URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Decembrie 2022, 19:32

Iohannis a promulgat legea care plafonează prețurile la energie. Preț maxim de 1,3 lei/kwH la curent

Iohannis a promulgat legea care plafonează prețurile la energie. Preț maxim de 1,3 lei/kwH la curent foto: arhiva BIHOREANUL
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Legea care stabilește un preţ maxim la energie electrică de 1,3 lei/kWh pentru toţi consumatorii, indiferent de nivelul de consum, a fost promulgată, marți, de președintele Klaus Iohannis.

Potrivit site-ului Administrației Prezidențiale, acesta a semnat Decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei (PL-x 551/04.10.2022).

România24.ro detaliază prevederile legii, arătând că, potrivit legii, preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este:

- maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022 – 31 decembrie 2022 de către clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0 – 100 KWh inclusiv

- maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către mai multe categorii de clienţi printre care clienţii casnici al căror consum lunar este cuprins între 0 – 100 KWh inclusiv, clienţii casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor sau cei care au în întreţinere cel puţin trei copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ.

- preţul va fi maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022 – 31 decembrie 2022 de către clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01 – 300 kWh pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh.

- prețul maxim de 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, va fi pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către clienţii casnici al căror consum lunar la locul de consum este cuprins între 100,01 şi 255 kWh.

Consumul de energie electrică cuprins între 255 şi 300 KWh/lună se facturează la preţul maxim de 1,3 lei kWh, cu TVA inclus, iar în cazul în care consumul depăşeşte 300 KWh/lună întreg consumul se facturează la preţul maxim de 1,3 lei/kWh”, arată România24.ro.

Reprezentanții firmelor vor trebui să completeze o declarație pe propria răspundere pentru a beneficia de plafonare. 

Sursa citată mai arată că maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, va fi preţul pentru 85% din consumul lunar realizat la locul de consum, diferenţa de consum lunar de energie electrică urmând a fi facturată la preţul maxim de 1,3 lei kWh, cu TVA inclus, în baza declaraţiei pe propria răspundere a reprezentantului legal pentru următoarele categorii de consumatori: întreprinderile mici şi mijlocii, operatorii/operatorii regionali ce prestează/furnizează serviciile de utilităţi publice, precum şi Metrorex S.A., operatorii economici din domeniul industriei alimentare, precum şi cei din domeniul agriculturii şi pescuitului, autorităţile şi instituţiile publice locale, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiile şi societăţile comerciale de interes judeţean, municipal sau local, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, precum şi aeroporturile care sunt în subordinea Ministerului Transporturilor.

De asemenea, pentru consumul integral al spitalelor publice şi private, al unităţilor de învăţământ publice şi private, al creşelor, al furnizorilor publici şi privaţi de servicii sociale, preţul va fi plafonat la maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus.

Tot maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, va fi preţul pentru 85% din consumul lunar, realizat la locul de consum, pentru restul instituţiilor publice, precum şi pentru cele aparţinând cultelor recunoscute oficial în România. Diferenţa de consum lunar de energie electrică se facturează la preţul maxim de 1,3 lei kWh, cu TVA inclus, mai arată sursa citată.

Pe de altă parte, până la 31 martie 2022, plafoanele de preț la gaze naturale vor rămâne la actualele niveluri, de 0,31 lei/kWh pentru casnici și de 0,37 lei/kWh pentru noncasnici cu consum anual de cel mult 50.000 MWh.

De prețul de 0,37 lei/kWh vor beneficia în plus, de la 1 ianuarie 2023, și clienții noncasnici din cadrul parcurilor industriale reglementate de Legea nr. 186/2013 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, cu modificările și completările ulterioare, precum și cei din cadrul sistemelor de distribuție închise definite conform Legii nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, arată Profit.ro.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON