Individul care, pe 15 ianuarie, a violat şi tâlhărit o pensionară în vârstă de 70 ani din Oradea a fost condamnat, acum, la 9 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.
Este vorba despre Florian Jiga, un bărbat în vârstă de 46 ani din Girişu de Criş. Individul, care în trecut a lucrat în gospodăria victimei, s-a întâlnit cu aceasta pe stradă, în faţa casei, şi a rugat-o să-i aducă un pahar cu apă. Femeia a intrat să îi aducă, însă a uitat să închidă poarta, iar individul a profitat de neatenţia ei şi a urmărit-o până în casă, unde a atacat-o, luându-i la plecare mai multe bunuri, dar şi suma de 400 de lei.
Bărbatul a fost prins două zile mai târziu, reţinut şi arestat preventiv, măsură menţinută şi după 16 februarie, când procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea au decis să-l trimită în judecată, sub acuzația de viol şi tâlhărie.
În urma procesului început la Judecătoria Oradea, Jiga a fost condamnat, vineri, la 9 ani şi 8 luni de detenţie şi despăgubiri morale în valoare de 7000 euro către victima sa.
La stabilirea pedepsei, instanţa a avut în vedere că bărbatul este recidivist, având de-a lungul vremii condamnări pentru tâlhărie şi viol, pentru cea din urmă faptă în 2011 alegându-se cu o pedeapsă de 5 ani şi 2 luni de închisoare.
Şi nu e tot! Eliberat condiţionat din închisoare, în martie 2015, cu un rest de pedeapsă de 543 de zile, Jiga a stat doar câteva luni în libertate. Căci în urma unui scandal cu soţia sa, aceasta a chemat Poliţia, iar, în loc să se liniştească, bărbatul a luat un topor, făcând praf maşina poliţiştilor.
Ca atare, Jiga a fost condamnat, din nou, în mai 2016, la 6 luni şi 20 de zile de închisoare, la care s-a adăugat şi restul de pedeapsă pe care nu o executase, de 543 de zile. Atât doar că Florian Jiga nu şi-a executat pedeapsa până la capăt nici de această dată.
Individul a fost eliberat, din nou, pe 30 octombrie 2017, beneficiind de prevederile Legii 169/2017, adică de reducerea pedepsei pentru zilele petrecute în condiții grele de detenţie, pentru ca, după nici 3 luni, să comită o nouă infracţiune, violând o pensionară, în plină zi!
Condamnarea pronunţată, vineri, de Judecătoria Oradea, nu este, însă, definitivă. Ea poate fi atacată de violator, dar şi de procurori, în termen de 10 zile de la comunicare, cu apel care se va judeca la Curtea de Apel Oradea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.