URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Iulie 2023, 09:52

De la New York, la Oradea: Expoziție inedită, cu veşminte populare vechi de un secol, dar și ii moderne, la Muzeul Țării Crișurilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ii moderne, realizate din materiale precum bumbac, in sau borangic, şi costume tradiţionale restaurate au fost vedetele celei mai noi expoziţii, vernisate marți, la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea. Aceasta a fost realizată de secţia de Etnografie, în colaborare cu designerul bihorean Dorin Negrău, care s-a făcut remarcat la New York prin creaţiile sale inspirate din portul popular românesc.

Inspirat de bunica

Atmosfera creată de organizatori în sala expoziției, la etajul III al Muzeului din strada Armatei Române, a fost una cu iz tradiţional. Veşmintele vechi şi cămăşile reinterpretate au fost „îmbrăcate” de panouri şi beţe din lemn, de o parte şi de cealaltă a sălii, iar podeaua a fost presărată cu pământ.

"Aceasta este prima expoziţie temporară găzduită în secţia de Etnografie. Am încercat să creăm o conexiune între tradiţional, reprezentat de porturile populare bihorene restaurate şi păstrate în patrimoniul muzeului, şi modern, reprezentat de cămăşile realizate de designerul Dorin Negrău", a explicat, în deschiderea vernisajului, Ioan Goman, şeful secţiei.

În continuare, etnografa Simona Bala a precizat că Dorin Negrău (foto jos) a prezentat aceste creaţii pe podiumurile mai multor ediţii ale Săptămânii Modei de la New York şi că sursa lui de inspiraţie, care i-a şi adus succesul peste Ocean, a fost experienţa unei copilării petrecute în comunism, într-un sat plin de tradiţii. Acest fapt a fost confirmat şi de creatorul de modă.

"Casa bunicii mele din Husasău de Tinca a reprezentat mereu un spaţiu idilic, plin de simboluri. Acolo am învăţat să folosesc războiul, să brodez. Expoziţia aceasta nu este a mea, ci este a tuturor bihorenilor. Este o mărturie vie a trecutul nostru", a spus Dorin Negrău.

Pe partea cu veşminte tradiţionale, cei circa 100 de participanţi au putut admira cojoace vechi de un secol, poale, fuste şi ii atent croite şi brodate de meșteri care au trăit pe vremuri pe meleagurile bihorene.

Expoziţie itinerantă

La eveniment au fost prezenţi şi câţiva meşteşugari cu care Dorin Negrău lucrează la creațiile sale, episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea. precum şi senatoarea Arina Moş.

Denumită "Din Bihor la New York: Veşminte din creaţia designerului Dorin Negrău în dialog cu costume din colecţia Muzeului Ţării Crişurilor", expoziţia va putea fi vizitată de publicul bihorean până în data de 10 septembrie.

Ulterior, aceasta va fi itinerată la Muzeul Satului Bănăţean - Timişoara, începând cu a doua jumătate a lunii septembrie, şi apoi, în mai 2024, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti. "Şi, de ce nu, poate şi la New York!", a conchis etnograful Ioan Goman.

Muzeul Țării Crișurilor poate fi vizitat de marți până duminică între orele 10 - 17. 

Dorin Negrău s-a întors la începutul pandemiei de Covid-19 în localitatea în care a copilărit, Husasău de Tinca, iar un an mai târziu a transformat casa familiei sale într-un centru cultural în care organizează adesea evenimente, inclusiv seri de filme, ateliere de ţesut la război ori târguri de produse locale.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON