Oraş de negustori: Cum funcţiona comerţul interbelic în Oradea, care erau cele mai "tari" magazine şi ce fel de reclame îi vrăjeau pe clienţi (FOTO)

Devenită oraş de graniţă după Marea Unire din 1918, Oradea avea în epoca interbelică o economie în ton cu vremurile. Îmbunătăţirea căilor de comunicaţie, creşterea populaţiei, implicit a cererii, precum şi deschiderea comercianţilor locali către pieţele vestice au favorizat dezvoltarea unei reţele comerciale diverse şi adaptate.

BIHOREANUL vă arată cum se prezenta comerţul local în acel timp şi ce vindeau şi cumpărau orădenii.

Cu trenul, la târg

La începutul anilor 1920, Oradea era un oraş industrial, bine legat prin drumuri şi căi ferate de judeţele vecine. Conexiunile bune, în special către Cluj şi Budapesta, au fost dublate de apariţia unei căi ferate spre Arad în anul 1923, dar şi prin îmbunătăţirea reţelei feroviare judeţene. Materii prime pentru fabrici şi produse finite soseau zilnic în gările oraşului şi pe şosele, cu autocamioane, iar din 1937 traficul de persoane şi mărfuri s-a făcut şi pe cale aeriană, pe noul aeroport.

Conform ghidurilor şi hărţilor interbelice, industria locală, prin fabricile şi atelierele existente, satisfăcea toate necesităţile cotidiene. Mărfurile producătorilor ajungeau în magazine proprii sau ale intermediarilor, alături de cele importate. Existau fabrici locale de bunuri alimentare, îmbrăcăminte şi încălţăminte, de perii, mobilă ori gheaţă, dar şi de trăsuri şi vagoane, tipografii şi mori.

Mărfurile agricole erau aduse în pieţe de ţăranii din judeţ. În Oradea funcţiona un mare târg agroalimentar săptămânal în Piaţa Mihai Viteazul (foto), azi Parcul 1 Decembrie, unde se vindeau de toate, de la produse alimentare la animale vii, bunuri meşteşugăreşti şi haine. În zona turnătoriei Phoebus şi a rampei de descărcare pe cale ferată, între actualul bulevard Decebal şi cartierul Ioşia, erau târguri de porci, vite şi cai. În apropiere se mai afla şi un târg de lemne.

Conform monografiei "Istoria Bihorului", acestea funcţionau la marginea oraşului din raţiuni sanitare şi estetice. Aveau medici veterinari şi cântare, iar deservirea o făceau persoane autorizate de stat. De altfel, târgurile erau foarte populare în tot judeţul. În 1938 funcţionau 32 de târguri săptămânale de mărfuri, cereale şi animale, atât în Oradea, cât şi în Tinca, Vaşcău, Tileagd, Dobreşti şi în alte localităţi.

Bază capitalistă

Întreaga activitate comercială, liberă şi bazată pe principiul cererii şi ofertei, era reglementată prin legi şi hotărâri ale Consiliului Local şi Prefecturii. De asemenea, Camera de Comerţ şi Industrie din Oradea (foto) avea un rol de coordonare. În "Monografia almanah a Crişanei", Aurel Tripon arăta că aceasta, înfiinţată în anul 1891, s-a concentrat în epoca interbelică pe promovarea activităţii comerciale şi industriale a judeţului la nivel naţional, având în circumscripţia sa şi judeţele Satu Mare, Maramureş şi Sălaj.

Firmele erau sprijinite şi de bănci, în special de cele cu capital românesc, precum Bihoreana, Victoria, Mercur şi Sentinela, care ofereau credite. În oraş activau o mulţime de angrosişti, între care Andrényi Carol şi Fiul (articole din fier), Leitner Martin şi Fiii (textile şi bumbac), farmacistul Ştefan Farcaş, familia Hönigsberg (fructe meridionale).

Prin modernizarea economiei, în oraş s-a dezvoltat tot mai mult comerţul specializat. Numărul firmelor a tot crescut, astfel că în 1936 în Oradea erau înregistrate 2.418 societăţi comerciale, majoritatea en detail. O mică parte era deţinută de etnici români, majoritatea prăvăliilor aparţinând comercianţilor maghiari şi evrei, majoritari în oraş.

Cumpărături pe Corso

Oradea avea magazine diverse, după cum descriu reclamele din presa vremii, inclusiv imaginile ce arată că publicitatea se făcea şi pe clădiri şi tramvaie.

Principala arteră comercială, Bulevardul Regele Ferdinand I (azi pietonala Republicii) avea spaţii comerciale numeroase. Costume se găseau la croitoria lui Iuliu Gergely, pulovere, mănuşi şi alte "mărunţişuri cu preţurile cele mai moderate" vindea comerciantul Molnár de la nr. 9.

Încălţăminte pentru toate vârstele şi anotimpurile comercializau fraţii Gonda în magazinul de la nr. 5, la parterul Hotelului Parc. Bijutierul Bodis vindea în clădirea Bazarului podoabe din pietre preţioase la preţuri "convenabile", în vecini funcţiona o reprezentanţă a tractoarelor John Deere, iar peste drum, blănăria Parisiana şi magazinul de confecţii pentru dame al lui Eugen Barna.

În apropierea Teatrului se găseau Bomboneria Horovitz şi Mozes, care vindea "tot felul de bomboane, ciocoladă şi fructe zaharisite", magazinul de confecţii al lui Vezér Iosif şi cel de mătăsuri şi dantele al lui Ernest Szilágyi. În spate, lângă Cercul Catolic (azi Filarmonica de Stat), funcţiona salonul de pălării Hedeka (foto).

Produse agricole se găseau şi în magazine specializate. De pildă, negustorul Carol Neumann vindea în Parcul Traian "tot felul de cereale", având în depozit "întotdeauna cantităţi considerabile". Prin magazinul Semina din strada Iosif Vulcan (azi Aurel Lazăr), asociaţii Bognár şi Steiner vindeau seminţe şi seruri pentru apărarea plantelor şi animalelor.

Dincolo de Criş

Un alt "conglomerat" de magazine se afla în Pasajul Vulturul Negru şi pe străzile laterale, unde Bermann şi Fischer vindeau albituri şi ciorapi, aţă şi mănuşi, reprezentanţa fabricii Meteor şi salonul Chic pălării, Bleier dantele, iar depozitul fabricii Hercules alte "pânzării". Tot în pasaj se aflau standul Simplon (cărţi, ziare şi reviste), prăvălia lui Mihail Aszodi (cafea prăjită după "secretul său"), Triest (ceai şi bomboane) şi cea a fraţilor Kovács (mătăsuri).

Pe strada Avram Iancu, azi Independenţei, orădenii puteau alege între pantofii Faur lux şi "stofele engleze speciale" ale croitorului Hackmayer. La nr. 8 se afla parfumeria Gyarmati, mutată ulterior pe Corso. Pe aceeaşi stradă era postăvăria lui Jenő Deutsch (foto), faimoasă la nivel internaţional, care oferea inclusiv în timpul crizei economice din 1929-1933 "bună calitate şi nu rămăşiţe eşite din modă", stofe englezeşti pentru costume, pardesiuri şi pantaloni şi postavuri "bune şi eftine".

Arteră comercială cu tradiţie, strada Iorga, acum Alecsandri, găzduia cunoscutul magazin de sticlărie, ceramică şi porţelan Deutsch, precum şi magazinul Farkas, care vindea decoruri din lemn, păpuşi, geamantane, vase din porţelan şi sticlă. În apropiere, domnii puteau procura pălăriile fabricii Heller&Deutsch. La nr. 3 era magazinul de încălţăminte Roth, iar în vecini postăvăria Katz, de unde se putea cumpăra burete tropical şi pânză pentru costume.

În fine, pe strada General Moşoiu, în prezent Avram Iancu, se aflau magazine mai mici, între care cel de mobilă nouă şi folosită al lui Eugen Hartstein, care executa şi înrămări de tablouri.

Multitudinea şi diversitatea spaţiilor comerciale orădene în anii interbelici arată, aşadar, o economie dezvoltată, orientată către client. Adaptându-se economiei care fie creştea, fie trecea prin criză, dar şi nevoilor consumatorilor, comerţul local arăta maturitate, dar a fost afectat serios de cel de-al Doilea Război Mondial şi apoi desfiinţat cu totul prin naţionalizarea comunistă...

"SUFLETUL COMERŢULUI"
Publicitatea în presa interbelică

Reclamele erau prezente în toate ziarele şi revistele bihorene. Publicaţii precum Vestul României, Tribuna, Gazeta de Vest, ba chiar şi revistele Familia şi Cele Trei Crişuri, promovau diferite produse şi servicii, inclusiv ale comercianţilor orădeni.

La începutul perioadei interbelice, reclamele erau simple, majoritatea formulate ca nişte anunţuri, însă în deceniul următor apăreau şi cu reprezentări grafice, cu persoane, cu bunurile promovate şi cu clădirile unde se aflau unităţile comerciale. Se publica, o dată la câteva numere, câte o pagină întreagă numai cu publicitate, iar mai rar reclame împărţite pe mai multe pagini, prima parte fiind pe o pagină, iar continuarea pe următoarele.

În anii 1930, în ziarele orădene îşi făceau tot mai mult loc reclamele la Loterie, la telefonie, la autoturisme, becuri şi aparate radio (foto), parfumuri, cafea, blănuri, ciocolată şi medicamente. Nu lipsea nici berea Dreher, produsă în Seleuş. Se poate deduce, deci, că omul de rând câştiga tot mai bine, iar clasa mijlocie în formare se orienta către cele mai recente produse tehnologice. Totuşi, o bună parte a reclamelor subliniau că magazinele vindeau produse "eftine", la "cele mai mici preţuri", astfel încât să atragă şi clienţii cu posibilităţi financiare modeste.