`
< Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?
De stiut
Colțul juridic
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 1015 rezultate
- Localnicii din Toboliu și Cheresig au protestat din nou împotriva prospecţiunilor făcute de NIS Petrol pe pământurile lor (FOTO/VIDEO) 24/06/2018
- 1 leu pe metrul pătrat! Despăgubiri derizorii fixate de Guvern pentru deţinătorii terenurilor de sub viitoarea centură a Şteiului 22/06/2018
- Culturi distruse: Grindina a făcut pagube enorme în mai multe localităţi din Bihor (FOTO/VIDEO) 15/06/2018
- Scandal la Toboliu: Localnicii sunt nemulţumiţi pentru că utilajele NIS Petrol le-au distrus culturile (FOTO) 29/05/2018
- Bolojan a ajuns la înţelegere cu Nutripork: Ferma de porci se va muta din Ioşia până în 2020! 24/05/2018
- Un individ care a violat şi tâlhărit o femeie din Oradea a fost condamnat la 9 ani şi 8 luni de închisoare. Ce au descoperit polițiștii 14/05/2018
- Mortu-i de vină! La 4 ani după ultimul deces în "insula ucigaşă", procurorii refuză să cerceteze "malpraxisul" drumarilor 09/05/2018
- Alba, neagra: Procesul Casei Regale cu Garda Forestieră Oradea, pasat între Curtea de Apel şi Tribunal 03/05/2018
- I se spunea Buldozerul! Proprietarii caselor expropriate îl acuză pe primarul Ilie Bolojan că refuză dialogul cu ei şi le subevaluează proprietăţile 01/05/2018
- Bihorul, fără malpraxis: 98% dintre erorile medicale reclamate în Bihor au fost respinse! (FOTO) 20/04/2018
- "Gherlă" cu repetiţie: Un nou rateu al DNA Oradea, care a anchetat degeaba trei foşti judecători 18/04/2018
- Cu ochii-n soare: Reacţie "slabă" a Consiliului Judeţean după suspendarea curselor Ryanair de Londra 11/04/2018
- Sentință definitivă: Individul care a înjunghiat o agentă de credite însărcinată în Roşiori a fost condamnat la 10 ani de închisoare 02/04/2018
- Despăgubiri de peste un milion de lei: Familia Regală se judecă cu statul la Curtea de Apel Oradea 29/03/2018
- Discuţiile lui Pasztor n-au avut efect: Din noiembrie, Ryanair pleacă din Oradea! 29/03/2018
- Dar pentru "unchiuţi": Fraţii Maghiar au fost împroprietăriţi prin falsuri cu 4 hectare de teren lângă centură 29/03/2018
- Designerul Andrei Zalder, acuzat că a abuzat minore, a fost condamnat la 4 ani şi 5 luni de detenţie! 28/03/2018
- Prefectul Mihaiu: Spre ruşinea noastră, doar 15% din gospodăriile din Bihor sunt asigurate 28/03/2018
- Judecătoarea orădeancă Florica Roman: "Ambasadele străine să plătească, în solidar cu statul roman, despăgubirile pentru abuzurile DNA" 09/03/2018
- Despăgubiri de 370.000 lei! Un tânăr din Bihor care a provocat un accident mortal, beat la volan, a ajuns după gratii 09/03/2018
- Datorie ABAndonată: Administraţia Bazinală de Apă Crişuri refuză să despăgubească un cetăţean căruia i-a distrus o proprietate 09/03/2018
- Sub asaltul hoţilor: Ajuns în topul celor mai înstărite oraşe, Oradea îi atrage pe infractori ca un magnet 06/03/2018
- Deputatul Gavrilă Ghilea: "Nu se pune problema să ne dorim alegeri anticipate la Consiliul Judeţean!" 01/03/2018
- Cum se obţin despăgubiri când asigurătorul este în faliment. Decizie a Înaltei Curţi 01/03/2018
- O nouă poluare OMV Petrom în Suplacu de Barcău: Curtea unor localnici, "irigată" din nou cu ţiţei (FOTO) 26/02/2018
- În căutare de petrol şi gaze: NIS Petrol reia operaţiunile de prospectarea seismică în Bihor 19/02/2018
