URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 04 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, în dimineața când Administrația Fondului de Mediu a lansat sesiunea pentru depunerea cererilor în Programul Casa Verde, pentru finanțarea instalării de panouri fotovoltaice și, în premieră, și a dotării cu acumulatori, am simțit gustul frustrării. Nu al invidiei față de cei care le-au înregistrat în mai puțin de 2 minute (am prieteni care au reușit), ci al frustrării că n-am priceput unde am greșit...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Iulie 2017, 08:07

Vara constructorilor: 600 de noi apartamente vor fi finalizate anul acesta în Oradea! (FOTO)

Vara constructorilor: 600 de noi apartamente vor fi finalizate anul acesta în Oradea! (FOTO) CARTIER "INDUSTRIAL". 1.000 de apartamente vor lua locul fostelor întreprinderi Înfrăţirea şi Sinteza din zona străzii Oneştilor. "Primele două blocuri sunt deja în construcţie. Până la sfârşitul anului vor fi gata cam 240 de apartamente", spune Sorin Sas, manager de proiect în cadrul Prima Kapital Project
Vara constructorilor: 600 de noi apartamente vor fi finalizate anul acesta în Oradea! (FOTO) DEMOLAREA! Casele din strada Oneştilor, situate de-a lungul străduţei care duce la hypermarket-ul Kaufland, vor fi demolate pentru a face loc unui sens giratoriu. "Eu nu sunt împotriva dezvoltării oraşului, dar să mă despăgubească corect, să îmi pot lua altă locuinţă, nu să ajung în stradă", protestează localnica Marioara Baniai
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cifrele vorbesc de la sine: până la jumătatea anului au fost eliberate peste 300 de autorizaţii de construire, de două ori mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar până la sfârşitul anului urmează să fie date în folosinţă circa 600 de apartamente, de două ori mai multe decât în 2015.

Sectorul imobiliar şi-a reluat creşterea, pe fondul investiţiilor făcute de tinerii care preferă să plătească rate decât chirie şi de orădenii aflaţi la muncă în străinătate, care investesc în locuinţe pe care să le închirieze.

Macarale râd în soare...

Aproape nu există zonă din oraş fără macarale. Prima Kapital Project, liderul de piaţă pe domeniul dezvoltărilor imobiliare orădene, lucrează în cartierul Ceyrat, pe strada Oneştilor şi pe strada Ion Barbu din Nufărul, arădenii de la ARED construiesc în zona Tudor Vladimirescu, Selina a redeschis şantierul la următoarele două blocuri din cartierul Luceafărul, Premium David Construcţii ridică un bloc pe strada Roman Ciorogariu, şi exemplele ar putea continua...

Ilie Bolojan, primar OradeaSpecialiştii în domeniu recomandau încă de anul trecut Oradea ca spaţiu propice pentru investiţii imobiliare, pe fondul creşterii economiei locale, al investiţiilor din bani europeni şi al dezvoltării parcurilor industriale. "Reluarea construcţiilor este un semn că oraşul se dezvoltă, că există o stabilitate financiară şi o disponibilitate a populaţiei pentru investiţii", spune primarul Ilie Bolojan (foto). Lucru adevărat doar în parte...

Se mişcă piaţa!

Dezvoltatorii imobiliari spun că, departe de a fi vorba de un boom, reluarea construcţiilor de locuinţe are la bază un factor psihologic. "După opt ani în care, sub efectul crizei economice, a amânat decizia de a investi de teamă că ar putea fi greşită, orădeanul şi-a recăpătat curajul", spune Sorin Sas, manager de proiect pentru Prima Kapital Project

Firma dezvoltatorului imobiliar Ştefan Kopanyi va da în folosinţă, până la sfârşitul anului, 240 de apartamente şi nu îşi face griji cu privire la vânzări. Cele 150 de apartamente din blocul premium de pe strada Sucevei s-au ocupat în doar câteva luni! "Am finalizat construcţia în luna noiembrie 2016, iar în aprilie anul acesta s-a încheiat ultima tranzacţie. Clienţii caută zone bine poziţionate", explică Sas. Cum Prima Kapital a ocupat cele mai bune amplasamente, precum cartierul Universitate din strada Ceyrat sau vecinătatea zonei comerciale din strada Oneştilor, principala sa grijă este să construiască.

Zona "zero"

Astăzi, prea puţini mai vor să locuiască în cartiere aglomerate, fără parcare, precum Rogerius şi Nufărul. Dezvoltatorii au înţeles asta şi au ocupat terenurile eliberate din oraş prin dezafectarea unor fabrici sau unităţi militare. Cel mai bun exemplu este zona Prima Shop, ocupată înainte de întreprinderile Înfrăţirea şi Sinteza, unde Prima Kapital va construi 1.000 de apartamente. Alăturat, spre strada Tudor Vladimirescu, ARED va ridica trei blocuri cu încă 360 de apartamente, din care primul, de 120 de apartamente, va fi finalizat cel târziu anul viitor.

La fel, peste drum de Calea Aradului, constructorii de la Selina au turnat săptămâna trecută fundaţia pentru cel de-al treilea bloc din cartierul Luceafărul, care va avea 154 de apartamente. "Până la sfârşitul anului vom ridica structura blocului, acesta urmând să fie dat în folosinţă în 2018", spune Marius Dejescu, directorul Diviziei Construcţii Civile din cadrul Selina. Anul viitor, compania va începe lucrările la cel de-al patrulea bloc, înspre sediul Poliţiei Municipiului. Firma investeşte alert pentru că în prezent afacerile din construcţii funcţionează pe principiul bicicletei: cine se opreşte cade!

"Nu este un boom imobiliar!"

Prăbuşirea investiţiilor publice în infrastructură, pe fondul relocării fondurilor către consum, a dus la prăbuşirea pieţei construcţiilor. Conform statisticilor oficiale, în primul trimestru al anului lucrările de infrastructură au scăzut cu 25%, iar investiţiile statului s-au înjumătăţit faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Călin Roman, director SelinaForţaţi de împrejurări, constructorii s-au repliat pe piaţa locativă, pentru a nu fi nevoiţi să îşi concedieze oamenii în plină vară sau să tragă obloanele. "Deşi se construieşte peste tot în oraş, nu este un boom imobiliar. Dimpotrivă, pentru că statul nu mai construieşte nimic, firmele se împrumută şi să ridice blocuri, doar ca să rămână pe piaţă", explică directorul Selina, Călin Roman (foto).

De aceeaşi părere este şi inginerul Sorin Sas, care spune că dezvoltatorii lucrează la cea mai mică marjă de profit posibilă. "În doar jumătate de an, numai manopera, fără să vorbim de materiale, s-a scumpit cu 30%. Treptat, acest procent se va regăsi în preţ, altfel că riscăm să lucrăm în pierdere", spune Sas.

Preţuri în creştere

Mirko Giuffrida, managerul agenţiei GaminvestÎn ciuda creşterii ofertei de apartamente, specialiştii în imobiliare vorbesc şi ei de o majorare a preţurilor. "Piaţa începe să facă diferenţa. Dacă preţul unui apartament vechi este de circa 600-700 euro pe metru pătrat, un apartament nou costă cu 100 euro mai mult pe metrul pătrat", spune Mirko Giuffrida (foto), managerul agenţiei Gaminvest. El prevede că trendul preţurilor va rămâne ascendent, dar nu crede într-un salt radical.

"În ultima perioadă s-au scumpit mult apartamentele cu o cameră, care au ajuns şi la 38.000 euro, şi cele cu două camere, care pot costa 48.000 euro. E greu ca preţul să urce mai mult, pentru că nu are de unde plăti cumpărătorul", crede Giuffrida. Or, indiferent cât cere vânzătorul, tariful de tranzacţionare este dat, în final, de client. "Peste 40% din clienţi sunt tineri căsătoriţi care, decât să piardă banii într-o chirie, aleg să îşi ia un apartament cu două camere prin programul Prima Casă şi îşi permit cel mult 35.000 euro", spune specialistul.

Cum chiriile din Oradea au ajuns şi la 250 euro pentru două camere, orice familie ar plăti în plus 100 euro pe lună. Dar la final să rămână cu casa...

Cumpărat pentru chirie

O altă categorie importantă de clienţi care influenţează piaţa sunt cei circa 25% dintre cumpărători care îşi investesc banii munciţi în străinătate. Băncile oferă dobânzi minime, afacerile sunt riscante, aşa că plasamentele imobiliare au devenit atractive. "Dacă ai două sau trei apartamente date în chirie, poţi să spui că ţi-ai asigurat un fond de pensie", zice Giuffrida.

Prin excepţie, diferenţa o constituie cumpărătorii cu dare de mână, dar prea puţini sar calul. "Apartamente vindem bine până la un preţ de 50.000 euro, iar case până în 100.000 euro. Peste acest prag e foarte greu să găseşti cumpărător", spune agentul.

În ciuda exploziei sectorului construcţiilor, puterea de cumpărare a majorităţii orădenilor se află în urma preţurilor. Acesta este şi motivul pentru care oraşul are încă "tarife de Oradea". Cu cel puţin 30% sub cele din oraşele dezvoltate...


CU CASA ÎN SPINARE
Ordin de evacuare!

Construcţia celor circa 1.000 de apartamente din zona Oneştilor a impus reconfigurarea întregii zone. Municipalitatea a expropriat casele de lângă fosta întreprindere Sinteza pentru a amenaja un sens giratoriu la intersecţia străzii cu artera care duce la hypermarket-ul Kaufland şi noi drumuri. Proprietarii trebuie să evacueze locuinţele până la jumătatea lunii iulie, când vor începe demolările.

 Marioara Baniai"Nu ştiu ce o să mă fac. Probabil o să îmi duc lucrurile în sat. Nu am cum să găsesc o locuinţă atât de repede", spune orădeanca Marioara Baniai (foto). La fel ca toţi vecinii, femeia este nemulţumită de despăgubirile primite. "Mi-au dat 33.000 euro pentru o casă cu două camere, bucătărie, baie şi 60 metri pătraţi de teren. La 500 de metri de aici, pe strada Barcăului, o casă la fel se vinde şi cu 80.000 euro!", protestează femeia.

Proprietarii spun că vor da municipalitatea în judecată pentru a obţine un preţ corect pe casele lor. Dar înainte trebuie să îşi găsească unde să se mute...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
:-)
...oameni care investesc ca sa inchirieze...in Oradea...amuzant. Populatia a ramas constanta in ultimii 25-30 de ani.... Se inchiriaza...dar greu si la sume cu 50% mai mici decat in CJ sau Buc, Tim, etc...perioadele de vacantare sunt mai mari. Era OK cat timp preturile erau la 50% decat cel din orasele respective...acum au crescut. Sa dai 50 K ca sa stai e OK pt investitii si inchiriere...discutabil. La o chirie de 250 E pt un apartament pe care ai dat 60 K, 55 E sunt ai statului (22%), 20% sunt perioadele de vacantare, 10% minim sunt costurile de renovare...castig net 125 E (daca ai chiriasi OK)...Ramane logica in virtutea careia ar putea sa creasca preturile daca se relanseaza cumva economic orasul.
Postat 06 Iulie 2017, 11:18 de Cleopard
????
hateretards si CHRIS or fi in vacanta ?
Postat 06 Iulie 2017, 10:37 de TDS
SPECIALISTUL IN IMOBILIARE BOLOJAN
“ Aşa s-a observat că unele locuinţe fuseseră vândute fictiv, fără ca tranzacţiile să fie înregistrate în cărţile funciare, tocmai pentru ca firma să poată eluda prin interpuşi obligaţia de a vinde casele la preţul impus în 2004. Suspectând că sunt traşi pe sfoară de oamenii Impact, juriştii Primăriei au aprofundat verificările, descoperind şi că firma cu care se asociase municipalitatea în 2004 predase proiectul unei alteia: Impact Developer & Contractor SA, care, e drept, era aceeaşi Mărie, cu altă pălărie: firma Impact care îşi schimbase între timp denumirea. Luna trecută, municipalitatea a mers mai departe. Directoarea juridică a Primăriei, Eugenia Borbei, a înaintat Parchetului Bihor o plângere penală împotriva Impact, solicitând stabilirea persoanelor de la care Primăria să recupereze un prejudiciu de aproximativ 100 milioane lei, adică 22 milioane euro, provocat în principal prin vânzarea fictivă a locuinţelor.” ( Laura Gal ) Dar: “ Mai mult, pentru a pune capăt conflictului, municipalitatea a căzut la înţelegere cu firma Impact Developer care avea de plătit bugetului local 221.000 lei pentru terenul folosit în perioada de după 2008, când a expirat contractul de asociere între părţi până în 2013, când părţile au căzut la înţelegere. Pentru o parte din sumă, compania ar urma să ofere municipalităţii cinci vile construite în strada Făcliei. Consiliul Local şi-a dat acceptul pe această înţelegere prin HCL 651.” ( Dan Simai )
Postat 06 Iulie 2017, 10:36 de TDS
@alexcuce
populatia in Oradea nu scade stai linistit. Sunt foarte multi care se relocheaza in Oradea din cauza pietei muncii care e printre cele mai prospere din Romania. Populatia orasului o sa inceapa sa creasca in mod constant
Postat 06 Iulie 2017, 10:21 de David
SE umple piata
Problema in Oradea este ca populatia scade, iar 1000 apartamente pe an e greu de mestecat de piata: cumpara cei cu bani cash sa le dea in chirie, dar cate chirii scumpe poate duce orasul? Vor incepe sa scada prturile la chirie pana vor deveni nerentabile. S-a incercat o petarda imobiliara in Oradea dupa modelul Cluj sa creasca preturile, dar piata nu se compara. E o investitie dezastruoasa sa dai 1000 euro/mp2 in Oradea indiferent de zona unde e facut blocul.
Postat 06 Iulie 2017, 09:12 de alexcuce
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5085 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON