URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Iunie 2022, 08:03

Noi abuzuri dezvăluite BIHOREANULUI de foști angajați ai Kaufland: „Ne hămăleau permanent”. Reacția dură a companiei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Săptămâna trecută, BIHOREANUL descria discrepanţa între carierele de succes promise de Kaufland şi realitatea pe care o descoperă unii angajaţi la magazinul din cartierul orădean Ioşia. Articolul a atras o ripostă dură a companiei, dar şi numeroase reacţii ale altor orădence care au lucrat ori încă muncesc în magazine ale companiei, potrivit cărora abuzurile asupra personalului nu ar fi nicidecum izolate, ci dimpotrivă, o practică.

BIHOREANUL vă prezintă poziţia firmei, care susţine că reclamaţiile sunt "exagerate" și amenință redacția cu un proces, dar şi plângerile altor foste şi actuale salariate despre cum au fost exploatate şi ele.

Vinovată fără vină

Protagonista articolului "Sclavie la Kaufland", Lavinia Iriza, lucra pe 4 mai la Grill-ul cu mititei şi grătare din Kaufland Ioşia. În acea după-amiază, uşa din sticlă a cuptorului de rotisat pui i-a explodat în faţă, dar pentru că nu era cine s-o înlocuiască evenimentul n-a fost raportat Inspectoratului Teritorial de Muncă şi n-a fost chemată o ambulanţă pentru a i se acorda îngrijiri. "Nu mi-au dat nici măcar un calmant", mărturisea femeia, obligată, după ce şi-a scos cioburile de pe faţă şi mâini, să lucreze până după ora 23.30, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

A doua zi s-a dus la Urgenţe, fiindcă mâna stângă i se umflase şi o durea. Încă de atunci, una dintre şefele de tură a pus-o să se gândească la demisie. După trei săptămâni, la revenirea din concediul medical, a fost chemată la director şi i s-a cerut din nou să plece. "Mi-a spus că aşteaptă demisia pe birou". Motivul îl putea doar ghici: UPU anunţase ITM Bihor că a avut un "caz" cu accident de muncă. În ciuda presiunilor, Iriza a refuzat să plece, iar până pe 6 iunie, când a intrat în concediu de odihnă, a continuat să lucreze la Grill. Totodată, a reclamat la ITM presiunile la care era supusă, dar şi că lucra constant peste program, 12 ore pe zi, fără a primi fluturaşi de salariu pentru a şti dacă orele suplimentare i-au fost plătite corect.

"Economii" cu sânge

O altă angajată a descris şi alte abuzuri în acelaşi magazin: mutarea salariaţilor de la o muncă la alta, dincolo de sarcinile din fişa postului, ea însăşi fiind pusă să lucreze şi la vitrina cu servire asistată, şi la Grill, deşi locul său era la un alt raion, fără să i se facă protecţia muncii. "Oamenii rabdă cât pot, iar când li se umple paharul pleacă", spunea femeia.

O fostă salariată dezvăluia că a fost plimbată de la Grill la legume şi la vitrina cu servire asistată, unde în toamnă a suferit un accident, tăindu-se la degete. Ştia că la felierea mezelurilor trebuia să poarte mănuşă cu protecţie, dar şefii strigau mereu "să tăiem până la ultima feliuţă, să fie cât mai puţine pierderi, ceea ce nu se poate decât fără mănuşi". Revoltător a fost, spunea ea, că şefii nu au chemat Ambulanţa, aşa că a plecat singură la spital. Sătulă să lucreze peste program, inclusiv ca femeie de serviciu, fără să fi fost plătită separat, în scurt timp a plecat: "Toate se întâmplă pentru că sunt angajaţi mai puţini oameni decât ar fi necesari, mizând că acceptă să facă de toate".

"Nu corespund pe deplin realităţii"

BIHOREANUL a redat şi poziţia Kaufland, solicitată de altfel expres. Potrivit companiei, accidentele de muncă au fost "declarate şi înregistrate la ITM", fără precizarea că cel puţin al Laviniei Iriza a fost notificat cu întârziere, arătându-se doar că acesta "este încă în cercetare". Pe de altă parte, Kaufland transmitea că plata salariilor se face "corect, în baza orelor prestate şi respectând norma de lucru", angajaţii primind totdeauna fluturaşi.

După publicarea online a articolului, miercurea trecută, Kaufland a trimis şi o replică, susţinând că "informaţiile prezentate nu corespund pe deplin realităţii", astfel că acesta este "defăimător", redând "o singură perspectivă, subiectivă (interesată) şi incompletă, care nu defineşte contextul şi mediul în care activează cei 15.000 de angajaţi Kaufland România".

"Avem în desfăşurare un audit intern al personalului şi un control din partea ITM. În ciuda unei diferenţe de opinie în această speţă, Kaufland este un angajator responsabil. În baza rezultatelor auditului de personal intern şi controlului ITM, Kaufland va lua toate măsurile pentru a se asigura că nu vor exista situaţii precum cele descrise în material", asigura compania, precizând şi că "programul de lucru indicat de salariată nu este conform realităţii, la fel ca şi valoarea salariului net amintit", dar fără referire la celelalte aspecte reclamate, cum ar fi obligarea oamenilor de a presta alte munci.

Dreptul la replică al Kaufland:

 

Forţată să demisioneze

Lavinia Iriza, fostă angajată a KauflandSăptămâna trecută, Lavinia Iriza (foto) a revenit la muncă, fiind mutată la vitrina cu servire asistată, fără instructaj şi fără o decizie scrisă şi motivată. "Şefa de tură mi-a spus că nu mai pot lucra la Grill, că acolo-i cald. Simt că vor să mă facă să plec", a povestit BIHOREANULUI femeia, care după trei zile a şi demisionat, "sătulă de cum s-au comportat cu mine".

După apariţia articolului, alte patru orădence au contactat şi ele redacţia, confirmând practicarea unor abuzuri nu doar la magazinul din Ioşia, ci şi la cel din Nufărul. L.P., de pildă, s-a plâns că a fost angajată în Nufărul pe un post la Informaţii Clienţi, dar pusă să lucreze la casele de marcat, cu promisiunea că doar pentru o lună. "După 3 luni am adus în discuţie postul pentru care m-am angajat, dar directoarea mi-a răspuns: «Să-ţi iasă din cap punctul Informaţii Clienţi, acolo nu vei lucra niciodată!». Mi-a zis că, dacă vreau, are un post la carne. Dacă nu accept, pot pleca", povesteşte femeia, care a şi urmat "sfatul".

O altă angajată din Nufărul, R.T., a confirmat şi ea că oamenii sunt "mutaţi dintr-o parte în alta", după cum le cer şefii: "Ne hămăleau permanent, ne mutau la brutărie, la Grill, ţipând şi folosind un vocabular de nu-i adevărat". Femeia a fost victima unui heirupism cauzat de insuficienţa personalului. Luna trecută, fiind acasă în zi liberă, a căzut cu mâna într-o bucată de gresie, astfel că a fost operată. După două săptămâni, când a trebuit să ia de la serviciu o adeverinţă pentru prelungirea concediului medical, directoarea i-a reproşat că "nu avem oameni". Greşeala, spune R.T., este că, simţindu-se presată, s-a întors mai devreme la muncă şi, pentru că a ridicat greutăţi, rana a recidivat, astfel că va trebui reoperată. "Am anunţat directoarea, care mi-a spus că pot să-mi fac o reevaluare la Medicina Muncii, dar să mă gândesc, că alt post nu-mi poate da. A zis că-mi dă 3 luni concediu fără salariu, dar apoi nu are ce face cu mine", afirmă femeia.

Pentru 10 lei pe oră ori 300 de lei...

Alte mărturii au adus două foste lucrătoare la magazinul din Ioşia. M.E. era angajată, de fapt, a unei firme plătite de Kaufland să gestioneze cumpărăturile online. Femeia lucra part-time, pentru 10 lei pe oră, ca picker: aduna din magazin produsele comandate şi le ducea la Informaţii Clienţi, de unde le preluau curierii. "Şi eu, şi celelalte pickeriţe, eram puse de şefii magazinului şi să culegem dintre rafturi folii, cartoane, hârtii, să cărăm marfă cu transpaletul, fără încălţăminte de protecţie, şi s-o aranjăm pe rafturi, inclusiv lăzi grele. Două munci pe un singur salariu", spune femeia. "Două colege au refuzat şi au fost date afară, eu am plecat fără să mai aştept", precizează ea. Mai mult, femeia susţine că deliberat erau angajaţi mai mulţi pickeri, pentru a fi puşi la munci pentru care Kaufland nu găsea oameni, doar pentru că erau mai "ieftini".

P.B, angajată patru ani la magazinul din Ioşia, afirmă că, deşi lucra la vitrina cu servire asistată, a fost pusă şi la Grill, fără instructaj, dar şi să spele WC-uri. În august 2019 a suferit un accident de muncă soldat cu o invaliditate. Pentru că un frigider de la cărnuri avea scurgeri, a alunecat şi şi-a zdrobit rotula piciorului drept. Evenimentul a fost anunţat la ITM şi a fost chemată Ambulanţa, care a dus-o la spital, unde a fost operată, iar apoi a stat 180 de zile în concediu medical. La final, a intrat în pensie de boală, dar pentru că avea nevoie de bani a continuat să lucreze part-time.

"Şi în baston am continuat să descarc marfă", spune femeia, care anul acesta a împlinit vârsta standard de pensionare. Când a dus la serviciu decizia de pensionare, i s-a spus că deja era "liberă" să plece, chiar din acea zi. "Era pe 11 aprilie. Pe 13 ar fi intrat prima de Paşti, de 300 de lei. Nu m-au mai ţinut două zile, s-o primesc", zice femeia. Motivul? Încă de anul trecut, deschisese firmei un proces, cerând daune pentru accidentul în urma căruia a rămas invalidă, cauzat de defecţiunea frigiderului şi de scurgeri, dar şi de faptul că nu primise bocanci anti-derapare. Procesul e încă în desfăşurare la Tribunalul Bihor, iar P.B. afirmă că încă resimte nu doar suferinţa fizică, ci şi umilinţa...

"Încetaţi de îndată"

La fel ca înainte de publicarea primului articol, joi, BIHOREANUL a solicitat poziţia Kaufland şi cu privire la noile reclamaţii, dar, în locul unor răspunsuri concrete, compania a trimis, abia vineri seară, la ora 21.40, printr-un avocat, o somaţie "să încetaţi de îndată campania denigratoare".

Avocatul Kaufland pretinde că preluarea în primul articol a elementelor esenţiale din răspunsurile trimise redacţiei, nu a acestora integral, nu ar fi fost suficientă, şi acuză "o lipsă totală de imparţialitate". "Campania demarată de dvs. este insuficient documentată, bazată pe presupuse declaraţii tendenţioase ale unor foşti angajaţi, declaraţii ce vizează aspecte scoase din context, incerte sau vădit contrare realităţii", a susţinut apărătorul firmei. Acesta reclamă că "lipsa dovezilor", "publicarea de informaţii denigratoare înainte ca autorităţile statului să se pronunţe" şi nepublicarea integrală a replicii ar arăta că "scopul urmărit" ar fi "conturarea unei percepţii negative asupra reputaţiei Kaufland în opinia publicului cititor".

În final, avocatul a transmis că, exceptând replica trimisă, "nu acceptăm să mai publicaţi alte informaţii, comentarii sau menţiuni cu privire la societatea Kaufland România".

Altfel spus, orice plângeri ar exista, să fie trecute sub tăcere...

Notificarea transmisă prin avocat de Kaufland în seara zilei de 24 iunie:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
mor...de ras
Unele persoane juridice si fizice in domeniul juridic au o abordare ofensiva, deloc adaptata realitatii: atentie! sa nu spui cumva ca am gresit, de indata sa incetezi, ca de nu....te spun la ..... . Ar fi oportuna o schimbare de abordare, exista DURA LEX SED LEX, dar am ramas la metehnele din anii 80. Recomandarea ar fi o literatura straina in domeniu. Cat despre reclamanti.....dreptul la munca este neingradit. Nu iti convine ....pleci. Tind sa cred ca nu doar o educatie juridica de baza este necesara in scoli ci si cursuri de comunicare. Cat despre unii slujbasi juridici, isi cam dau de lucru si incoarda muschiul degeaba. Lucrurile sunt simple. Dar de ce sa nu complicam. N'est pas?
Postat 28 Iunie 2022, 10:28 de Christa
bravo Bihoreanului pentru realitatea expusa fara menajamente in cazul Kaufland!
fix asa si este, cum ati prezentat dvs. chiar mai mult, daca ar fi sa ne uitam si in ograda celor de pe Penny - mai ales penny de pe stefan cel mare, unde angajatii stau ore suplimentare, mai ales cei din tura 2, ca sa aseze marfa pe rafturi, uneori pana la ora 2 noaptea, in loc de ora 22 cand ar fi gata tura. problema acceptata fara comentarii, fara plata tuturor orelor suplimentare, altfel si-ar pierde locul de munca. *** dar sa vedem esenta problemei -- cel mai usor este sa te angajezi in industria alimentara/comert pt ca locurile sunt mereu disponibile. pentru ca se da cel mai mic salariu. insa acest domeniu este o CAPCANA - personalul sta cateva saptamani sau luni, apoi se orienteaza spre altceva. -- pentru ca toate lanturile de super/hipermaketuri au aceeasi politica, a haituirii angajatilor din prima linie, cei care intra in contact direct cu clientii. directorii de HR si lichelele locale din conducere sunt de teapa celei prezentate in articol, adica pun angajatul sa isi dea demisia cand apare o problema (medicala, mai ales, sau de comentarii privind sarcinile de lucru). ***** Ce e de facut? -- in primul rand angajatii trebuie informati. nu se va intampla acest lucru la angajare, ci doar daca isi cunosc drepturile cu adevarat! cum? - CITITI SI INVATATI CODUL MUNCII - rubrica drepturile si obligatiile angajatilor (se gaseste pe net), regulamentul de ordine interioara de la sediul firmei, apelati la ITM pentru ajutor, apelati la un avocat pentru ajutor, denuntati orice fel de injosire/abatere, nerespectare a prevederilor contractului de munca, amenintari, presiuni. *** TU, CA ANGAJAT, TREBUIE SA ITI CUNOSTI SI SA ITI APERI SINGUR DREPTURILE! NIMENI NU O VA FACE PENTRU TINE! ---- tineti minte: atat carrefour, kaufland, selgros, cat si lidl, penny obtin profit de sute de milioane anual! - nu mai acceptati salarii sub 3800 brut (2220 in mana + bonuri de masa), oricat de greu vi-ar fi, pentru ca asta inseamna ca isi bat joc de voi inca de la inceput. de exemplu la Cluj salariul minim net pentru cei din hipermarketuri este de 2500 lei + alte beneficii ** cereti in fiecare luna fluturasii, notati-va mereu orele suplimentare lucrate intr-un carnetel, iar cand primiti salariul, verificati daca ati fost platiti corect. ** fiti demni si corecti si cereti si voi acelasi lucru de la angajator. pana nu se vor intelege aceste lucruri, vom continua sa aflam astfel de povesti triste. **** si nu in ultimul rand, am dori ca justitia din tara sa isi faca datoria si sa judece cu corectitudine aceste fapte prezentate in articol, in ciuda presiunii uriase care va fi facuta de lanturile de magazine pentru a musamaliza cazurile sau a scoate anagajatii ca vinovati. **** si un ultim mesaj: voi, directori de HR din Oradea, din toate magazinele si companiile locale, cand veti iesi din egoismul, aroganta si nesimtirea voastra si veti invata sa apreciati oamenii care lucreaza pentru voi?
Postat 28 Iunie 2022, 09:41 de roger
Aiureli de piata
Multe putori care nu vor sa munceasca nimic doar asteapta ajutor social. La munca gagici! Concurecta stie ea ce si cum face! KUFLAND un bred bun la noi, nu ca nu s-ar putea mai bine dar este OK! Bihoreanul se baga in lupta pentru piata! de ce?>
Postat 28 Iunie 2022, 09:30 de scortosul
Kaufland
Ar cam trebui sa cumpere ceva spatiu de reclama la ebihoreanul.
Postat 28 Iunie 2022, 08:25 de Neutryno
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON