În Oradea, a venit rândul parcurilor!

Sunt parcuri în oraş care n-au mai cunoscut o împrospătare de pe vremea lui Gheorghiu Dej. Doar Parcul 1 Decembrie a beneficiat de amplasarea unor dale foarte urâte, care s-au şi spart la câteva luni de la montare. Noroc că orădenii sunt prea ocupaţi cu fisurile din Piaţa Unirii ca să mai bage în seamă spărturile din apropiere.

Parcurile trebuiau de mult revitalizate. O dată pentru că, după jumătate de secol de la inaugurare sau de la ultima intervenţie, obiceiurile populaţiei s-au schimbat drastic. Apoi, pentru că din cauza modificărilor climatice trebuie luate măsuri speciale, dacă nu vrem să ne limităm la a planta cactuşi şi agave.

Intervenţia târzie a Primăriei se datorează faptului că renovarea parcurilor nu figura pe axele care asigurau finanţare UE. Şi nimic nu e mai plăcut administraţiei locale decât utilizarea fondurilor europene, chiar dacă în prima fază refacem Parcul Petőfi din banii orașului, urmând să-i decontăm ulterior din programul POR. La cum merg lucrurile, cred că exerciţiul 2020-2027 este ultimul tren, după care banii europeni vor fi tot mai puţini şi partea de cofinanţare tot mai importantă, Europa urmând să se concentreze pe reclădirea Ucrainei.

În afară de specificitatea fiecărui parc, sunt câteva reguli generale de care va trebui ţinut cont. Nu se mai poate imagina parc fără instalaţii de irigat. Parcurile nu trebuie să fie neapărat loc de leneveală, ci şi de odihnă activă, pentru a se putea bucura de ele toate categoriile de vârstă. Iar ideea de a amplasa mici puncte de alimentaţie publică este salutară, dacă nu vrem să ne mulţumim mereu cu câte un privat pe bicicletă, care vinde vată de zahăr pe băţ.

Cu toate că de câte ori se deschide un grup sanitar modern mulţi încep să-l căineze, pe motiv că va fi vandalizat, nu trebuie să renunţăm la ideea că şi în Oradea pot exista toalete civilizate, cu toată împotrivirea gibonilor. Cred că pentru cei puşi pe distrus ar trebui făcute spaţii distincte. Un zid de beton armat, unde cei nervoşi să dea cu capul, sau incinte unde incorigibilii să spargă seminţe după voia inimii, pe ritmuri de manele, ar face ca distrugerile şi mizeriile să fie ţinute sub control.

Şi nu în ultimul rând, pe lângă arboret şi flori, ar trebui să plantăm şi nişte poliţişti locali, măcar până se lămuresc utilizatorii că, deşi parcul e un loc cu copaci, oamenii nu se pot comporta ca în codru.