URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 13 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Martie 2024, 22:50

Parlamentul European: centralele termice pe combustibili fosili trebuie eliminate până în 2040

Parlamentul European: centralele termice pe combustibili fosili trebuie eliminate până în 2040 (foto: unsplash.com / Eelco Böhtlingk)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Europarlamentarii au aprobat marți - cu 370 voturi pentru, 199 împotrivă și 46 abțineri - o directivă ce urmărește reducerea substanțială a emisiilor de gaze cu efect de seră și reducerea consumului de energie, prin renovarea clădirilor neperformante energetic, precum și prin eliminarea centralelor termice care folosesc combustibilii fosili (gaze naturale, cărbuni, combustibili petrolieri) până în 2040.

Pentru a deveni lege, directiva privind performanța energetică a clădirilor trebuie să fie aprobată și de Consiliul Uniunii Europene, format din reprezentanți ai fiecărui stat membru.

Clădiri cu emisii zero

„Se dorește ca numărul clădirilor cu performanța energetică cea mai slabă care sunt renovate să crească, iar schimbul de informații privind performanța energetică să fie îmbunătățit. Toate clădirile noi ar trebui să aibă emisii zero începând din 2030; clădirile noi ocupate sau deținute de autoritățile publice ar trebui să aibă emisii zero începând din 2028. Statele membre vor putea lua în considerare potențialul de încălzire globală pe durata ciclului de viață al clădirilor, care include fabricarea și eliminarea produselor pentru construcții utilizate la ridicarea lor”, se arată într-o informare a Parlamentului European.

În cazul clădirilor rezidențiale, țările UE vor trebui să aplice măsuri pentru a asigura o reducere a energiei primare medii utilizate cu cel puțin 16% până în 2030 și cu cel puțin 20-22% până în 2035.

Conform noii directive, statele membre vor trebui să renoveze 16% din clădirile nerezidențiale cu cele mai slabe performanțe energetice până în 2030, respectiv 26% dintre acestea până în 2033. 

„Dacă este posibil din punct de vedere tehnic și economic, țările Uniunii ar trebui să introducă treptat utilizarea panourilor solare în clădirile publice și nerezidențiale, în funcție de dimensiunea lor, și în toate clădirile rezidențiale noi până în 2030”, mai arată comunicatul Parlamentului European. 

Clădirile agricole și de patrimoniu ar putea fi scutite de la aplicarea noilor norme. Țările Uniunii pot decide să excludă și clădirile protejate pentru calitățile lor arhitectonice sau istorice speciale, clădirile utilizate temporar, precum și bisericile și lăcașurile de cult.

Fără combustibili fosili din 2040

O măsură importantă vizează centralele care folosesc combustibili fosili, inclusiv gaze naturale.

„Statele membre trebuie să adopte măsuri pentru a decarboniza sistemele de încălzire și a elimina treptat combustibilii fosili din instalațiile de încălzire și răcire, obiectivul fiind eliminarea completă a centralelor termice pe bază de combustibili fosili până în 2040”, se arată în informarea făcută de PE, după adoptarea directivei.

Potrivit textului directivei, gazele naturale sunt cele mai folosite pentru încălzirea clădirilor rezidențiale în țările UE, furnizând 42% din energia totală folosită.

Directiva arată că „subvenționarea centralelor individuale pe bază de combustibili fosili va fi interzisă începând din 2025”. 

„Va fi în continuare posibil să se acorde stimulente financiare pentru sistemele de încălzire hibride, cum ar fi cele care combină o centrală pe combustibili fosili cu o instalație termică solară sau o pompă de căldură”, precizează același comunicat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Darwin saracu
El credea in evolutie. Nici vorba, s-a oprit acum multi ani. Inca ne incalzim cu carbuni gaz, lemne ca ne doare undeva de ziua de maine, azi sa fie cald. Bagam bani in masini pe care nu ni le permitem ca nici ca achiziție nici ca intretinere. Bagam bani in tigari, bautura si concedii in loc sa ne preocupe confortul propriu. O casa făcuta cu cap si după nevoie (nu sa fie mai mare ca a lu varu) izolata cum trebuie cu materiale de calitate (nu eps80), geamuri cu pierderi scazute si putina intelegere cum functioneaza un sistem de incalzire, putina inteligenta. Deja am cerut mult peste ce pot oferi majoritatea. Cand se va intelege ca o casa trebuie sa aiba emisii minime. Emisii= pierderi. Simplu. Dar până unii mai pun botul ca centrala pe gaz cu condensatie are randament 120% nu poti avea asteptari (100% e perpetuum mobile, nu exista). Curentul are cea mai mare eficienta si randament > 90% dar noi ne uitam sa mai avem bani de speck, whiskane si alte fițe, pe tru imagine doar. Condamnare la saracie e ce se intampla in romania cu gândirea curenta.
Postat 13 Martie 2024, 14:45 de poiu
Nu-i numai UE, ...
... e si OCDE, unde ne chinuim de 20 de ani sa devenim membri. Asa, in paranteza fie spus, vreo 10 ani ne-au blocat ungurii. ,,OCDE sugerează României să interzică noi proiecte de explorare a gazelor." Si cea mai tare: ,,Producția de gaze a României va fi cu mult peste nevoile interne" Mai pe romaneste, ce sa faceti voi cu gazul, n-o sa aveti cui il vinde!!! https://economie.hotnews.ro/stiri-energie-26969307-ocde-sugereaza-romaniei-interzica-noi-proiecte-explorare-gazelor.htm
Postat 13 Martie 2024, 11:34 de pinonel
Ursula, și ...
... dacă atât vă duce mintea la Bruxelles, atunci vă mai dau 6-7 ani de astfel de decizii și Uniunea Europeană, cu decidenți cu tot, o să prindă din aer fumul, praful și pulberea comunitară. Micii la grătar se interzic și ei?
Postat 13 Martie 2024, 07:47 de KP
Nu e prost cine cere
E prost cine pleacă capul și acceptă toate mizeriile debitate de acești autocrati milionari rupți de realitate omului de rând.
Postat 13 Martie 2024, 02:39 de CivisUlpianum
..........
A veni Ursula la fiecare acasă să frece cu mainile pereții până se încălzesc.Ce m-am saturat de toți prostovanii ăștia din parlamentul european.Daca stau să mă gândesc și Romania pe cine a trimis acolo mă iertați dar numa in serios nu pot lua nimic din ce vine dinspre Bruxelles.Vrem niste candidați cu idei și programe serioase nu papagali gen Rareș Bogdan sau vacantieri ca Blaga,Hava etc.Mai tre să meargă și i Klaus la NATO și atunci ne putem muta pe lună.Cred că prostia își trăiește epoca de aur
Postat 12 Martie 2024, 23:37 de Robert
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON