`
< Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 7 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 3821 rezultate
- Cea mai bogată ediție a Oradea FestiFall! Concerte Richard Clayderman și Nouvelle Vague, show de drone și acrobații la înălțime (VIDEO) 26/09/2023
- Tăcerea popilor: Cum l-au primit colegii pe Ciprian Mega la conferința preoțească de toamnă 25/09/2023
- FC Bihor s-a impus cu 3-1 în faţa celor de la CS Socodor şi şi-a consolidat prima poziţie a clasamentului (FOTO) 24/09/2023
- Gusturi și tradiții din Bihor: Mâncăruri, meșteri populari și muzică folclorică, în Cetatea Oradea 22/09/2023
- Tragedie pe șantier: Patru muncitori au murit, iar cinci au fost răniți, în timp ce lucrau la Autostrada A7 (VIDEO) 21/09/2023
- Călin Donca, milionar brașovean și influencer pe Tik Tok, a fost arestat. E acuzat de evaziune și înșelăciune cu monede virtuale 20/09/2023
- Storm Party 4.0 în Oradea: Albert Nbn şi IDK concertează la Arena Antonio Alexe 19/09/2023
- Izvor de... matematică: O săptămână de cantonament cât un an școlar! 19/09/2023
- We serve! Cel mai nou Club Lions din România s-a înfiinţat în Aleşd: "Am fost impresionată că toţi au răspuns pozitiv" (FOTO) 18/09/2023
- TIFF Oradea: Descoperă programul complet al celei de-a șasea ediții! 18/09/2023
- Oră de zumba cu un instructor din București și Giani, în fața magazinului Crișul din Oradea. Participarea e gratuită (VIDEO) 18/09/2023
- AVE Bihor: Energie verde din deșeuri biodegradabile 18/09/2023
- Victorie istorică pentru CSM CSU Oradea: 121-39 cu Dinamo şi calificare în Final 8-ul Cupei României! 18/09/2023
- "Rupe asfaltul!”: Peste 500 de sportivi s-au întrecut prin centrul orașului, la Oradea City Running Day (FOTO) 17/09/2023
- FC Bihor a remizat cu 1-1 la Timişoara, cu Poli, dar a ratat şi un penalty! (FOTO) 16/09/2023
- Înfrângere la 20 de puncte în faţa rivalilor de la U BT Cluj, pentru CSM CSU Oradea 16/09/2023
- Unde găsești jocurile tale preferate online? 14/09/2023
- Bani din ţeavă seacă: Un şef de la Termoficare Oradea, suspectat că a vândut conductele oraşului la fier vechi 12/09/2023
- MȚC a animat vara orădenilor: Peste 20.000 de oameni la evenimentele „Tipografiei de idei”. Bosquito a închis ediția cu un concert-petrecere (FOTO/VIDEO) 11/09/2023
- FC Bihor a câştigat jocul cu Şoimii Lipova, printr-un gol marcat în prelungiri! (FOTO) 09/09/2023
- Un motiv în plus să joci la cazinouri online 08/09/2023
- Nou eveniment în Cetatea Oradea: Hype Festival, dedicat culturii urbane în toate formele sale, se ține în perioada 8-10 septembrie 07/09/2023
- Președintele FC Bihor: „Am început deja discuţiile pentru nocturna mobilă” 07/09/2023
- TIFF revine în Oradea între 29 septembrie și 1 octombrie. Gală de deschidere cu „Crima este a mea” (FOTO) 07/09/2023
- Jazz, pop-rock și muzică ușoară, la Muzeul Țării Crișurilor 07/09/2023
- Victima unui accident a murit după ce i s-ar fi refuzat transferul la Oradea, Cluj și Baia Mare. „Nu am fost contactați”, susțin reprezentanții Spitalului Județean 05/09/2023
- PedFest în Vadu Crişului: Via ferrata, rafting, atelier de olărit şi ture cu bicicletele 05/09/2023
- Statul fură statul: Scandal rar, cu acuzații de hoție și corupție, între șefii a două instituții publice din Bihor 05/09/2023
- Exploziile de la Crevedia: încă o persoană a decedat 04/09/2023
- Job-uri remote pe care le poţi desfăşura de oriunde 04/09/2023
- Radiaţiile ultraviolete şi organismul: sunt indispensabile, dar și periculoase! 03/09/2023
- Oradea cu „briză” de Portofino: Cântece romantice italienești au răsunat în fața Teatrului (VIDEO) 02/09/2023
- Scump, dar ecologic. Termoficare Oradea vrea propria staţie de producţie a hidrogenului 01/09/2023
- Patroana unei firme din Bihor, judecată pentru evaziune fiscală. Schema prin care a încercat să fenteze Statul român 01/09/2023
- „Că a fost odată Iris...”. Concert inedit, cu luminițe și refrene celebre, în grădina muzeului (FOTO/VIDEO) 01/09/2023
- Concerte în Băile Felix: Începe Festivalul Enjoy Music (VIDEO) 31/08/2023
- FC Bihor, victorie cu FC Argeș! Bihorenii s-au calificat în faza grupelor Cupei României (FOTO/VIDEO) 30/08/2023
- Love in Portofino și L’appuntamento, în concertul „Innamorato di te”, de vineri, din Piața Ferdinand Oradea 30/08/2023
- „Suflul” exploziei de la Crevedia: Se pregătesc și în Bihor controale la toate stațiile de carburanți din întregul județ 29/08/2023
- Incendiul din Crevedia: DNA a deschis două dosare penale, Ponta face declarații halucinante, patronii au avut prima reacție 28/08/2023
- Coadă la Centrul de Transfuzie din Oradea: Donatorii, majoritatea pompieri, s-au mobilizat pentru a ajuta victimele exploziilor din Crevedia (FOTO) 28/08/2023
- Marian al II-lea: La 24 de ani, un tânăr regizor din Salonta a cules deja premii și aprecieri cu primul său film (FOTO) 27/08/2023
- Incendiul de la Crevedia: Crește bilanțul morților, 19 case afectate. Apel disperat al unei victime din Colectiv. Primele declarații ale Parchetului General (FOTO/VIDEO) 27/08/2023
- Peste 25.000 de sarmale vor fi distribuite gratuit la Festivalul Sarmalelor din Salonta. Participanţii, invitaţi să ajute un copil bolnav! 27/08/2023
- Centrul de Transfuzii Bihor trimite sânge pentru victimele incendiului din Crevedia: „De mâine, vă așteptăm să refacem stocurile” 27/08/2023
- Debut cu dreptul: FC Bihor a câștigat cu 2-0 meciul cu CSC Peciu Nou, desfăşurat pe o căldură sufocantă 26/08/2023
- Explozii puternice la o stație GPL din Crevedia. Zeci de victime, dintre care cel puțin un decedat (FOTO/VIDEO) 26/08/2023
- 39 de grade la umbră! Codul galben de caniculă s-a „transformat” în cod portocaliu în Bihor. Restricții pe drumurile naționale 26/08/2023
- Drag de tango: Analia Selis le-a adus (și tradus) orădenilor cântece argentiniene, cu ajutorul orchestrei Filarmonicii (VIDEO) 26/08/2023
- Protest cu vociferări pe trecerea de pietoni în Oradea: Părinții copilului ucis în accidentul din Calea Aradului cer montarea unui semafor (FOTO/VIDEO) 25/08/2023
- Urmează un weekend torid în Bihor: temperaturi de până la 37 de grade! Sfaturile medicilor 25/08/2023
- Ce au găsit inspectorii RAR la controalele de pe șoselele din Bihor. Unele mașini prezentau „pericol iminent de accident” 25/08/2023
- Au crescut temperaturile, iar la Interioo s-au încins promoţiile şi s-au topit preţurile la gresie, faianţă şi obiecte sanitare! 24/08/2023
- CSM CSU Oradea l-a transferat pe americanul Lennard Freeman 21/08/2023
- „Un oraș de o frumusețe dezarmantă”: Paula Seling, câștigătorul X-Factor și alți artiști au umplut centrul Oradiei cu un concert pop-simfonic (FOTO/VIDEO) 21/08/2023
- Concert la patru mâini: Doi pianiști i-au purtat pe orădeni până pe Everest și înapoi (FOTO/VIDEO) 21/08/2023
- Ce spune un specialist în peisagistică despre viitorul „verde” al Oradiei: „Copacii au nevoie de protecția noastră” 18/08/2023
- Ne enervează: De ce se nasc cozi pe strada Iuliu Maniu din Oradea? (FOTO) 17/08/2023
- S-a „furat” Crişul! Cum a „deturnat” cursul Crișului Repede firma italiană care deține microhidrocentralele de pe râu (FOTO/VIDEO) 17/08/2023
- Marea păcăleală: Măsurile pregătite pentru reducerea cheltuielilor bugetare vor produce economii infime și deranj enorm 15/08/2023
- Oradea Summer Film: Ediția a IV-a se desfășoară în perioada 16-20 august, în Parcul Cetății Oradea 14/08/2023
- Salvați șefii! Găselnița Primăriei Oradea pentru a evita desființarea unor servicii 14/08/2023
- Cum s-au văzut Perseidele în Bihor (VIDEO) 13/08/2023
- Reportaj Libertatea: Un tânăr jurnalist din Oradea și-a documentat călătoria de 13 ore cu trenul, de la București spre casă 12/08/2023
- „Ieșiți în afara orașelor și priviți cerul!”. În acest weekend pot fi admirate Perseidele 12/08/2023
- „Hai, Oradea!”. Voleibaliștii orădeni au făcut spectacol pe nisipul din Piața Unirii (FOTO/VIDEO) 12/08/2023
- Sărbătoare în ogradă: Hai la GrâuFest, un festival cu produse și ateliere tradiționale, concerte și proiecții de filme la umbra pomilor! 10/08/2023
- Nisip în Piața Unirii: Începe turneul de beachvolley de la Oradea (FOTO) 09/08/2023
- Duel de neratat, la Oradea: Doi pianiști, un recordman și unul dintre cei mai buni jazzmeni din Europa, vor cânta împreună 09/08/2023
- Spectacol pe cer: Nopțile în care poți vedea cele mai multe Perseide 08/08/2023
- Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea se reunesc joi la Stadionul Iuliu Bodola 08/08/2023
- Propunere în premieră, prezentată de Bolojan și Carp: spitalele din Bihor administrate de primării să se asocieze într-un consorțiu. Află de ce! 07/08/2023
- Festivalul Thermal Days revoluționează scena muzicală și aduce distracție nelimitată la Băile Felix! 06/08/2023
- O tânără de 20 ani, în comă după accidentul de pe centura Oradea 04/08/2023
- 39 de grade! Cod portocaliu de caniculă, vineri, în județul Bihor 03/08/2023
- Echipa de handbal CSM Oradea a început pregătirile, cu trei noutăţi în lot (FOTO) 02/08/2023
- „Broadway Classics” în grădina Darvas - La Roche. Intrarea liberă 02/08/2023
- Volei pe nisip, în centrul oraşului! Oradea Beach Volleyball Tournament se va desfăşura în faţa Teatrului de Stat 01/08/2023
- Iar pasaje, iar ambuteiaje... 01/08/2023
- CSM CSU Oradea i-a transferat pe jucătorii americani Toddrick Gotcher şi Nijal Pearson 01/08/2023
- Handbalistele de la CSU Oradea s-au reunit, cu multe noutăţi în lot 31/07/2023
- „Oradea mi-a rămas în suflet”. Nicu Alifantis a dat un concert-poveste în parcul Muzeului Țării Crișurilor (FOTO/VIDEO) 29/07/2023
- Veste bună pentru fanii CSM: lituanianul Donatas Tarolis şi-a prelungit contractul cu echipa orădeană de baschet 27/07/2023
- Casa Ancuţei: Cum și-a ridicat o funcționară din Prefectura Bihor „pensiune” sub masca unei locuinţe unifamiliale (FOTO) 26/07/2023
- Petrecerea continuă! Stațiunea Băile Felix va găzdui în 12 și 13 august Thermal Days, un festival plin de concerte ale unor trupe îndrăgite, cu intrare liberă 25/07/2023
- Mii de fani au cântat cu B.U.G. Mafia în ultima zi de Waves Festival (FOTO/VIDEO) 24/07/2023
- Întâlnirea pasionaților de Dacii în Oradea: nostalgie, motoare turate, concursuri și distracție la ERA Park (FOTO/VIDEO) 22/07/2023
- Party 100%: Distracţie şi pe furtună la Waves Festival, în Băile 1 Mai (FOTO/VIDEO) 22/07/2023
- Lotus Băile Felix îşi începe seria jocurilor de verificare cu schimbări importante în lot 21/07/2023
- „Cine e cu noi?”. Cântăreți și trupe cunoscute, în weekend, la festivalul Waves din Ștrandul cu Valuri 21/07/2023
- Concert creștin cu Laura Bretan la Oradea 14/07/2023
- Andrei Gheorghiță, de la FC Bihor, s-a transferat în prima ligă, la Politehnica Iași! 11/07/2023
- Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Deputatul ex-aurifer n-a avut emoții cu procesul pentru trafic de persoane 10/07/2023
- DSP Bihor: Atenţie la ţânţari, căpuşe, la ce mâncaţi şi la cum vă protejaţi de căldură! 07/07/2023
- Atenţie! Cod roşu 7 zile! Furtuna promoţiilor se anunţă la Interioo! 07/07/2023
- Cavalerii au ajuns în Cetatea Oradea. Programul complet al Festivalului Medieval 06/07/2023
- Mulțime de noutăţi în lotul echipei FC Bihor, la reunirea de miercuri de la Stadionul „Iuliu Bodola” (FOTO) 05/07/2023
- Tare-n lance! Vezi ce atracții aduce Festivalul Medieval care începe vineri în Cetatea Oradea 05/07/2023
- Cod galben de furtuni în tot județul Bihor. Ce transmit meteorologii 05/07/2023
- De la New York, la Oradea: Expoziție inedită, cu veşminte populare vechi de un secol, dar și ii moderne, la Muzeul Țării Crișurilor 05/07/2023
< Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 7 Pagina următoare >
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO) 14:45, 04 Mai 2024
- Mihai Mărgineanu, după o vizită la Vama Veche: „Băi, voi știți ce mai fac copiii voștri?” 17:05, 04 Mai 2024
- Organe de import: Jandarmii aduși de la Cluj au făcut legea la sărbătoarea Oradiei (FOTO) 13:26, 04 Mai 2024
- Tu știi unde vei vota? Ce secții din Oradea au fost mutate și unde au fost arondate străzile nou înființate (DOCUMENT) 16:01, 04 Mai 2024
- Tramvai la scară: Lucrările la rețeaua tram-tren din Oradea vor începe anul viitor, fără case expropriate în Rogerius 08:00, 24 Apr 2024
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
- E oficial: Ilie Bolojan candidează din nou la șefia Consiliului Județean Bihor, iar Florin Birta, la Primăria Oradea! 17:31, 25 Apr 2024
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
- Sfârșit tragic pentru o bunicuță: a murit pe drum spre slujba de Înviere 12:02, 05 Mai 2024
- S-au pus în vânzare biletele pentru meciul decisiv de baschet de la Oradea Arena. Miza e calificarea în finală 10:40, 05 Mai 2024
- Turiștii din Băile Felix au luat lumină: Bisericile din stațiune, neîncăpătoare pentru credincioși în noaptea de Paște (FOTO) 09:25, 05 Mai 2024
- Hristos a Înviat! Tradiții de Paște în România 00:00, 05 Mai 2024
- Măsură radicală: Marea Britanie deportează imigranții ilegali în Rwanda
- Ziua Mondială a Libertății Presei. Despre jurnaliștii corecți și despre propagandiști
- De ce a lăsat un șofer român munca în Europa pașnică pentru a-i ajuta pe ucrainenii din zona de război
- Mașinile electrice continuă să se vândă, în ciuda știrilor care spun altfel. 17 milioane doar în acest an
Ştiri de la CAO
- Săptămâna Verde la Compania de Apă Oradea (FOTO) 10:57, 30 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 26 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:42, 02 Apr 2024
- Anunţ Compania de Apă Oradea 11:35, 20 Mar 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Și noi am depus un proiect în valoare de 134 milioane Euro. A municipalității se încadrează la categoria... Postat 05 Mai 2024, 12:26 de KP
- Și noi am depus un proiect în valoare de 134 milioane Euro. A municipalității se încadrează la categoria... Postat 05 Mai 2024, 12:25 de KP
- ... BESTIAL!!! Postat 05 Mai 2024, 11:04 de TanarSiNelinistit
- ,,Eu cu cine votez",nu,,unde votez"! Postat 05 Mai 2024, 10:14 de nealiniat
- Tinerete fãrã bãtrânete Când suntem suficient de mari pentru asta,... Postat 05 Mai 2024, 08:26 de iahim
Bihoreanul tipărit
- Prăpăd de la scântei: Detaliile incendiului care a mistuit depozitele companiilor Cargus şi Black Sea din Oradea. Cine e vinovatul? (FOTO/VIDEO) 08:41, 03 Mai 2024
- Fabrica de inovație: În Parcul Științific și Tehnologic din Oradea companiile vor „produce” doar cercetare (FOTO) 08:00, 02 Mai 2024
- Euro-fraudă la Universitate: Închisoare cu suspendare pentru un universitar orădean acuzat de fraudă cu fonduri europene 08:31, 01 Mai 2024
- De toate pentru toți: Partidele din Bihor au „ales” cu cine candidează la alegerile din 9 iunie. Vezi cine sunt favoriții! (FOTO) 08:01, 30 Apr 2024
ACTUAL
- Sfârșit tragic pentru o bunicuță: a murit pe drum spre slujba de Înviere 12:02, 05 Mai 2024
- Hristos a Înviat! Tradiții de Paște în România 00:00, 05 Mai 2024
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO) 14:45, 04 Mai 2024
- Vinerea Mare: Ce semnifică această zi și ce rugăciune se rostește 10:42, 03 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- S-au pus în vânzare biletele pentru meciul decisiv de baschet de la Oradea Arena. Miza e calificarea în finală 10:40, 05 Mai 2024
- Fotbal: Etapă nefastă pentru echipele bihorene din Seria a 10-a a Ligii a III-a 18:00, 04 Mai 2024
- Baschet: CSM CSU Oradea a pierdut meciul 4 din semifinala cu CSO Voluntari. Partida decisivă se joacă marți, la Oradea 10:01, 04 Mai 2024
- Încă o victorie pentru FC Bihor, a cincea din play-off (FOTO) 09:25, 04 Mai 2024
BIHOREANUL TV
- Mesajul de Paște al episcopului Virgil Bercea și programul de sărbători de la Catedrala greco-catolică „Sf. Nicolae” Oradea (VIDEO)
- Finala concursului de dirijori, deschisă publicului, joi, la Teatrul Regina Maria din Oradea (VIDEO)
- Dosare cu picioare: Înregistrarea cu Victor Micula trăgând cu arma pe pod a dispărut de la dosar (VIDEO)
Oradea Noastră
- Părintele tuturor: De 25 de ani, un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută (FOTO) 09:01, 28 Apr 2024
- Lăsați natura să vină la copii! 14:51, 27 Apr 2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Cum a fost construit ansamblul de blocuri din Calea Averescu (FOTO) 09:46, 27 Apr 2024
- Exemplar rar de rață cu ochi de șoim, imortalizat pe Crișul Repede! 13:17, 26 Apr 2024
Bihor
- Turiștii din Băile Felix au luat lumină: Bisericile din stațiune, neîncăpătoare pentru credincioși în noaptea de Paște (FOTO) 09:25, 05 Mai 2024
- Conferinţă despre Regina Maria la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea. Este invitată o membră de onoare a Academiei Române 12:09, 04 Mai 2024
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
- Liceeni olandezi, voluntari în Bihor: În loc de sejururi de vis, au ales să facă bine! (FOTO) 18:05, 03 Mai 2024
Stiri Oradea
- Turiștii din Băile Felix au luat lumină: Bisericile din stațiune, neîncăpătoare pentru credincioși în noaptea de Paște (FOTO) 09:25, 05 Mai 2024
- Tu știi unde vei vota? Ce secții din Oradea au fost mutate și unde au fost arondate străzile nou înființate (DOCUMENT) 16:01, 04 Mai 2024
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO) 14:45, 04 Mai 2024
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
Timp Liber
- Concert de orgă cu lucrări din perioada romantică franceză, la Catedrala Romano-Catolică din Oradea 13:08, 02 Mai 2024
- Noaptea Muzeelor în Oradea: O mulțime de obiective turistice vor putea fi vizitate gratuit 19:34, 01 Mai 2024
- Finala concursului de dirijori, deschisă publicului, joi, la Teatrul Regina Maria din Oradea (VIDEO) 15:08, 30 Apr 2024
- Lord of the Dance la Oradea: Campania cu prețuri speciale continuă până de Paște! 16:50, 29 Apr 2024
Revista Familia
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
- Pragul Vaida #11, cu poeţii experimentali Dmitri Miticov şi Cătălin Şuteu 20:08, 12 Apr 2024
- Romanul „Sfârșitul lumii e un tren” de Daniela Rațiu va fi lansat sâmbătă la Oradea 20:01, 10 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare oprește furnizarea căldurii în Oradea și în Sânmartin 10:44, 29 Apr 2024
- Termoficare Oradea: se reia încălzirea începând de joi, însă nu la toate punctele termice 13:40, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea apei calde către o parte dintre consumatorii de pe câteva străzi din cartierul Nufărul 11:11, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea anunță întreruperea furnizării apei calde de consum în cartierul Nufărul I 10:59, 09 Apr 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.65 RON
- 1 EUR = 4.9764 RON
- 1 HUF = 0.0128 RON