URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Septembrie 2023, 23:17

FC Bihor a câştigat jocul cu Şoimii Lipova, printr-un gol marcat în prelungiri! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa orădeană de fotbal FC Bihor şi-a continuat sâmbătă parcursul victorios din acest început de sezon. De această dată, trupa orădeană s-a impus pe teren propriu, cu scorul de 1-0, în faţa arădenilor de la Şoimii Lipova.

Deşi au controlat partida şi au avut ocazii, în special în ultimele 20 de minute, „roş-albaştrii” s-au impus după ce au marcat în prelungiri, în minutul 90+4, prin fundaşul Alex Popa.

Debutul lui Bogdan Vasile

Antrenorul Florin Farcaş a început cu câteva modificări în primul unsprezece faţă de jocul anterior. Astfel, a fost trimis din primul minut jucătorul nou-venit Bogdan Vasile, în timp ce Florin Chitaş nu a putut evolua din motive de sănătate (nu s-a simţit bine înaintea partidei).

Chiar dacă a controlat jocul, FC Bihor nu a avut prea multe ocazii în prima repriză, una singură fiind mai importantă, cea din minutul 30, când Sergiu Jurj a reluat cu capul de 6 metri, puţin pe lângă bară, după centrarea de pe stânga a lui Ionuţ Ban.

S-au apărat mai mult, dar oaspeţii au avut totuşi două ocazii în prima repriză. Mai întâi, şutul lui Ciubăncan de la 20 de metri a fost reţinut de portarul Pânzariu, iar în minutul 43, după o lovitură de colţ, acelaşi Ciubăncan s-a aflat într-o poziţie favorabilă, în faţa careului mic, dar a intervenit portarul orădean.

Schimbări în repriza a doua

La pauză, tehnicianul Florin Farcaş a făcut o dublă schimbare, i-a introdus pe Alex Popa şi Loren Ioviţă. Orădenii au ieşit ceva mai motivaţi de la vestiare şi au început să îşi creeze situaţii periculoase. Astfel, în minutul 57, Sergiu Jurj a centrat periculos de pe dreapta, dar niciun coleg de-al său nu a reuşit să trimită spre poartă din careu. Apoi, în minutul 75, Andrei Moga a ajuns într-o poziţie singur cu portarul, dar s-a interpus la timp goalkeeperul oaspeţilor.

Replica celor de la Şoimii Lipova a venit în minutul 68, când şutul din unghi a lui Simandan a fost respins de lângă bară de portarul Pânzariu. În minutul 79, tot oaspeţii s-au aflat periculos în careul advers. Acelaşi Simandan i-a trimis lui Cătălin Dinu, acesta a şutat din poziţie bună, dar s-a interpus în ultimul moment un fundaş al echipei orădene şi FC Bihor a scăpat cu faţa curată.

Ultimele zece minute au fost dominate clar de orădeni, care au pus presiune pe adversar. Au început să curgă şi ocaziile. În minutul 80, Andrei Chindlea a şutat de la 22 de metri, dar puţin peste transversală. Apoi, peste trei minute, Chindlea a centrat, iar Sergiu Jurj a reluat cu capul din şase metri, puţin pe lângă bară.

Oaspeţii au rămas în inferioritate numerică în minutul 83, după ce Said Alves a primit al doilea cartonaş galben, implicit şi pe cel roşu şi a fost eliminat.

În minutul 84, FC Bihor a trecut din nou pe lângă deschiderea scorului. Ionuţ Ban a centrat, Chindlea a reluat cu capul, dar portarul Adelin Iliescu a respins de sub transversală.

S-a intrat în minutele de prelungiri, iar orădenii au continuat să spere şi să atace poarta adversă. În minutul 90+2 Marius Hosu a trimis pe lângă bară, iar în minutul 90+3 Ricardo Farcaş a reluat cu capul, dar a reţinut portarul.

Gol în prelungiri

A venit însă minutul 90+4, când, în urma unei acţiuni colective, mingea a fost centrată periculos în faţa porţi, a respins goalkeeperul Adelin Iliescu, până la fundaşul central Alex Popa, care în ultimele minute a fost trimis în atac şi a evoluat practic pe poziţie de vârf.

El a fost la locul potrivit şi a trimis mingea în poartă, iar FC Bihor s-a impus in-extremis şi a cucerit trei puncte importante, care o detaşează în fruntea clasamentului de echipa de pe locul II.

„A fost un joc cu o echipă bună a acestei serii. Am spus de la început că trebuie să avem grijă, Lipova este echipă experimentată, echipă mobilă, care are în componenţa lotului jucători experimentaţi la nivel de Liga a III-a. A fost un joc de uzură în prima parte, un joc în care ne-am creat mai puţine oportunităţi de a marca, dar după pauză am schimbat jocul, ne-am creat ocazii de a marca, am avut oportunităţi şi, spun eu, este o victorie meritată după ocaziile pe care le-am avut”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul principal al FC Bihor, Florin Farcaş.

Din nou suporterii echipei orădene s-au aflat într-un număr consistent în tribunele Stadionului Iuliu Bodola, fiind prezenţi circa 1.200 de fani, iar galeria şi-a făcut din nou pe deplin datoria, cântând şi încurajând tot timpul favoriţii. Suporterii au creat o atmosferă frumoasă pe stadion.

„Este o victorie pe care am obţinut-o in-extremis, o victorie muncită, dar meritată, spun eu, o victorie care ne consolidează poziţia de lider al clasamentului. Iată că legăm victoriile şi acest lucru este foarte bun, în special pentru moralul echipei”, a precizat, după partidă, şi preşedintele clubului orădean, George Tătar.


FC Bihor Oradea – Şoimii Lipova 1-0 (0-0)

A marcat: Alex Popa (min. 90+4)

FC Bihor: Mihai Pânzariu – Călin Jurj, Daniel Stan (min. 46 Alex Popa), Ricardo Farcaş – ctp, Alexandru Stoian (min. 46 Loren Ioviţă) – Răzvan Gunie, Bogdan Vasile (min. 63 Flaviu Drăgan) – Andrei Moga (min. 75 Andrei Chindlea), Alexandru Sorian, Ionuţ Ban (min. 63 Marius Hosu) – Sergiu Jurj. Antrenor: Florin Farcaş.

Şoimii Lipova: Adelin Iliescu – Timotei Candreanu (min. 83 Daniel Puta), David Petruţ, Adrian Bain, Franklin Agha, Nicolas Brad (min. 64 Denis Bickling), Said Alves (min. 83 eliminat), Petrişor Jichici, Marius Simandan, David Ciubăncan şi Cristian Gavra (min. 13 Cătălin Dinu, min. 83 Denis Salka). Antrenor: Cristian Todea.

Au arbitrat: Claudiu Ştef – Cosmin Bojan şi Alexandru Cozma (toţi din Târgu Mureş)


Rezultatele şi marcatorii etapei a III-a a Seriei a 8-a din Liga a III-a:

Vineri, 8 septembrie

Avântul Periam – Phoenix Buziaş 1-2
Alexandru Baranyi (54) / Alexandru Bădăuță (13), Claudiu Pamfile (50)

ACB Ineu – CSC Peciu Nou 0-0

Gloria Lunca Teuz Cermei – Progresul Pecica 1-1
Daniel Vasilcin (73) / Luca Bodri (58)

Sâmbătă, 9 septembrie

SSU Politehnica Timișoara – CS Socodor 3-0

David Popa (22, 76), Dan Pureca (45+1)

FC Bihor Oradea – Şoimii Lipova 1-0
Andrei Popa (90+4)


În etapa viitoare, FC Bihor va juca la Timişoara, cu Politehnica, sâmbătă, 16 septembrie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON