jurul casei familiei sale şi îl bârfeşte fără motiv prin comună, asociindu-l, doar din răutate, cu tot felul de persoane şi fărădelegi...

Oficial, e simplu şi clar

Cazul a fost făcut public de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, dar fără amănunte. În comunicatul transmis pe 7 septembrie se precizează că o zi mai devreme, pe drumul comunal 235, în localitatea Tărcaia, poliţiştii Secției 2 de Poliție Rurală Beiuș „au depistat în trafic un bărbat de 43 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism”. 

La solicitarea legală a polițiștilor, șoferul a refuzat atât testarea preliminară cu aparatul drog test, cât și, ulterior, să se supună analizelor de sânge care ar fi putut determina dacă a consumat, sau nu, substanţe interzise. Ca atare, s-a ales cu dosar penal pentru refuz de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii prezenţei unor substanţe psihoactive, faptă ce constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. 

Un control cu schepsis

Ce nu se spune în comunicatul sec al Poliţiei e că ceea ce ar fi trebuit să fie un control de rutină s-a transformat într-un circ, iar asta şi pentru că şoferul, Jónás Csaba, şi poliţistul care l-a oprit, Costel Iştoc, şeful de post al comunei, se cunosc de ani de zile şi nu sunt defel în relaţii cordiale.

În ultimii ani, Jónás, pescar înrăit şi activist de mediu cunoscut în zonă, s-a plâns în mai multe rânduri, inclusiv BIHOREANULUI, şi de şeful de post, şi de ajutorul acestuia, Antik Zsolt, susţinând că nu văd afacerile cu balast şi lemne furate. Mai mult, în primăvara anului trecut, omul a depus şi o plângere penală împotriva lui Iștoc, după ce acesta ar fi refuzat să oprească o maşină cu lemne transportate fără aviz de o rudă a primarului, deşi a trecut chiar pe lângă vehiculul umplut până la refuz cu buşteni, caz aflat în ancheta Parchetului Bihor, încă nefinalizat. 

Acum, zice Jónás, şeful de post l-a oprit în trafic seara, după 20.30, în timp ce se îndrepta spre casa părinţilor săi, cu cei doi copii în maşină, între care şi un sugar. „Mi-a zis să trag pe dreapta, apoi să-i dau actele. A plecat și a venit după 10 minute cu etilotestul”, a povestit Jónás.

L-a pus să sufle, iar după ce a văzut că rezultatul a fost „0”, a plecat din nou şi, când s-a întors, i-a spus că trebuie să-i facă şi testul pentru droguri, solicitare surprinzătoare, în condiţiile în care, până atunci, nu au existat niciodată astfel de suspiciuni la adresa sa. „Mi-a spus că va dura, că aparatul va ajunge în cel puţin 40 de minute. I-am zis, bine, dar să mă lase să duc copiii, să nu stea în maşină. A acceptat”, zice Jónás. 

Încătuşat

Jónás a lipsit mai puţin de 5 minute. Când a ajuns înapoi, Iştoc i-a pus în vedere să stea cu mâinile pe volan, până la sosirea colegilor. „L-am întrebat dacă pot să-l filmez și am scos telefonul. În acel moment m-a smuls de la volan şi i-a cerut jandarmului cătuşele din maşină. Mi-a căzut şi telefonul din mână, dar şi ţigările şi portmoneul din buzunar. I-am rugat, şi pe el, şi pe jandarmul cu care era, să le ridice. Aveam bani în portmoneu, 5.000 euro, 4.700 lei şi 25.000 forinţi”, povesteşte tărcăianul. În loc de asta, poliţistul a aruncat portmoneul în autospeciala de Poliţie, pe jos. Apoi a fost urcat şi el, pe bancheta din spate. Acolo l-a găsit echipajul care venit tocmai de lângă Ştei, ca să răspundă la solicitarea lui Iştoc.

Jónás le-a cerut poliţiștilor să-i scoată cătuşele, însă a fost refuzat, motiv pentru care, revoltat că e tratat ca un infractor, s-a încăpăţânat să refuze şi el testarea, deşi era conştient că îşi face sieşi rău. La fel a făcut şi mai târziu, când a fost dus la Spitalul Municipal Beiuş. „I-am spus doctoriţei că fac orice test, dacă mi se scot cătuşele. S-a dus să vorbească cu Iştoc, dar nu a vrut”.

Rezultat: negativ

În final, Jónás a fost condus la sediul Poliţiei Beiuş. Abia aici, zice el, a fost descătuşat şi trimis în curte, unde a mai stat 2 ore, după care l-au chemat să semneze procesul verbal. N-a vrut. „Nu era descris corect incidentul, a minţit că am fost oprit pentru droguri, deşi nu e adevărat. Iar din portmoneu se vedea că lipsesc bani. Mi-a reproşat că-l acuz de furt. Eu i-am zis că nu e aşa, că probabil au căzut bani în maşină, dar a refuzat să vină, să verificăm. Aşa că am plecat”. 

A doua zi, bărbatul s-a prezentat la Serviciul judeţean de Medicină Legală Bihor, cerând să i se facă analize de sânge şi urină pentru depistarea drogurilor, care au ieşit negative, iar apoi, însoţit de avocat, s-a dus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, unde a depus o plângere penală împotriva poliţistului. A reclamat inclusiv dispariţia banilor căci, pretinde el, îi lipseau 3.400 euro şi 700 lei. „Să cerceteze, să vadă, există martori care au văzut tot ce s-a întâmplat, ce mi-a făcut”, spune Jónás. 

Deşi şeful de post din Tărcaia avea cameră de corp, pe care poliţiştii au obligaţia încă din primăvară să o poarte ataşată la uniformă şi să o pornească la fiecare intervenţie, suspiciunea lui e că acesta a ținut-o mai mult închisă. „Dacă nu e aşa, cu atât mai bine, măcar se va vedea ce a făcut”, zice el. 

A vrut să plece...

Cum era de aşteptat, poliţistul susţine că a acţionat regulamentar şi l-ar fi încătuşat pe şofer doar pentru că a coborât din maşină fără permisiune, ca să plece. A vrut să evite testul, crede poliţistul, care nu poate explica, însă, de ce ar fi făcut omul asta, în condiţiile în care, când i-a dat voie să-şi ducă micuţii, s-a întors de bunăvoie. „El ştie de ce voia să plece. Noi am avut bodycam-urile pornite, nu le-am oprit, se va vedea”, se apără Iştoc. 

Potrivit acestuia, patrulele rurale nu au teste antidrog, aparatele fiind în custodia poliţiştilor rutieri, acesta fiind motivul pentru care i-a solicitat să stea, dar numai 10 minute, nu o oră, cum pretinde şoferul. „În momentul în care s-au apropiat colegii, a coborât şi a pornit spre acasă. L-am prins de mână în mijlocul străzii, a devenit agresiv, a început să gesticuleze. Dacă e aşa cinstit, de ce a vrut să plece? Şi noi ce trebuia să facem, să aşteptăm să fim loviţi?”, se întreabă Iştoc. 

Cert e că, zice el, Jónás nu a vrut să facă testul nici cu el şi nici cu colegii săi, iar la spital a refuzat-o şi pe doctoriţă, care a dus muncă de lămurire cu el, încercând să-l facă să se răzgândească. 

Hărţuit

Iştoc neagă, de asemenea, că l-ar fi ţinut încătuşat pe bărbat la spital ori că ar avea cunoştinţă de banii care i-ar fi dispărut acestuia din portofel. „Banii au rămas la el, buletinul a fost la noi. Dacă îi lipsesc banii, sau nu, e problema lui. Acum şi eu i-am depus plângere pentru denunţ calomnios, pentru acuzaţiile care mi le aduce”, spune poliţistul, explicând că omul îl strigă „corupt”, în public, şi îl asociază „cu tot felul de personaje din comună şi cu asta mi-aduce atingere imaginii mele”, făcând referire la acuzaţiile de furturi de lemne şi balast. 

Cât despre plângerea pe care tărcăianul a depus-o împotriva lui anul trecut, Iştoc nu a auzit de caz. „N-am fost chemat să dau declaraţii, nu mi s-a adus la cunoştinţă nimic”.  Pe de altă parte, spune tot el, la scurt timp după incidentul din 6 septembrie, tărcăianul a filmat cabana socrilor săi, ridicată într-o arie naturală protejată, unde astfel de construcţii sunt interzise, postând ulterior filmuleţul pe Facebook şi susţinând că proprietatea e a lui. „De ce n-a filmat şi coliba veche, animalele, grajdul?”, se întreabă, acuzându-l pe om că „a depăşit orice limită”. 

„Trece des cu maşina prin faţa casei, cu geamul lăsat, se uită insistent la soţie, o intimidează. Nu permit ca o astfel de persoană să-mi hărţuiască familia”, spune supărat Iştoc.

În anchetă

Dacă a fost sau nu un abuz al poliţistului rămâne să stabilească, în final, procurorii, căci pentru că Jónás Csaba nu s-a plâns şefilor Poliţiei Bihor, în instituţie nici nu s-a pornit vreo anchetă internă. 

„Noi nu putem să verificăm nici filmările. Înregistrările de pe camerele de corp se pot descărca doar în cadrul unei anchete penale, sunt mijloace de probă. Dar dacă se descoperă că nu a fost pornită camera sau nu a fost înregistrată întreaga intervenţie, aşa cum se stipulează în reglementările interne, poliţistul riscă să fie sancţionat disciplinar”, a explicat, pentru BIHOREANUL, şeful Poliţiei Bihor, chestorul Alin Haniş. 

Cert e, însă, că până să se limpezească povestea, pentru îndărătnicia sa, tărcăianul rămâne cu un dosar penal în cârcă. Provocat, sau nu, şi chiar în cătuşe fiind, ar fi fost obligat să se lase testat...


ȚARA LUI ILLE
Dosar după dosar

Jónás Csaba nu e pentru prima dată când ajunge în război cu autoritățile. După sesizările făcute pentru oprirea exploatărilor ilegale de balast din Crişul Negru din comuna păstorită de primarul PSD Aurel Ille (foto), derulate sub nasul şefului de post Costel Iştoc şi al colegului său Antik Zsolt, a fost amendat abuziv. Ştiind că e legitimat la Aqua Crisius, fratele primarului, Sorin Ille, șeful Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Bihor, o asociaţie concurentă de pescuit recreativ, l-a urmărit în mai multe rânduri şi a primit 9 amenzi, toate anulate de instanţele de judecată. 

Mai mult, în această primăvară, bărbatul a fost anunţat de poliţişti că e anchetat penal pentru tulburare în posesie, după ce a lăsat maşina pe strada unde locuieşte, lângă un service auto patronat de un consilier local PSD, Szatmári Ferencz. După cum a descoperit atunci BIHOREANUL, Szatmári s-a făcut stăpân pe jumătate de stradă, cu voia primarului, care îi este coleg de partid şi împarte pământurile comunei după bunul plac.

După apariţia articolului, Jónás Csaba a fost înştiinţat de Parchetul Beiuş că dosarul deschis pentru tulburare în posesie a fost clasat, căci Szatmári şi-a retras plângerea împotriva lui, deoarece „nu a mai parcat autoturismul pe proprietatea sa”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
cică 5000 de eruo in portofel ;)
O ce veste minunată pentru toți cei ințepați acest escroc! Omul are bani, îi cară după el! De abia aștept să îl văd pe stradă.
Postat 22 Septembrie 2023, 21:10 de noi_restul
E plina politia de escr*ci! Nu toti, destui totusi
Daca ar fi oprit pe oricare dintre noi in trafic, cum am fi reactionat?! Ca nu scria in fruntea lui ca e escr*c, dar sefii lui stiau. Si l-asu tolerat 20 (douazeci!) de ani. https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/seful-din-politia-romana-care-a-condus-20-de-ani-fara-permis-sia-tepuit-omul-de-incredere-victima-a-cerut-ajutorul-instantei-316443.html
Postat 21 Septembrie 2023, 14:50 de pinonel
Nu ma mir de ce se intampla
Ce sa zic despre abuzurile de la noi, daca si in Franta, tara democratiei, cum dezvaluie presa o ilegalitate a organelor, cum ziaristul e arestat pt a-i inchida gura... https://ziare.com/franta/jurnalista-franta-jurnalista-retinuta-divulgare-secrete-de-stat-1826588
Postat 21 Septembrie 2023, 13:00 de ili3
Organul de represiune a gresit grav!
Nu e zi in care sa nu citim despre politisti proxeneti, violatori, dealeri de droguri, hoti,, ce mai, tot codul penal! S-a ajuns aici pt ca 90% dintre politistii cercetati sunt absolviti de orice vina, dar in 90% din cazurile ajunse la CEDO sunt gasiti vinovati (sarut mana, coana justitico!). Daca e adevarat ca dupa ce l-a oprit l-a ,,invoit" pt zece minute, organul a gresit grav, se poate chişa pe procesul verbal...
Postat 21 Septembrie 2023, 12:19 de pinonel
Un frustrat
Jonas ăsta dacă nu faci cum vrea el nu esti "ca lumea". Am asistat la tentative eșuate ale specimenului de a se infiltra pe lângă persoane influente..
Postat 21 Septembrie 2023, 08:09 de Jianu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5135 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON