URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 August 2023, 19:20

Sărbătoare în ogradă: Hai la GrâuFest, un festival cu produse și ateliere tradiționale, concerte și proiecții de filme la umbra pomilor!

Sărbătoare în ogradă: Hai la GrâuFest, un festival cu produse și ateliere tradiționale, concerte și proiecții de filme la umbra pomilor! ȚESUT CU NOSTALGIE. Inițiat de un fiu al satului, ajuns designer apreciat, GrâuFest le dă participanților șansa să sărbătorească în stil autentic românesc, ba chiar să învețe lucruri noi, cum ar fi să țeasă la război 
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Într-o gospodărie țărănească din Husasău de Tinca simplitatea nu doar că este apreciată, ci chiar i se dedică un festival...

Toți cei care vor să se (re)apropie de frumusețile vieții de la sat și să se bucure de recolte sunt chemați la GrâuFest, un eveniment ce cuprinde un târg cu produse tradiționale, numeroase ateliere - de preparat bere, de modelat lut, de țesut la război -, alături de concerte, povești la umbra pomilor și proiecții de filme.

La Ana Luchii 

GrâuFest are loc pe 11 și 12 august la Centrul tradițional de conectare la viața simplă din Husasău de Tinca nr. 369. Este de fapt gospodăria care i-a aparținut bunicii designerului bihorean Dorin Negrău (foto), cunoscută în sat ca Ana Luchii. Nepotul - care și-a făcut renume internațional datorită unor creații ce prezintă motivele tradiționale românești - a decis să nu lase casa copilăriei să devină o simplă amintire, iar așa a înființat acolo un loc care să pună în valoare obiceiuri sătești și să amintească de viața trăită în tihnă.

GrâuFest se află la a doua ediție, porțile fiind deschise și de această dată gratuit pentru oricine. „Vrem să creăm o atmosferă prietenească, simplă”, spune inițiatorul evenimentului. 

Recolta din acest an va fi sărbătorită în ogradă cu un târg al meșterilor și producătorilor locali (deschis sâmbătă și duminică, între orele 12 și 21), cu dulcețuri, siropuri și vinuri, dar și cu mâncăruri, ateliere, proiecții de filme, expoziții.

Bunătăți de la țară 

„Vom servi mâncare gustoasă tradițională, reinterpretată, gătită și servită de masterchef Tavi. Vom participa la ateliere de meșteșugărit și dezvoltare personală, vom viziona cea mai spectaculoasă expoziție de pictură, vom fi prezenți la conferințe și discuții cu specialiști în culturi de grâu, iar toată ziua ne stingem setea și ne răcorim cu bere artizanală de casă, special concepută și preparată pentru festivalul nostru de prietenii de la Bers Nova”, este mesajul cu care sunt îmbiați bihorenii pe pagina de Facebook a GrâuFest. 

În cele două seri se anunță concerte cu „artiști faini”, leneveală în hamace și vizionare de filme. 

Grădina cu povești

Oaspeții sunt așteptați sâmbătă, de la ora 13, să asculte povești, citite la umbra merilor din grădină de către preotul paroh Lucian Vancea. 

De la ora 14 va fi vernisată o expoziție de pictură cu lucrări ale artiștilor Justinian Scărlătescu și Mirela Trăistaru, iar în paralel se va ține și un atelier de împletit nuiele. În aceeași după-amiază sunt programate ateliere de preparat bere de casă din grâu, de țesut la război, precum și de modelaj în lut. 

Gazdele au gândit și concursuri. Unul va fi de înfulecat mămăligă, cu o răsplată tentantă: o găleată de bere. Tot sâmbătă, de la ora 19, Izabela Barbu (Jezebel), fostă concurentă la Vocea României, va susține un recital muzical „De la Maria Tănase la Edith Piaf, prin Micul Paris”, alături de pianistul Alexandru Burcă. 

De la ora 21, în ogradă va fi proiectat filmul „Tipografic Majuscul” al lui Radu Jude, care pune în legătură două povești. „Una este povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu, care în 1981 a scris pe ziduri cu creta o serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. Povestea lui e pusă în scenă așa cum a reconstituit-o Gianina Cărbunariu din dosarul lui de Securitate. A doua este povestea oficială a României: imagini din arhiva Televiziunii Naționale, exact din aceeași perioadă” - se arată în prezentarea filmului. 

Știi să faci „pătură”?

Cea de-a doua zi a GrâuFest programează, la rându-i, activități interesante. La umbra unui nuc, voluntarii și beneficiarii Asociației Down Oradea vor citi povești, se vor ține ateliere de aranjamente florale, de pictură pe față, de făcut „pătură” pentru tăieței, de preparat bere de casă, de decorat turtă dulce. „Anul trecut, copiii abia au așteptat să se usuce tăiețeii, să-i ducă acasă și să-și facă tăieței cu lapte”, spune Dorin Negrău, care subliniază că, pentru participarea la oricare dintre ateliere, este necesară înscrierea prealabilă pe pagina de Facebook a festivalului.

Concursul de duminică va fi unul de alergare în saci de cânepă. Și aici, premiul va fi o găleată cu bere. Ada Milea, artistă laureată cu premii UNITER și GOPO, va susține un concert de la ora 19, iar de la ora 21 va fi proiectat un film-surpriză.

„Este o problemă a noastră că uităm lucrurile simple și împachetăm totul în marketing”, spune gazda GrâuFest. Iată o șansă de a ne bucura de ele...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON