Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
`
< Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 7 8 Pagina următoare >
Părerea noastră
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 1939 rezultate
- Duhul Sfânt, finanțatorul: Primăria Oradea s-a angajat că finanțează refacerea fațadelor unei biserici din Ioșia. Vezi de ce! (FOTO) 03/07/2022
- Noi abuzuri dezvăluite BIHOREANULUI de foști angajați ai Kaufland: „Ne hămăleau permanent”. Reacția dură a companiei 28/06/2022
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Bihorenii stabiliți în Ungaria acuză discriminarea la alimentarea cu combustibil 27/06/2022
- Staţionări tramvaie în 23.06.2022 24/06/2022
- Sclavie la Kaufland: Foști și actuali angajați ai unui hipermarket din Oradea dezvăluie abuzuri din interior 22/06/2022
- OTL: Modificarea traseelor liniilor de autobuz care traversează strada Cazaban 20/06/2022
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Vlogger anchetat după ce a umilit o adolescentă în direct pe internet 20/06/2022
- Fostul punct termic de lângă Imprimeria de Vest din Oradea va fi înlocuit cu o staţie geotermală de 3,8 milioane euro 19/06/2022
- Accidentul din Ioșia: Un tânăr de 24 de ani, la volanul unui Mercedes, nu a dat prioritate și a lovit o mașină în care se afla o familie, cu o copilă de 5 ani 18/06/2022
- FOTO: Accident teribil în cartierul Ioșia din Oradea! O mașină răsturnată, o persoană transportată la spital în stare gravă 18/06/2022
- „Fii erou! Schimbă vieți!”. Eveniment sportiv caritabil în Oradea, pentru copii cu autism, ADHD, sindrom Down 17/06/2022
- Suspendarea circulaţiei de tramvaie pe tronsonul Calea Aradului - capăt Ioşia 16/06/2022
- 12 bihoreni au protestat împotriva creşterii preţurilor la carburanţi, alimentând de 1 leu: "Oradea este zero. Oamenii trebuiau să iasă afară, să fie toţi aici!" (FOTO/VIDEO) 14/06/2022
- Pe roșu 14/06/2022
- Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit: Cutremurătoarea poveste a victimei fostului şef al Poliţiei Locale Oradea, Paul Kövér 14/06/2022
- Oradea ieri, Oradea azi: Piețele agroalimentare 11/06/2022
- Programul unităţilor ADP în perioada Rusaliilor 10/06/2022
- Ajutoare cu reducere: Alimente lipsă din pachete pentru persoane defavorizate în Oradea 10/06/2022
- Un nou pod rutier peste Peţa va fi construit în Oradea cu 2,5 milioane lei. Cine a câștigat licitația 09/06/2022
- Cătunul prospețimii: Producători de legume și fructe se întâlnesc săptămânal, în unica piață volantă din Oradea (FOTO) 08/06/2022
- Programul unităţilor ADP Oradea pentru 1 Iunie 31/05/2022
- Propunere PSD: Piețe volante în șase zone din Oradea, dedicate exclusiv producătorilor din Bihor 30/05/2022
- Unde ieşim săptămâna asta în Oradea: Evenimente "fără număr" dedicate celor mici 30/05/2022
- Afară cu "şcolarii"! 16/05/2022
- Orădenii se tem că amenajarea centrului de cartier Ioşia va lăsa fără copaci zona Cazaban. Ce spune Primăria (FOTO) 12/05/2022
- ADP Oradea: Ştrandul Ioşia trece la programul de vară 28/04/2022
- Orga de aproape 250 de ani din Catedrala Romano-Catolică din Oradea a fost restaurată cu peste 350.000 euro (FOTO) 22/04/2022
- Programul unităţilor ADP Oradea în perioada Sărbătorilor 20/04/2022
- S-au scumpit Paştile! Bihorenii vor plăti cu aproape 40% mai mult pentru masa de Paşte, dar tradiţia ei e pe cale să dispară 20/04/2022
- Ședinţă-fulger a Consiliului Local Oradea, pentru reabilitarea termică a unei grădinițe și creșe 18/04/2022
- Oradea ieri, Oradea azi: Curăţenia de primăvară, o "tradiţie" de zeci de ani 16/04/2022
- Lucrările la viitorul pod peste Peța din cartierul orădean Ioșia au intrat în faza montării grinzilor (FOTO) 13/04/2022
- Orădeni amendați pentru că nu au aruncat deșeurile corect 08/04/2022
- S-au plimbat și au făcut curat! Peste 300 de voluntari au adunat gunoaiele de pe malurile Crișului, în Oradea (FOTO) 08/04/2022
- Strada Meșteșugarilor din Oradea va fi lărgită la două benzi pe sens. Vezi pe ce tronson! 05/04/2022
- Compania de Apă Oradea spală rețelele! Locuitorii de pe malul stâng rămân două nopți fără apă 04/04/2022
- Oradea în comunizare: Cum a arătat primul deceniu al regimului comunist și ce transformări a provocat în comunitate (FOTO) 03/04/2022
- Oradea ieri, Oradea azi: Cum a evoluat circulația cu autobuze în oraș 02/04/2022
- ADP Oradea organizează licitație pentru închirierea unor spații comerciale și loturi de teren în Ștrandul Ioșia 01/04/2022
- Strada Trotuşului din cartierul Ioşia este în curs de modernizare. Predarea, în aprilie (FOTO) 30/03/2022
- Avarie pe magistrală: Termoficare a repornit alimentarea cu încălzire și apă caldă în 80% din Oradea (FOTO / VIDEO) 25/03/2022
- Campania de curățenie în Oradea. 38,5 tone de deșeuri au fost adunate din cartierele orașului (FOTO) 24/03/2022
- Avocado bio, retras din magazinele Kaufland din Oradea. Dacă aţi cumpărat produsul, nu-l consumaţi! 22/03/2022
- OTL: Staţionări tramvaie în 21.03.2022 22/03/2022
- OTL: Staţionări tramvaie în 10 martie 11/03/2022
- Curățenie de primăvară în Oradea: Primăria și RER Vest dau startul unei campanii de igienizare și pregătesc una de colectare a deșeurilor voluminoase 10/03/2022
- Încep lucrările! Viitorul bazin de înot din cartierul Ioșia din Oradea a primit autorizație de construcție 03/03/2022
- DASO a redeschis un centru multifuncţional pentru orădeni, în cartierul Ioşia (FOTO) 02/03/2022
- Moartea domnului Jivan: Doctorii şi judecătorii din Oradea au decis că un octogenar orb, surd, în scutece şi cu un picior amputat se poate descurca de unul singur 02/03/2022
- Adio, pieţe! În timp ce Primăria închide pieţele din oraş, orădenii merg să cumpere fructe şi legume din Paleu (FOTO / VIDEO) 25/02/2022
- ADP Oradea: Ștrandul Ioșia se redeschide în 1 martie 24/02/2022
- Oradea ieri, Oradea azi: Cum a apărut şi cum s-a extins canalizarea în oraş 19/02/2022
- Pod nou peste Peța în Oradea: Constructorii au început șantierul (FOTO) 18/02/2022
- ADP Oradea vrea să construiască un hotel cu 100 de camere din profitul aquaparkului Nymphaea 10/02/2022
- Traficant de droguri prins în flagrant în cartierul Ioşia din Oradea. Avea peste 1,2 kilograme de cannabis în maşină! (FOTO) 09/02/2022
- Planuri pentru Oradea: Oraşul şi Zona Metropolitană şi-au trecut în strategii proiecte de miliarde de euro, multe dintre ele criticate (FOTO) 09/02/2022
- Nou proiect în centrul Oradiei: În locul unei clădiri vechi va răsări un imobil cu două etaje și mansardă (FOTO) 07/02/2022
- Mai mult verde! Primăria Oradea are planuri ambiţioase pentru modernizarea parcurilor. Vezi ce urmează! 04/02/2022
- Tramvaiul vine... pe telefon! Directorul OTL, Adrian Revnic, anunţă lansarea unei aplicaţii smart pentru călători 04/02/2022
- Va fi lumină pe centura din Oradea: CNAIR va monta becuri LED de-a lungul șoselei 03/02/2022
- La mai mare! Mai multe străzi ale Oradiei vor fi lărgite, ca să suporte dezvoltarea oraşului 02/02/2022
- Scăldaţi în bani: Povestea Aquaparkului din Oradea, "fabrica de bani" a oraşului, creată din fonduri europene (FOTO) 31/01/2022
- Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit! De ce îl acoperă primarul din Beiuş pe directorul spitalului, după cheful ilegal cu subalternii 31/01/2022
- Oradea, încotro? Au fost alese proiectele de 1,8 miliarde de euro menite să dezvolte oraşul 29/01/2022
- Cadavru găsit în Crişul Repede, în Oradea 28/01/2022
- Măsuri anti-ambuteiaj: Strada Meșteșugarilor din Oradea va fi lărgită la două benzi pe sens, iar Oneștilor ar putea deveni cu sens unic (FOTO) 28/01/2022
- ADP Oradea: Ştrandul Ioşia se redeschide la 1 martie 27/01/2022
- Căldură la suprapreț: Scumpirea gigacaloriei cu 40% îi „arde” pe orădeni la buzunar, dar se anunță luni și mai grele! 25/01/2022
- Programul unităţilor ADP Oradea în ziua de 24 ianuarie 20/01/2022
- Primarul Florin Birta, despre anul 2021: „Cu 2 lei investiți de Oradea am reușit să atragem 8 lei gratuit și să facem o investiție de 10 lei!” 20/01/2022
- Ambiţii verzi: Oradea şi comunele din jur şi-au propus peste 400 de investiţii menite să reducă drastic poluarea 18/01/2022
- Buncărele Oradiei: Cât de pregătite sunt adăposturile antiaeriene din Oradea în fața unui eventual atac? (FOTO / VIDEO) 02/01/2022
- Oraş de negustori: Cum funcţiona comerţul interbelic în Oradea, care erau cele mai "tari" magazine şi ce fel de reclame îi vrăjeau pe clienţi (FOTO) 26/12/2021
- Programul unităţilor ADP Oradea în perioada sărbătorilor 21/12/2021
- Medici în biserici: doctori implicați în tratarea bolnavilor Covid au vorbit în trei biserici din Oradea despre suferințe și evitarea lor prin vaccinare (FOTO) 19/12/2021
- Viitorul bazin didactic de înot din cartierul orădean Ioşia a primit avizul urbaniştilor 17/12/2021
- Ne enervează: Circulația în zona Oneștilor – Splaiul Crișanei a ajuns un coșmar (FOTO) 09/12/2021
- ADP Oradea: Ştrandul Ioşia, închis din 13 decembrie 07/12/2021
- Drum bun! Gazonul dintre noile linii de tramvai din Oradea, "faultat" de GPS (FOTO) 07/12/2021
- Compania de Apă Oradea întrerupe furnizarea apei potable pe malul stâng al Crişului Repede 07/12/2021
- Noua linie de tramvai din Oradea ar putea fi dată în funcţiune din 15 decembrie (FOTO) 03/12/2021
- Fentă "academică": Cu acordul Inspectoratului Şcolar Bihor, o aşa-zisă "academie" de psihologi vânează clienţi printre elevi 01/12/2021
- Vandal în haina legii! Polițist din Oradea, filmat în timp ce demarează în trombă cu mașina pe gazonul dintre noile linii de tramvai (FOTO / VIDEO) 30/11/2021
- Trotinetă electrică spulberată de un Audi în Oradea. Un bărbat a ajuns la spital 29/11/2021
- Strada Tudor Vladimirescu din Oradea va traversa intersecţiile cu Decebal şi Oneştilor prin pasaje subterane (FOTO) 28/11/2021
- Aquaparkul Nymphaea, Ştrandul Ioşia, pieţele şi Zoo Oradea, program normal în minivacanţă 25/11/2021
- Amenajarea viitorului centru de cartier Ioşia se face cu defrişarea copacilor plantaţi de locuitorii zonei (FOTO / VIDEO) 16/11/2021
- Primare, dă-mi parcare! Orădenii se plâng că şantierele îi lasă fără parcările de domiciliu, chiar dacă şi-au plătit taxele pentru ele 05/11/2021
- Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit! Cel mai bine cotat colegiu din Bihor, Emanuil Gojdu, a făcut transferuri ilegale de elevi 01/11/2021
- Noi proiecte urbanistice în Oradea. Ce se va construi la poalele Dealului Ciuperca (FOTO) 26/10/2021
- Cererile pentru ajutorul de încălzire şi suplimentul de energie se preiau de marți în Oradea. Vezi condițiile! 18/10/2021
- Mii de pachete de ţigări de contrabandă au fost descoperite într-un BMW și un Nissan, în Bihor (FOTO) 08/10/2021
- Atenție la trafic! Val de restricții de trafic rutier în Oradea pe fondul șantierelor deschise în paralel 06/10/2021
- Proiect de 3,8 milioane euro. O parte din orădenii din Ioşia s-ar putea încălzi cu apă geotermală 02/10/2021
- Ştrandul Ioşia trece la programul de iarnă 30/09/2021
- Crosul "Inimă de leu": Orădenii, chemaţi să alerge pentru a promova un stil de viaţă sănătos 28/09/2021
- Unde ieşim săptămâna asta: Rocktoberfest, în weekend la Fabrica de bere Bers Nova 27/09/2021
- Încă un şantier în Oradea: A început amenajarea centrului de cartier din Ioșia (FOTO / VIDEO) 21/09/2021
- Program prelungit la MȚC și Biblioteca Județeană. Vezi orarul celor două instituții! 20/09/2021
- O nouă vizită pe șantierul Sălii Polivalente din Oradea a ministrului Cseke, care anunță noi investiții. Vezi despre ce este vorba! (FOTO) 11/09/2021
< Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 7 8 Pagina următoare >
- Consilierul prezidențial George Bologan s-a căsătorit la Oradea. Vezi cine se numără printre invitați! (FOTO/VIDEO) 15:57, 19 Mai 2024
- Noaptea Muzeelor a scos orădenii din case: "A ţinut prea puţin" (FOTO/VIDEO) 08:00, 19 Mai 2024
- Prins cu minciuna: Cum a încercat un orădean să îi „aburească” pe judecători pentru a-și recupera permisul 09:11, 19 Mai 2024
- Victorie cu emoții! CSM Oradea a câștigat primul meci de acasă în finala Ligii Naționale (FOTO/VIDEO) 20:50, 18 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Victor Micula, închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunităţii pentru împuşcăturile din Oradea (VIDEO) 17:25, 17 Mai 2024
- Ilie Bolojan, interceptat de un grup de orădeni din Podgoria, care l-au luat la întrebări despre Inelul Metropolitan de Nord (FOTO) 09:05, 10 Mai 2024
- Centura Sântandrei va fi deschisă traficului începând de duminică, de la ora 18 (FOTO) 20:35, 17 Mai 2024
- Cartierul Nufărul I din Oradea ar urma să fie reabilitat prin trei proiecte europene în valoare de 40 milioane euro 18:01, 19 Mai 2024
- Consilierul prezidențial George Bologan s-a căsătorit la Oradea. Vezi cine se numără printre invitați! (FOTO/VIDEO) 15:57, 19 Mai 2024
- Filmul documentar “Nostalgia Dictaturii” va fi proiectat la Oradea, în cadrul Zilelor Muzeului Țării Crișurilor 15:00, 19 Mai 2024
- Suporterii echipei FC Bihor vor avea parte de transport gratuit pentru meciul de la Filiași 14:48, 19 Mai 2024
- Românca închisă în China se stinge în indiferența autorităților române. „Cum să rămâi indiferent știind că i-au căzut dinții din gură din pricina inaniției?”
- Cine sunt primarii care au atras finanțări-record din PNRR
- Cine sunt candidații pentru Primăria Sectorului 3 și ce averi au
- Cine sunt candidații pentru Primăria Sectorului 2 și ce avere au
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:50, 16 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:40, 15 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:30, 10 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:40, 09 Mai 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Asa-i, e greu cu blocurile vechi! Ce spune un mester: cand am de facut gauri/cablaje/etc,... Postat 19 Mai 2024, 17:15 de pinonel
- A auzit careva dintre cei care ,,comentati" de hermafroditi? Nu cred! Si oricum, nu stiati ce inseamna (folosesc... Postat 19 Mai 2024, 17:09 de pinonel
- Ala cu ghiozdanul in carca... ... era baiatul care a livrat verighetele?! Postat 19 Mai 2024, 17:02 de pinonel
- Judele are permis? Daca are, conduce? Cand si unde? Probabil ca soferul merita sanctiunea complementara... Postat 19 Mai 2024, 16:52 de pinonel
- mai este si planul primariei cu panouri fotovoltaice pe zeci de hectare, productie de enrgie care nu e vanduta in sistemul national ci consumata intern ptr productia de hidrogen aici beneficiul il vad mai mult in a atrage... Postat 19 Mai 2024, 15:47 de unu
Bihoreanul tipărit
- Banii Oradiei: Oraș în dezvoltare, dar și în criză, Oradea interbelică a avut de gestionat bugete fluctuante 08:01, 17 Mai 2024
- Onorariu cu bucluc: Lichidator judiciar din Bihor trimis în judecată fiindcă a falsificat o sentință judecătorească! 08:03, 16 Mai 2024
- Mina de... dolari: Detaliile afacerii prin care americanii vor să exploateze o mină din Bihor, „luând fața” chinezilor și rușilor (FOTO) 08:01, 15 Mai 2024
- „Motorul Oradiei”: De la corupție și fraude la investiții și dezvoltare, așa funcționa Primăria din Oradea în perioada interbelică (FOTO) 14:40, 14 Mai 2024
ACTUAL
- Navă scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari au fost dați dispăruți 17:10, 18 Mai 2024
- La mare, cu trenul, din Oradea. Vezi cum vor circula Trenurile Soarelui! 20:24, 16 Mai 2024
- Premierul Slovaciei a fost împușcat de un scriitor: „Nu sunt de acord cu politica lui şi a guvernului!” (VIDEO) 16:32, 16 Mai 2024
- O nouă gafă a premierului: Ciolacu a spus "onorată instanţă", în loc de "onorată asistenţă" în timp ce-şi citea discursul la un eveniment din Constanţa (VIDEO) 18:52, 15 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- Suporterii echipei FC Bihor vor avea parte de transport gratuit pentru meciul de la Filiași 14:48, 19 Mai 2024
- Deși a jucat cu echipa a doua, FC Bihor s-a impus la Peciu Nou cu 3-0 în ultima etapă din play-off-ul Ligii a III-a 02:20, 19 Mai 2024
- Victorie cu emoții! CSM Oradea a câștigat primul meci de acasă în finala Ligii Naționale (FOTO/VIDEO) 20:50, 18 Mai 2024
- Au purtat Flacăra Speranței prin Oradea! (FOTO/VIDEO) 19:26, 18 Mai 2024
Oradea Noastră
- Oradea ieri, Oradea azi: Gropile din carosabil, problema șoferilor de zeci de ani (FOTO) 18:46, 13 Mai 2024
- Bihorul, mai curat: Să participăm la „Luna curățeniei în Bihor”! 17:05, 12 Mai 2024
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
Bihor
- Cartierul Nufărul I din Oradea ar urma să fie reabilitat prin trei proiecte europene în valoare de 40 milioane euro 18:01, 19 Mai 2024
- L-ați văzut? Un orădean a plecat de la casa mamei sale din Tărian și nu a mai revenit 13:50, 19 Mai 2024
- Aeroportul Oradea a fost redeschis cu o nouă aerogară. Vezi cum arată! (FOTO/VIDEO) 15:18, 18 Mai 2024
- Festival... muzeal: În Oradea, ediția din acest an a Nopții Muzeelor va fi „țesută” cu multă muzică 14:00, 18 Mai 2024
Stiri Oradea
- Cartierul Nufărul I din Oradea ar urma să fie reabilitat prin trei proiecte europene în valoare de 40 milioane euro 18:01, 19 Mai 2024
- Consilierul prezidențial George Bologan s-a căsătorit la Oradea. Vezi cine se numără printre invitați! (FOTO/VIDEO) 15:57, 19 Mai 2024
- Filmul documentar “Nostalgia Dictaturii” va fi proiectat la Oradea, în cadrul Zilelor Muzeului Țării Crișurilor 15:00, 19 Mai 2024
- Noaptea Muzeelor a scos orădenii din case: "A ţinut prea puţin" (FOTO/VIDEO) 08:00, 19 Mai 2024
Timp Liber
- Filmul documentar “Nostalgia Dictaturii” va fi proiectat la Oradea, în cadrul Zilelor Muzeului Țării Crișurilor 15:00, 19 Mai 2024
- Noaptea Muzeelor a scos orădenii din case: "A ţinut prea puţin" (FOTO/VIDEO) 08:00, 19 Mai 2024
- Festival... muzeal: În Oradea, ediția din acest an a Nopții Muzeelor va fi „țesută” cu multă muzică 14:00, 18 Mai 2024
- Mii de baloane, în weekend, la ERA Park Oradea! 08:48, 17 Mai 2024
Revista Familia
- Pragul Vaida #12, cu Ioan F. Pop, Marian Neguțu și Vlad Mușat 13:55, 10 Mai 2024
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pentru două puncte termice 10:15, 16 Mai 2024
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pe Bulevardul Decebal, Simion Bărnuțiu și alte străzi 09:09, 15 Mai 2024
- Termoficare Oradea: se întrerupe furnizarea apei calde pentru punctul termic nr. 868 10:01, 14 Mai 2024
- Termoficare Oradea: 2 puncte termice rămân fără apă caldă 09:50, 13 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5772 RON
- 1 EUR = 4.9756 RON
- 1 HUF = 0.0129 RON