- Autorizaţii fără donaţii: Judecătorii au stabilit că Primăria Oradea nu are voie să condiţioneze autorizaţiile de donaţiile de terenuri 08/02/2018
- Scandal la Suplac: O poluare făcută de OMV Petrom pe terenul unei familii şi raportată cu întârziere dă bătăi de cap autorităților 06/02/2018
- Despăgubiri de peste 70 de milioane de dolari: România a câştigat procesul cu Chevron privind extracţia gazelor de şist 03/02/2018
- Puşi să-l voteze: Tribunalul Bihor îi obligă pe consilierii judeţeni ai PNL să-l valideze pe PSD-istul Adrian Szatmari 02/02/2018
- Parcul politrucilor: BIHOREANUL vă arată cum a fost transformat parcul Nicolae Bălcescu în "jucăria" unei firme de partid (FOTO) 30/01/2018
- Chef... de pumni: De la cine a pornit bătaia în urma căreia o orădeancă a ajuns cu ochiul învineţit la spital? 09/01/2018
- Termoficare Oradea, obligată la despăgubiri de 85.000 euro pentru familia maistrului decedat în timp ce intervenea la o avarie 15/12/2017
- Bogaţii Bihorului: Cine sunt cei mai bogaţi afacerişti bihoreni şi cum şi-au crescut averile 12/12/2017
- Statutul magistraţilor şi ştergerea interdicţiilor ANI, votate "pe repede înainte" de coaliţia PSD-ALDE-UDMR 11/12/2017
- Abia ieşit din puşcărie, fostul şef orădean al CNADNR, Dorin Debucean, a fost trimis din nou în judecată de DNA 14/11/2017
- Un agent care a agresat un orădean, chiar în sediul Poliţiei, a încasat o pedeapsă de 3 luni de închisoare cu amânare 12/11/2017
- Joaca cu libertatea: Trei judecători de la Curtea de Apel Oradea au băgat din eroare un om în puşcărie, dar nu sunt puşi să plătească 09/11/2017
- Cu maneaua la bulău 08/11/2017
- Santa Florica: Judecătoarea Florica Roman i-ar fi acordat lui Iepu' despăgubiri de un milion de euro! 08/11/2017
- Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit! 06/11/2017
- Cu mascaţii! Angajaţii Primăriei Oradea au chemat trupele de intervenţie pentru a putea demola o baracă ilegală din Episcopia (FOTO / VIDEO) 31/10/2017
- Despăgubiri record pentru un român beat-rupt, lovit de o maşină: Peste 1.000.000 de euro şi pensie pe viaţă! 31/10/2017
- Florica bandita: Soţia unui poliţist din Băile Felix, acuzată de înşelăciuni de 100.000 de euro 24/10/2017
- Procesul dintre OTL şi angajaţi s-a rupt în două: Compania trebuie să dovedească paguba reclamată de 210.000 lei/zi 20/10/2017
- Un şofer de TIR din Sîntandrei a fost „săltat” de poliţişti şi încarcerat: Beat la volan, a omorât trei oameni și a rănit grav încă doi! 09/10/2017
- Şefii CJ Bihor vor să renunţe la procesul împotriva PNL. Pásztor: "Demonstrăm că suntem gentlemeni" 02/10/2017
- Iepu’ îşi invită anchetatorii la puşcărie: 100.000 lei pentru Nicolae Oros, după 13 luni de închisoare pentru o crimă nedovedită 28/09/2017
- Prefectul Ioan Mihaiu mulţumeşte bugetarilor şi firmelor care au ajutat la repararea caselor stricate de furtună (FOTO) 27/09/2017
- Totul în ungureşte! Primăria Oradea e obligată să-şi publice hotărârile în limba maghiară şi să inscripţioneze bilingv toate străzile oraşului 26/09/2017
- Cum se restituie cauțiunea depusă în cadrul unui proces 21/09/2017
- Un fost pilot Ryanair dezvăluie cum s-a ajuns la miile de zboruri anulate 20/09/2017
- Prefectul Ioan Mihaiu: Şansele bihorenilor afectaţi de furtună la despăgubiri din partea Guvernului sunt aproape nule! 19/09/2017
- Bătaie pe Sântana: DNA vrea să-l reancheteze pe notarul Irinel Dimitriu, ginerele fostului deputat Ştefan Seremi 01/09/2017
- Ioana de pe Splai: O orădeancă emigrată în America în anii ‘80 vrea să devină prima româncă judecător din Illinois 20/08/2017
- Reguli noi în legislaţia RCA: Schimbările pe care orice şofer trebuie să le ştie 06/08/2017
- Lege înecată: Majoritatea piscinelor din Bihor au doar puncte de prim-ajutor, nu şi salvamari 28/07/2017
- Vine demolarea! Primăria a predat amplasamentul pentru amenajarea sensului giratoriu pe Oneştilor cu exproprierea a 11 locuinţe (FOTO) 24/07/2017
- Toţi pentru unul! Poliţia Bihor, obligată să plătească daune de 5.000 euro unui bărbat bătut de un agent în sediul din Salonta 20/07/2017
- Şoseaua groazei: După ce a ucis 5 şoferi pe DN 79 cu insulele de calmare a traficului, Compania de Drumuri pregăteşte noi "crime" pe DN1 (FOTO / VIDEO) 11/07/2017
- Vara constructorilor: 600 de noi apartamente vor fi finalizate anul acesta în Oradea! (FOTO) 06/07/2017
- Gabriel Resources vrea despăgubiri pentru Roşia Montană 02/07/2017
- "Scheletele" lui Chirculescu: Dosarele controversatului procuror DNA sunt "desfiinţate" de judecători unul după altul 29/06/2017
- Un orădean a ajuns urmărit internaţional pentru că şantaja tinere pe Facebook: Dan Bordaş se ascundea într-un apartament închiriat 20/06/2017
- Greva foamei: Orădeanca Doina Pământ protestează împotriva abuzurilor celor care au construit un bloc distrugându-i proprietatea (FOTO) 16/06/2017
- Toţi pentru unii! Condamnaţi pentru malpraxis, medicii beiuşeni Topală şi Scridon nu plătesc, dar profesează nestingheriţi 15/06/2017
- Blejan contra Bolojan: Un lider ALDE Bihor critică „salata urbană” a Primăriei, care „lipeşte” forţat proiecte gândite disparat 14/06/2017
- Escroci la telefon: Membru al bandei care a păcălit cinci pensionari orădeni cu peste 30.000 euro, trimis după gratii 14/06/2017
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit! 12/06/2017
- Liber la jaf! Angajaţii Romsilva prinşi că au tolerat tăierile ilegale de păduri scapă în masă de răspunderea penală 09/06/2017
- Procesoman la plată: Un bărbat din Marghita, pus să achite despăgubiri magistraţilor pe care i-a reclamat 02/06/2017
- Plagiat... ca la carte! Hotărârea "beton" care a consfinţit plagiatul profesoarei Simona Cavalu de la Facultatea de Medicină 01/06/2017
- Mircea Lucescu a fost demis de la Zenit. N-a mai păţit-o din 1999… 28/05/2017
- E oficial: Pensionarii de boală pot beneficia de renta viageră agricolă şi după ce devin pensionari la limită de vârstă 26/05/2017
- Pistă cu "găuri": Aeroportul Oradea ar putea fi "taxat" cu 10 milioane lei de firmele care au construit noua pistă 24/05/2017
- Procurorii DNA Oradea, din nou în percheziţii: Avocat, „călcat” pentru bănuieli de trafic de influenţă 19/05/2017
- Noi obligaţii pentru a putea obţine despăgubiri în procesele penale 03/05/2017
- Probleme la sol: Firmele care au modernizat pista Aeroportului Oradea cer 8 milioane de lei în instanţă! 26/04/2017
- Ultimatum de la CEDO: România trebuie să prezinte în 6 luni planul de rezolvare a problemelor din închisori 25/04/2017
- Premieră mondială: Un tribunal acordă despăgubiri pentru o tumoare cauzată de telefonul mobil 20/04/2017
- Legea graţierii: Fostul preşedinte Traian Băsescu vrea graţierea pedepselor sub 10 ani şi reducerea celor pentru femei 20/04/2017
