URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 15 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Aprilie 2017, 20:55

Dezvăluire şoc: Alin Cocoş, violat în închisoare!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Alin Cocoş, fiul omului de afaceri Dorin Cocoş, ar fi fost violat în închisoare! Cel puţin asta susţine fostul preşedinte Traian Băsescu, care a anunţat, vineri, în direct la România TV, că tânărul a fost pus în celulă cu persoane care ar fi abuzat de el!

"Am văzut destui oameni băgaţi la beci şi pentru că n-au vorbit din prima clipă li s-au băgat copiii cu oameni care i-au violat. Asta s-a întâmplat în România între 2015-2016. Acest lucru s-a întâmplat în cazul Cocoş", a declarat Traian Băsescu într-o intervenţie telefonică la România TV, potrivit DCNews.ro.

Întrebat de Bogdan Chirieac dacă este vorba despre Alin Cocoş, fostul preşedinte a răspuns: "Din câte ştiu, da. Poate exagerez. A fost ţinut în nişte condiţii cu nişte oameni care pur şi simplu l-au umilit în celulă, până când tatăl său a vorbit" .

Tânărul Alin Coş a fost reţinut de procurorii anticorupţie în ianuarie 2015, fiind bănuit că, împreună cu Elena Udrea, fosta soție a lui Dorin Cocoș, ar fi intermediat mita în dosarul fostei şefe a DIIOCOT, Alina Bica.

În octombrie 2015, tânărul Cocoş a recunoscut toate acuzaţiile care i s-au adus în dosar, într-o declaraţie dată în faţa judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Tânărul a cerut să fie judecat prin procedură simplificată, la fel cum ceruseră anterior Dorin Cocoş şi Ionuţ Mihăilescu, fostul consilier al Alinei Bica. Cererea acestora a fost însă amânată de instanţă, până când vor fi audiaţi toţi inculpaţii şi martorii şi vor fi administrate probele de la dosar. 

În dosarul "Bica 1" sunt judecaţi, pentru abuz în serviciu, opt foşti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - fosta şefă a DIICOT Alina Bica, în calitate de fost reprezentant al Ministerului Justiţiei în comisia ANRP, Crinuţa Dumitrean, Sergiu Ionuţ Diacomatu, Cătălin Florin Teodorescu, Remus Virgil Baciu, Lăcrămioara Alexandru, Oana Vasilescu şi Dragoş George Bogdan. Evaluatorul Emil Nuţiu şi omul de afaceri Gheorghe Stelian sunt acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Cei opt foşti membri ai Comisiei din ANRP sunt acuzaţi că i-au aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, în 2011, despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.

Omul de afaceri Dorin Cocoş este judecat pentru două fapte de trafic de influenţă şi dare de mită, iar fiul acestuia Alin Cocoş, pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la dare de mită. Procurorii DNA i-au trimis în judecată şi pe Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost consilier al lui Alinei Bica, persoană apropiată lui Alin Cocoş, pentru complicitate la luare de mită (două fapte).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6109 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON