`
1 2 3 4 5 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 617 rezultate
- Primarul de Oșorhei, Ioan Gligor: „Am reușit să atragem 70 milioane de euro pentru Oșorhei!” 13/05/2024
- Scene dintr-un film regizat de Mihai Bendeac vor fi turnate la Oradea (VIDEO) 08/05/2024
- PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată 30/04/2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Cum a fost construit ansamblul de blocuri din Calea Averescu (FOTO) 27/04/2024
- Școala din Luncșoara, renovată de un ONG. Vedeta Mihaela Tatu a fost invitată să o inaugureze, la finalul șantierului (FOTO) 23/04/2024
- Liceul de Arte din Oradea intră în reabilitare. Primăria a câștigat o finanțare europeană pentru renovarea școlii 23/04/2024
- Nădejdea moare ultima: Pastorul penticostal Alfred Cicort-Lucaciu a scăpat de dosarul penal 18/04/2024
- Renovare sau faliment? Ce se va întâmpla cu hotelul fraților Micula din Băile Felix (FOTO) 12/04/2024
- S-a redeschis Allegria SPA din Băile 1 Mai, după o renovare completă. Poftiți la piscină, masaj balinez, saună și băi cu aburi! (FOTO) 12/04/2024
- Aflare în treabă: Primăria Pomezeu rămâne pe cap cu blocul inutil din ogradă 31/03/2024
- S-a deschis șantierul pentru modernizarea Bibliotecii Județene. Primele lucrări, în holul clădirii (FOTO) 25/03/2024
- Nelu de la CLO: Cu ce nickname-uri se prezintă aleșii în fața orădenilor 25/03/2024
- Bihorel: DNA-ului tichie de mărgăritar îi lipsește 23/03/2024
- Preşedinta Curţii de Apel Oradea, Florica Roman, din fostă inculpată, invitată specială a şefului DNA, la inaugurarea noului sediu: „Nu mai putem corecta ce s-a greşit!” 21/03/2024
- DNA Oradea s-a mutat la palat: Sediu de 6,8 milioane lei pentru ca procurorii „să vină cu plăcere la lucru” (FOTO) 21/03/2024
- Parcurile care ne dezbină 19/03/2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit! Noi acuzații pentru Grivei, adăpostul unde câinii mor pe capete 18/03/2024
- Parlamentul European: centralele termice pe combustibili fosili trebuie eliminate până în 2040 12/03/2024
- După o perioadă lungă de pregătiri, FC Bihor este gata de startul stagiunii de primăvară (FOTO) 07/03/2024
- Elevii unei școli din Bihor învață în zgomot de picamere și frig. Părinții acuză că investiția este electorală, primarul zice că e „bine că se face” (VIDEO) 06/03/2024
- Staff Clean Oradea: Partenerul tău de încredere pentru curățenie profesională (FOTO) 29/02/2024
- „Palatul împăratului”: În mare secret, în București se investesc cel puțin 7 milioane de euro într-o vilă de lux pentru președintele Iohannis (VIDEO) 27/02/2024
- Ce firmă va moderniza Biblioteca Județeană din Oradea, cu peste 10 milioane de lei (FOTO) 19/02/2024
- Scumpă demolare! De ce s-a dublat prețul pentru depozitarea deșeurilor din construcții și ce soluții au orădenii 16/02/2024
- Retrocedare în surdină: Clădirea Filarmonicii din Oradea, retrocedată Episcopiei Romano-Catolice, după 22 de ani de la revendicare! 12/02/2024
- Consiliul Județean Bihor va sprijini financiar medicii care vor lucra la țară și le va renova și dota cabinetele 01/02/2024
- Rimanóczy revine acasă, la Oradea 21/01/2024
- Spargere în Palatul Ullmann, în plină renovare: Hoţul a plecat cu scule și materiale de construcţie 20/12/2023
- Casă, udă casă! Cum scăpăm de igrasie și de mucegai? Sfaturile unui specialist cu vastă experiență din Oradea 07/12/2023
- Incendiu în Bihor: O casă în șantier a fost devastată de flăcări (VIDEO) 28/11/2023
- Orga monumentală din Oradea a fost inaugurată după restaurare cu un concert special, susținut de organista Catedralei din Salzburg (FOTO/VIDEO) 27/11/2023
- Veniţi în Felix! Mii de vizitatori s-au arătat interesați de vacanțe în complexul President, la Târgul de Turism din Bucureşti (FOTO) 13/11/2023
- Oradea ieri, Oradea azi: Fostul Cinema Libertatea se transformă într-un centru cultural 15/10/2023
- „Palatul creativ”: Deschis de Oradea FestiFall, Palatul Episcopal Greco-Catolic găzduiește un târg de modă sustenabilă și de cadouri inedite (FOTO/VIDEO) 14/10/2023
- Petiție împotriva modernizărilor din Parcul Brătianu: Să se întrețină, nu să se betoneze! 05/10/2023
- NEW ERA Park Oradea: Centrul comercial se reinventează, cu food court și mix de branduri noi. Vezi cine vine! (FOTO) 04/10/2023
- Concurență pentru modernizarea Bibliotecii Județene din Oradea. S-au depus 6 oferte (FOTO) 22/09/2023
- Nu mai demolați! Reparați! 19/09/2023
- Poliţiştii din Oradea îşi fac bagajele! Sediul Poliţiei Municipiului intră în şantier (FOTO) 19/09/2023
- Încep două șantiere mari la Spitalul Județean din Oradea. Se închide intrarea principală și se amenajează un nou acces, lângă morgă (FOTO) 14/09/2023
- Pentru unii elevi din Bihor, școala începe... după-masa. Unitățile de învățământ care vor funcționa în două schimburi 06/09/2023
- În sfârșit! Județul Bihor nu mai are nicio școală și nicio grădiniță cu latrine în curte (FOTO) 06/09/2023
- Statul fură statul: Scandal rar, cu acuzații de hoție și corupție, între șefii a două instituții publice din Bihor 05/09/2023
- Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Milițistul are vise imobiliare... în loc de parcuri industriale 14/08/2023
- Peste 5 milioane de euro pentru modernizarea Bibliotecii Județene din Oradea și a altor 29 de biblioteci comunale și municipale din Bihor (FOTO) 10/08/2023
- Bihorel: Norocul chior al parcurilor orădene 05/08/2023
- Leșul barajului Leșu 26/07/2023
- Fonduri europene obținute de CJ Bihor pentru modernizarea și digitalizarea Bibliotecii Județene și a celor din trei suburbii ale Oradiei (FOTO/VIDEO) 16/07/2023
- Clădirea Poliției Oradea va fi reabilitată în premieră. Proiectul a fost aprobat (FOTO) 26/06/2023
- Pentru câți bani te-ai muta pe o insulă pustie? Irlanda îți oferă 70.000 de euro 18/06/2023
- Cinema Libertatea, fost Oradea, fost Pușkin 18/06/2023
- Psihiatrie în paragină: Spitalul de Psihiatrie din Oradea, lăsat cu curțile năpădite de buruieni și aleile sparte (FOTO) 14/06/2023
- „Nici foarte bun, nici foarte rău”. Președintele CSM Oradea și antrenorii echipelor de baschet, polo și handbal au făcut analiza sezonului încheiat 09/06/2023
- PSD, cu tunurile pe Primăria Oradea: Apa se scumpește nejustificat, locurile de joacă arată rău, taxele și impozitele, votate de un liberal în conflict de interese 29/05/2023
- Nu ratați BIHOREANUL tipărit: Aflați ce pensii speciale nesimțite se plătesc în Bihor! 24/04/2023
- Clădirea bibliotecii judeţene din Oradea va fi modernizată. Vezi cum va fi compartimentată! (FOTO / VIDEO) 03/04/2023
- Retrospectiva săptămânii prin ochii lui Bihorel: De ce a fost trimis Birtașul repede acasă din vizita făcută în Basarabia 03/04/2023
- Oradea ieri, Oradea azi: Cum a apărut Splaiul Crișanei (FOTO) 02/04/2023
- Acționarul principal al Turism Felix și-a mărit la 93% cota în companie și anunță deschiderea, în vară, a Ștrandului Venus (FOTO) 30/03/2023
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Cum a fost descoperit un şef din Electrica Distribuție furând curent pentru vila personală 27/03/2023
- În Oradea, a venit rândul parcurilor! 11/03/2023
- Primărie cu ruine: Municipalitatea îi taxează pe orădeni pentru clădirile degradate, dar de ea se face că uită 08/03/2023
- Oradea ieri, Oradea azi: Povestea uneia dintre cele mai frumoase clădiri din oraș (FOTO) 04/03/2023
- „Situație de 2 lei, jenantă”: Șeful CSM Oradea, despre dezastrul de la meciul de polo, unde n-a funcționat nici tabela, nici sonorizarea 27/02/2023
- Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Ianoș s-a întristat că nu a fost luat figurant la filmul preotului 20/02/2023
- Consiliul Județean Bihor pune la bătaie peste 21 milioane lei pentru o firmă care să reabiliteze Spitalul de Psihiatrie din Nucet 06/02/2023
- Codin Maticiuc a inaugurat secţia de spital din Oradea renovată prin fundația sa. "Vreau să facem încă una, cu ajutorul orădenilor" (FOTO / VIDEO) 28/01/2023
- Cu Poșta la tribunal 27/01/2023
- Te apuci de renovări? RER Vest îți explică ce trebuie să faci cu deșeurile 19/01/2023
- Ambulanța pentru Monumente: Două biserici de lemn din Bihor vor fi salvate de la dispariție (FOTO) 19/01/2023
- Cină specială cu Codin Maticiuc, la Rivo în Oradea. Banii vor merge către proiectul „Spitale publice din bani privați” 17/01/2023
- Primarul Florin Birta: „Primăria Oradea are în implementare un portofoliu de proiecte de peste un miliard de euro” 14/01/2023
- FOTO. Poliţiştii din Oradea vor avea o clădire „inteligentă”. Investiția depășește 5,3 milioane de lei 10/01/2023
- ABA Crișuri renovează energetic 4 sedii de sisteme hidrotehnice, cu bani din PNRR 10/01/2023
- 6 milioane de euro pentru reabilitarea unui spital din Bihor, prin PNRR 04/01/2023
- Proprietarii a 330 de clădiri neîngrijite din Oradea vor fi supraimpozitaţi cu 500% în 2023 23/12/2022
- Avalanșă de proiecte la Universitatea din Oradea: Ce s-a făcut anul acesta și care sunt planurile pentru 2023 (FOTO) 22/12/2022
- Programul unităţilor ADP Oradea în perioada Sărbătorilor 22/12/2022
- Codin Maticiuc renovează un spital din Oradea: „Am nevoie de orădenii mei, cu suflet mare!" (VIDEO) 09/12/2022
- Oradea ieri, Oradea azi: Cum a apărut și ce a ajuns complexul comercial Mercur 03/12/2022
- ADP Oradea: Aquaparkul Nymphaea, Ștrandul Ioșia, piețele și Zoo - program normal în minivacanță 28/11/2022
- Renovare de fațadă: Au reabilitat doar ce se vede de la stradă, iar restul a rămas la fel de ponosit (FOTO) 20/11/2022
- „Nu avem nevoie de donații”: Mai mulți voluntari s-au dus cu mâncare la Grivei, dar n-au fost lăsați să intre (FOTO) 19/11/2022
- A fost aprobat proiectul de reabilitare a Spitalului de Psihiatrie din Nucet, cu peste 30 de milioane de lei, din PNRR 16/11/2022
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Surprize, surprize! Cine sunt noii masoni ai Bihorului și cum încearcă ei să se ascundă de ochii publicului 14/11/2022
- Nădejdea în bani: Un pastor din Oradea a scăpat de problemele penale după ce a plătit prejudiciul 09/11/2022
- „Ne-au lăsat copiii în drum”: Elevii unei școli din Valea lui Mihai, care învață după-masa, au asigurat transportul spre școală, dar nu și seara, spre casă 08/11/2022
- Bazilica răsună: Mini-concert la orgă, oferit orădenilor care s-au dus să vadă cum se asamblează instrumentul muzical donat de Maria Tereza și recent restaurat (FOTO/VIDEO) 13/10/2022
- Preotul IT-ist: Părintele ortodox din Săcueni, reclamat la Protopopiat pe motiv de... ochiul dracului 07/10/2022
- Vicepremierul Kelemen Hunor, despre scandalul etnic de la Școala Bălcescu din Oradea: Nu este vorba de segregare 08/09/2022
- Ne enervează: Toaletele publice din piaţa orașului Ştei arată dezgustător (FOTO) 07/09/2022
- La țară, mai ceva ca la oraș: Școala nouă din comuna Sânmartin s-a umplut de elevi. A primit mai multe cereri decât locuri disponibile! (FOTO/VIDEO) 05/09/2022
- „Fii atent, învață, creează!”. Elevii din Căbești au început anul școlar într-o clădire modernă, dotată cu „table” digitale (FOTO) 05/09/2022
- S-a redeschis Bazinul Olimpic din Oradea. Cum arată acum și ce explicații dau autoritățile pentru întârzieri (FOTO) 16/08/2022
- În sfârșit! Se redeschide bazinul olimpic din Oradea. Cât costă abonamentele 12/08/2022
- Oradea ieri, Oradea azi: Povestea grădinii zoologice din „buricul târgului” (FOTO) 10/07/2022
- „Valul renovării”: Cereri de finanțare de 2,42 miliarde euro pentru lucrări de eficientizare energetică. Vezi proiectele din Bihor și Oradea! 01/06/2022
- Spectacol dramatic la Consiliul Județean Bihor: „Nu ne goniți din Cetate!”, i-a cerut lui Bolojan președinta filialei Oradea a Uniunii Artiștilor Plastici 31/05/2022
- Ministerul contraatacă: De ce l-a luat la ochi aghiotantul ministrului Cseke pe un director din Primăria Oradea 05/05/2022
- Renovare în bloc: Peste 400 de blocuri din Oradea vor să se reabiliteze energetic pe bani europeni 05/05/2022
1 2 3 4 5 Pagina următoare >
- Centura Sântandrei va fi deschisă traficului începând de duminică, de la ora 18 (FOTO) 20:35, 17 Mai 2024
- Festival... muzeal: În Oradea, ediția din acest an a Nopții Muzeelor va fi „țesută” cu multă muzică 14:00, 18 Mai 2024
- Aeroportul Oradea a fost redeschis cu o nouă aerogară. Vezi cum arată! (FOTO/VIDEO) 15:18, 18 Mai 2024
- Prima intervenție de urgență pe cel mai nou traseu turistic din Bihor: un motociclist a avut nevoie de ajutorul Salvamont (FOTO) 19:10, 17 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Ilie Bolojan, interceptat de un grup de orădeni din Podgoria, care l-au luat la întrebări despre Inelul Metropolitan de Nord (FOTO) 09:05, 10 Mai 2024
- Victor Micula, închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunităţii pentru împuşcăturile din Oradea (VIDEO) 17:25, 17 Mai 2024
- Mina de... dolari: Detaliile afacerii prin care americanii vor să exploateze o mină din Bihor, „luând fața” chinezilor și rușilor (FOTO) 08:01, 15 Mai 2024
- Navă scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari au fost dați dispăruți 17:10, 18 Mai 2024
- Greu cu femeile: A fost campionat de baschet feminin, dar au pus pe afiș un bărbat de culoare! 16:01, 18 Mai 2024
- Aeroportul Oradea a fost redeschis cu o nouă aerogară. Vezi cum arată! (FOTO/VIDEO) 15:18, 18 Mai 2024
- Festival... muzeal: În Oradea, ediția din acest an a Nopții Muzeelor va fi „țesută” cu multă muzică 14:00, 18 Mai 2024
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:50, 16 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:40, 15 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:30, 10 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:40, 09 Mai 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Stie careva cate etape sunt in total? Urmeaza a patra,... Postat 18 Mai 2024, 16:57 de Kid
- Biggie alias sandu2100 Intre cele doua mandata a lui Filip a fost... Postat 18 Mai 2024, 16:51 de vasi13
- Sandu alias biggie Cat de retardat poti fi sa repeti intruna... Postat 18 Mai 2024, 15:37 de vasi13
- Sandu alias biggie Cat de retardat poti fi sa repeti intruna... Postat 18 Mai 2024, 15:37 de vasi13
- ??? De gasit au gasit 20%, dar intrebarea e....au... Postat 18 Mai 2024, 15:11 de Christa
Bihoreanul tipărit
- Banii Oradiei: Oraș în dezvoltare, dar și în criză, Oradea interbelică a avut de gestionat bugete fluctuante 08:01, 17 Mai 2024
- Onorariu cu bucluc: Lichidator judiciar din Bihor trimis în judecată fiindcă a falsificat o sentință judecătorească! 08:03, 16 Mai 2024
- Mina de... dolari: Detaliile afacerii prin care americanii vor să exploateze o mină din Bihor, „luând fața” chinezilor și rușilor (FOTO) 08:01, 15 Mai 2024
- „Motorul Oradiei”: De la corupție și fraude la investiții și dezvoltare, așa funcționa Primăria din Oradea în perioada interbelică (FOTO) 14:40, 14 Mai 2024
ACTUAL
- Navă scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari au fost dați dispăruți 17:10, 18 Mai 2024
- La mare, cu trenul, din Oradea. Vezi cum vor circula Trenurile Soarelui! 20:24, 16 Mai 2024
- Premierul Slovaciei a fost împușcat de un scriitor: „Nu sunt de acord cu politica lui şi a guvernului!” (VIDEO) 16:32, 16 Mai 2024
- O nouă gafă a premierului: Ciolacu a spus "onorată instanţă", în loc de "onorată asistenţă" în timp ce-şi citea discursul la un eveniment din Constanţa (VIDEO) 18:52, 15 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- Orădenii sunt chemaţi să susţină echipa orașului, sâmbătă şi luni, în finala Ligii Naţionale de baschet! 22:08, 17 Mai 2024
- FC Bihor încheie seria jocurilor din play-off cu disputa de sâmbătă de la Peciu Nou 19:35, 17 Mai 2024
- Bihorul Beiuş a câştigat faza judeţeană a Cupei României la fotbal (FOTO) 23:30, 16 Mai 2024
- Cupa AutoGrand: Prima ediţie a turneului de tenis pentru copii şi-a desemnat câştigătorii (FOTO) 20:30, 15 Mai 2024
Oradea Noastră
- Oradea ieri, Oradea azi: Gropile din carosabil, problema șoferilor de zeci de ani (FOTO) 18:46, 13 Mai 2024
- Bihorul, mai curat: Să participăm la „Luna curățeniei în Bihor”! 17:05, 12 Mai 2024
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
Bihor
- Aeroportul Oradea a fost redeschis cu o nouă aerogară. Vezi cum arată! (FOTO/VIDEO) 15:18, 18 Mai 2024
- Festival... muzeal: În Oradea, ediția din acest an a Nopții Muzeelor va fi „țesută” cu multă muzică 14:00, 18 Mai 2024
- Bursa locurilor de muncă la Oradea: Firmele au găsit angajați pentru 20% din joburile disponibile 11:55, 18 Mai 2024
- A patra etapă de reabilitare a rețelelor de termoficare în Oradea: 50 de milioane de euro pentru modernizarea rețelelor de la 19 puncte termice 10:21, 18 Mai 2024
Stiri Oradea
- A patra etapă de reabilitare a rețelelor de termoficare în Oradea: 50 de milioane de euro pentru modernizarea rețelelor de la 19 puncte termice 10:21, 18 Mai 2024
- Fabrică de medicamente din plasmă, la Oradea: O companie din Ucraina investește 37 milioane de euro în Parcul Industrial I 16:52, 17 Mai 2024
- DASO caută voluntari pentru a-şi extinde programul de cursuri gratuite de limba engleză pentru copiii din Oradea (FOTO) 11:00, 17 Mai 2024
- Urmează asfaltarea. Strada Râului va fi deschisă traficului rutier în ultima săptămână din mai (FOTO) 10:01, 17 Mai 2024
Timp Liber
- Festival... muzeal: În Oradea, ediția din acest an a Nopții Muzeelor va fi „țesută” cu multă muzică 14:00, 18 Mai 2024
- Mii de baloane, în weekend, la ERA Park Oradea! 08:48, 17 Mai 2024
- "Blind Date with a Book", reduceri şi cadouri inedite la Târgul de carte Gaudeamus, deschis în Piaţa Unirii din Oradea (FOTO) 16:54, 15 Mai 2024
- O nouă ediție a festivalului de muzică ușoară Art Oradea, cu trupa Naty Loves Monday și tineri interpreți din toată țara 10:02, 15 Mai 2024
Revista Familia
- Pragul Vaida #12, cu Ioan F. Pop, Marian Neguțu și Vlad Mușat 13:55, 10 Mai 2024
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pentru două puncte termice 10:15, 16 Mai 2024
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pe Bulevardul Decebal, Simion Bărnuțiu și alte străzi 09:09, 15 Mai 2024
- Termoficare Oradea: se întrerupe furnizarea apei calde pentru punctul termic nr. 868 10:01, 14 Mai 2024
- Termoficare Oradea: 2 puncte termice rămân fără apă caldă 09:50, 13 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5772 RON
- 1 EUR = 4.9756 RON
- 1 HUF = 0.0129 RON