- Răzbunare cu sadism: Din cauza unui căţel şi a unei femei ţâfnoase, a fost schilodit în bătaie de un soţ agresiv 18/04/2017
- Verdict final pentru criminalul unei femei din Fughiu: Ucigașul, un cetățean maghiar, va face 15 ani de închisoare 17/04/2017
- Dezvăluire şoc: Alin Cocoş, violat în închisoare! 14/04/2017
- Legendara formaţie Omega va concerta în iunie la Oradea. Solistul Kóbor János a venit mai repede să promoveze show-ul (VIDEO) 06/04/2017
- Datornic după gratii! Un bătăuş din Pasajul Vulturul Negru a fost trimis la închisoare pentru că nu şi-a despăgubit victima 05/04/2017
- Ministerul Finanţelor caută avocaţi ca să se apere de fraţii Micula 02/04/2017
- Profesoara Xerox: Tribunalul Bihor a găsit-o vinovată de plagiat pe Simona Cavalu 29/03/2017
- Război cu iz de lavandă: Procurorii DIICOT l-au recuzat pe judecătorul care le-a desfiinţat rechizitoriul în dosarul rețetelor false 24/03/2017
- Cine a ucis-o pe Dalia? Şocant: victima interlopului Adi Grasu este victima de acum 10 ani a obsedatului Naprodean 21/03/2017
- PSD pregăteşte graţierea corupţiei: Un amendament al lui Şerban Nicolae graţiază fapte ca luare şi dare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu 06/03/2017
- „Curvă” contra „căcăcios”: Vica Blochina, fosta iubită a lui Victor Piţurcă, l-a dat în judecată pe Victoraş Micula (FOTO) 02/03/2017
- Jandarmul care s-a sinucis după ce a provocat un accident a mai avut probleme cu legea: A fost anchetat pentru că a bătut un minor! 24/02/2017
- Cei doi hoţi de lemne condamnaţi pentru incendierea casei pădurarului din Aleşd au fost găsiţi şi încarceraţi 16/02/2017
- Hoţii de lemne care au incendiat casa unui pădurar din Aleşd au fost condamnaţi definitiv şi obligaţi la despăgubiri de 80.000 lei 15/02/2017
- Vuşcan versus Ivan: Atins la buzunar, Horea Vuşcan şi-a dat programatorul pe mâna Parchetului 09/02/2017
- Pedepse mai aspre: Violatorii care şi-au răpit victima din stradă, în Ghighişeni, condamnaţi definitiv la închisoare cu executare 02/02/2017
- Regulile din spaţiile de joacă şi agrement din Oradea, dezbătute public 30/01/2017
- E loc în puşcărie! Penitenciarul Oradea este ocupat în proporţie de numai 90%, având 463 de deţinuţi la 516 paturi 30/01/2017
- Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit! 30/01/2017
< Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Pagina următoare >
- Bihorel: Zece efecte ale candidaturii lui Ilie Bolojan la Consiliul Județean 15:45, 28 Apr 2024
- Candidaţii UDMR pentru Oradea şi Bihor s-au înscris în cursa electorală. Kelemen Hunor: "Sunt oameni cu care puteţi merge la drum lung" (FOTO) 20:08, 28 Apr 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Cum se prezintă „harta electorală” a județului și ce spun sondajele locale 00:00, 29 Apr 2024
- Dosare cu picioare: Înregistrarea cu Victor Micula trăgând cu arma pe pod a dispărut de la dosar (VIDEO) 09:11, 29 Apr 2024
- Tramvai la scară: Lucrările la rețeaua tram-tren din Oradea vor începe anul viitor, fără case expropriate în Rogerius 08:00, 24 Apr 2024
- E oficial: Ilie Bolojan candidează din nou la șefia Consiliului Județean Bihor, iar Florin Birta, la Primăria Oradea! 17:31, 25 Apr 2024
- 105 ani de la Eliberarea Oradiei: Fostul premier Nicolae Ciucă a venit la festivități, mii de persoane au ieșit în centrul orașului (FOTO/VIDEO) 12:34, 20 Apr 2024
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
- Schimbări majore cu privire la jocurile de noroc. Se închid păcănelele la sate și orașe mici 12:20, 29 Apr 2024
- Doi liceeni din Oradea, pe podium la Olimpiada de Robotică din Grecia (FOTO) 12:05, 29 Apr 2024
- Fost olimpic la matematică, cu un CV impresionant, Adrian Madar este candidatul PSD la funcția de primar al Municipiului Oradea 11:39, 29 Apr 2024
- Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Evenimente dedicate sărbătorilor pascale 11:21, 29 Apr 2024
- Ciolacu nu m-a jignit ca moldovean. Mă jignește, în schimb, ca român
- Putin n-ar fi ordonat uciderea lui Navalnîi. Dar sistemul său l-a ucis
- Centrala nucleară de la Cernobîl: 38 de ani de la accident și 2 ani de la ocupare
- Vizitele externe ale domnului Marcel Ciolacu și promovarea intereselor cetățeanului român
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 26 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:42, 02 Apr 2024
- Anunţ Compania de Apă Oradea 11:35, 20 Mar 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 13 Mar 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- si parcarea subterana cetate a fost atacata de hackerii primariei au venit au blcoat-o jumate si au disparut... Postat 29 Apr 2024, 12:17 de Traian
- Exceptie!!! o foarte rara si fericita exceptie in rindul... Postat 29 Apr 2024, 10:46 de TanarSiNelinistit
- @cristianteofil O baterie rareori va trece de 200k de km.... Postat 28 Apr 2024, 22:34 de Vio_427
- La nivel municipal, Biro Rozi din nou dezamageste Dupa ce s-au opus referendumului ptr Oradea... Postat 28 Apr 2024, 21:53 de unu
- Să o ia ei înainte... Și să nu se oprească până la Budapesta. Postat 28 Apr 2024, 20:14 de CivisUlpianum
Bihoreanul tipărit
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Cum se prezintă „harta electorală” a județului și ce spun sondajele locale 00:00, 29 Apr 2024
- Părintele tuturor: De 25 de ani, un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută (FOTO) 09:01, 28 Apr 2024
- Acrobat pe cer! Spectacol periculos în Oradea: a mers pe sârmă între clădirea Primăriei și biserica de vizavi 08:01, 26 Apr 2024
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
ACTUAL
- Paul de România a fost depistat în Malta. El fugise din țară când a fost condamnat la închisoare 23:08, 28 Apr 2024
- Duminica Floriilor: Semnificația sărbătorii în care 1,8 milioane de români își celebrează onomastica 09:50, 28 Apr 2024
- Preotul Mega, criticat de un oficial BOR pentru că a mers în Moscova lui Putin, care este comparată cu Berlinul lui Hitler 14:02, 27 Apr 2024
- Dezvăluire surprinzătoare: Preotul orădean Ciprian Mega s-a întâlnit cu Vladimir Putin! 23:26, 26 Apr 2024
Stiri SPORTIVE
- Crişul Sântandrei a pierdut duelul de acasă cu CSM Sighet, iar Lotus Băile Felix nu a mai jucat (VIDEO) 14:17, 28 Apr 2024
- Orădeanul Alex Creț a obținut bronzul la Campionatul European de Judo și este cu un pas mai aproape de Jocurile Olimpice (FOTO) 12:49, 28 Apr 2024
- CSM Oradea a câştigat clar cel de-al doilea duel cu Rapid din finala mică a Superligii Naţionale de polo 10:28, 28 Apr 2024
- Semifinala Ligii Naționale de baschet: CSM CSU Oradea a învins CSO Voluntari, cu 96-76 22:20, 27 Apr 2024
BIHOREANUL TV
- Victorie la Timișoara: FC Bihor și-a asigurat, matematic, și locul întâi în seria a 8-a din Liga a III-a (FOTO/VIDEO)
- PNL Bihor și-a anunțat candidații la Consiliul Local Oradea și Consiliul Județean. Surprizele: chirurgul Dănuț Dejeu și un alt medic, care în urmă cu 3 ani a demisionat din partid (FOTO/VIDEO)
- Povestea emoţionantă a „vârfului de lance” care a depus jurământul militar, vineri, în Piața Unirii din Oradea (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
- Părintele tuturor: De 25 de ani, un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută (FOTO) 09:01, 28 Apr 2024
- Lăsați natura să vină la copii! 14:51, 27 Apr 2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Cum a fost construit ansamblul de blocuri din Calea Averescu (FOTO) 09:46, 27 Apr 2024
- Exemplar rar de rață cu ochi de șoim, imortalizat pe Crișul Repede! 13:17, 26 Apr 2024
Bihor
- Lupta cu hackerii. Primăria Oradea a reluat luni dimineaţă lucrul cu publicul, cu întârziere de circa o oră (FOTO) 10:35, 29 Apr 2024
- Candidaţii UDMR pentru Oradea şi Bihor s-au înscris în cursa electorală. Kelemen Hunor: "Sunt oameni cu care puteţi merge la drum lung" (FOTO) 20:08, 28 Apr 2024
- Încă două comune din Bihor își pregătesc rețele de gaz 17:30, 28 Apr 2024
- Ce spune Episcopia Ortodoxă a Oradiei despre vizita preotului Mega la Moscova: „Gestul său umbrește statutul său de preot” 11:17, 28 Apr 2024
Stiri Oradea
- Doi liceeni din Oradea, pe podium la Olimpiada de Robotică din Grecia (FOTO) 12:05, 29 Apr 2024
- Lupta cu hackerii. Primăria Oradea a reluat luni dimineaţă lucrul cu publicul, cu întârziere de circa o oră (FOTO) 10:35, 29 Apr 2024
- Stejar în dar: Peste 250 de elevi din Oradea au primit câte un puiet de stejar, ca să-l planteze și să-l vadă crescând (FOTO) 18:25, 28 Apr 2024
- Festivalul „Florica Ungur” și Art Oradea Festival sunt programate în luna mai. Au început înscrierile 16:38, 28 Apr 2024
Timp Liber
- Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Evenimente dedicate sărbătorilor pascale 11:21, 29 Apr 2024
- Festivalul „Florica Ungur” și Art Oradea Festival sunt programate în luna mai. Au început înscrierile 16:38, 28 Apr 2024
- Contratenorul Viktor Iosif aduce un concert de arii de operă, la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea 14:53, 28 Apr 2024
- Oradea, capitala dansului: Peste 1.000 de sportivi din 25 de țări concurează pentru trofeele ORRO (FOTO) 23:38, 27 Apr 2024
Revista Familia
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
- Pragul Vaida #11, cu poeţii experimentali Dmitri Miticov şi Cătălin Şuteu 20:08, 12 Apr 2024
- Romanul „Sfârșitul lumii e un tren” de Daniela Rațiu va fi lansat sâmbătă la Oradea 20:01, 10 Apr 2024
- George C. Dumitru în dialog cu Mircea Pricăjan despre romanul „Rupturi” 16:31, 25 Mar 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare oprește furnizarea căldurii în Oradea și în Sânmartin 10:44, 29 Apr 2024
- Termoficare Oradea: se reia încălzirea începând de joi, însă nu la toate punctele termice 13:40, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea apei calde către o parte dintre consumatorii de pe câteva străzi din cartierul Nufărul 11:11, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea anunță întreruperea furnizării apei calde de consum în cartierul Nufărul I 10:59, 09 Apr 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.6373 RON
- 1 EUR = 4.9765 RON
- 1 HUF = 0.0127 RON