URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 05 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
14 August 2023, 08:00

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Milițistul are vise imobiliare... în loc de parcuri industriale

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cum arată evenimentele săptămânii trecute prin ochii lui Bihorel: 

Luni

Vio către Ghiusi: „A rămas Viktor fără bani? Că nu-i în stare să termine renovarea Hotelului Parc...”. „Adevărul e că, la cum merge economia, s-ar putea să ajungem să vindem hotelul, dar măcar bucurați-vă că am reușit să renovăm din banii lui Episcopia romano-catolică”.

Marți 

Milițistul are idei: „În Sântandrei, Bolovan vrea să facă un parc industrial, că atât știe el, parc industrial și parc fotovoltaic”. „Și tu ce propui?”. „Să facă investiții în drumuri, utilități, cămine, grădinițe și școli, iar apoi să vândă terenul dezvoltatorilor imobiliari”. „Și cine să fie dezvoltatorii?”. „Dacă Consiliul Județean plătește și fundațiile pentru case, m-aș băga eu în afacere”.

Miercuri

Ministrul Sănătății pe județ, despre consorțiile de spitale: „În județ, spitalele au ajuns niște bolnițe, n-au linii de gardă, n-au destui medici, n-au aparatură, n-au mai nimic”. „Și care-i soluția?”. „Ori facem autostrăzi ca să putem aduce bolnavii mai repede la Spitalul Județean, ori facem consorțiu, le digitalizăm și dăm diagnosticele de la distanță, ca-n Africa”.

Joi

Nae polițistul, despre senzația săptămânii: „Am fost chemați la o fermă, că un urs a mâncat o vacă”. „Și ce măsuri ați luat?”. „Am măsurat dimensiunile ursului, dar, când am văzut cât e de mare, am lăsat treaba pe mâna vânătorilor. N-are rost să ne riscăm noi, când mai avem așa puțin până la pensie”.

Vineri

Dezvoltatorii se plâng că cei de la Direcția de Cultură le pun tălpi și nu emit la timp avizele. Un slujbaș a explicat: „Noi vrem să rămână orașul cum arăta pe vremea lui Horthy, că dacă vin oamenii înapoi să nu se rătăcească dracului pe străzi”. „Dar legea ce spune?”. „Legea tace din gură, că aici noi facem legea”.

Sâmbătă

Șefa de la Monumente a participat la raliul mașinilor de epocă, dar a ei a refuzat să pornească. „Cum ați rezolvat până la urmă?”. „De fapt, mașina funcționa, dar am scos bujiile ca să-mi pot pune subalternii care mă contestă să mă împingă”.

Duminică

Bibliotecile au primit 5 milioane de euro pentru reamenajări. Dar mai citește cineva? E ca și cum ai face grădinițe în sate depopulate.

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
KP aka mama Omida
Care sunt deciziile alea???? Sau doar arunci dar nu știi ce??
Postat 15 August 2023, 16:34 de Sandu2100
Milțist sau nu, omu' are perfectă dreptate.
Asta spre deosebire de edilii liberali ai județului și municipiului, care au obiceiul să ia decizii contra normalității urbane și a bunului simț, care ne spun că nu te apuci să faci industrie între zone rezidențiale și comerciale, când ai loc destul pentru așa ceva, mai la marginea localităților periurbane.
Postat 15 August 2023, 11:08 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.571 RON
  • 1 EUR = 4.9678 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON