Despăgubiri record au fost acordate de către un tribunal italian în cazul unui accident rutier produs în urmă cu 5 ani, care a avut victimă un român de 38 de ani. Deşi acesta traversase prin loc nepermis şi era beat, ba chiar în comă alcoolică, judecătorul a stabilit că vinovată pentru accident este şoferiţa maşinii.
Potrivit site-ului gazetaromaneasca.com, evenimentul rutier s-a produs în data de 23 ianuarie 2012, în jurul orei 22.30, în localitatea Sant-Angelo Romano.
Românul, având iniţialele C.T., care pe atunci avea 38 de ani, se angajase să treacă strada deşi în acea zonă nu exista o trecere de pietoni, deci prin loc nepermis. Astfel, a fost luat în plin de o maşină Renault, care l-a proiectat pe asfalt. Şi totuşi, poliţiştii ajunşi la faţa locului au stabilit că vina este în totalitate a conducătorului auto.
În urma accidentului, românul a suferit leziuni foarte grave care au cauzat invaliditate permanentă (70%) pentru 360 de zile.
Cazul său a fost preluat de avocatul Gianluca Trabalza, care a reuşit după 5 ani să obţină din partea societăţii de asigurări (Vittoria Assigurazioni SpA) despăgubiri în valoare de 1.048.768,56 euro, plus o pensie permanentă de 800 euro pe lună, arată sursa citată.
Sursa citată mai spune că suma este uriaşă, "ţinând cont că nici în cazul accidentelor soldate cu persoane decedate nu se mai obţin asemenea sume".
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.